PE ARIPI DE VIS
Se lasă-nserarea și focul din vatră
pictează cu umbre povești pe tavan,
rafale de vânt rătăcesc prin polatră
cu caii-nhămați la un mitic rădvan.
I-aud cum nechează la ușa-ncuiată
bătând din copite în pragul de lemn
dar vântul, cu frâul său aspru, deodată,
le taie elanul c-un simplu îndemn.
Și parcă aud din trecut o chemare
trecând peste mine cu aripi de dor
scăldate-n parfum de cireșe amare
rămas în memorii neșterse de zbor.
A fost doar o clipă ivită spre seară
la margini de visuri rămase în joc
când doru-ncepuse să cânte afară
prin fanta tăiată-ntr-un magic ghioc.
Simțeam că-l alungă o iarnă haină
ascunsă sub mantii de nori cenușii,
întinși fără margini pe bolta senină,
când încă-așteptam din trecut să revii.
Dar vântul ajuns cu rădvanul ad-hoc,
oprit peste noapte-n polatra din vis,
șoptea că trecutul pe care-l invoc
rămâne la poarta uitării proscris.
————————————
Corneliu NEAGU
19 februarie 2019