Dunia PĂLĂNGEANU: Buna ziua, Doamnă!

Buna ziua, Doamnă!

 

Buna ziua, Doamnă,
te privesc cum treci,
plin de nori ți-e părul
zările sunt reci.

Chiparoși se-nclină
la sosirea ta,
îți tresare pleoapa
și mai cade-o stea.

Eu aștept în porturi,
felinaru-i stins,
marinar vremelnic
plin de necuprins.

Țărmul pare aspru,
sub umbrelă stai,
fluturi evantaiul
ca o Loreley.

Buna seara, Doamnă,
astrele se-aprind,
stau de veghe veșnic
să te văd sosind.

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu – Paris

24 februarie 2019

Foto din arhiva familiei/Dunia și Ion Pălăngeanu

Ana MUNTEANU DRĂGHICI: Legenda iubirii

LEGENDA IUBIRII

Să mă-ntorc în legendă,
Timpul nu-mi dă acord.
Mă reține-n agendă
Pustietate de fiord-
Imensități de tristeți
Ale mării cu valuri de vieți…

După nume, ar fi în zidire
Să mă-ntorc, implorată de fire,
Dar prăbuși mănăstirea
Orgoliul și nemulțumirea.
Argeșul curge cu dor,
De lume nepăsător.

Nu voi altă mănăstire!
Rămân în suspin de iubire.
Poate pe-al muntelui rai
Se-aude din nou Lorelei
Cu jalea de cântec în plete
Timp despletind pe-ndelete…

Am ascultat în tăcere
Legenda vălurită de vreme,
Până ce-albastră de vis,
Marea-n imensități m-a cuprins
Cu revărsare la cer
Unde-n iubire mai sper…

——————————

Ana MUNTEANU DRĂGHICI

(Ana De Sighișoara)

Sighișoara

28 august 2018

Imagine Internet

 

Irina-Cristina ŢENU: Iubirea care ai fost

Iubirea care ai fost

 

În liniștea strigătului mut,
Se zbat eternități flămânde
După un gând și un vers râvnit
De cerul din mine, de-un albastru
Infinit, ce-și ascunde cicatricile
În jertfa timpului ce-și odihnește
Aripile obosite pe petala libertății
De care s-a îndrăgostit subit.
Ce parfum de viață fără de moarte,
Ce zvâcniri în delir ale iernii
Ce-a desfrunzit anotimpul înflăcărat
Din mine.
Cunosc acest tablou.
E pictat de-o șoaptă,
De-un vis ce-așteaptă să-l ating, în joacă,
Când iubirea mă provoacă.
Dar tu nu știi. Și tot vii,
Zeu al iubirii devii.
Îmi înfrunzești tăcerea
Cu versuri albe prin nopți dalbe,
Aievea îmi vorbești despre-o iubire
În care ești…
Și mă îndemni în vers
Să îți pictez iubirea care
Ai fost, dar nu mai ești.

–––––––––––

Irina-Cristina ŢENU

24 februarie 2019

Dunia Palangeanu&Cosmin Ștefan Georgescu: Chemarea primăverii

CHEMAREA PRIMĂVERII

 

Uneori ,spre apus, fug de tine
și mă- ascund târziu într-o floare,
cu gândul la vremuri senine
fug de iarna de-afară ,ce doare.

Fuior de lumină tot curge
pe tipsia lipsită de verde,
iar raza de soare se frânge
și-nvinsă de geruri se pierde.

Mă rog ca să vii primăvară,
palpită pe crengi muguri reci
și-aștept în livada de-afară
în seara aceasta să treci .

Aș vrea să mă mut în albastru
aș vrea să mă nasc în senin
să tresară izvorul sihastru
în ulciorul de zarzăre plin.

                                                   Dunia Palangeanu/Giurgiu

 

 

FLOARE DE ROUĂ

 

Tu înflorești în trupul meu ,
Te zbați în baia de petale,
Îmi las polen de aur greu
Pe cupele privirii tale…

Te înfiori în primăvară ,
Te aprinzi în miile de foi ,
Și din tulpina de fecioara
Țâșnesc sălbatic sânii goi.

Prin străluciri de catifea
Și roua caldă într-adins ,
Întregu-mi trup de ar putea
De tine s-ar lăsa cuprins…

                                                  Cosmin – Ștefan Georgescu/Paris

—————————————————–

Dunia Palangeanu&Cosmin Ștefan Georgescu

Giurgiu – Paris

24 februarie 2019

Valeriu CÎMPEANU: Acum

Acum

 

Acum poţi să vii, Iubito
au înflorit liliecii în inima mea
trandafirii au îmbobocit şi ei
odată cu magnoliile
ce stau să pleznească
de bucurie că vii
iarba te aşteaptă
să o calci desculţă
sub roua sclipind
să te vadă zâmbind
iar eu mi-aştern
tot sufletul în calea ta
covor de tăceri şi de dor
că n-ai să-ntârzii
ca să vii negreşit
în primăvara aceasta
ce, iată, a-nflorit
în inima mea
unde te-aştept
ca să vii
şi să rămâi în ea
atât cât vei vrea …

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

24 februarie 2019

Irina ALEXANDRESCU: Măscăriți iubirea!

MĂSCĂRIȚI IUBIREA!

 

Vino tu pe coama nopții când nu-i lume să te vadă,
intră în odaia rece unde zac în zeghea morţii ,
apa dă-mi şi-mi udă fruntea, umbra lumânării cadă
peste chipul fără sânge, neputinţă-n faţa sorţii!

şi nu plânge-a mea cădere pe a altei scări povară
şi din iad mă-ntorc la tine fantomatică şi umbră,
nu te las să bei tu singur a damnării cupă-amară ,
nici să-mparţi cu mine coasa morţii, Doamnă sumbră!

ne-am iubit trecând cu sete peste taina celor sfinte…
„cununii” prea aranjate de-ale rudelor averi,
lămâiţă-n creştet, albă, rochii, trene, seci cuvinte
mi-au lăsat ca rang pe umeri, odioasele poveri !

doamnă dusă în caleaşcă şi plimbată-n bâlci cu glanţ
al ieşirilor în lume cu monoclu şi cu lustru…
ascunzând mizere vicii, tu-doi ochi fără un sfanţ,
m-ai salvat din închisoare, în lăcaşul tău lacustru.

şi sub lampa ta ciobită, ne-am iubit, am scris şi-am râs…
de unde să ştiu că „sfânta taină” fuge pâră
şi tot Raiul ni-l transformă dintr-un Paradis în plâns ?
sânge foc, pe buze albe le-ai sorbit a bolii dâră..

nu mă plânge! astă seară eu mă-ntorc în locul nostru
şi te-aştept cu masa pusă, cu o carte necitită,
n-am ştiut în lumea noastră despre crunt destinul vostru,
măscăriţi iubirea-n taine, în biserici… amuţită!

——————————

Irina ALEXANDRESCU

24 februarie 2019

Elena TUDOSA: Azi iubirea

Chiar în zi de Dragobete

 

Frunzulița de scaiete,
Chiar în zi de Dragobete,
Când băieții pendelete,
Merg cu drag l-ale lor fete…
La căsuța cu cerdac,
Unde-am sădit liliac,
Scârțâie portiță-ncet,
Eu pe Gheorghiță-l aștept,
Cu dorul în inimioară,
Ca în fiecare seară,
Număr orele mereu,
Dar vad ca Gheorghiț-al meu,
De-o vreme mă cam minteste,
Și la alta să oprește,
Teamă am că nu mă mai iubește,
La min’nu se mai gândește.
Dar eu nu îmi sar din minte,
Și fiindcă-s fata cuminte,
Frumos astăzi mă îmbrac,
Și-am sa ies la hora-n sat,
Am sa-mi pun în par o floare,
Busuioc la cingătoare,
Și am să ies la jucat,
Cu Vasile cel bogat,
Care de mult îmi vrea bine,
Să se însoare cu mine.

Te-am iubit Gheorghe cu foc,
Și – ai dat cu piciorul la noroc.
Chiar de încă te iubesc,
La min’nu te mai pripasesc,
Gata, de azi m-am gândit,
Cu Vasile mă mărit,
Eu i-s draga, la mine-o sa țină,
Și-o să-i fiu bună gospodină.
De-oi purta-n suflet dor si-alean,
Vasile se trage din bun neam,
Să-mi treacă doru’de tin’ Gheorghiță,
Am să seamăn în grădiniță,
Drept aproape de portiță,
Flori mândre de lamaita,
Să te-mbete-al lor parfum,
Ori de câte-ori treci pe drum,
S-oftezi Gheorghiță din greu,
Că n-o fost să fii al meu.
Atunci când te-ai însura,
Dor de mine să-ți usuce inima,
Să n-ai liniște și pace,
Chiar de viața cursu -și face,
Dorul meu te-ardă cu foc,
Chiar de-o fi să ai noroc,
Să-ți frigă rău sufletul,
Să plătești scump iubitul.

Viața este trecătoare,
Își urmează cursul său,
Leana nu e fata mare,
Și nici Gheorghe nu-i flăcău,
Au încaruntit la tâmple,
Pasul li-i desperecheat,
Au obraji brazdati de riduri,
Trupul li-i încovoiat,
Merg pe drum iată vorbind,
Își aduc cu drag aminte,
Să duc către tintirim,
Cu lumânări la morminte,
Pe furiș ei se privesc,
Mai oftează când vorbesc,
Spunându-și c-o greșit mult,
C-au luat și n-au dorit,
Însă timpul le-a trecut,
Si nimic nu-i de făcut.

Dragi flăcăi și voi dragi fete,
Astăzi este Dragobete,
Iubirea cu voi sa fie,
Până sus în veșnicie,
Luați seama ce iubiți,
Să nu fiți dezamăgiți,
Alegeți cu sufletul,
Ca să n-aveți regretul,
Alegeți cu inima,
Chiar de-o fi a aștepta,
Dragobete să vă fie,
Dragoste și bucurie,
‘N inimă flacără vie.

Continue reading „Elena TUDOSA: Azi iubirea”

Dan-Obogeanu Gheorghe: Sărut floral…

Sărut floral…

 

Te-ai îmbrăcat în flori de tămâioară
și-n părul tău ți-am prins o margaretă,
Iubita mea, parfum de primăvară,
cu irişii bătuţi pe verighetă.

Narcise albe ţi-ai cusut pe ie
şi sânii-ţi parfumaţi cu busuioace,
Metafore ţi-am scris în poezie
cu fluturi albi răpiţi pe la soroace.

Trăieşte-ţi visul nopților cu floare,
Parfumul alb în somn tu îl ridică
şi îngerii ce-ţi iasă pe cărare-n
livada mărului…roză tunică…

Acolo şezi, cu ochi în bob de rouă,
Ţi-s umezi şi senini ca luna plină
cea roză şi străină numai nouă…
Vei scrie vers…voi aştepta Lumină!

Te-ai imbrăcat în şoapta de matase
cu trena albă în răpuse-accente,
Rondel de vişin iţi voi scrie-n vise
pe calea versului din oriente…
…………………………………
Te-aş saruta în somn pe busuioace
cu flururi albi răpiţi pe la soroace!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

23 februarie 2017

 

Ioana CONDURARU: Poeme de dragoste

Dragoste împlinită

 

Dinspre văi, adie vântul,
Simțind parc-a primăvară,
Înveselind anotimpul
Cu o boare mai banală.
Râzând soarelui, angelic,
Rada, cu rochița înflorată
Cântând suav, ecumenic,
Vrea iubirea adevărată
Privind lacul cum străluce.
La ureche, îi adie,
Un glas șoșotind suav:
,, Ce frumoasă ești tu, Radă
Cu trandafiri pe obraz!”
Uimită, întoarce capul.
Mare însă-i fu mirarea!
Dragobete din poveste
I-a răpit îmbrățișarea.
Cu priviri tandre, sfioase,
S-au trezit cu flori în plete
Și cu dragostea-într-o coastă,
Colo sub aorta stângă
Unde inima pulsează.
Luna cu a ei grandoare,
I-a îmbrăcat în diamant
De la creștet, la picioare
Lângă lacul fermecat.
Darnic, astrul luminos,
Un luceafărul plin de zel,
Le-a dat amabil, sfătos
A lui rază, pe un inel.
Și i-a logodit natura
Punând trena de smarald.
Din rubine-i și cununa
Ce din astre s-a lăsat.
Masă mare se întinse
Peste câmpul amorțit
Căci și fluturii sosise,
Cu un șarm ne mai văzut.
Uite așa, gingașa Rada,
Cu mirajul din priviri,
La vrăjit pe Dragobete
Și-au rămas de-a pururi miri.
Nu-i poveste, nici minciună.
Dacă vreți tot adevărul,
Să vă spună însăși luna,
Când va lumina iar cerul.

 

Nedee

 

Ce dulce, tandră arătare
Decupată din poveşti!
Femeie, chip de floare,
Ce dulce şi suavă eşti!

Nu-ți trebuie nestemate
Să-mpotobeşti a ta natură,
Domnul te-a alcătuit cu toate,
Fragi gingaşi a pus pe gură.

Doi ochi luceferi zåmbitori
Ce -mprăştie mărgăritare,
Sânul duios şi roditor,
Crescând copii cu adorare.

Nedee, poate un taifun
Răzbătând trăirea vieții,
Când greutăți în jur se-adun,
Īngenunchezi şi-n vis poeții.

Atătea versuri dăruite,
Cuvinte mii pe-altar de crin,
Au fost depus mereu poeții
Dorind iubirea īn suspin.

Rostul moştenit în vreme
De-a fi mai pură c-a natura,
L-ai īnvățat måndră Femeie,
Nedee sfântă precum luna.

Vei fi mereu mârgăritarul
Īnflorit în prag de primăvară,
Ducând pe umeri întreg greul,
Femeie soață, pururi Mamă.

Continue reading „Ioana CONDURARU: Poeme de dragoste”

Alexandru NEMOIANU: Fiul risipitor

Fiul risipitor, de fapt rătăcit, pierdut, ”confuz”, nu se putea întoarce decât atunci când își venea în fire, când își dădea seama că se află în stare de păcat și regretă această stare și dorea să o schimbe, deci se pocăia.

TATĂL îl aștepta din totdeauna, cu aceiași dragoste, neschimbată. Mai mult, îi iese în întâmpinare. Iar aici vedem o mare taină și descoperire.

Mai întâi trebuie să fim conștienți că “pildele” spuse de Iisus nu erau produse ale fanteziei, erau fapte și întâmplări reale, din existența imediată. Dar ele erau dezbrăcate de lutul gros și arătate în semnificația lor duhovnicească, ca stare pilduitoare ,în veci.


În acest caz Tatăl și fiul au fost un caz real, cunoscut. Tatăl a alergat, în întâmpinarea fiului reîntors, dintr-un motiv simplu.


Pentru a ajunge la Tatăl, la locuința Tatălui, fiul trebuia să treacă prin sat și acolo, locuitorii care știau faptele lui rele, l-ar fi omorât. Tatăl a alergat și l-a salvat. Mai mult, a dat un ospăț și i-a pus inel în deget arătând că l-a reinstituit în “starea dintâi”, de fiu și moștenitor. Ospățul a fost un motiv de bucurie dar și o afirmare solemnă, că fiul este pus în drepturi, iertat și recunoscut. Aceasta a fost o întâmplare reală, cum real a fost “săracul” Lazăr.


Dar ca exemplu duhovnicesc ni se arată mai mult.


Cei care ucid pentru păcate săvârșite sunt chiar cei care ne ispitesc la ele, demonii. Pe aceștia îi alungă Tatăl. Căci Tatăl, atunci când ne pocăim sincer, iartă și uită. (De aceea este atâta de neghioabă formula, ”iert dar nu uit”, una nu este posibilă fără alta). Necuratul este cel care întocmește “condici” și ține contabilitate. De acest nărav era cuprins, până la un punct, și fratele mai mare, cel care reproșează tatălui generozitatea față de, spune el nu fratele meu, ci spune, ”acest fiu al Tău”. Este acolo manifestarea invidiei și egoismului, care țin de firea căzută a omului. Dar Tatăl îl luminează, ”acest frate al tău era pierdut”. Pentru regăsirea lui, pentru pocăința lui, pentru metanoia (întoarcere lui, Tatăl îl iartă și îl așează în starea dintâi. Raiul și dragostea Tatălui este pentru TOȚI și pe Toți ar dori Tatăl să ne aibă. Iar, dacă ne pocăim, ne întoarcem cu toată inima spre El și Biserica Lui cea Ortodoxă El ne primește cu brațele deschise veșnic în așteptare. Căci a Lui este Împărăția și Puterea și Slavă, a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh,în veci. Amin!

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

24 februarie 2019