Etichetă: Valeriu CÎMPEANU

Valeriu CÎMPEANU: Versuri

Paradigma de pe urmă
 
Să sper n-are rost
c-aş mai fi cel ce-am fost
c-aş putea să zbor peste nori
c-aş putea topi şi ninsori
c-aş face să-nflorească Sahara
şi-aş înlocui iarna cu vara
Asta puteam s-o fac mai demult
când totul înflorea pe pământ
acum e prea târziu să mai fiu
cel ce n-am putut ca să fiu
mă mulţumesc doar să sper
că pământul acesta va fi şi prosper
şi poate rodi fără vre-un mister
pentru cei ce-l vor face să rodească
făcând cenuşa din el să-nflorească.
 

IOV NEVINDECAT

 

Azi-noapte mă visam glorios

Mi se-nchinau toți,preacuvioși,cinstiți și hoți

Jubilam ! Eram cineva !

Atâtea capete plecate de parcă erau trupuri decapitate

Doar unul ,unul singur,la capăt de drum stătea neaplecat

eram eu, Iov nevindecat …

 

UNDE EȘTI COPILĂRIE

 

Seara târziu, în chindie

mă întorceam cu vitele de la pășunat,

Balauri de praf și de fum

de prin vetre pluteau peste sat…

Unde ești copilărie…unde ai plecat…

Continue reading „Valeriu CÎMPEANU: Versuri” →

Valeriu CÎMPEANU: Mi-ajunge

Mi-ajunge

 

Eu nu mă mai nasc
M-am născut destul
cu trupul şi sufletul
surpat în stele
dincolo de Mine
şi de Anateme
Am încercat să zbor
dincolo de nori
dincolo de stele
dar m-am strivit
de gândurile mele …
şi ca şi Icar
am căzut în Mare
dincoace de ele
Nu mai vreau, nu mai vreau
să mă nasc înc-odată
mi-ajunge o strivire
mi-ajunge atâta trăire
mi-ajunge …mi-ajunge
…. mi-ajunge …

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

Valeriu CÎMPEANU: Vai mie

Vai mie,
îi zic iubitei,
am ajuns
să mă tem
de anii mei,
că-s prea mulţi
şi sunt prea grei…
când mă mai întreabă
unii-alţii
de mai ştiu ceva de ei
evit să le răspund
că nu ştiu nici când,
nici unde a rămas
ceva din ei …
Nu am timp de numărat
căci mă cere infinitul
ca să-i aflu tainele
îmbrăcându-i hainele
Nu ştiu mâine ce va fi
de-oi mai fi
or n-oi mai fi…
Poate vântul o mai şti
brazilor mă vă şopti
cât am fost
şi oi mai fi…

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

Valeriu CÎMPEANU: Acum

Acum poţi să vii, Iubito
au înflorit liliecii
în inima mea
trandafirii au îmbobocit
şi ei odata cu magnoliile
ce stau să pleznească
de bucurie că vii
iarba te aşteaptă
să o calci desculţă
sub roua sclipind
să te vadă zâmbind
iar eu mi-aştern
tot sufletul în calea ta
covor de tăceri şi de dor
că n-ai să-ntârzii
ca să vii negreşit
în primăvara aceasta
ce, iată, a-nflorit
în inima mea
unde te-aştept ca să vii
şi să rămâi în ea
atât cât vei vrea…

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

Valeriu CÎMPEANU: Impertinenţă

Impertinenţă

 

Impertinenţa mea nu are margini

caut ce nu e de găsit

cutreierat-am imensităţi stelare-n infinit

neobosit m-am irosit

să caut ce nu e de găsit

dar am uitat de raiul infernului din mine

cu ce drept mă plâng că nu mi-e bine

Acum, când şi târziul m-a devorat de tot

să caut Adevărul

Eu, Doamne, nu mai pot !

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

Valeriu CÎMPEANU: De ce

De ce-am scris
de ce mai scriu
prea bine nici eu
nu prea ştiu
că şi târziul e prea târziu
în ăst amurg prea sângeriu
oare nu mă mai încape
cât am zis de toţi, de toate
căci orice zic, degeaba zic
infinitul e prea mic
ca să fiu şi auzit
cine, ce şi cui îi pasă
că viaţa e anevoioasă
o trăim pe apucate
fiecare cum mai poate
orice-am face e-n zadar
oamenii nu au habar
dar nu pot însă să mai tac
nici chiar pus sub ghilotină
i-aş râde gâdelui în nas
căci chiar şi decapitat
nu în zadar am protestat…

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

Valeriu CÎMPEANU: Acum totul este gold

Acum totul este gold
nu mai e nimic de zgură
chiar și găina -n bătătură
face ouă doar de gold
că găina din poveste
nu mai zgârm-acum-n glod
nestresată cum era
când mereu cotcodăcea
cu cocoșul lângă ea
și mereu se-mpiedica
de făcea cam tot ce vrea
(Doamne, ce mai viață atunci era !)
Acum este altceva ,ciugulește caviar
și bea bere și cafea
nici cocoșul nu îndrăznește
să mai fugă după ea
că s-ar duce la DNA
și pe loc l-ar reclama
de abuz și de putere
de-ar rămâne fără pene

Numai Zdreanță din coteț
plictisit și nătăfleț
latră tare către ea
( gata să sară pe ea )
Eiii, tu ,fa,de-oi scăpa din zgarda asta
n-o să uiți în viața ta !

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

Din volumul de poezii ,,Între tot și nimic”.

Valeriu CÎMPEANU: Poeme

NOSTALGII

 

Cum aș putea uita
trilul privighetorii unduind
sub luna pădurii adormită
șipotul ploii prin teii
îmbătați de miresme
cerul picurând de stele
prin roua nopților senine
când mut de mirare
simt cum totul renaște
și curge prin mine
în nesfârșirea aceasta
ce mă dilată și doare…

Dă-mi Doamne, putere
să-ți pun la picioare
această celestă mirare
ce mă-nfioară și doare…

 

După potop

 

Trecuse potopul
Spulberase tot
Locuiam o vocală
a zeului Toth…
Se bucura iarba
Se bucurau florile
lumina mi se dădea-n dar
odată cu zorile

Undeva, de departe,
stăpână pe timp
îmi zâmbea Tristeţea
din alt anotimp…
Stătea lungită şi goală
într-o altă vocală
aşteptând peţitorii
s-o ceară…

Nu ştiu, era zi, era seară
eram eu, erai tu…
nu vor şti-o niciodată
clipele de-atunci, de-acu…

Ruguri in asteptare

Continue reading „Valeriu CÎMPEANU: Poeme” →

Valeriu CÎMPEANU: Despre Adevăr sau Un posibil necrolog la groapa literaturii române

Aflu dintr-o recentă recenzie că România contemporană, cu o populaţie de numai 20 milioane de mulţi nelocuitori, are peste 2400 de scriitori atestaţi, cu lefuri şi pensii în toată regula neregulii diurne… Cifra aproape că m-a intrigat şi oripilat. Căci din toată armata asta de scriitori „făcuţi şi nu născuţi” după draconice canoane, pretins oficiale, practic, prea puţini rămân la număr ca scriitori „adevăraţi”, cu har şi înţelepciune, sortiţi ca să rămână în istoria literaturii române.

Mulţi dintre ei, „scriitori” dar fără operă și har, impostori sau asistaţi social, care însă n-au cum să-i umbrească pe clasicii din istoria postumă. În trecut, ca şi în prezent, scriitori de conjunctură, de serviciu, de curte şi cumetrii, de chefuri şi sindrofii, s-au găsit şi sunt destui. Să mănânce şi ei o pâine, de ce nu, dacă s-a vrut şi îndeobşte s-a putut. Că vorba aia: românul e bun la toate, pentru toate e făcut. Revoluţia română a fost şi ea o ocazie prea bună. Au dat buzna prin literatură, cu şi fără de talent ori cu cine ştie ce mâzgălitură, tot felul de „nechemaţi”, fără har şi fără „mâzgă”. De oportunişti şi conjuncturişti, România n-a dus lipsă niciodată. Parcă este destinată, consacrată, blestemată. Unii, dacă fac vre-o facultate de literatură, srl- istă sau de stat, se şi cred că pot să fie scriitori cu „atestat”. Chit că unii n-au nici operă, nici BAC. Le-a căzut norocu-n cap. Nu e cazul lui Homer, lui Shakespeare, Rimbaud, Dante, Rilke… sau chiar Eminescu, „săracu’”, care n-aveau nici ei BAC-ul dar au rămas geniali în literatură prin har, operă şi anvergură. Harul i-a făcut ca să rămână!

Dar, revenind mai în prezent, asistăm la un alt „reviriment”. Şi anume că nu poţi „deveni” scriitor dacă nu eşti recomandat, susţinut şi „buricat” de critici cu „atestat”, agreaţi de USR. Care „atestat” însă, nu ştim, că doar n-am prea auzit să existe şcoli ori facultăţi de calificare într-ale criticii literare ca să fie atestaţi. Şi nici de OSIM acreditaţi. De aia, Titu Maiorescu, George Călinescu, Alexandru Piru, Ovidiu Ghidirmic, Alex Ştefănescu, Daniel Cristea Enache, Cristian Tudor Popescu etc., nu sunt ei critici şi scriitori recunoscuţi, că n-au „diplome” de scriitori şi de critici literari. Harul i-a făcut însă să fie şi să rămână în literatura română. Dar pe lângă ei, au tot mai încăput şi o droaie de impostori, aşa-zişi critici şi chiar scriitori, că slavă domnului, că de ăştia e loc destul în minunata şi fascinanta noastră Românie.

Nu ştiu când şi câţi, din toţi ăştia vor rămâne la Judecata de Apoi a Literaturii Române. Căci istoria nu iartă ! Ne ceartă fără ca să se răzbune! Doamne-ajută, să vină şi vremuri bune!

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

31 martie 2019

(Din volumul de eseuri)