MĂSCĂRIȚI IUBIREA!
Vino tu pe coama nopții când nu-i lume să te vadă,
intră în odaia rece unde zac în zeghea morţii ,
apa dă-mi şi-mi udă fruntea, umbra lumânării cadă
peste chipul fără sânge, neputinţă-n faţa sorţii!
şi nu plânge-a mea cădere pe a altei scări povară
şi din iad mă-ntorc la tine fantomatică şi umbră,
nu te las să bei tu singur a damnării cupă-amară ,
nici să-mparţi cu mine coasa morţii, Doamnă sumbră!
ne-am iubit trecând cu sete peste taina celor sfinte…
„cununii” prea aranjate de-ale rudelor averi,
lămâiţă-n creştet, albă, rochii, trene, seci cuvinte
mi-au lăsat ca rang pe umeri, odioasele poveri !
doamnă dusă în caleaşcă şi plimbată-n bâlci cu glanţ
al ieşirilor în lume cu monoclu şi cu lustru…
ascunzând mizere vicii, tu-doi ochi fără un sfanţ,
m-ai salvat din închisoare, în lăcaşul tău lacustru.
şi sub lampa ta ciobită, ne-am iubit, am scris şi-am râs…
de unde să ştiu că „sfânta taină” fuge pâră
şi tot Raiul ni-l transformă dintr-un Paradis în plâns ?
sânge foc, pe buze albe le-ai sorbit a bolii dâră..
nu mă plânge! astă seară eu mă-ntorc în locul nostru
şi te-aştept cu masa pusă, cu o carte necitită,
n-am ştiut în lumea noastră despre crunt destinul vostru,
măscăriţi iubirea-n taine, în biserici… amuţită!
——————————
Irina ALEXANDRESCU
24 februarie 2019