Dunia Palangeanu&Cosmin Ștefan Georgescu: Chemarea primăverii

CHEMAREA PRIMĂVERII

 

Uneori ,spre apus, fug de tine
și mă- ascund târziu într-o floare,
cu gândul la vremuri senine
fug de iarna de-afară ,ce doare.

Fuior de lumină tot curge
pe tipsia lipsită de verde,
iar raza de soare se frânge
și-nvinsă de geruri se pierde.

Mă rog ca să vii primăvară,
palpită pe crengi muguri reci
și-aștept în livada de-afară
în seara aceasta să treci .

Aș vrea să mă mut în albastru
aș vrea să mă nasc în senin
să tresară izvorul sihastru
în ulciorul de zarzăre plin.

                                                   Dunia Palangeanu/Giurgiu

 

 

FLOARE DE ROUĂ

 

Tu înflorești în trupul meu ,
Te zbați în baia de petale,
Îmi las polen de aur greu
Pe cupele privirii tale…

Te înfiori în primăvară ,
Te aprinzi în miile de foi ,
Și din tulpina de fecioara
Țâșnesc sălbatic sânii goi.

Prin străluciri de catifea
Și roua caldă într-adins ,
Întregu-mi trup de ar putea
De tine s-ar lăsa cuprins…

                                                  Cosmin – Ștefan Georgescu/Paris

—————————————————–

Dunia Palangeanu&Cosmin Ștefan Georgescu

Giurgiu – Paris

24 februarie 2019

Lasă un răspuns