Claudia BOTA: Bazarul plin de vechituri

Priveam la inima ta îndoliată,
Eram mulțumită să șterg geamul ,
Prăfuit de mâzga grea a anilor,
Fierbinte era trambulina de pe care făceam salturi,
Salturi după salturi,
În dimineți unde îmi aruncam zațul.
Scrumul se mai păstra pe îmbrăcăminte,
Foi de tutun învăluite-n cuțite.
Bazarul era plin de vechituri,
Jurnalele pluteau pe albia râului,
Cerșetorii îmi serveau lingurița plină de cianură,
Iar dansatorii se îngrămădeau să prindă ultimul tranvai,
Când inima ta se lovea de acul turnului cu ceas,
M-ai întâmpinat în gară cu o batista albă,
Mi-ai dat-o în semn să nu uit,
Să ud florile din topoganul vecinului,
Care se mutase cu tot cu grădină,
Gradina bunicii în care sădise,
Semințele împrăștiate fără teamă,
Din cimitirul albastru unde și păsările mănâncă,
Îți mănâncă din palmă,
Frumuseți fără margini.

———————————

Claudia BOTA

Iulie 2019

Eleonora SCHIPOR: Ilie Motrescu- 50 de ani de nemurire

        La 26 august anul curent se împlinesc 50 de ani de la moartea tragică a unuia dintre cei mai mari poeți bucovineni din perioada postbelică Ilie Motrescu din frumoasa localitate montană Crasna.

         Poetul-martir al neamului nostru, cel care s-a jertfit pe altarul neamului românesc pentru limbă, poezie, credință, adevăr, dreptate, neam, baștină…

         În ultimii aproape 20 de ani s-au scris multe și s-au publicat despre opera, viața și destinul tragic al acestul vrednic fiu al neamului nostru.

         Nu vom vorbi astăzi despre cele scrise și tipărite cu anumite detalii, căci cititorii noștri le cunosc deja. Reamintim pe scurt unle date biografice. S-a născut la 18 august 1941 în comuna Crasna. După absolvirea școlii și-a continuat studiile la institutl pedagogic din Bălți la facultatea de filologie și muzică. După serviciul militar s-a întors în satul de baștină lucrând un timp profesor școlar. S-a transferat la Cernăuți, angajându-se ca lucrător literar în secția de cultură a unicului ziar românesc (moldovenesc pe atunci) „Zorile Bucovinei”. Îi păceau sportul și muzica, în special cântecele populare. În afară de munca de ziarist a scris și poezii, câteva reușind să le publice. Aproape trei ani a muncit la ziar, și în ziua de 26 iule a anului 1969 a dispărut fără urmă. A fost găsit cu eforturile familiei și a prietenilor, care cu eforturi supraomenești au descoperit asasinul pus la cale de iscoadele fostului KGB sovietic. Aproape 20 de ani nimeni n-a avut voie să-i pomeneascvă numele. După ce „cortina ” de fier a căzut au început a i se tipări poeziile, articolele publicistice, amintirile, însemnările… Odată cu apariția cărții „Hora vieții” (2000) îngrijită de fostul său coleg și prieten Ion Țâbuleac din Moldova, a început și suita de manifestări omagiale dedicate vieții și operei lui Ilie Motrescu.

 

         Pe parcursul anilor cu eforturile și sprijinul fraților și surorii de  la Crasna a fost valorificată aproape în întregime ceea ce a fost găsit după dispariția fratelui lor, adică versurile începătoare, care mai apoi cu sprijinul unor oameni de bună credință au fost adunate între copertele cărții „Cântarea Carpaților”, au fost scoase la iveală aproape toate fotografiile poetului din copilărie până la tinerețea-i neterminată. Poezia sa matură, articolele publicistice, însemnările, citatele și câteva dedicații, cât și o serie de fotografii au fost adunate între copertele cărții „Hora vieții” apărută la Timișoara, grație lui Ion Țâbuleac. Cu vreo doi ani în urmă tot Ion Țâbuleac a mai scos de sub tipar cartea  lui Ilie Motrescu „Am iubit cu atâta nădejde…” La București, neobositul domn Laurențiu Dragomir, acutalmente directorul APP Protecția Patrimoniului a scos de sub tipar cartea „Restituiri – Ilie Motrescu”. Personal am publicat până în prezent patru cărți dedicate poetului, materialele pentru ele adunându-le de prin ziare, dar mai ales puse la dispoziție de familia sa din Crasna. Tot cu sprijinul moral al familiei am reușit să scot cu câțiva ani în urmă  la editura „Cuvântul” din Herța o carte cu folclorul cules la baștină de harnicul poet intitulată „Pagini de folclor crăsnean”. Cu câțiva ani în urmă la rugămintea mea doamna Maria Gulei din localitatea Banila pe Siret, a tradus versurile poetului din culegerea „Cântarea Carpaților” în limba ucraineană. Avem astfel o carte de versuri bilingvă, pentru ca ucrainenii să cunoască opera poetului român. Tot această neobosită doamnă i-a dedicat în limba ucraineană și câteva poezii. În rest am publicat și continui să public prin ziare, reviste, almanahuri articole despre Ilie Motrescu nu numai în lmba română, dar și în ucraineană, ba am publicat cu mai mulți ani în urmă și un articol întru-n ziar din Franța, cu sprijinul unui domn care ne-a citit lecții la cursurile de perfecționare a cadrelor didactice. La cei 75 de ani de la nașterea  poetului crăsnean am scos de sub tipar un scurt sumar bibliografic bilingv pentru bibliotecile din raionul Storojineț.

         Zeci de scriitori, ziariști, profesori, oameni de știință, cultură, artă i-au dedicat  proză și versuri poetului crăsănean în diferite perioade și din diferită țări. Versuri i-au scris și publicat poeții populari și chiar copiii.

         S-au organizat în toți acești ani 5 ediții ale festivalului de poezie pentru copii și tineret „Ilie Motrescu, sub egida Societății „Junimea” din Cernăuți.  Avocatul, poetul și epigramistul Emil Ianuș din Horodnic, județul Suceava  i-a sculptat chipul său în lemn. Într-o zi sper să ajung acolo să-l văd, având invitația deja de mai mulți ani.

         Le sunt sincer recunoscătoare ucrainenilor, dar și românilor, care prin intermediul meu au contribuit la înveșnicirea în neuitare a poetului crăsnean. Astfel regretatul compozitor ucrainean Cuzma Smali din Chițmani, a pus pe note muzicale un vers din culegerea „Cântarea Carpaților”, pictorul Mîcola Bendas din Storojineț, i-a pictat chipul, iar meșterița populară, profesoara Liubov Vascul din Mihalcea, r. Storijineț, a cusut chipul său pe un ștergar. Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Ilie Motrescu- 50 de ani de nemurire”

Elena FEDOREAC: În amintirea lui Ilie Motrescu

Crasna lui Ilie Motrescu

 

Falnici brazi la Crasna-n sus,

Care faimă le-a adus,

La Crasna sub munți anume,

S-a născut pe acestă lume,

Un poet de omenie

Cum a fost Motrescu Ilie.

Un poet dintre mulți frați,

De sub poale de Carpați.

Un român adevărat,

Care nu va fi uitat.

Pentru toți va rămânea

Tânăr cum a fost cândva.

Că și urma lui rămâne

De-acum pentru toți românii.

Mulți români, uniți ca frații

Și dincolo de Carpați.

Peste Nistru, peste prut,

Toți românii l-au știut.

Orice pagină scria,

El cu Crasna se mândrea.

Crasna, satul lui iubit

Unde a copilărit.

Tot în Crasna a ajuns,

Tânăr în mormânt l-au pus.

Dar el nu va fi uitat,

Nici de oamenii din sat.

Este-n cartea «Hora vieții»

Scrisă-n anii tinereții.

 

 

În amintirea lui Ilie Motrescu

 

Ilie când ai murit,

Chiar și Prutul te-a jelit.

Apa murmura a jale

Despre a ta înmormântare.

Frații te-așteptau să vi

Te căutau printre cei vii,

Tu în mâlul Prutului

Nu puteai nimic să spui,

Ca să vie frații toți

Să te caute printre cei morți.

Să ridice bolovanii

Unde te-au îngropat dușmanii,

Fără cruce și sicriu,

Toți să creadă că ești viu.

Continue reading „Elena FEDOREAC: În amintirea lui Ilie Motrescu”

Ilie MOTRESCU: Lui Barbu Lăutaru

Lui Barbu Lăutaru

 

Străbunii l-au avut neîntrecut

Maestru de tarafuri populare,

Din poale de Carpați și pân la mare

Colindător cu doina l-au știut.

 

El ne-a cântat atâtea reverii,

Neîntrecutul Barbu Lăutaru,

Când închinau boierii cu paharul,

Cobzaru-i adăpa cu ciocârlii.

 

Iar de veneau străinii să ne fure

Și pâinea, și surorile, și frații,

Cobzarul se-nfrățea cu răsculații

Și-și preschimba arcușul în secure.

 

Bătrânul lăutar nu ne mai cântă

C-an alte vremi din cobză și vioară.

Romanța lui pustie și amară

Doar în trecut de neguri se frământă.

 

Tu, Barbule ce-ai întrecut pe Lizst,

Mai vină de ne cântă vreo baladă.

Urmașii tăi acuma să te vadă

Ce staroste ai fost și ce artist.

–––––––––

Ilie MOTRESCU

 

 

Dorel SCHOR: Datoria de onoare (schiță)

Recent, într-o vineri seara, tocmai ieșisem de sub dus când cineva a sunat discret. A deschis soția, am auzit frânturi de dialog în ușă și, când am apărut în largul meu halat de baie cu gluga, care ma transforma în călugăr capucin, am văzut un domn și o doamnă însoțiți de doi adolescenți care priveau curioși în jur.

– Vă rugăm să nu vă supărați de deranj, a rostit politicos domnul, am venit numai sa va predam o datorie de onoare… Cinci dolari pe care cineva ne-a rugat să vi-i achităm în mână.

– Mie? am întrebat curios. De la cine? Dar poftiți în casă, luați loc, vă rog.. Așa, va să zica, cineva v-a rugat să…

– Da, spuse domnul așezându-se pe canapea, concomitent cu restul familiei. Ne plimbam prin Amsterdam, când cineva ne-a întrebat: „Nu-i așa că sunteți israeleni? Aș avea o mare rugăminte. Uite, am rămas dator cinci dolari cuiva și, până acuma nu s-a ivit prilejul să-i înapoiez. Dacă ați fi atât de draguți…” Așa ca am acceptat, cu toate că noi locuim la Afula. Dar cum tot suntem în drum spre Tel Aviv, ne-am gândit că un mic ocol…

– Sunteți foarte amabili, le-a zâmbit soția mea. Ce ați dori să serviți? O felie de tort, o înghețată..?

– O, nu va deranjați, a răspuns doamna. Orișicum, noi ne-am educat copiii să nu mănânce niciodată dulciuri înainte de cină.

– Nici o problema, am rostit noi, gazdele.

Și numai în câteva minute am întins o masa cu care nu s-ar fi rușinat nimeni. Am scos din frigider o sticlă de vin, din congelator niște fripturi păstrate pentru zile mari, salate aveam, iar dulciurile, cum bine spusese doamna, le-am servit la urma, cu cafelele.

Continue reading „Dorel SCHOR: Datoria de onoare (schiță)”

Ala MUNTEAN: Să nu mă uiți!

Să nu mă uiți!

 

Să nu mă uiți!..Știi, ceru-i plin de stele,
Iar sufletu-i sleit de-atâția nori
Gânduri târzii cuprind visele mele,
Încercări timide de-a le da culori…

Se zbuciumă un răsărit de soare
Pe creasta unui val scăldat în umbră,
Mulțimi de raze răzvrătite pe răcoare
Mână-n Neant lumina cea mai sumbră.

Azi las la poarta sufletului tău
Un strop de viață-n vlaga unei frunți,
Își îndreaptă către mine Dumnezeu
Privirea Sa. Dar tu…să nu mă uiți!

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

25 iulie 2019

Elena VOLCINSCHI: Singurătatea-n doi, cât doare?

Sunt doi străini care-mpreună stau
Priviri acide-mpart; din când în când,
Doar bunurile sunt tot ce mai au
Ei se urăsc în inimă și în gând.
Privirea rece rar mai poposește,
De zâmbet au uitat de atâta timp.
Balanța vremii-n rău se poticnește
Și-n amintiri de-ntomnat anotimp.
Și totuși, mai sunt împreună,
Deși iubire, demult nu mai este…
Devreme s-a grăbit ca să apună
Și a rămas atât, doar o poveste
Golită și ea-n grabă de amintiri
Obişnuinţa doar e pe aproape.
Iar legănul fostei mari iubiri
Planează rare ori în noapte…
Cu toate acestea, vor s-apună
Și-n toamna vieții, dacă-or fi!
Şi-nspre iernat tot împreună
Dar, cine știe ce-o mai fi!
…………………………………………….
N-or fi simțit că-n timpul dat
Povestea lor a laut sfârșit?
El suflet doar şi-a închiriat
Iar ea… cât o fi suferit?
Povestea asta o întâlnim ades,
Sub cer de vreme întrebătoare
Răspunsul poate fi-nonsens?
Singurătatea-n doi, cât doare?

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

 

Daniela PÂRVU DORIN: ,,Rana trecutului”…un personaj?

Motto:

,,Disperarea în care (nu trebuie) să trăiești să aibă totdeauna atâta ardere, încât să nu știi dacă trăiești în pustiu sau în zbor” (Pe culmea disperării – E. Cioran)

 

E o strădanie primordială de a fi unici până și-n suferințele proprii…

Se zice în popor că suferințele nu sunt decât un zbucium și că, paradoxal, fără zbuciumul acesta, viața ar fi un chin.

Trebuie să acceptăm ideea că rana trecutului își merită soarta de a rămâne deschisă pentru a ne sufla în ceafă exact când ne bucurăm de viață mai mult!așa că trudim inconștient la toate încercările noastre de a ne trăi viața cu patimă, cu tot ce e de-ndurat, cât timp nu avem de ales, de multe ori prinși între pasiune și pedeapsă

De cele mai multe ori suntem prinși între pasiune și pedeapsă chiar dacă trăim momente când sufletul se reconectează mereu la Spiritul intern, acolo unde ne identificăm profunzimea și individualitatea.

Numai că, rana Trecutului e un Personaj cultural, social, intim cu mare personalitate, dar un trist personaj bine ascuns, uneori erou a vieții noatre dusă pe picioare sau a unei vieți moarte prin care suntem târâiți de cele mai multe ori și cu acordul nostru.

Devenim stranii prin orice suferință, ne atribuim dedublarea, rolul, masca, ne crește din senin un alt obraz.

Nu ma refer la o dedublare a personalității, deși se apropie mult cu tulburarea psihică, odată ce ne împarte lumea în două, alternativ să ne manifestăm când normal, când morbid, e ca și cum aș umbla succesiv îmbrăcată în două haine, în două stări!

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: ,,Rana trecutului”…un personaj?”

Dunia PĂLĂNGEANU: Tristeți provinciale

Tristeți provinciale

 

Domnișoară,
ți s-au înecat corăbiile
în ceașca de cafea
plouă cu nostalgii
și albastre himere
ceru-i de mucava.
Fugi de pisica neagră
te temi de ce va fi
scrii versuri pe pereți
praful uitării se-așează lacom
invadând universul
în fiecare zi…
Domnișoară,
tricotezi în amurguri
o amintire pe față,trei pe dos,
trec calești prin burguri
zurgălăii palizi te strigă pe nume
răscolind înserarea ,duios :
Domnișoară…

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

26 iulie, 2019