Dorel SCHOR: Datoria de onoare (schiță)

Recent, într-o vineri seara, tocmai ieșisem de sub dus când cineva a sunat discret. A deschis soția, am auzit frânturi de dialog în ușă și, când am apărut în largul meu halat de baie cu gluga, care ma transforma în călugăr capucin, am văzut un domn și o doamnă însoțiți de doi adolescenți care priveau curioși în jur.

– Vă rugăm să nu vă supărați de deranj, a rostit politicos domnul, am venit numai sa va predam o datorie de onoare… Cinci dolari pe care cineva ne-a rugat să vi-i achităm în mână.

– Mie? am întrebat curios. De la cine? Dar poftiți în casă, luați loc, vă rog.. Așa, va să zica, cineva v-a rugat să…

– Da, spuse domnul așezându-se pe canapea, concomitent cu restul familiei. Ne plimbam prin Amsterdam, când cineva ne-a întrebat: „Nu-i așa că sunteți israeleni? Aș avea o mare rugăminte. Uite, am rămas dator cinci dolari cuiva și, până acuma nu s-a ivit prilejul să-i înapoiez. Dacă ați fi atât de draguți…” Așa ca am acceptat, cu toate că noi locuim la Afula. Dar cum tot suntem în drum spre Tel Aviv, ne-am gândit că un mic ocol…

– Sunteți foarte amabili, le-a zâmbit soția mea. Ce ați dori să serviți? O felie de tort, o înghețată..?

– O, nu va deranjați, a răspuns doamna. Orișicum, noi ne-am educat copiii să nu mănânce niciodată dulciuri înainte de cină.

– Nici o problema, am rostit noi, gazdele.

Și numai în câteva minute am întins o masa cu care nu s-ar fi rușinat nimeni. Am scos din frigider o sticlă de vin, din congelator niște fripturi păstrate pentru zile mari, salate aveam, iar dulciurile, cum bine spusese doamna, le-am servit la urma, cu cafelele.

– Și cine spuneți că e persoana care v-a rugat să-mi plătiți datoria?

-Sa vedeti, zimbi stinjenit musafirul, o sa va spun adevarul: nu retin cine-i persoana. Noroc ca am notat adresa dumneavoastra. Ca altfel ma faceam de rusine si nu stiam cui sa predau datoria de onoare. Mi-ar fi apasat greu constiinta!

Pina la acest moment al vizitei inca nu primisem suma respectiva; dar nici mari emotii nu-mi faceam cu niste persoane atit de cumsecade. In zilele noastre, unde mai intilnesti asemenea oameni cinstiti precum tipul din Amsterdam, de care nu reuseam sa-mi amintesc; sau ca familia aceasta, gata sa-si rapeasca din timpul liber si sa faca un ocol pentru a indeplini promisiunea facuta unui strain anonim? Ce oameni cumsecade! Emotionant pina la lacrimi.

De altfel, poate din cauza mesei copioase sau poate din pricina vinului, din soiul acela pe care il bei fara sa simti cum te fura, copiii musafirului au adormit in fotolii, iar domnul insusi facea eforturi disperate sa-si ascunda cascatul.

– Filip, spuse atunci sotia lui, in nici un caz nu-ti permit sa te urci la volan in starea in care te gasesti. O sa cerem voie dumnealor sa te odihnesti macar o jumatate de ora.

Noi intelegem aluzia.

– Nu-i nici o problema. Oricum s-a facut tirziu. Copiii nostri o sa doarma la vecinul Menase, noi o sa ne stringem nitel, indata aranjam paturile. Acum faceti repede un dus. Maine dimineata, dupa micul dejun, n-aveti decit s-o porniti.

Dimineata ma trezesc mai destept deci in ajun. Conversatia de o noapte cu nevasta s-a dovedit eficienta. Si cind, in sfirsit, echipa pare gata de plecare, ii spun sefului de trib:

– Asculta amice, am eu pe cineva la Holon caruia tare as dori sa-i platesc o datorie de cinci dolari. Ce zici, ati fi dispusi sa-i vizitati?

-Fara probleme! accepta el imediat. Facem un mic ocol si te servim cu placere. Si ce sa-i spunem? Ca e din Amsterdam, sau poate sa fie si din alta parte?

——————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

25 iulie 2019

Lasă un răspuns