Autor: logosadm

Vasilica GRIGORAȘ: GIREL BARBU SUB ZODIA ÎNŢELEPCIUNII

„Copilul râde: Înţelepciunea şi iubirea mea este jocul. Tânărul cântă: Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea. Bătrânul tace: Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea”. (Lucian Blaga)

Mărturisesc sincer că sunt impresionată de numărul mare de scriitori, poeţi, critici literari şi cititori care au făcut comentarii despre volumul „Anaforisme din Ţara Luanei“, Editura OMEGA, Buzău, 2019. Toţi au exprimat aprecieri elogioase. Acest fapt are o explicaţie cât se poate de simplă. Cartea este atât de bine ticluită şi tâlcuită, încât mă îndeamnă şi pe mine să scriu câteva gânduri.

Oamenii sunt ceea ce învață în timp. În această cheie îl privim și pe Girel Barbu, însă cititorii nu-l apreciază doar pentru ceea ce a învățat și învață, ci pentru harul și iscusința manifestate în arta scrisului.

Apariția volumului „Anaforisme…” nu mă surprinde în niciun chip. Cunoscând o parte din scrierile poetului, eseistului și criticului literar buzoian, consider că un asemenea demers este cât se poate de firesc. Este rodul unor acumulări intelectuale, culturale și spirituale care au găsit terenul fertil în puterea de creație a autorului. Pe cerul universului său literar răsare o nouă stea, care-i încununează opera și-i conferă strălucire.

Ceea ce este demn de apreciat la autor, este puterea de sinteză a ideii. Prin raționamente imbatabile, formulează concluzii perene, valabile în timp și spațiu. Sinteza astfel realizată are la bază o analiză minuțioasă, profundă, temeinică a unei lumi de atitudini și manifestări, variate prin culoare și lumină, intensitate și diluare, sonoritate și tăcere… A scrie aforisme înseamnă a cerceta, a descoperi, a cunoaște. Scriitorul, având calitatea de bun observator este un cunoscător de oameni, cu trăsăturile lor afirmate și definite într-un context socio-uman. Nu se oprește însă aici. Analizează atent faptele și acțiunile care prezintă o anumită certitudine și pregnanță, le dă forme abreviate, miniaturizate și esențializate și după ce dă enunțului o formă coerentă, le oferă celorlalți. Maniera în care sunt scrise aforismele reprezintă calea sigură prin care ajung, fără staționări nepermise la mintea și sufletului cititorului. Ne pun în mișcare, ne provoacă să gândim și pe măsură ce înțelegem, simțim cu adevărat mesajul lor intrinsec.

Autorul se dăruiește pe sine, dar nu oricum, ci invitându-ne la reflecție. Ne propune, ne îndeamnă să stăm de vorbă cu noi, cu eul interior, pentru că acolo este Domnul, Dumnezeul nostru, iar la descoperire ne mirăm de măreția Sa: „Doamne, cât eşti de necuprins, şi totuşi încapi într-o inimă de om!“ Mergând mai departe cu raţionamentul, ne anunţă că „Dumnezeu sălăşluieşte în respiraţia noastră“, de aceea trebuie să-l rugăm neîncetat: „Fă-mă Doamne, sclavul iubirii şi voi fi liber!”. De ce acest lucru? Pentru că a înţeles limpede că: „Dumnezeu bate trupul ca să priceapă sufletul”, şi doar „Crucea este cheia cu care a fost deschis Raiul!”, singura speranţă de iluminare şi înălţare a oricărui muritor.

Întâlnim în carte un tandem interesant, Girel Barbu și cititorul la o agapă, în care protagonistă este înțelepciunea. Fiecare participă cu tot potențialul său intelectual, mental, afectiv; unul scrie, altul citește, unul comunică, altul învață, unul pictează, altul pune în ramă, unul măsoară, croiește și coase, altul îmbracă, unul oferă, altul primește… Filosoful stoic roman, Seneca afirma: „Multe persoane ar fi putut ajunge la înţelepciune, dacă nu ar fi crezut că au atins-o deja“. Cu certitudine, Girel Barbu este unul dintre cei care nu au crezut că au ajuns la înțelepciune. Cine îl cunoaşte pe poet şi i-a citit cărţile poate afirma că autorul a ajuns la înţelepciune cu modestie şi discreţie rar întâlnite astăzi. A atins acea înţelepciune, aşa cum este ea definită de dicţionar: capacitatea superioară de pătrundere cu mintea şi de judecare a lucrurilor, capacitatea de a gândi şi de a acţiona prin folosirea cunoştinţelor, a experienţei, a înţelegerii şi capacitatea de a aplica aceste calităţi în vederea găsirii de soluţii pentru probleme.

Înţelepciunea lui Girel Barbu este de fapt trăirea în acord loial şi profund cu legile firii, reconstituind sistematic atmosfera de viaţă de-a lungul timpului. Abordează o tratare raţionalistă în identificarea adevărului şi a dreptăţii desăvârşite ca valori certe ale umanităţii. Prin modul de a gândi şi meditaţiile asupra vieţii, prin imaginaţie şi logică, prin înţelegerea şi tălmăcirea comportării în acord cu esenţa felului de a fi al omului a ajuns la deprinderea descifrării treptate şi ierarhice a semnelor din natură şi din societate, implicit la cunoaşterea înţelesurilor acestora. Aforismele sale probează şi confirmă naturaleţe, autenticitate, distincţie şi forţă. Întâlnim în acest volum o tratare sapienţială, aforismele fiind destinate în special instrucţiunii morale. Fiecare aforism exprimă un adevăr, iar pe cale de consecinţă are adânci sensuri metafizice şi o certă valoare literară. Şi dacă intenţia autorului are motivare şi finalitate, rostirea enunţului este simplă, însă fără vorbe goale sau de prisos: „Un om cu scaun la cap nu se suie cu picioarele pe masă“.

Girel Barbu este un Mihail Sadoveanu din părţile Luanei, unde „De la Pinu până în rai, nu sunt decât doi paşi de Plai“. O lume de poveste, iar pentru autor este raiul pe pământ. Şi în rai este doar iubire. Astfel, cred că se explică dragostea sa nemărginită pentru meleagurile natale, unde înţelepciunea şi umorul s-au împământenit în lutul firii oamenilor. Adunate din lumea satului, din ograda gospodarului, ne reaminteşte: „Nu te da cocoş, dacă ai orbul găinilor!”, „Porcul rămâne porc, chiar dacă îi pui în rât belciug de aur…”, „Din pielea câinilor răi ies cei mai buni bocanci”, „Într-o ţară de capre, Ţapul ispăşitor e rege”, „E un fermier vestit. Are o herghelie de cai verzi pe pereţi”. Aici îşi găseşte echilibrul lăuntric bine aşezat în matca lui, aici armonia cântă pe strunele fiinţei sale, iar domnia sa îşi alege vocea cea mai potrivită pentru a glăsui în cuvânt.

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: GIREL BARBU SUB ZODIA ÎNŢELEPCIUNII” →

Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Roza mea de vânt (poeme)

FEMEIE

 

Femeie din care om te-ai zămislit

de ai puterea să mori și să învi

de nu știu câte ori în fiecare zi?

Tu ce te naști pentru a naște iară,

să dai un sens a tot ce ne-nconjoară.

Tu cu făptura ta gingasă

ne-nalți la cer și ne topești în iad

femeie ce blestem ai căpătat…

să stăpânești dorința de bărbat.

Nici moartea nu e mai amară,

decât o cursă și un laț

ce le întinzi cu nonșalanță

spre păcătosul de bărbat.

 

 

AȘ VREA SĂ TE-NTÂLNESC

 

Aș vrea să te-ntâlnesc în fiecare dimineață

să văd pe chipul tău bucuria de-a trăi

să te-nvelesc cu mraja mea sfioasă

și să-ți cerșesc a ma iubi.

Continue reading „Aura-Nicoleta LUPȘESCU: Roza mea de vânt (poeme)” →

Ionuț ȚENE: Actualitatea lui Valeriu Gafencu pentru biserica noastră!

Valeriu Gafencu gândea şi vorbea cu inima. Rugăciunea lui ardea păcatul. Prezenţa lui Valeriu Gafencu era rugăciune. Aşa şi-l amintesc toţi contemporanii. Rugăciunea inimii era singura respiraţie din duh a lui Valeriu Gafencu în gulagul comunist. După iluminarea dumnezeiască din primăvara lui 1943 din celularul Aiudului viaţa lui Valeriu Gafencu a devenit asemenea unei rugăciuni. A ars până la moarte, iar lumina transparentă a trupului şi gândului său trecut prin focul inimii a iradiat toată făptura înconjurătoare sfinţind tot ce atingea.După ce Biserica noastră a suferit o înfrângere grea la referendum, pentru că enoriașii nu au dat ascultare ierarhiei și preoțimii ca să meargă la vot, am recitit din nou pe Valeriu Gafencu, numit de călugărul de la Rohia – Sfântul Închisorilor. S-a dovedit că biserica trebuie să se reîntoarcă la noțiunea inițială de basilica, adică de comunitate a clerului și mirenilor, pentru recâștigarea încrederii în mesajul creștin pentru societatea românească. Pierderea influenței Bisericii în societate, nu poate fi pusă doar pe vina secularizării și politici mass-media de descreștinare în țările UE, ci și pe o pierdere a legăturilor ierarhiei cu rădăcinile și arhetipul creștin. Întoarcerea la izvoare și la învățăturile Sfinților Părinți reprezintă o necesară restaurare a comuniunii și încrederii între cler și mireni. Dacă în 2017 Biserica ar fi canonizat sfinții închisorilor poporul credincios ar fi recâștigat deplin încrederea în Biserică ca instituție, care nu face compromisul cu puterea lumească și trecătoare. Doar Biserica Moldovei face demersuri de canonizare a lui Valeriu Gafencu, un mucenic din închisorile comuniste care a luptat cu păcatul și împotriva regimului ateist. Recitindu-l pe Valeriu Gafencu mi-am adus aminte și de ce a spus Radu Preda despre necesitatea zidirii de biserici în suflete, nu numai în piatră. „Vă cheamă Domnul slavei la lumină, vă cheamă mucenicii-n veşnicii; fortificaţi Biserica creştină cu pietre vii, zidite-n temelii” spunea Valeriu Gafencu din temnița comunistă. E o chemare la o biserică a tuturor. Avem nevoie să construim cu ”pietre vii” Biserica noastră. Sfântul român născut în Basarabia transmitea contemporanilor că „orice bucurie adevărată se câştigă cu preţ de jertfă; orice cetate se cucereşte cu bărbăţie, cu credinţă, cu îndrăzneală, cu încredere în misiunea dată de Dumnezeu şi mai ales cu rugăciune.”

Poporul credincios își va găsi identitatea doar în rugăciune: creștinul se fortifică asemenea lui Valeriu Gafencu „în luptă cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune”. Mesajul lui Valeriu Gafencu pentru poporul român este ca ”în toate împrejurările roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească voia Lui.” Valeriu Gafencu vedea moartea ca o mărturisire de credință: ”Sfârşitul vieţii mele este o ultimă mărturisire ortodoxă”. Biserica noastră trebuie să revină la acțiunea misionară: „Cine crede fără a fi şi un misionar, acela n-a cunoscut frumuseţea credinţei”. Valeriu Gafencu le vorbea cu inima colegilor de celulă. Era un permanent dialog „transparent” cu umanitatea rănită de atacurile hoardelor comuniste, ce promovau absenţa binelui. „Valeriu Gafencu a fost un suflet pur, plin de dragoste adevărată, pentru că a fost în permanent contact cu perfecţiune divină. La umbra crucii şi a calvarului, a simţit dorinţa de a fi lângă Iisus Hristos, ca şi când ar fi aşteptat să-l ocrotească şi să-l ia lângă Dânsul. A înţeles în mod sublim că legea supremă care conduce lumea este Iubirea, în sensul adevărat al Învăţătorului suprem… Continue reading „Ionuț ȚENE: Actualitatea lui Valeriu Gafencu pentru biserica noastră!” →

Eleonora SCHIPOR: Săptămâna limbii materne la CIE Cupca

        

Anual în a doua decadă a lunii februarie marcăm Ziua limbii materne. Pentru fiecare popor limba maternă este cartea lui de vizită. Iar marii poeți, prozatori, literați, compozitori, pictori, ziariști, profesori – fiecare în domeniul său a binecuvântat în opera sa, cum a știut el mai bine, farmecul, măreția și importanța limbii materne.

           Anul acesta, deși cu restricțiile necesare, acest eveniment a coincis cu încă un eveniment  – ziua de naștere a marelui poet basarabean Grigore Vieru.

            Grigore Vieru – poetul care atât de frumos a scris, a cunoscut, a iubit, a promovat  limba maternă. Grigore Vieru – numit și poetul mamei, este iubit, stimat, prețuit  nu numai de cunoscătorii limbii materne, dar și de toată lumea.

            Anual de ziua nașterii regretatului poet al nostru, la CIE Cupca sunt organizate diferite măsuri dedicate lui Grigore Vieru.

 

 

            În permanență profesorii de limba și literatura română ai Complexului nostru organizează expoziții de cărți, ziare, reviste cu materiale de și despre Poetul  Național al nostru  – Mihai Eminescu, despre poetul  mamei – Grigore Vieru, despre alți clasici ai limbii materne, cât și limbii materne în general.

             Asemenea expoziții sunt organizate în incinta muzeului școlar, cât și la biblioteca școlii noastre.

            Prin clase sunt organizate lecturi literare, recitaluri poetice, concursuri pentru cunoașterea operei diferitor scriitori.

            Vorbind despre limba română, în proză și în versuri elevii noștri sub îndrumarea profesorilor și a învățătorilor, vorbesc și despre marii clasici, dar și poeții moderni, care au proslăvit limba română în operele lor.

             Astfel, profesoara de limbă maternă, d-na Lucica Dușceac a pregătit cu elevii clasei a 5-ea, a căror dirigintă este, un montaj literar-muzical sub genericul „Limba maternă – floare eternă”. Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Săptămâna limbii materne la CIE Cupca” →

Adrian BOTEZ: DOMNIA LEBEDEI

FOAIE VERDE ROZMARIN

 

Foaie Verde Rozmarin

eu mă duc – Codrii se-nchin’ :

”ne-ai fost Domn și ne-ai fost Frate

Veșnicia – jumătate

s-o-mpărțim și s-o jurăm…

Lună-Soare-Stele-aflăm

Calea ți-o înconjurăm

Străjeri – pe Cale – îți stăm

…o facem Curți de-Mpărat :

de-ai trecut – nu ne-ai lăsat

ci din Strună ne-ai Cântat :

până și Orb s-a-nchinat

la Poala de Mândru Brad !

…prin Lira-ți ne-ai vânturat :

Foc și Cânt s-au Cununat

în Lumină ne-ai Sculptat

Liniștea – -n Cărți – ne-ai păstrat !”

 

…eu mă duc – Codrii se-nchin’

dar tot Strecurat Venin

tre’ să-mi fie Demâncare

Căpătâi și Lumânare

pe Drumul fără-Nturnare…

***

 

SUNT LIBER

 

sunt Liber ca să mor în Patul meu

nu pe Weceu ! – nu pe Weceu ! – nu pe Weceu !

sunt Liber să mă spânzur de-o Oglindă :

s-apar – Dincolo :  Proaspătă Colindă…

 

nu mai turbați : eu vă iubesc (cum niciodată n-am iubit !) :

ca pe-un Elastic de  Chiloți –  Gras și Penibil Fleșcăit !

căci Omenirea-i Boala Tutelară

care-a făcut Poeți să tot apară…!

 

…sunt mic de Stat – dar și mai mic – la Sfat :

am Gânduri ce-mi încap  – prisos ! – sub Pat

iar Vise – cât un Firicel de Iarbă

 

călcat – în Drumul său Ceresc  – de-o Babă…

…L-am mituit pe Dumnezeu – să-mi dea

o Garsonieră – -n Viitoarea Stea…

***                                                                                      

 

FINAL DE PIESĂ CEHOVIANĂ

 

e un Final de Piesă Cehoviană

vomând Asfalt și Blană Astrahană :

e-o Mahala Aristocrată – cu Pretenții

care urăște Zei și Regi : Sinistre-Invenții !

 

nu mă lăsați să mor între Decoruri

pe mine – care-am tras  –  pe Stele – Storuri !

nu mă lăsați să suflu din Culise

pe mine – Ucigaș Versat – de Vise…

 

mă ardeți – Oameni Răi și Oameni Buni :

faceți – din min’ – Mormane de Cărbuni :

Fumul din mine – pân’ la Cer s-ajungă

 

pe Sfinți silească-i : PANTALONI LA DUNGĂ !

…unde-am murit – cască Pământul – de Plictis

Fălcile lui scuipând un  Paradis !

***                                         

 

SONETUL  ETERNELOR  GRIJI

 

să nu fii Niciodată – BUCUROS  :  căci Soarta-ți stă cu Parul

de după Colț – îți varsă-n Cap – Ligheanul cu Amarul !

Încredere – Credință – ori Nădejdi Celeste – să nu ai :

cu Șișurile – Sfinții îți sfârtec’ SUBLIMUL CÂNT DE NAI…

 

schimbă-ți – mereu – și Loc – și Gând – chiar Raiul Cel Ascuns în Grai !

fie-ți Răgaz de Tihnă doar Prispele de Munți

Capul ți-l hodinește în Codrii Cei Cărunți…

…de vrei să bei din Soare – privește – -ntâi – la Lună :

 

e Singura Proroacă ce știe Vremea Bună !

…e-un UNIVERS-CAPCANĂ – în care Zeii Răi

te-nfulecă-ntr-o Clipă – de nu ai Ochii Tăi

 

Pază Ogrăzii Hoitului Lumesc… – … Griji – CLĂI !

…câtă-Osteneală – Doamne – să mă feresc de Tine :

strămută-mă – mai bine – în ROIURI –  MII – DE-ALBINE !

***

 

ȚĂRANUL-”FAIANȚĂ”

 

Lut cu Pretenții : ”Faianță” !

când Țăranul vrea …”Prestanță”

lasă Glii – să le-are Dracul

și vine la Târg ! – deh : ”Fracul”…

 

surd la Vuietul Seminței

lasă Glas numai Dorinței

de a se-arăta ca…”Domn” !

(…chit că Toți zic că-i doar…Clovn !)

…ce tot Muncă ! – ia ! –  la Somn!

 

…dar nu-ntotdeauna Fracul

îl îmbracă pe Săracul :

a pierdut și Cal – și Șa

 

și-a ajuns la…Mahala…

…Lut – Aur de Bătălii

e trădat în – Bălării…

 

…și Semințele de Viață

putrezesc… : Totu-i o Piață

iar Țăranul – ”Scârț-Paiață” !

***

 

IASON AGREST                                                                   

 

eu sui  – pieptiș – Spinările de Dealuri

înot ca într-o Mare – printre Valuri

iar Veghea Serii e – mereu – mai strânsă

Câmpia – ce se vede Jos – e plânsă…

 

las-o să plângă – eu prea mult am plâns :

în Lumea Asta – Totul  m-a convins

că trebuie să plec – Orbete în Bejenii…

…pipăi – cu Talpa – Rânjitori – Strujenii…

 

și voi urca – pe Deal – pe Munți – mai Sus

pân’ voi simți că Iudele s-au dus

iar Stelele – zâmbind – nu m-or întoarce :

 

îmbrățișându-mă – Povești spre mine-or toarce…

….e-atâta Liniște în Poala Dumnezee :

Oricine – -Orice Minuni va face : doar să vreie…

***

 

CUVINTE…

 

”-…ești un Mârlan…un

Târlan – ești un

Gros…pardon : tu ești un

…Grosso Modo…un

Mato Grosso…da ! –  …așa – DA ! ”

 

”-…iar tu – ești un

Nervozat  –  un Caloric – un

Implacabil de orice

Mârșăvie – iaca

NA !  – …așa să știi că

ești tu  – <<AVARAMU>>!”

*

 

Hristos putea să rezolve

mult mai simplu – problema cu

aprovizionarea alimentară a

spectatorilor  Săi  – la

predicarea – vijelios-interminabilă – în cadrul

spectacolului din

Bethsaida : să ofere  – ”PÂINE

CU SOLZI” !

*

 

Îl urăsc – din

rărunchi – pe Dumnezeu –  îi urăsc pe

copiii nenăscuți – și pe

oamenii născuți – urăsc

toată  Butaforia – Demagogică și

Perversă – a așa-zisei

”Naturi”  – Satanei

Arături !

***

 

DOMNIA LEBEDEI

 

Cel ce diriguiește Sorți și Neamuri sunt :

sunt Cel ce stăpânește – -n Veci – Nestăpânitul :

”a fost odată” – este-ACUM – AICI – și-i CRUNT :

căci eu nu cat la Fețe-ori Ochi : doar unde e – DE FOC – REGE-”ZĂRGHITUL” !

 

eu sunt STĂPÂNUL – voi – Supuși ce-așteaptă

să se trezească-n MUNTE  –  o PUTERE DREAPTĂ !

închideți Ochi și ascultați PORUNCA :

de două ori n-oi spune unde-s FÂNTÂNA – LUMINATĂ LUNCA !

 

smeriți și Suflet și Ureche – spre – DUMNEZEE – ARMONIA

ce-aduce-n Omeniri Betege – Tămăduire : VEȘNICIA !

alcătuiți Ospețe Sfinte – -n Lumi și-n Empireu

 

să fie Totul – făr’ de scutire : ARIPAT !  – …nu Greu…

…Domnia LEBEDEI va fi Frumoasă și Amară

dar Nimeni – ADEVĂRUL SACRU nu-l va lăsa pe-afară !

***

 

       

LEBĂDA CRUCII

 

Animalele Sfinte luminează Poiana

și Cerbi-Inorogii – și Fala Ieruncii

smerescu-se Cerului : desfundată e Vrana

prin care-și ia Zborul – Ea – LEBĂDA CRUCII !

 

Valuri de Zei împânzitu-ne-au Lacul

iar Apa e Mir – care scaldă Săracul :

la Muntele Vâlvelor poposesc numai Duhuri

căci Bolta Cerească stârpită-i de Stuhuri !

 

Liturghia Văzduhului a smuls Vălul Firii :

veniți să sporiți Comori Mântuirii !

căci Munții din Stele ard – molcom – în Rugă

 

Colinda preschimbă-Mpăratul – în Slugă !

…Animale și Oameni – Nestemate Lui Crist

suntem –  Toți – ARMONIA : CUNUNI DE-AMETIST[1] !

***

  Continue reading „Adrian BOTEZ: DOMNIA LEBEDEI” →

Kosta VIANU: ”CIRC CINIC”, de Adrian Botez – O EVANGHELIE LAICĂ

 

          Omul de vastă cultură și scriitorul Adrian Botez, despre care am mai scris în câteva rânduri, exprimându-mi admirația, uluirea, ba, uneori, chiar un fel de invidie, nu îndeajuns de secretă, față de talentul și priceperea sa în ale literaturii, în general, dar și față de acribia și minuțiozitatea savantă, cu care disecă aspecte și fațete ale realității, a scos la iveală, recent, un volum de prozo-poeme negre, după cum le intitulează chiar autorul  –  cu titlul “Circ cinic”[1].  Cititorul  intuiește, de la primul contact cu cartea, că este vorba mai puțin, sau deloc, de atitudinea filosofică socratică, față de viață – ci, mai degrabă, de cinism, în forma sa brută, atitudinală ; fiindcă, după cum ne explică, cu răbdare didactică, autorul (în Prefața cărții sale : Câteva cuvinte despre funcția sacră și soteriologică, a prozopoemului), cuvântul “cinic” pare să aibă originea în numele grecesc al câinelui. Bietul animal! Nici pe departe nu este el atât de nemilos si de “câine”, cum sunt unii semeni, puși pe prăduială și pe căpătuială, în disprețul a orice : a semenilor, a legilor sau a bunului-simț.

            Dacă societatea românească actuală ar mai putea, printr-un miracol extraordinar , să-și regăsească drumul către normalitate,  cartea maestrului Adrian Botez ar trebui să fie un fel de evanghelie laică, generatoare a unui fel de religie socială, îndemnând la normalitate și bun simț, prin parabole adânc cugetate și măiestrit alcătuite, nu doar din punct de vedere rece, filosofic, ci dintr-unul profund, cald și uman, cu toată disperarea și lipsa de orizont, care răzbat din texte.

            Multe din prozo-poemele din carte sunt, de fapt, microistorii, în așa fel ticluite, încât cele mai multe sunt metafore extinse, nu doar la nivelul unei simple expresii, ci al întregului text.  Un exemplu grăitor, în acest sens, ilustrativ pentru ce vreau să spun, este prozopoemul “Un dialog despre implicare”, pe care eu l-aș fi numit, mai puțin inspirat, poate, Gâlceava cuțitului cu furculița… De la acest dialog, cu parfum de fabulă esopiană:

“- Câte  brațe  de înțepat ai! Dacă ai avea și Tăiș… o, dacă ai avea și Tăiș! – ai fi soția mea perfectă!

–Sunt Fermă, sunt Reacționară și împung, spre a fi respectată – dar sunt Miloasă ! Nu ca tine, Măcelarule ! – îl <<hutuchi>>, ursùză, unealta de-nfurcat Mâncarea.

…Adevărat : Multstimata Furculiță doar apùcă, lacomă, ceea ce au ucis alții – cum fac Hienele, Vulturii Hoitari ori Șacalii :  ea nu se implìcă, Niciodată, Direct, în Crima Propriu-Zisă” –

Autorul ajunge, astfel, la un fel de comparație, neexprimată, între autorul crimei și complicele,  care nu se implică, decât contemplativ, în crima propriu-zisă, preferând poziția, mai comodă, de beneficiar direct.

            Am dat un exemplu de text-metaforă, cu virtuți  parabolice atât de iscusit integrate, într-un dialog aparent banal,  încât orice explicație ar fi inutilă. Aceasta este forța care răzbate din toate textele.  Din relatări aparent nevinovate, cititorul ajunge să tragă concluzii de un tragism atât de categoric, încât eu, unul, aș asimila aceste texte cu un fel de lapidări, în public, a metehnelor, multe și diverse, ale lumii acesteia, în general, dar mai ales, ale realității social-politico-morale românești, fiindcă de aceea autorul numește aceste prozopoeme NEGRE: deoarece el nu mai vede, în orizontul cât de cât apropiat, nicio scăpare, nicio salvare din marasm.

            Multe ar fi de spus despre măiestria cu care sunt alese subiectele sau temele prozopoemelor. Cel care dă și titlul volumului, pare să descrie zădărnicia și inutilitatea unei vieți, trăite ca un spectacol de circ, fără nimic spectaculos, fără folos, iar soluția găsită, aceea de a asista la un circ adevărat, nu este, nici ea, aducătoare de mari beneficii:  spectacolul se termină, actorii zgomotoși pleacă și numai Moartea apare, ca un om de serviciu sui-generis, ca să netezească, cu coasa, nisipul frământat al arenei. Metafora aceasta, a Morții care aduce la zero, care nivelează, care potolește, în final, orice zbucium, pare să i se fi părut și autorului reprezentativă, de vreme ce a ales exact acest text, pentru titlul cărții.

Pus în fața cărții, cititorul trăiește un fel de autentic embarras du choix:  să admire povestea, cu virtuțile ei, sau să se bucure de puterea sugestivă a metaforei, care are forța de a-l ajuta să valorifice, concluziv, ceea ce i se sugerează, ca valoare filosofică a contextului? Mărturisesc faptul că eu nu am avut întotdeauna puterea să aleg ce m-a interesat mai mult: cinismul concluziei NEGRE , sau povestea – la rândul ei, fascinantă, prin ingeniozitatea găsirii pretextelor narative.  Într-un singur text, am găsit cea mai neagră mărturie, cel mai dezastruos neant personal al autorului –  mărturisirea lehamitei și a lipsei oricărei speranțe, aduse la cel mai înalt grad, anume în textul cu numele, laconic si neprevestitor – “Practic”.  Acolo, autorul își mărturisește, deschis, cinstit, înfrângerea sa, în efortul de a se reconcilia cu o lume care-l refuză, care-l exclude, care-i interzice, aproape, statutul de ființă vie:

        “…așa că…tăiați-mi capul (Inutil, Visător, Imbecil…),  umpleți-l cu Sârmă Ghimpată și Paie – și, astfel garnisit, oferiți-l, la Lecțiile de Anatomie – Studenților, ca Material Didactic”.

Această înfrângere, mărturisită în mod atât de violent-sincer, dă măsura percepției totale a acelui cinism despre care vorbeam. Desigur, rostul majusculelor, cu care este împănat acest text, are noimele sale, venind din atingeri cu zone pe care cititorul sper să aibă istețimea de a le descoperi. Dau un singur “hint”: tabloul “Lecția de anatomie”, al lui Rembrandt.

Continue reading „Kosta VIANU: ”CIRC CINIC”, de Adrian Botez – O EVANGHELIE LAICĂ” →

Valeriu DULGHERU: UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI – PRIMA UNIVERSITATE DIN REPUBLICĂ VIZITATĂ DE PREȘEDINTELE MAIA SANDU

„Eu nu am o baghetă fermecată, cu care să rezolv toate problemele peste noapte, dar eu am un plan și, mai mult, sunt neclintită în credința mea că vom pune Moldova pe calea cea dreaptă”

 (Maia Sandu)

            Da, dar pentru a „pune Moldova pe calea cea dreaptă”, are mare nevoie de sprijinul nostru, al celor mulți. De aceea, Doamna președinte Maia Sandu ne cere acest sprijin. Luni, 15 februarie, Universitatea Tehnică a Moldovei a fost vizitată de către președintele Republicii Moldova, Doamna Maia Sandu. Este prima universitate din Republică vizitată de noul președinte, la mai puțin de două luni de la investire. Fostul președinte nu a găsit timp în cei patru ani de a vizita instituția, de care depinde asigurarea cu cadre inginerești a întreprinderilor industriale ale Republicii. El avea interesele lui personale.

Subiectele discuțiilor, pe care președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și consilierul prezidențial în domeniul educației și cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei, le-au avut cu profesorii și studenții Universității Tehnice a Moldovei, au fost adaptarea sistemului educațional la noile realități, accesul la educație de calitate, provocările din învățământ, dar și potențialul de dezvoltare a afacerilor.

„M-am bucurat să revăd profesori dedicați, cărora le-am mulțumit pentru abnegația cu care își fac munca de formare a noilor generații și cu care am discutat despre provocările curente ale sistemului educațional din Republica Moldova – provocări care sunt ale întregii societăți. Și m-am bucurat să cunosc tineri entuziaști, cărora le-am vorbit despre propria mea experiență de student în țară și peste hotare. I-am îndemnat să valorifice toate oportunitățile de studii, pe care le oferă lumea de astăzi, după care să revină acasă ca să pună umărul la dezvoltarea țării noastre”, a spus Maia Sandu.

Președintele a vizitat săli de clasă, diverse laboratoare IT și cele din cadrul Facultății „Tehnologia alimentelor”. Ea a apreciat felul în care arată, dar și ce face Universitatea Tehnică a Moldovei astăzi, și mai ales faptul că este o instituție, care și-a păstrat spiritul modern și inovator și pe timp de pandemie, reușind să se adapteze la noile realități și să asigure calitatea procesului de studii.

Printre cele trei facultăți din campusul Râșcani vizitate de Doamna Președinte a fost și facultatea „Inginerie Mecanică, Industrială și Transporturi”, care s-a aflat la baza fondării Institutului Politehnic (astăzi Universitatea Tehnică a Moldovei) în a. 1964. La intrarea în aula 6-II a fost întâmpinată cu flori din partea susținătorilor președintelui, care nu au avut posibilitatea până acum s-o felicite cu câștigarea acelor importante alegeri prezidențiale din toamnă, care vin să aducă schimbarea. Această aulă este plină de istorie. Aici au avut loc bătălia electorală din a.1990 pentru primul parlament al Republicii Moldova între candidatul, colegul nostru profesorul Vasile Nedelciuc, înaintat de organizația Frontului Popular destul de puternică de la Institutul Politehnic (astăzi Universitatea Tehnică a Moldovei), și rectorul de atunci profesorul Vasile Calmuțchi. În rezultat profesorul Vasile Nedelciuc a câștigat cu majoritate absolută în fața rectorului, fapt ce vorbește despre puterea organizației Frontului Popular de la institut, și nivelul înalt de democrație chiar dacă eram la începuturi. În această aulă au avut loc multe întâlniri ale profesorilor și studenților cu președintele României Traian Băsescu, cu mulți oficiali de prim rang din Republică.

            Deschiderea întâlnirii a fost făcută de rectorul Universității Tehnice a Moldovei, prof.univ.dr.hab. Viorel Bostan, în fața unui număr extrem de restrâns de profesori dictat de restricțiile pandemiei COVID-19 (dacă pandemia ar fi lipsit aula ar fi fost la sigur arhiplină). Rectorul i-a urat bun venit la Universitatea Tehnică a Moldovei, a expus succint problemele cu care se confruntă Universitatea, la general și Facultatea, în particular, în special, legate de pregătirea inginerilor pentru întreprinderile industriale și companiile străine din domeniul construcțiilor de mașini.

            Oferindu-i-se cuvântul, subsemnatul, a felicitat-o pe Doamna președinte Maia Sandu cu victoria covârșitoare repurtată în alegerile prezidențiale din anul trecut. A asigurat-o de susținerea fără rezerve a majorității colectivului profesoral, susținere demonstrată prin Declarații în clipe grele pentru ea (de ex. Declarația de susținere a Guvernului Maiei Sandu din 11 iunie 2019 (atunci când Plahotniuc nu dorea cedarea puterii !), semnată de peste 200 de cadre didactice). Au fost și alte două Declarații de susținere a Maiei Sandu în alegerile prezidențiale din anul trecut înainte de primul și al doilea tur. Dar au fost expuse și unele îngrijorări: „Doamnă Președinte! Aveți susținerea totală a noastră în tot ce faceți, în special, în aceste zile. Apreciem eforturile Dumneavoastră de curățare a clasei politice, de provocare a alegerilor parlamentare anticipate. Dar în aceste alegeri anticipate trebuie să venim extrem de organizați pentru a asigura o majoritate parlamentară eurounionistă, fiindcă există marele pericol de câștigare a alegerilor de o coaliție prorusă de stânga „Dadon+Șor+Usatîi”… Pierderea acestei șanse de revenire la normalitate în acest colț de țară atât de prost guvernat va fi o catastrofă. Din păcate susținătorii universitari ai transformărilor democratice, a opțiunilor eurounioniste, au fost dezamăgiți în repetate rânduri. De la Independență încoace la început au fost dezamăgiți de trădarea lui Iu(da) Roșca, care a distrus cea mai puternică mișcare de eliberare națională – Frontul Popular. Mai târziu, au fost dezamăgiți și de conducerea PFD în frunte cu V. Matei și a altor partide, care prin egoismul partinic au deschis calea regimului comunist voronist pentru opt ani înainte. Revoluția tinerilor din 7 aprilie 2009 a trezit la mulți o speranță, care însă a fost spulberată de infantilismul și ranchiuna liderilor PLDM (V. Filat) și al PL (M. Ghimpu), care s-au bătut fratricid între ei, spre bucurie și cu concursul lui Plahotniuc, până au dispărut din viața politică. Cu doar 19 mandate câștigate în scrutinul din 2014, prin șantaj și cumpărare, Plahotniuc s-a căpătuit cu o majoritate de tocmai de 67 de deputați (din 101), ajungând în anii 2017-2019 cu toate puterile în stat sub el. Dezamăgirea a fost mare. A treia oară speranța a apărut după alegerile parlamentare anticipate din 1 și 15 noiembrie 2020, când grație unei mobilizări fără precedent, în special, a bravei Diaspore, cu mijloace financiare minime, cu publicitate practic inexistentă, Doamna Maia Sandu a câștigat detașat (cu 57,73%) în fața buldogului Dadon, care avea toată susținerea financiară, logistică, mediatică a Rusiei și pe interior. Pentru a Vă duce la îndeplinire toate planurile privind curmarea corupției, reforma justiției și reformele economice extrem de necesare, Dumneavoastră Doamnă președinte Maia Sandu aveți strictă nevoie de un parlament și un guvern proeuropean reformator. Profesorii Universității Tehnice a Moldovei nu ar dori să se dezamăgească (a câta oară !). De aceea, venim cu un îndemn către toate forțele eurounioniste de unificare a forțelor în alegerile parlamentare anticipate…”.

              Drept răspuns, Doamna președinte Maia Sandu a dat asigurări că este hotărâtă să pună Moldova pe calea cea dreaptă, să facă tot posibilul pentru a asigura victoria forțelor eurounioniste în alegerile parlamentare anticipate. Președintele a dat asigurări că, împreună cu echipa sa, va depune toate eforturile ca să creeze condiții mai bune pentru trai și pentru muncă, pentru lansarea afacerilor și a asigura acces echitabil la justiție, pentru a aduce investitori care să creeze locuri de muncă bine plătite. „La fel de important este să elaborăm un concept clar și incluziv de creștere economică, cu accent pe IMM-uri, care să funcționeze în toată Republica. Sunt lucruri simple și firești, care însă pot fi un mare argument pentru noile generații, inclusiv pentru studenții de azi ai Universității Tehnice a Moldovei”, a subliniat președintele Maia Sandu. În final, președintele Maia Sandu a fost aplaudată de cei prezenți, puțini la număr din cauza pandemiei, dar hotărâți în a o ajuta (pe toate căile posibile).

            Sunt mulți, care doresc să o susțină, dar din păcate, președintele Maia Sandu nu se bucură de întreaga susținere, pe care o merită și de care are strictă nevoie acum în această situație extrem de dificilă de crize politică, pandemică, economică, cel puțin din partea colegilor de pe eșichierul politic de dreapta-centru dreapta. Chiar dacă în câteva rânduri am venit cu critici (constructive nu acide!) în adresa președintelui interimar PAS Igor Grosu pentru declarația negândită și pripită că PAS-ul va merge de unul singur în alegerile parlamentare anticipate, zilele trecute Domnul Grosu a propus o soluție foarte interesantă și viabilă de coalizare a forțelor eurounioniste: de a crea coaliții între PAS, PPDA, PDM ș.a. (chiar și adepții lui R. Usatîi) în consiliile raionale și locale. Este un bun exemplu ce s-a întâmplat la Leova. Aceasta va fi de fapt o coalizare a forțelor eurounioniste la nivel local, fapt ce va reduce la minim războiul fratricid în alegeri.

Unii, frustrați că nu li se acceptă ajutorul așa cum îl văd ei, stau în poziție de expectativă. Alții, s-au înrolat în armata șordodonistă, care luptă pe toate căile împotriva Maiei Sandu, camuflându-se în tot soiul de „experți”.

În aceste zile suntem martorii unei adevărate linșări a Doamnei Președinte Maia Sandu. Diverși „mari cunoscători și mari apărători” ai Constituției o învinuiesc pe președintă de încălcarea Constituției prin neacceptarea din cauza unor suspiciuni de corupție a candidatului la premier înaintat de banda de hoți șordon, pe care o „dau drept o majoritate parlamentară formalizată”. Priveam emisiunea „Politica” a Nataliei Morari, care-i avea în studio drept invitați pe profesorul dr.hab., marele constituționalist Alexandru Arseni, unul din semnatarii Declarației de Independență, și pe Teodor Cîrnaț, care se pretinde a fi „mare cunoscător al Constituției”, dar de fapt este un tânăr rechin cu mari ambiții, un simplu păreolog. O zi înainte l-am privit pe acest păreolog Cîrnaț la postul lui Dadon NTV alături de controversatul Valeriu Reniță, membru pcrm 2003-2009, care a lustruit imaginile tuturor dictatorilor (Lucinschi, Voronin, Plahotniuc, Dadon Continue reading „Valeriu DULGHERU: UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI – PRIMA UNIVERSITATE DIN REPUBLICĂ VIZITATĂ DE PREȘEDINTELE MAIA SANDU” →

Ștefan-Constantin ȘELARU: DULCELE SOMN AL DELTEI

            De vreo două zile intrasem în concediul de odihnă și tare mă mai mâncau tălpile însă Marin, partenerul meu de escapade se tot codea iar în cele din urmă, doar ca să nu rămân acasă, am fost de acord ca să-l însoțesc până la Brad unde trebuia să ajungă la Stelică, fratele lui, care lucra la una din minele aflate prin zonă. Așa că, drumul fiind destul de lung am ajuns cam pe înserat și fiind invitați de  Stelică, ne-am instalat la una din mesele grădinii restaurant aflată în colțul străzii lui unde ne-am cunoscut și cu Dadi, miner și el care, după ce ne-a cercetat cu atenție dându-mi astfel seama că știe cam prea multe despre noi din povestirile care-i fuseseră depănate de Stelică și astfel, îi împuiase capul cu fratele lui care era cel mai bun trăgător cu pușca de la Dinamo precum și despre mine, prietenul lui Marin, care eram cel mai mare vânător din România.

            După ce ne-am omenit cu câte o bere rece, Dadi s-a ridicat de la masă și pe un ton autoritar ne-a invitat ca să-i vizităm casa care se afla prin apropiere iar datorită și tonului lui autoritar am dat curs invitației mai ales că, Stelică ne-a explicat șoptit că, dacă l-am refuza l-am jigni groaznic. Drept urmare, ne-am ridicat de la masa din grădină și în scurt timp ne aflam acasă la Dadi unde am fost primiți mai mama lui, o femeie trupeșă, glumeață și extrem de primitoare.

            Nici nu ne-am așezat bine la masa din sufragerie pentru că mama lui Dadi a și umplut-o cu farfurii de toate formele și dimensiunile precum și cu păhărelele destinate tăriei care se impunea musai înainte de masă pentru asigurarea apetitului, după cum ne-a explicat foarte serioasă dumneaei așa că, deodată, până să ne dezmeticim și ajutată de Dadi, gazda a înșirat pe masă o mulțime de cutii și cutioare de toate formele despre care ne-a explicat că ele conțin numai peștele pescuit de Dadi din Mureș dar gătit de dumneaei.

            Eu și cu Marin tot măsuram uimiți mișcarea gazdelor care, pe nesimțite au umplut literalmente masa care era și ea destul de măricică.

            – Hai, serviți, ne-a îmbiat Dadi, evident tare mândru de opera măicuței lui după care, a început să-și prezinte tratația explicându-ne ce anume conținea fiecare cutiuță, adică, ce fel de sortiment de pește precum și rețeta utilizată de gazdă care, la fel de mândră de opera ei, ne explica prompt cum a fost preparat fiecare pește care fusese prins de Dadi personal.

            Drept urmare, bine documentați cu bogatele explicații primite, în cele din urmă am atacat cutiile înșiruite pe masă constatând astfel că explicațiile primite au fost extrem de sărace față de bogăția de arome, una mai parfumată decât alta, precum și de gustul minunat al peștilor aflați, în fiecare dintre cutii. Astfel că, permițându-le numai gazdelor să ne mai spună câte ceva, ne-am străduit ca să nu înfulecăm așa cum am fi dorit datorită foamei pe care o resimțisem din plin ceva mai devreme când, Dadi ne-a ridicat de la masa restaurantului unde, vrăjiți de mirosul grătarului, speram că ne vom delecta cu ceva mititei. Ce mai, una peste alta și spre meritata satisfacție a lui Dadi am recunoscut sincer că nu mai mâncasem niciodată asemenea pești gustoși satisfăcând astfel și mândria bine meritată a măicuței lui care, ținându-și mâinile împreunate la piept aștepta împietrită aprecierile noastre.

            Ce mai, seara s-a dovedit a fi minunată din toate punctele de vedere mai ales, după ce Dadi, înfoindu-se de mândrie asemenea unui curcan ce stăpânea ograda gospodarului, ne-a condus și în  cămara ale cărei rafturi erau tixite cu cutii și borcane de toate mărimile pline cu peștii pescuiți de el în Mureș și bineînțeles, gătiți artistic de măicuța lui care, și ea plecase smerită pleoapele de plăcerea laudelor bine meritate.

            Pînă la urmă, seara s-a încheiat cum nu se putea mai bine iar eu și Marin am devenit musafirii lui Dadi care ne-a oferit o cameră spațioasă aflată la etaj și unde să ne putem odihni pentru drumul destul de lung pe care urma să-l parcurgem a doua zi, mai concret, la insistențele lui Dadi, a trebuit ca să-l invităm și noi în Deltă așa că, prin București doar treceam pentru a ne dota cu ce aveam și noi nevoie iar punctul terminus al călătoriei era Tulcea unde eram deja așteptați de Vaniușa cu lotca lui.

            A doua zi n-am mai putut onora masa cu care ne aștepta mama lui Dadi și spre regretul ei dar și al nostru, i-am sărutat mâinile fermecate și am pornit iute la drum. Pe drum am mai oprit numai pentru a sorbi câte o cafea la o benzinărie iar întâmplător, am descoperit în portbagaj câteva cutii destul de mari așa că l-am întrebat pe Marin ce cară în ele iar acesta, mi-a șoptit discret ferindu-se de Dadi:

            – Habar n-am ce are Dadi în ele că nu mi-a spus când le-a adus ca să i le bag la portbagaj.

            – Aoleo ! Or fi cutii cu conserve de pește ? – am întrebat eu în glumă dar și cu o notă de seriozitate în glas fapt ceea ce l-a pus pe gânduri și pe Marin moment în care a intervenit Dadi care ne-a explicat serios:

            – Păi, am acolo tot felul de momeli pentru că, nu cred că vom avea timp ca să umblăm după ele pe acolo și nici timp s-o facem deoarece, nu ajung în sfârșit și eu în Deltă ca să îmi pierd timpul căutând râme – iar ca să ne satisfacă curiozitatea a ridicat capacul celei mai mari dintre cutii și atât eu cât și Marin am rămas cu gurile căscate de ce am aflat deoarece, înăuntru se afla o cutie ceva mai voluminoasă plină cu râme groase care viermuiau calme încolăcindu-se între ele, o altă cutie cu șoricei morți, alta cu niște gândaci destul de mari care și ei viermuiau calmi iar celorlalte două sau trei cutii nu ne-a mai interesat conținutul astfel că, Marin a închis capacul portbagajului și am intrat în mașină.

            – Hai să pornim și noi că mai avem destul de mers – a mormăit Marin și aplecându-se discret spre mine mi-a făcut cu ochiul strâmbându-se de silă șoptindu-mi:

            – Dacă mai ridica vreun capac precis că-i arătam și eu peștele pe care l-am mâncat aseară la măicuța lui pentru că, îmi ajunsese deja la beregată și mai aveam puțin până să nu i-l arăt și lui.

            Drumul a fost plăcut și fără evenimente neplăcute așa că, pe la ora prânzului am intrat în Tulcea unde am lăsat mașina în parcarea din fața Hotelului Delta și unde, ne-am pomenit cu Vaniușa lângă noi:

            – Bine ați venit ! – ne-a întâmpinat el bine dispus – Adineauri am amarat și eu lotca lângă pasager contând că vom pleca și noi mai înaintea lor.

            – Păi, te-ai gândit bine – l-a lăudat Marin -, ce naiba, nu suntem noi sătui de atâta oraș cât ne oferă Bucureștiul ? – după care ne-am apucat ca să ne descărcăm lucrurile și să le aducem la lotcă unde Vaniușa le așeza gospodărește, apoi ne-a întrebat:

            – Mai avem ceva de luat ?

            – Doar pe noi – i-am răspuns eu fericit la culme că nu mai puteam de dorul Deltei unde de-abia așteptam ca să ajung iar în așteptarea acelui moment, îmi umpleam plămânii cu mirosul atât de iubit al Dunării.

            Deci, fiind gata de plecare, Vaniușa a pornit motorul și încet, încet ne-am instalat pe cursul Dunării îndreptându-ne spre scumpa noastră Deltă.

            – Mi-ai spus la telefon că rămâneți în Deltă doar vreo trei zile –  i-a spus el lui Marin – așa că, m-am gândit ca să vă faceți tabăra pe Litcov – unde ați mai fost – unde puteți da la pește și vâna ceva rațe sau gâște iar eu vin să vă iau peste trei zile. Aveți tot ce vă trebuie ?

            – Da Vaniușa – l-a liniștit Marin -, avem de toate mai puțin umbrelă. Dar nu cred că se va schimba vremea cât stăm noi acolo.

            – Nici eu nu cred – i-a dat Vaniușa dreptate -, prognoza de azi dimineață este pe vreme bună așa că, o să aveți vreme frumoasă, dar spune-mi ce pește vreți să duceți acasă ? Că am să mă opresc la Mila 23 și le cer să-mi pună deoparte ceva pește ca să nu vă întoarceți cu mâna goală.

            – I-auzi, brâul !! – a sărit Dadi de pe locul lui clătinând lotca binișor – Adică, cum ?! Ce, am venit în deltă ca să cumpăr pește ? Ori aici e alimentara ?! Noi ce naiba suntem, pescari ori zgârie brânză ?! – și pufnind supărat s-a trântit la loc pe banchetă clătinând iar lotca – Mâncăm ce prindem și vânăm – a continuat el încruntat după care a arătat în direcția mea – Dacă noi n-o să prindem nimic, mâncăm ce împușcă el – și m-a indicat pe mine – că și Marin e mare campion la tras cu pușca ! – și-a încheiat Dadi cuvântarea pufnind încruntat.

            – Mă rog, … mă rog – l-a ponderat Vaniușa făcându-mi discret cu ochiul – Mă voi bucura ca să reușiți și să vă descurcați așa cum doriți însă, n-am spus-o cu răutate deoarece eu cunosc bine delta și știu că, uneori este cam cusurgioaică și când ea nu are chef, nici de țânțari nu ai parte, dar mite de pește iar de vânat nu mai vorbesc.

            – Lasă, că trei zile dacă nu vom mânca, nu vom crăpa noi de foame, … nu-i așa ? – și Dadi s-a răsucit spre noi așa că i-am încuviințat iute afirmația după care s-a instalat liniștea în barcă pe fondul uruitului calm al motorului.

            Pe drum, ne-am mai salutat cu alți lipoveni cunoscuți de-ai lui Vaniușa apoi, am trecut de Milă și am virat la dreapta pe intrarea spre canalul spre Litcov. Văzând iar locurile atât de bine cunoscute mi-a tresăltat sufletul de bucurie dându-mi senzația că și aerul a căpătat un alt miros mai familiar.

            Conform planului comunicat de Vaniușa, acesta a oprit lotca în dreptul singurului pom de pe malul Canalului Litcov iar urmele provelor lotcilor care au poposit acolo erau adânc întipărite în pământul uscat așa că, Vaniușa a cârmit și el lotca înfigându-i prova într-una din adânciturile astfel imprimate în mal.

            In sfârșit, eram în Deltă ! Nu mai puteam de bucurie așa că, urmăriți de zâmbetul plăcut al lui Vaniușa ne-am apucat iute ca să ne descărcăm lucrurile din lotcă și imediat ce am terminat acesta s-a ridicat în picioare și ne-a salutat militărește cu palma la borul pălărioarei terciuite de purtat:

            – Eu plec și vă urez vacanță frumoasă iar peste trei zile, așa cum am stabilit, mă prezint aici ca să vă duc înapoi la Tulcea. Deci, precis nu mai aveți nevoie de ceva ?

            – Nu Vaniușa – i-a răspuns Marin zâmbindu-i prietenește -, mergi liniștit că avem tot ce ne trebuie.

            – Atunci e bine – i-a răspuns Vaniușa după care, s-a aplecat și a tras de sub bancheta din mijloc un sul mare de folie de plastic transparentă și ni l-a aruncat pe mal la picioare – Dacă nu vă va trebui, mi-l dați înapoi când mă voi întoarce ca să vă iau. Bine ? – și cu această urare pe buze a pornit motorul și s-a întors în viteză pe canal pornind spre Tulcea după ce, potrivit obiceiului, a mai fluturat încă odată mâna în semn de rămas bun.

            După ce a dispărut și doar i se mai auzea din ce în ce mai încet zumzetul motorului, ne-am apucat ca să organizăm tabăra și primul lucru foarte util pe care l-am descoperit a fost sulul foliei de plastic pe care l-am desfășurat și i-am apreciat mărimea adică, altfel spus, la nevoie, fiind desfășurat, ne acoperea pe toți așa că încet, încet ne-am apucat ca să ne depozităm toate lucrurile noastre pe un capăt al foliei prilej cu care am descoperit cu mare bucurie câteva dintre cutiile cu pește în ulei din care ne tratase cu o seară înainte mama lui Dadi:

            – Hm – a mormăit Marin gânditor în timp ce înmuia un colț de pâine în uleiul cu gust și miros de pește , – noi am plecat de la Brad de parcă aici ne aștepta cineva cu masa întinsă !

            Deoarece iarba încă mai era umedă de rouă, am întins bine folia iar eu am apucat celălalt capăt și am pliat-o în două:

            – Ce naiba faci acolo? – m-a întrebat Marin – lasă folia așa, întinsă, că poate avem nevoie ca să ne așezăm pe ea.

            – Păi, … precis ne vom așeza pe ea deoarece, acolo sus, se pare că se va pune de o mică ploicică – le-am comunicat eu vestea cea nouă – Vedeți și voi norișorul acela simpatic ? Ei bine, se cam  îndreaptă spre noi mânat de vânt. V-ați prins ?

            Surprinși, au privit și ei în direcția indicată de mine apoi, fără grabă, am pliat folia în două iar astfel, dacă ne-ar fi plouat, ne-am fi putut adăposti de ploaie în jumătatea ei iar în cealaltă jumătate am fi putut adăposti lucrurile noastre așa că, după ce ne-am gospodărit, cu ochii spre cer m-am apropiat de stuf de unde am recuperat mai multe așchii de lemn și bețe ceva mai groase pe care le-am depozitat în jumătatea noastră de folie.

            – Ce naiba faci cu lemnele alea ? – m-a luat Marin la zor – Sper că n-ai de gând ca să ne strici aerul cu fumul tău ?

            – Fii liniștit, că nu ți-l stric însă, mai e puțin și se lasă întunericul iar în afară de fum nu avem nimic cu care să le urăm țânțarilor bun venit, nu crezi și tu asta ?

            Marin nu mi-a răspuns și bosumflat și-a aprins o țigară făcându-mi cu ochiul și bombănind:

            – Eu voi avea fumul meu iar voi, n-aveți decât să vă apucați de fumat.

            Nici nu a terminat bine replica pentru că, Dadi s-a și apropiat de noi cu o sticlă plină cu o băutură roșiatică pe care mi-a întins-o bine dispus:

            – Poate să plouă cu spume pentru că, ginarsul ăsta făcut de mine gonește și ploaia – iar pentru a ne convinge de adevărul spuselor lui, am dat iute sticla din mână în mână și i-am degustat conținutul dându-i dreptate.

            – Hm – a bombănit iar Marin zâmbindu-ne șmecherește -, bine că m-am înșelat când am văzut sticla printre bagaje deoarece am fost sigur că a luat cu el și ceva comestibil în afară de râme și gândaci !

            Intre timp, am scos și eu arma de vânătoare din toc și am pus-o undeva ferit împreună cu câteva cartușe iar revenind spre ei tot priveam spre cer:

            – Lasă norul ăla în pace și nu-l mai tot zgândări atâta – m-a certat Dadi -, chiar ți-e așa de dor de o ploaie ?

            – Nu Dadi, îmi pun arma la-ndemână că cine știe, poate trece pe deasupra vreo rață ori vreo gâscă și va mirosi a friptură prin jur. Ar fi rău ?

            – Ei, … n-ar fi rău deloc – a mormăit el bine dispus la auzul fripturii..

            Intre timp seara s-a apropiat cu pași repezi iar norul suspect a trecut pe deasupra noastră scuturându-și ploaia prin alte părți și în schimb ne-a lăsat în grija întunericului așa că, în așteptarea dimineții ne-am ghemuit așa cum am putut umplând jumătatea de folie sub care ne-am ascuns de cei câțiva stropi căzuți din coada norului apoi, încet, încet, după o zi destul de lungă, am ațipit ascultând semnalul celor câțiva stropi pe care norul i-a scăpat și deasupra noastră după care s-a tot dus mânat de la spate de vânt în timp ce noi am picotit un timp după care am adormit buștean lăsând în urmă o zi plină.

            Eu nu reușeam să adorm așa că, un timp am mai numărat cei câțiva stropi aruncați spre noi de norișorul ce zburdalnic după care, încercând ca să adorm, m-am pomenit cu o picătură zdravănă de apă căzută pe obraz așa că, am tresărit enervat bănuind că folia ar fi perforată pe undeva pe unde s-a strecurat picătura de apă așa că, am pipăit bagajele până mi-am descoperit rucsacul meu din care am scos lanterna și astfel am cercetat folia de deasupra mea iar astfel, am descoperit că folia de deasupra noastră care ne acoperea se umpluse cu picături de apă rezultată din respirația noastră și care astfel s-a condensat transformându-se în picături cam mari și care, pe măsură ce se măreau, cădeau pe noi umezindu-ne hainele.

            Ca urmare, iritat de întâmplare, m-am târât afară de sub folie iar în drum, am simțit sub palmă răceala sticlei cu vinars care rămăsese pe jos în iarbă și pe care astfel, am salvat-o rapid iar apoi  am ieșit la aerul curat de afară unde am mai băut o înghițitură din licoare în așteptarea somnului iar deodată, mi-a atras atenția o bălăceală care se auzea de undeva de lângă mal așa că, am Continue reading „Ștefan-Constantin ȘELARU: DULCELE SOMN AL DELTEI” →

Paul LEIBOVICI: INSULTAȚI BELARUS ( I A )

Spectacole lectură.

Acțiune de solidaritate a teatrului dramatic ,,Fani Tardini” din GALAȚI.

 

Am cunoscut, desigur situația grea prin care trec cetățenii din Belorusia în ultima perioadă din pricina unui guvern condus de autoritarul și am putea spune conducătorul ATOT PUTERNIC-DICTATORUL  ALEKSANDR  LUKAȘENKO.

Belorusia este o republică prezidențială ,guvernată de un președinte. Mandatul acestuia a fost –după lege-doar de cinci ani. Conform constituției din 1999 președintele poate avea parte de două mandate. Lukașenko a fost ales în 1994.Referendul privind prelungirea mandatului a fost demult depășit .La alegerile din 2004 nici unul din partidele politice nu a obținut majoritatea în parlament. OSCE-ul a declarat că alegerile –nu au fost libere. La alegerile prezidențiale din 2006 ,Lukașenko a candidat împotriva lui Aleksandar Milinkieva –care reprezenta o coaliție a partidelor din opoziție. După alegerile din 2010 protestele opoziționanților au invadat străzile din Minsk .Multe persoane au fost arestate ,inclusiv Candidații prezidențiali .Au fost bătuți  și arestați de miliție. Sannikov –unul din conducători a fost condamnat la închisoare. Țările din occident au declarat în unanimitate împotrivirea dictaturii și a lui Lukașenko .Guvernul Belarus a fost criticat pentru încălcarea ,,drepturilor omului,, și pentru persecuția organizațiilor democrate,a ziariștilor,a minorităților naționale și politicienilor din opoziție.

Fostul Secretar de Sta al Statelor  Unite ale Americii Candoluzza Rice a etichetat Belorusia  ca fiind un avantpost al tragediei din lume. Relațiile bilaterale cu Statele Unite ale Americei sunt tensionate.Guvernul Belorusiei este criticat pentru activitate împotriva presei.Numeroși ziariști au dispărut.Belorus sau Belorusia  denumită Republica Belarus ,este o țară din Europa de est vecină cu Rusia,Ucraina,Polonia ,Lituania și Letonia.Capitala țării este orașul MINSK. Pînă în sec,XX-lea teritoriul Belorusiei moderne aparținea mai multor țări :Polonia,imperiului Rus.

Parlamentul republicii a declarat suveranitate BELORUSIEI la 27 iulie 1990.Belorusia și-a declarat independența pe 25 august 1992. Alexander LUKASENKO este Președintele țării din 1994 El a continuat politica din epoca sovietică,întru care perpetuarea proprietății de stat în economie și nu numai. Alegerile din ultima perioadă au fost incomode iar adversarii politici ai președintelui au fost supuși privațiunilor .Peste 70% din populație de 9,49 milioane de locuitori ai Belorusiei au votat pentru alte partide politice. Belorusia este denumită și Rusia Albă-denumire căpătată  la sfîrșitul sec.XVI-lea din partea lui Jerome Horsey .Oficial ,numele complet de ,,REPUBLICA BELARUS,,.După război,Belarus a fost unul din cele 51 de țări înscrise oficial în Cartea O.N.U. STALIN a impus o politică de sovietizare pentru a o izola de influența occidentului .În 1986 Belorus –a fost expusă semnificativ efectelor exploziei Centralei CERNOBIL din Ucraina. Alexander Lukașenko –urmaș fidel a politicii staliniste –dictator –a declanșat un val de proteste împotriva nu numai a celei care a fost alese de majoritatea poporului,,SVETLANA TIHANOVSKAIA ,,ci și a sute sau poate mii de opozanți care au ieșit în stradă ,iar grevele generale au paralizat țara ,pentru perioade lungi-săptămîni și luni de zile. Dramaturgul rus IVAN VIRIPAEV  o denumește ,,  revoluție magică,, .Oameni de artă precum scriitori,muzicieni,pictori și sculptori ,intelectuali de toate gradele s-au alăturat maselor ieșite pe străzile capitalei,protestelor înverșunate și din păcate ,,vărsate cu sînge,,. În aceste grele împrejurări-poate unice în europa ,un dramaturg ,din rîndul artiștilor creatori a scris ,în timp ce mergea la proteste, o piesă de teatru despre  realitatea  în care trăia el însuși împreună cu toată țara. ANDREI KUREICIC-dramaturgul revoluționar a creiat o piesă dramatică de mare intensitate ;o imagine a ceea ce se întîmplă în Belorusia zilelor noastre. Este un strigăt de ajutor și un semnal de alarmă. ,,Piesa dramatică,, INSULTAȚI BELARUSIA-BELAURUS(sia) a fost tradusă în engleză,, Belaurus(sia)Woridwide,, Reading Project ,care a fost apoi tradusă în 21 de limbi. După un prim-spectacol lectură (12 septembrie 2020) care a avut loc pe scena Herson-Ucraina ;proiect conceput de John  Freedman –de altfel traducător al piesei în limba engleză. Menționez ,pînă în prezent peste 80 de teatre din 28 de țări ,de la New York la Boston ,Hong Kong, Londra ,Edinburg ,Haga,Amsterdam,Sockholm ,Praga,Budapesta ,Vilnius,Tel Aviv, Continue reading „Paul LEIBOVICI: INSULTAȚI BELARUS ( I A )” →

Carmen GIGÂRTU: Rătăcire (3)

Fulgerele brăzdau cerul şi un tunet se aude în depărtare. Vasile Cernat sta în faţa calculatorului şi zâmbea.

Avea pe faţă o mină satisfăcută. Jocul îi reuşise din plin. Punct ochit, punct lovit, două dintr-o lovitură! Premeditase totul. Ştia că soţia lui va veni acasă şi lăsase intenţionat mesajul celeilalte la vedere. Era un tip inteligent căruia îi plăceau jocurile.

„Nevastă- mea în ultimul timp face ce vrea. De, este o femeie emancipată. Mâncare numai face, fiindcă ea e la cură, iar de mine nu-i pasă.De spălat numai vorbesc, îi este lene să bage şi rufele în maşină.  Să le bag eu, că ea are alte priorităţi.

Aşa că i-am făcut-o! S-o văd acum ce face, cum reacţionează. Geloasă a fost toată viaţa şi mereu mi-a făcut scandal, că mă uit după una, după alta. Doar sunt bărbat şi ce este frumos şi lui Dumnezeu îi place, nu?

 Hm, îi arat eu ei. Trebuie s-o îmblânzesc pe scorpia de nevastă-mea. Până acum am fost bărbat de casă. I-am curăţat ceapa, morcovul i l-am tăiat, am făcut piaţa, am dus gunoiul, am bătut covoare, am dat cu aspiratorul, nici nu mai ştiu câte nu am făcut. Am ajuns eu femeie în casă, pentru că doamna mea, ba are programare la salon, ba la dentist, ba  la ginecolog, ba la dracu în praznic…. M-am săturat! Îmi ajunge! Cine dracu m-o fi pus să mă însor, să-mi iau năpastă pe cap? Nu ştie decât să zică: „Vasile, ai făcut ceaiul? Vasile, e gata cafeaua?

Vasile, îmi trebuie bani. Vasile nu mai avem ceapă, nu mai avem carne, nu mai avem….

Vasile, trebuie să mâncăm ecologic. Nu te duci tu la ţară să pui nişte arbagic, roşii, usturoi, pătrunjel, ardei…..Ştii, eu nu pot să vin cu tine la ţară. Am o întâlnire impotantă, cu nişte colege.”

Şi eu mă duc, unde zice ea. Dar, acum  s-a terminat! Gata!

Cealaltă care-mi scrie că mă iubeşte e o nebună şi jumătate. Auzi, că mă iubeşte, dar nu vrea să mă vadă.

Cum vine asta, că eu nu înţeleg nimic? E clar  că e dusă  rău cu capul. Ei, dar mesajele ei de iubire sunt ale naibii de bune pentru a o oftica pe a mea nevastă. Tot zice ea că sunt un fustangiu, măcar să-i arăt că sunt.

Dacă vreau în fiece seara găsesc una. Nu e greu deloc. Lumea e plină de femei dornice de partide de amor . E deajuns să intru într-un club că găsesc nu una,ci zece.

 Sunt băiat deştept ! Cum ziceam, două dintr-o lovitură! O oftic pe nevastă-mea şi scap şi de nebună să-mi mai scrie. Îi spun că a dat a mea nevastă de mesajul ei şi mi-a făcut un scandal de au auzit toţi vecinii. Oricum mă plictisisem de ea. Dacă o relaţie nu evoluează, nu duce la nimic, la ce bun să o continui?

Bravo,Vasile! M-a făcut mama isteţ!”

După o săptămână.

„Să nu fi citit mesajul pe calculator? A trecut o săptămână şi nu zice nimic. De ce? Ori nu l-a citit, ori l-a citit şi nu-i pasă. Păi, dacă nu-i pasă, atunci, înseamnă că are ea pe vreunul. Să aibă Mariana mea un amant? Nu, nu se poate. Ea nu e ca celelalte femei.  Dar, naiba ştie! Orice sac îşi găseşte petecul. Te pomeneşti că are vreunul.”  Pe uşă intră soţia lui vorbind la telefon.

„Da, Octav. Da. Ne întâlnim joia viitoare”.

-Ia ascultă nevastă, cine-i Octav ăsta?

-E  un om deosebit.

-Deosebit? Cum adică? Fii mai explicită!

-Cum să-ţi spun?

-Spune odată, femeie! Cine-i individul?

-De ce ţipi la mine?

-Cum să nu ţip?Tu ai un amant şi vrei ca eu să mă fac că nu văd?

-Ha-ha-ha! Eu am amant? Dar tu crezi că eu sunt ca tine? Crezi că nu am văzut?

-Care din ele?

-Oi fi având mai multe. Dar eu am văzut pe una care-ţi scrie că te iubeşte, că te adoră ca pe un zeu.

-Da, vezi, ea mă adora ca pe un zeu, iar tu mă ţii ca pe un sclav. De asta, noi barbaţii, ne ducem după altele. Muncim din zori şi până seara şi tot nu  suntem apreciaţi de neveste.În schimb, altele ce nu ar da să aibă un bărbat ca mine.

-Lasă asta ! Cum îţi scria? Să-mi amintesc. A, da: „Tu eşti singurul om pe care l-am iubit……..Te acoper cu o ploaie de sărutări. Majestate, te iubesc!”

-După cum ai văzut  e atât de îndrăgostită de mine, că mă vede ca  pe un rege, ca un zeu. Ea mă apreciază, pe când tu mă vezi un destrăbălat, un afemeiat, un pierde-vară, un flecar care stă toată ziua pe net.

-Şi ce, nu eşti aşa?

-M-ai văzut tu cu vreuna în pat? Nu am voie să glumesc cu nimeni, că tu crezi că  toate se pun cu fundul în sus la mine.Vrei să ştii adevărul?

-Bineînţeles.

-Dar nu te superi?

-Nu.

-Bine, tu ai vrut-o! Mă duc prin cluburi, mă fac că nu ştiu să dansez şi invit  una care-mi place, să mă înveţe. Mă dau pe lângă ea, o invit la o cafea,un pahar două de şampanie şi alte alea… După aceea, ştii şi tu  ce urmează, nu ? O partidă fierbinte de amor.

 Le-am făcut un site celor de la  R.  şi mi-au dat un abonament gratuit pe un an, fitness, saună şi jacuzzi. Am şi cameră gratuită, tot un an. Mă duc acolo, găsesc femei şi mă destrăbălez cum vreau. Şi nu numai cu una,ci două, trei, patru. Îmi place să fiu înconjurat de mai multe, să am harem. Îmi plac foarte mult femeile. Nu pot să mă limitez doar la tine. Sunt atât de multe, încăt nu rezist. Înţelege-mă, nevastă! Mai vreau şi fasole nu numai friptură!

Ce te uiţi aşa la mine?

Cred că minţi. Spui asta ca să mă enervezi. Mai bine mă duc să-mi fac baie, decât să-ţi ascult aberaţiile.

Vasile se întoarce cu spatele la ea şi zâmbeşte gândind:”Femeile astea! Când le spui adevărul, niciodată nu te cred.”

Mariana era în cadă şi se juca cu spuma când Vasile intră în baie. O priveşte lung şi zice:

-Arăţi ca o sirenă care iese din valurile mării. Se apropie de ea şi îi priveşte sânii mari acoperiţi de spumă.

Ştii ce mi-a placut cel mai mult la tine?

-Nu, nu mi-ai spus niciodată ce te-a atras.

-Ăştia. Şi îi atinge uşor un sân . Îl mângâie înlăturând spuma şi se apleacă, sărutându-l tandru.

-Te rog, încetează!

-Nu vreau. Şi intră în cadă peste ea.

-Puteai măcar să te dezbraci…

-Vreau să o faci tu. Dar începe cu pantalonii că explodez.

După sărutări, îmbrăţişări şi amor nebun

-Doamne, cum arată baia noastra! Sper că nu s-o fi dus apa la vecini.

-Nevastă, ai uitat că  stăm la parter! Sub noi nu e decât beciul. E posibil să se  fi udat conservele tale, dar nu-ţi fă probleme, face Vasile curat!

-Te ador, zeul meu!

-Vezi, ai învăţat şi tu ceva de la nebuna aia.

Îţi jur că nu e amanta mea. Nici măcar…

Mariana, doar pe tine te iubesc.

Nu ţi-am jurat iubire pentru totdeauna?

-Ai vrea să înghit minciuna.

-Nevastă, îţi jur pe icoană, pe Biblie, pe ce vrei. Tu eşti singura femeie pe care o iubesc.

Adevărul era că omul îşi iubea nevasta, dar gelozia îi rătacise mintea Marianei şi îi otrăvea sufletul.

  Stelele străluceau pe cerul negru-albăstrui. O muzică lenta se auzea în surdină. Camera unde era Mariana Cernat era luminată doar de razele reginei nopţii. Demonul geloziei o îmboldeşte să caute prin mesajele soţului. Citeşte ce-i scria cealaltă:

” Sufletul meu drag, aş vrea ca iubirea mea să te ocrotească, să-ţi dea forţă, putere şi energie.

Aş vrea ca dragostea mea să-ţi dea încredere, siguranţă, să-ţi aline dorurile şi să-ţi vindece ranile. Aş vrea  să te pot privi, mângâia şi săruta.

Aş vrea să simt atingerea mâinilor tale . Cât aş vrea să-ţi aud vocea, să te îmbrăţişez şi să mă cuibăresc la pieptul tău. Uneori, aş vrea să pot face o magie şi să mă transform într-o rază a soarelui pentru a te mângâia, într-o picătură de ploaie pentru a te săruta sau într-o adiere blândă de vânt pentru a te îmbrăţişa. Fără tine, iubire, mă simt atât de pierdută  şi rătăcesc la întâmplare negăsindu-mi locul. Aş vrea să-ţi pot spune cât de mult te iubesc, iubirea mea, privindu-ţi ochii.Încep să cred că nu eşti decât un vis  al minţii şi inimii mele. Exişti cu adevărat? Te voi întâlni vreodată?……..”

Se aud paşii soţului. Mariana închide repede laptopul şi se urcă în pat gândindu-se: ” E ceva ciudat în mesajele astea. Pare-se că nu s-au întâlnit. E vorba de altă femeie şi nu de cea care credeam eu. Câte naiba sunt?”

Vasile intră în cameră spunând:

-Draga mea, nu a curs nici măcar un strop de apă în beci. Dar ce miroase aşa de bine? Ai făcut vreo prăjitură?

-Eu sunt prăjitura.

Vasile se apropie de Mariana şi o sărută lung şi apăsat. Era îmbrăcată într-o cămaşă de noapte roşie, vaporoasă şi foarte scurtă.

-Cu ce ţi-ai dat? Miroase a vanilie de la o poştă.

-E o cremă de corp. Nu vrei să-ţi fac un masaj, iubire?

-O! Nu te mai recunosc, nevastă! Ce se întâmplă cu tine?

-Azi am fost la o conferinţă a unei asociaţii, unde lider este Octav.

-Şi care a fost tema?

-S-a vorbit despre cultura egipteană, iar într-una din imagini arătau cum vestalele din templul lui Isis îi iniţiau pe bărbaţi în arta dragostei.

-Pe vremurile acelea se făceau adevărate orgii în temple.

-Presupune şi tu că sunt o vestală din acele timpuri mitice.

-Începe să-mi placă ce spui. Tipele cu care mă duc la hotel, la pensiuni, se joacă de-a pisicile, asistente, torţionare, vampiriţe, diavoliţe….

-Văd că vrei să mă enervezi, dar nu ţine.

Vasile se trânteşte în pat râzând,  iar soţia îl priveşte languros şi cu mişcări lascive vine lângă el şi îi desface nasturii de la cămaşă, de la  pantaloni, lăsându-l  în costumul lui Adam. Îşi pune cremă de corp în podul palmei şi începe să-l maseze foarte uşor, de la degetele picioarelor până la cap. Îşi plimbă mâinile, mângâindu-l pe  tot corpul şi, din când în când  îl sărută.

-Nevastă, nu ştiam că te pricepi atât de bine la masaj erotic.

-Azi am învăţat. Îţi place?

-Cui nu i-ar place? Vasile gemea de plăcere la atingerile delicate ale mâinilor, părului şi buzelor Marianei.

Femeia  desenează cu vârfurile degetelor cercuri concentrice pe abdomenul soţului, mângâindu-l cu părul ei. Îl sărută pe buric continuând în linie dreaptă pâna la bărbie. Se opreşte şi îi prinde uşor între dinţi buza inferioară …. Omul nu mai rezistă, o îmbrăţişează şi fac amor.

Într-un final adorm zâmbind şi epuizaţi unul în braţele celuilalt, mângâiaţi de razele lunii.

                                                         *

 După  zece zile,Vasile Cernat mergea grăbit spre casă gândindu-se:

“Încep să cred că multe femei sunt nebune, dar  pe toate le întrece în nebunie Crina, o fostă colegă din şcoala generală. Ea îmi trimitea acele mesaje, dar acum nu a mai scris nimic. Te pomeneşti că nebunei i-a venit mintea la cap. M-aş mira! Am văzut că a mea nevastă iar a cotrobăit prin mesajele mele, dar din nefericire nu a mai găsit nimic, că cealaltă a amuţit. S-o fi îndrăgostit de vreun spirit şi am scăpat. Îmi spunea că lumea noastră e supravegheată de la începuturi de spirite înalte şi că alte civilizaţii mult mai evoluate ne monitorizează în permanenţă. Ele  au provocat mutaţiile genetice  strămoşilor. Mai zicea că omul e un program  şi că ea a reuşit să vadă  materia noesică, enisică şi supernisică. Gândurile omului nu sunt în creier, ci într-un câmp electromagnetic, iar de multe ori gândurile nu sunt ale omului, ci ale altora (spirite, demoni). Omul ca fiinţă de nivel structural noesic, reprezintă abia treapta a treia a dezvoltării, din cele şapte sau opt posibile. Femeia asta chiar e pe altă lume, spune doar tâmpenii. Mulţi nebuni  sunt pe lumea asta!

În universul feminin găseşti tot ce vrei şi ce nu vrei. Indiferent cum sunt, mie îmi plac toate când sunt dezbrăcate.

Nu mai mă gândesc la femei că încep să devin misogin. Adevărul e că  am avut noroc de o femeie cuminte, inteligentă, puţin geloasă, iar de când se duce la conferinţele acelea a devenit expertă în arta amorului.Tare sunt curios ce-i mai trăzneşte prin minte acum.”

Vasile deschide uşa şi simte un miros puternic de parfum. Intră în cameră şi acum înţelege de unde venea mirosul. În  sufragerie erau aprinse în formă de inimioară multe lumânări parfumate. În mijloc,  pe o masuţă frumos aranjată erau două tacâmuri, doua pahare de cristal pentru şampanie, trei lumânări aprinse, într-un frumos suport din argint, pe care-l cumpărase de la Paris şi un aranjament floral din trandafiri galbeni.

Din bucătărie se aude vocea Marianei:

-Ai venit, regele meu?

Mariana apare cu un platou plin de bucate aburinde, iar Vasile zâmbeşte. Era îmbrăcată într-o rochie albă, simplă, scurtă şi foarte decoltată, lăsându-i sânii mari şi frumoşi  jumătate pe afară.

Pune platoul pe masuţă şi Vasile nu rezistă tentaţiei de a o mângâia .

-Nu vrei întâi să guşti din ce ţi-am pregătit?

-Miroase tare bine!

-E foarte bun. Azi am încercat o nouă reţetă.

-Şi tu eşti tare bună. Parcă eşti altă femeie, de la un timp. Şi se apropie de ea, sărutand-o între sâni.

-Te rog, se răceşte!

-Bine, draga mea nevastă. Îmi place la nebunie când mă răsfeţi. De când te duci la cursurile acelea nici nu te mai recunosc.

Barbatul savurează delicatesele pe care le pregătise  cu dragoste a lui nevastă. Femeia se ridică şi vine cu o frapieră plină de gheaţă, în care era o şampanie franţuzească.

-Iubito, sărbătorim ceva şi eu am uitat?

-Sărbătorim începutul unui nou stil de viaţă .

-Hm, mi-ar place să fiu mereu aşa aşteptat şi răsfăţat. Şi eu m-am gândit azi mult la tine şi ţi-am cumpărat ceva. Se asortează cu costumul tău cel roşu pe care l-ai cumpărat din Spania şi cu bluza din Brazilia.

Bărbatul scoate din buzunar o cutiuţă mică roşie din catifea şi o întinde Marianei spunându-i:

-Sper să-ţi placă, iubito.

Mariana deschide cutiuţa şi-n interior era o pereche de cercei şi un inel cu diamante şi rubine.

-Mulţumesc, zeul meu drag! Sunt minunaţi! Şi îşi prinde cerceii, iar Vasile îi pune inelul pe deget .

-Ha-ha-ha! Tu chiar nu poţi să uiţi de nebuna aia? Ai început să foloseşti expresiile ei. Acea femeie chiar e nebună. Eu nici măcar nu am văzut-o.

Gandeşte-te şi tu, dacă aveam o relaţie cu ea, crezi că eram aşa de naiv, încât să las mesajele ei la vedere? Adevărul e că am facut-o intenţionat. Am vrut să te fac geloasă şi văd că am reuşit. Hai spune, nu ai suferit un pic?

Se apropie de ea şi o sărută pe gât urcând în sus până îi acopri buzele într-o sărutare lungă şi apăsată.

 Vasile fericit desface şampania, toarnă în două pahare şi îi intinde unul soţiei spunând:

-Pentru un nou început, iubito! Te iubesc, dragostea mea.

-Pentru o căsnicie perfectă, iubitul meu. Te ador, iubirea mea.

Mai multe picături de şampanie sar pe sânii Marianei, iar el se apleacă şi soarbe acele picături. Încep să-şi smulgă hainele de pe ei aruncându-le de-a valma. Ea îl trage spre baie, convenind tacit că se cerea un duş. Sub stropii de apă gurile lor se întâlnesc lacome şi trupurile se unesc pline de dorinţă. Mâinile le erau ocupate,fiecare săpunind delicat corpul celuilalt, încât duşul lor semăna cu un ritual de împerechere.

Corpurile le miroseau a fragi, iar dupa îmbrăţişări, sărutări erau în pat şi se dezmierdau unul pe altul. La un moment dat Mariana îi zice:

-Vasile, ai ceva împotrivă dacă calculatorul pe care nu-l mai foloseşti, îl donez asociaţiei?

-Aş fi vrut să-l dau nepoţilor, dar dacă tu vrei neapărat…

-Nu te superi?

-Nu,iubito.

-Stii,Olga mi-a dat o carte foarte interesantă.

-Da? Ce carte?

-Căsătoria Perfectă. Este scrisă de un gnostic. Ascultă ce zice autorul:

„A iubi, cât de frumos este să iubeşti! Doar sufletele mari pot şi ştiu să iubească…….

Căsătoria Perfectă este unirea a doua fiinţe care într-adevar ştiu să

iubească.

Ca să existe cu adevărat Iubire, e nevoie ca bărbatul şi femeia să se adore în toate cele şapte mari Planuri Cosmice.

Ca să existe Iubire e nevoie să fie o adevarată comuniune sufletească în cele trei sfere ale Gândirii, Simţirii şi Voinţei.

Când cele două fiinţe vibreaza în comun în gândurile, sentimentele şi

voliţiunile lor, atunci Căsătoria Perfectă se realizeaza în cele Şapte

Planuri de Conştiinţă Cosmică.”

-Draga mea, nu prea înţeleg cu planurile alea, dar ascultă ce zice  Ionel Teodoreanu(Lorelei):

“Suntem două libertăţi. Dragostea noastră nu e umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N-aş avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o împart cu nimeni. Aşa cum nici tu nu vei împărţi cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste eşti liber a trăi cum vrei.”

                                                                   *

Era o seară frumoasă cu lună plină. În aer pluteau miresmele verii. O dulce adiere de vânt se juca prin părul Marianei şi al lui Vasile, care mergeau ţinându-se de mână ca doi adolescenţi.

Veneau de la teatru.

-Dragule, ţi-a plăcut?

-S-a vorbit atâta despre lumină, culoare, iar în oameni e întuneric, umbră… Actorii au jucat bine, dar nu-mi place viziunea acestui  scriitor apărut peste noapte.

-Tu eşti mereu cârcotaş. Îţi  aminteşti  când ne-am cunoscut? Nici măcar nu ştiam ce este iubirea, dar eram atât de fericită. Simţeam o bucurie imensă când erai lângă mine, parcă atingeam cerul. Nu ai fost tu vreun Făt-Frumos, dar pentru mine erai. Ce fericită eram când credeam că eşti doar al meu!

-Şi acum nu mai sunt ?  Mereu am fost  doar al tău. Tu te-oi fi îndrăgostit de Octav!

-Nu vreau să-mi mai amintesc. Cicatricile sunt aici, în interior. Sentimentele tale au fost nestatornice, dragule. Eşti o fire tare schimbătaoare şi alunecoasă.

-Vrei să ne certăm?

-Nu. Dar m-ai înşelat şi mă doare sufletul când îmi amintesc.

-Draga mea, în lumea asta sunt tot felul de femei. Unele sunt făcute pntru plăcere, distracţii, jocuri, iar dacă faci greşeala să cazi în capcana lor, sunt capabile să scoată şi sufletul din tine şi tot nu se satură. Altele vor bani şi huzur. Femei serioase găseşti foarte rar, iar eu am avut noroc cu tine. Recunosc că am mai călcat strâmb, dar nu pentru că m-am îndrăgostit de vreuna, ci am făcut-o din curiozitate.

-Iar curiozitatea s-a transformat într-un viciu de care nu poţi să mai scapi.

-Nu am nici un viciu, dar ţie ţi-a intrat asta în cap şi nu pot să ţi-o mai scot nici cu cleştele. Dacă vrei să ştii toată viaţa am fost complexat.

-Da, nu ştiam! Acum înţeleg de ce alergi după altele. Vrei să-ţi demonstrezi …

-Eu ştiam că eşti economistă şi nu psiholoagă. De când pasiunea asta a ta nouă?

-Octav mi-a recomandat o carte interesantă…

-Nu ştiu de ce, dar tipul ăsta începe să mă calce pe nervi. Mă, asociaţia asta, nu e cumva vreo sectă şi Octav e guru?

-Nu, nu este sectă. Ce-ţi venii?

Stii, atunci când credeam că mă iubeşti, eram  tare fericită, şi aveam în mine o voinţă nebună de a mă înalţa, ca tu să fii mândru de mine. Când am descoperit că nu mă iubeşti îmi doream să mor.

Vasile se opreşte, o priveşte în ochi, îi cuprinde capul în palme şi îi spune şoptit:

-Mariana, te iubesc!  Numai şi numai pe tine te iubesc. Te rog, nu mai spune prostii, şi o sărută lung .

-Şi eu te iubesc.

-Nu vrei să mergem într-un bar?

 -Unde te duci tu de obicei cu amicele tale.

-Da, acolo mergem.

Vasile a dus-o pe Mariana într-o cafenea şi i-a făcut cunoştinţă cu tânăra scriitoare, cu prietena acesteia  şi cu alţii din anturajul lui. Oamenii erau veseli, puţin ameţiţi şi au primit-o ca pe o veche cunoştinţă. Cafeneaua era în centrul oraşului cu un bufet intim, rezervat oaspeţilor. Vasile se simţea foarte bine, zâmbea plin de amabilitate şi sinceritate. Făcea conversaţie, spunea anecdote picante, glume îndoielnice şi aluzii necuviincioase, după câteva pahare de bere. Încet, încet Mariana descopereă toate micimile, meschinăriile, făţărniciile şi vulgarităţile acelei mahalale intelectuale. Beau, bârfeau, dansau, să treacă timpul. În faţa lui Vasile s-a aşezat prietena scriitoarei, femeia pe care Mariana o bănuia că e amanta  soţului ei. Ştia că nu cultura îl atrage pe Vasile în acel loc, ci acea femeie scundă, cu cercei lungi, cu tocuri foarte înalte şi fusta scurtă. Paharele mereu se umpleau cu bere rece  şi oamenii prinseseră limbariţă. Bănuiala Marianei se transformă în certitudine. Vasile o sorbea din ochi pe femeia tânără. Aceasta simţind privirile lui insistente, devenea tot mai amuzantă, spunea bancuri şi vorbea tare. Râsul devine molipsitor. Râdeau toţi, până şi Mariana. La un moment dat se ridică şi se duce la baie. Acolo se întâlneşte cu o femeie care lucra în acel loc. O abordează  spunându-i că vrea să ştie mai multe despre aventurile lui Vasile Cernat .

Femeia îi spune:” Vasile Cernat este un inginer cam ofilit, cam stafidit, care o distrează pe fătuca aia care lucrează la televiziune. Îi face declaraţii, cadouri, se duc mereu împreună prin multe locuri, în scopuri „culturale”, „umanitare”, iar al ei bărbat ştie, dar nu zice nimic. Am auzit că îl minte spunându-i  că Vasile ar fi amantul secret al scriitoarei. Dar de unde! Scriitoarea are alţii mai tineri şi mai musculoşi. De fapt, ea acoperă relaţia lor. Astea două se întâlnesc cu mai mulţi şi fac orgii. Le-a filmat un băiat care a lucrat aici,cu patru bărbaţi în piscină. Ăstora  nu le ajunge unul, ci vor mai mulţi.”

Mariana nu a vrut să mai ştie nimic. Îi multumeşte şi pleacă. Simţea că-i fuge pământul de sub picoare şi i se face rău. Parcă era prinsă într-o plasă de păianjen şi nu putea să se mai elibereze. Se îndreaptă spre masă şi vede cum femeia îşi plimba vârful piciorului în sus şi în jos pe piciorul lui Vasile, iar acesta o sorbea din priviri şi râdea cu gura până la urechi.

„Doamne, cât îmi doream să mă înşel şi ceea ce mi-a spus acea femeie să fi fost doar nişte bârfe pe la colţuri, dar ceea ce văd spune chiar tot. Soţul meu e îndrăgostit de femeia asta şi sub masca culturalismului, a dragostei de lectură el ……….

 Mi se face greaţă. În realitate îi leagă pasiunea pentru sex, dezmăţ şi nu altceva.

Acum totul este clar!” Îşi spune Mariana aşezându-se la masă şi impunându-şi să fie calmă.

Se apleacă spre Vasile  şi îi şopteşte că vrea să plece. S-au ridicat amândoi împrăştiind zâmbete în stânga şi în dreapta. Afară cerul era înnorat şi adia un vânt rece. Mariana nu se simţea bine şi ar fi vrut să fie singură.

Vasile o ia de mână, iar ea îşi retrage mâna cu o mişcare bruscă, de parcă ar fi muşcat-o un şarpe.

-Ce-i cu tine, femeie?

Mariana se opreşte în loc, îl priveşte în ochi  spunându-i:

-Mi-i se face greaţă. Cum poţi fii atât de perfid?

-Nu înţeleg nimic! Ce ai? Ai înnebunit?

-De asta m-ai adus aici? Îţi era dor să te vezi cu ea? Crezi că nu am văzut ce făcea cu piciorul pe sub masă? Dacă pe bărbatul ei l-aţi îmbrobodit, crezi că poţi să mă prosteşti şi pe mine? Şi tu participi la orgiile lor?

-Mariana, te rog, calmează-te! Ţi-am zis că pe lumea asta sunt mai multe tipuri de femei….

-O! Da, ea face parte din categoria celor care le plac sexul, dezmăţul, cu bărbaţi care i-ar putea fi taţi, bunici.

-Eu sunt nevinovat. Alţii  sunt cu ea şi nicidecum eu.

-Cum poţi să minţi în halul ăsta? Am văzut cu ochii mei cum vă priveaţi! Nu vreau să te mai văd! Te rog, pleacă!Dispari din viaţa mea!

-Mariana, te rog! Nu merită să te enervezi !

-Acum chiar ai spus şi tu un adevăr! Într-adevăr, nu se merită să mă enervez din cauza unor mizerabili.

Un tunet se aude în depărtare. Cerul începe să fie brăzdat de fulgere şi picături mari de ploaie încep să acopere totul.

-La urma urmei fiecare om are dreptul la iubire, la fericire. Dacă tu crezi că ea e fericirea ta şi o iubeşti şi te iubeste, ce cauţi lângă mine? Du-te la ea şi lasă-mă în  pace!

-Te rog, termină cu scenele astea! Pe tine te iubesc. Tu eşti sotia mea. Aia e o nimfomană.

-Nu mă intersează cum sunt altele. Simt că nu mă iubeşti. De nimfomane şi nebune pământul e plin, dar văd că atunci când apare câte una în calea ta,tu fugi repede în braţele ei. Ce fel de om eşti?

De m-ai fi iubit… şi lacrimile îi inundă obrajii.

Nu vreau să mă minţi. Nu vreau minciuni. Nu vreau să ne iubim minţind. Eu am fost sinceră, fidelă, dar tu?

Mai bine o ascultam pe Olga, dar eu am zis să mai încerc. Am ştiut de mult, de relaţia ta cu femeia asta. Am văzut că i-ai pus pozele pe facebook, că i-ai dedicat articole pe blogul tău,  că v-aţi dus împreună  în vizită la ziarista aceea, care s-a mutat la ţară. De ce te-ai dus? S-o rogi să o angajeze pe pitică la ziarul ei, pentru că au dat-o afară din televizune? Şi aţi zis să profitaţi de ocazie, să faceţi amor în natură, pe dealurile alea, iar copilul ei de 5 ani a dat de voi prin tufişuri. Ce scenă! S-a năpustit cu pumnii şi picioarele la tine văzându-te peste mama lui.

-Asta a fost mai demult. Nu o cunoşteam bine. Aparenţele sunt înşelătoare.

-Încep să cred că degeaba am trăit împreună 25 de ani, fiindcă în realitate suntem necunoscuţi unul altuia. Suntem doi străini singuri care se mint frumos. Încep să cred că iubirea adevărată este o himeră. În sufletul meu mereu a existat dorinţa unei iubiri eterne, dar acum înţeleg că aşa ceva nu există.Între noi a apărut un zid de netrecut.

-O să escaladez acel zid şi o prinde de mână. Iartă-mă, Mariana! Nu lăsa întâmplarea asta nenorocită să strice tot ce a fost între noi. Nu vreau să se destrame căsnicia noastră din cauza unei uşuratice.Cu ce sunt vinovat că-şi plimba piciorul… Bine!

Am greşit! Sunt  un om slab ! Nu am rezistat ispitei! A fost o slăbiciune de moment. Regret din tot sufletul ce am făcut. Dar, înţelege, că doar pe tine iubesc, dragostea mea.

O îmbrăţişează şi o sărută cu pasiune.

Lacrimile ei şi ale ploii curgeau peste sărutul lui.

De la acea întâmplare nefericită trecuseră  trei săptămâni. Peste Mariana se aşternuse tăcerea ca o manta, ce o acoperea şi vindeca. Era în pat şi citea ceva. Dintr-o dată devine gânditoare, iar Vasile o întreabă:

-Ce-i cu tine ?

-Ştiai că omul e un microcosmos alcătuit din patru corpuri?

Un corp material.

-Da, trupul.

-Un corp eteric care penetrează corpul material şi-l depăşeşte puţin, dar invizibil ochilor noştri.

-Ce rol are?

-El animă,  întreţine  corpul fizic.

-Un fel de fantomă.

-Un corp astral de formă ovoidală care îmbracă  cele două corpuri.

-Ăsta ce face?

-Aici e câmpul sentimentelor, pasiunilor, dorinţelor.

-Interesant! Eu credeam că sunt în inimă.

-Şi mai este corpul mental unde este sediul gândirii şi acesta este mereu  în formare.

-Normal ca este în formare, în fiece zi mai învăţăm câte ceva. Deci omul e un microcosmos cvadruplu. Asta înveţi tu la cursurile acelea?

-Am învăţat multe lucruri interesante.

În om există o scânteie-spirit nemuritoare care locuieşte în inima omului şi e în legătură cu  divinul.

-Oare de ce eu credeam că acesta scânteie -spirit e pe undeva prin creierul omului?

-Te rog, fii serios!

-Sunt.

-Asupra omului acţionează mai multe forţe.

-A, deci e vorba de o dialectică a forţelor.

-Da, de unde ştii?

-Dar nu crezi că e logic? Există o unitate, dar şi o luptă a contrariilor: bine-rău, lumină-întuneric.

-Auzi ce zice aici:” Omul nu trăieşte, ci se trăieşte prin el. El rămâne sclavul fiinţei sale aurice”.

-Ce e fiinţa aurică?

-Este un fel de stăpân al omului.

-Diavolul.

-Când apăsarea întunericului devine foarte grea, omul începe să se trezească şi răspunde la chemarea scânteiei spirit devenind conştient că în lumea aceasta totul e deşertăciune şi vânare de vânt.

În urma unor experienţe dureroase repetate, în conştiinţa omului începe să se desluşească adevărata cunoaştere şi îşi ridică ochii spre cer.

                                                                         *

Zilele treceau şi Mariana devenea din ce în ce mai atrasă  şi mai preocupată de cursurile lui Octav, îndepărtându-se şi detaşându-se tot mai mult de soţul ei. Încet, încet, între ei îşi face loc înstrăinarea. Nu-i mai reproşase nimic până aseară, când din senin i-a spus: „Ştiu că eşti foarte bun actor. Tu, întotdeauna porţi pe faţă o mască, încât am ajuns să mă întreb: care eşti  cel adevărat?

Tu eşti omul gânditor şi trist cu vocea caldă?                                              Tu eşti bărbatul plin de sarcasm care face farse ?

Tu eşti cel care ţipă şi trânteşte?

Tu eşti omul orgolios şi autoritar?

Tu eşti amantul  care joacă foarte bine rolul amicului?

Tu eşti …..?

Ţi-am văzut atâtea feţe, atâtea măşti,că mă întreb care din ele eşti ? Ce fantomă se ascunde în spatele acestor măşti? Ce suflet e în tine? Ce demon interior te chinuie? Ai iubit vreodată în viaţa ta? Esti capabil de iubire? Pe tine te iubeşti?”

Aşa îi spusese, iar el a privit-o lung şi trist. A tăcut. Nu a scos nici măcar un cuvânt. Era foarte obosit, nu se simţea deloc bine, iar la servici totul mergea prost.

S-a întors cu spatele la ea şi-a tras plapuma peste cap încercând să doarmă.

„Viaţa nu a fost deloc darnică cu mine. Ce ştie Mariana! Ea nu a suferit de foame, de frig, nu a fost umilită. Când a fost copil nu a auzit suspinile şi strigătele de durere ale tatălui din camera alăturată. Nu a văzut lacrimile şi disperarea mamei, că nu are bani să ne  cumpere o pâine sau cu ce să ne încalţe, pe mine şi pe fraţii mei. Nu a fost privită….şi ochii i se umezesc de lacrimi. Uneori, amintirile sunt foarte dureroase. Tare aş vrea să uit toate umilinţele, toate cuvintele, toate durerile.

Continue reading „Carmen GIGÂRTU: Rătăcire (3)” →