Adrian BOTEZ: DOMNIA LEBEDEI

FOAIE VERDE ROZMARIN

 

Foaie Verde Rozmarin

eu mă duc – Codrii se-nchin’ :

ne-ai fost Domn și ne-ai fost Frate

Veșnicia – jumătate

s-o-mpărțim și s-o jurăm…

Lună-Soare-Stele-aflăm

Calea ți-o înconjurăm

Străjeri – pe Cale – îți stăm

…o facem Curți de-Mpărat :

de-ai trecut – nu ne-ai lăsat

ci din Strună ne-ai Cântat :

până și Orb s-a-nchinat

la Poala de Mândru Brad !

…prin Lira-ți ne-ai vânturat :

Foc și Cânt s-au Cununat

în Lumină ne-ai Sculptat

Liniștea – -n Cărți – ne-ai păstrat !

 

…eu mă duc – Codrii se-nchin’

dar tot Strecurat Venin

tre’ să-mi fie Demâncare

Căpătâi și Lumânare

pe Drumul fără-Nturnare…

***

 

SUNT LIBER

 

sunt Liber ca să mor în Patul meu

nu pe Weceu ! – nu pe Weceu ! – nu pe Weceu !

sunt Liber să mă spânzur de-o Oglindă :

s-apar – Dincolo :  Proaspătă Colindă

 

nu mai turbați : eu vă iubesc (cum niciodată n-am iubit !) :

ca pe-un Elastic de  Chiloți –  Gras și Penibil Fleșcăit !

căci Omenirea-i Boala Tutelară

care-a făcut Poeți să tot apară…!

 

…sunt mic de Stat – dar și mai mic – la Sfat :

am Gânduri ce-mi încap  – prisos ! – sub Pat

iar Vise – cât un Firicel de Iarbă

 

călcat – în Drumul său Ceresc  – de-o Babă…

L-am mituit pe Dumnezeu – să-mi dea

o Garsonieră – -n Viitoarea Stea…

***                                                                                      

 

FINAL DE PIESĂ CEHOVIANĂ

 

e un Final de Piesă Cehoviană

vomând Asfalt și Blană Astrahană :

e-o Mahala Aristocrată – cu Pretenții

care urăște Zei și Regi : Sinistre-Invenții !

 

nu mă lăsați să mor între Decoruri

pe mine – care-am tras  –  pe Stele – Storuri !

nu mă lăsați să suflu din Culise

pe mine – Ucigaș Versat – de Vise…

 

mă ardeți – Oameni Răi și Oameni Buni :

faceți – din min’ – Mormane de Cărbuni :

Fumul din mine – pân’ la Cer s-ajungă

 

pe Sfinți silească-i : PANTALONI LA DUNGĂ !

…unde-am murit – cască Pământul – de Plictis

Fălcile lui scuipând un  Paradis !

***                                         

 

SONETUL  ETERNELOR  GRIJI

 

să nu fii Niciodată – BUCUROS  :  căci Soarta-ți stă cu Parul

de după Colț – îți varsă-n Cap – Ligheanul cu Amarul !

Încredere – Credință – ori Nădejdi Celeste – să nu ai :

cu Șișurile – Sfinții îți sfârtec’ SUBLIMUL CÂNT DE NAI

 

schimbă-ți – mereu – și Loc – și Gând – chiar Raiul Cel Ascuns în Grai !

fie-ți Răgaz de Tihnă doar Prispele de Munți

Capul ți-l hodinește în Codrii Cei Cărunți…

…de vrei să bei din Soare – privește – -ntâi – la Lună :

 

e Singura Proroacă ce știe Vremea Bună !

…e-un UNIVERS-CAPCANĂ – în care Zeii Răi

te-nfulecă-ntr-o Clipă – de nu ai Ochii Tăi

 

Pază Ogrăzii Hoitului Lumesc… – … Griji – CLĂI !

…câtă-Osteneală – Doamne – să mă feresc de Tine :

strămută-mă – mai bine – în ROIURI –  MII – DE-ALBINE !

***

 

ȚĂRANUL-”FAIANȚĂ

 

Lut cu Pretenții : ”Faianță” !

când Țăranul vrea …”Prestanță

lasă Glii – să le-are Dracul

și vine la Târg ! – deh : ”Fracul”…

 

surd la Vuietul Seminței

lasă Glas numai Dorinței

de a se-arăta ca…”Domn” !

(…chit că Toți zic că-i doar…Clovn !)

…ce tot Muncă ! – ia ! –  la Somn!

 

…dar nu-ntotdeauna Fracul

îl îmbracă pe Săracul :

a pierdut și Cal – și Șa

 

și-a ajuns la…Mahala

Lut – Aur de Bătălii

e trădat în – Bălării…

 

…și Semințele de Viață

putrezesc… : Totu-i o Piață

iar Țăranul – ”Scârț-Paiață” !

***

 

IASON AGREST                                                                   

 

eu sui  – pieptiș – Spinările de Dealuri

înot ca într-o Mare – printre Valuri

iar Veghea Serii e – mereu – mai strânsă

Câmpia – ce se vede Jos – e plânsă…

 

las-o să plângă – eu prea mult am plâns :

în Lumea Asta – Totul  m-a convins

că trebuie să plec – Orbete în Bejenii…

…pipăi – cu Talpa – Rânjitori – Strujenii…

 

și voi urca – pe Deal – pe Munți – mai Sus

pân’ voi simți că Iudele s-au dus

iar Stelele – zâmbind – nu m-or întoarce :

 

îmbrățișându-mă – Povești spre mine-or toarce…

….e-atâta Liniște în Poala Dumnezee :

Oricine – -Orice Minuni va face : doar să vreie…

***

 

CUVINTE…

 

”-…ești un Mârlan…un

Târlan – ești un

Gros…pardon : tu ești un

Grosso Modo…un

Mato Grosso…da ! –  …așaDA !

 

”-…iar tu – ești un

Nervozat  –  un Caloric – un

Implacabil de orice

Mârșăvie – iaca

NA !  – …așa să știi că

ești tu  – <<AVARAMU>>!”

*

 

Hristos putea să rezolve

mult mai simplu – problema cu

aprovizionarea alimentară a

spectatorilor  Săi  – la

predicarea – vijelios-interminabilă – în cadrul

spectacolului din

Bethsaida : să ofere  – ”PÂINE

CU SOLZI” !

*

 

Îl urăsc – din

rărunchi – pe Dumnezeu –  îi urăsc pe

copiii nenăscuți – și pe

oamenii născuți – urăsc

toată  Butaforia – Demagogică și

Perversă – a așa-zisei

Naturi”  – Satanei

Arături !

***

 

DOMNIA LEBEDEI

 

Cel ce diriguiește Sorți și Neamuri sunt :

sunt Cel ce stăpânește – -n Veci – Nestăpânitul :

a fost odată” – este-ACUMAICI – și-i CRUNT :

căci eu nu cat la Fețe-ori Ochi : doar unde e – DE FOC – REGE-”ZĂRGHITUL !

 

eu sunt STĂPÂNUL – voi – Supuși ce-așteaptă

să se trezească-n MUNTE  –  o PUTERE DREAPTĂ !

închideți Ochi și ascultați PORUNCA :

de două ori n-oi spune unde-s FÂNTÂNALUMINATĂ LUNCA !

 

smeriți și Suflet și Ureche – spre – DUMNEZEE – ARMONIA

ce-aduce-n Omeniri BetegeTămăduire : VEȘNICIA !

alcătuiți Ospețe Sfinte – -n Lumi și-n Empireu

 

să fie Totul – făr’ de scutire : ARIPAT !  – …nu Greu

…Domnia LEBEDEI va fi Frumoasă și Amară

dar Nimeni – ADEVĂRUL SACRU nu-l va lăsa pe-afară !

***

 

       

LEBĂDA CRUCII

 

Animalele Sfinte luminează Poiana

și Cerbi-Inorogii – și Fala Ieruncii

smerescu-se Cerului : desfundată e Vrana

prin care-și ia Zborul – Ea – LEBĂDA CRUCII !

 

Valuri de Zei împânzitu-ne-au Lacul

iar Apa e Mir – care scaldă Săracul :

la Muntele Vâlvelor poposesc numai Duhuri

căci Bolta Cerească stârpită-i de Stuhuri !

 

Liturghia Văzduhului a smuls Vălul Firii :

veniți să sporiți Comori Mântuirii !

căci Munții din Stele ard – molcom – în Rugă

 

Colinda preschimbă-Mpăratul – în Slugă !

…Animale și Oameni – Nestemate Lui Crist

suntem –  Toți – ARMONIA : CUNUNI DE-AMETIST[1] !

***

 

ÎNCINGEȚI  POVESTEA !

 

încingeți Povestea ! –  și n-o lăsați Bleagă      

fără de Snagă – să-nșire Minuni despre-o Babă !

încingeți Povestea ! – să-i sfârâie Târtița

s-aducă pe lume nu Tâmpiți Truditori – ci chiar CÂRTIȚA !

 

…vremi de Beții – de Povești și Hoții :

cu capu-n Lună – Povești – Mii și Mii !

dar Unul Singur  – TOT să-nțeleagă

să nu lase Povestea cu Gura Căscată – ci S-O SOARBĂ ÎNTREAGĂ !

 

Poveste-Lună ! – Stea-Poveste ! – Poveste Solară !

vin Urșii-Ursite la Tine – Coarda să sară !

Poveste cu Mine – MAG !  – …dar în Toi de Zăbavă

 

Poveste cu Mine – mitraliind…doar cu-o Singură-”ISPRAVĂ” !

…da – am murit – dar Povestea-a rămas

și-și încinge-Epopeea – așa-a-a-a… : Glas cu Glas !

***

 

O  SĂ SE DĂRÂME – PESTE MINE – TOATĂ VIAȚA MEA !

 

o să se dărâme – peste mine – Toată Viața mea !

nu mai suport Pământul  : vreau să mor – chiar acum – într-o Stea…

nu ”i-am făcut curte” Vieții mele : am privit-o – Rănită

de câte ori încercam  –  Cânt din Caval :  să-i spun că-i ”Iubită”…

 

…curios că – încă – mai trăiesc – după-atâtea Mârșăvii

că Viața m-a răbdat (…rânjind Răbdătoare…)  –  printre Vii…

sau voi fi murit demult – și Viața – Cadavru-mi privește

ca pe-un Obiect de Muzeu… : Vermina-mi – în Piept – fojgăiește…

 

…atâta Murdărie-am răbdat – să n-o jignesc pe Ea

atâtea Cuțite mi-am înfipt în Inimă : Toate – de Tinichea !

…Teatrul s-a sfârșit – biletul la Circ – la Quasari :  nu-i plătit…

 

voi porni – să plătesc – ca Strigoi – dând – peste Viață – cu Flit…

…Jeg sunt și eu – mai Jegoasă-i Orice ”Inimitabilă Viață” :

strivit sunt doar de  Diferența dintre – GREUTATE  și  GREAȚĂ…

***

 

SINGUR  SĂ  MORI  VRUȘI

 

Toaleta Viermilor – în Găvanul Ochilor

Zăpada se face Sudoare : Învierea Stropilor !

am tras Timpul de Coadă  – și a rânchezat…

Zeii mei și-ai Casei : TOȚI – LA POLIZAT !

 

…un Lac cu  Ierburi Tulburi – e dus la Vânzare :

când și când – Capul de Gând – din Ghilotini sare…

Naeririsit Sufletul – face Bulbuci la Uluci :

mi-am cumpărat – în loc – Suflătoare de Muci…

 

Baba-Oarba cu Amintirile… – …dar nu sunt Curat :

voi chema HINGHERUL DE STAT : cât l-am mai slăv-lăudat !

e o Vreme când până și Zăpezile sunt Negre

 

Circul s-a închis pentru-Apoi : prea mulți Spiriduși

și mult prea puține – până la Deloc – UȘI !

…nu face Gât – nu-mpletici Regrete : SINGUR să mori vruși…

***

 

PREGĂTIRI  PENTRU LUMEA CEALALTĂ

 

Lumea Cealaltă : o Zarvă de Derbedei :

aruncă – -n cine vine – cu Mumìi de Zmei !

hai  – înapoi – în Mormânt – că tot e mai SFÂNT :

ne ștergem Chipurile și Mucii – unii altora – pe rând…

 

…am uitat să salut CLOSETUL SUPREM :

deci – voi face-un Duș – cu APĂ CREM !

voi mai trece printr-un Labirint de Nebuni

voi cădea-n Extază : ”o – Floarea de Pruni !

 

…fără-Amintiri – făr’ de Raze – fără Rugăciuni

mă simt Părăsit  – Orb – și Orfan de Minuni…

e-atâta Ceață la Bucătăria Cazarmei :

îl pocnesc pe Satan – peste-Urechi – cu Iubirea Armei !

 

m-am mutat – m-am mutat : din Cazane – în Munți :

suntem Înșerpați – Îmbălați  – Morți și Cărunți…

vor veni Căruțe – pe TOȚI să ne-ncarce

 

ne vor azvârli – Grămadă – unde Nimeni nu-ntoarce…

scrieți UN COD RUTIER ȘI PENTRU MORȚI :

a dat peste mine – un ȚÂNC – cu Camionul de Sorți !

 

(…nici măcar pe Margini n-au mai rămas – de Scăpare – BORȚI !)

***

 

ALIFIA-IUDA

 

ALIFIA-IUDA : dai pe Piept cu ea

și uiți de ”formula” cu : ”PATRIA MEA”…

fojgăie Păduchii – fornăie Strigoii

te-ai schimbat în Capră : RÂIA LUMII…”NOII” !

 

Dumnezeu-Țărușul ți-a alunecat :

e Grăsime multă – pe Suflet și Sfat…

ai s-alungi la Muște –  câte-o Veșnicie

dar RAHAT-TRĂDAREA va puți-n Urgie !

 

Sec sub Orice Coajă – Cocoșat sub Mască

Toată Avuția : un OGOR DE IASCĂ !

…oricâte Corăbii năzuiesc pe Mare

 

te opresc Matrozii  – îți smulg LUMÂNARE…

…dintre Strune ai plecat – nu te vei întoarce :

VIN  CENUȘI  DIN ALTE  LUMI – SĂ TE-NGROAPE-N  TROACE…

***

 

NEDOGMATICA LEBĂDĂ

 

a Lebedei Domnie va veni curând :

priviți – mari ce se dau – cei ce trăiesc STINGÂND !

a Lebedei Domnie se instaurează-n Negru :

veniți cu mine-n Deltă : VRĂJITUL CÂNT FUNEBRU !

 

pe Crucea Nordului se răstignește Suflet

împerecheat cu Duhul – în DEMIURGIC OU :

Lebăda-ALKONOST – Pasăre-n Rai și-n Cuget

a ghemuit și Timpul : un Cerc al lui ”DIN NOU” !

 

căci după Moarte ne fi-va Învierea

CÂNTEC ce nu-l încape Cerul :  VUIESC APE ȘI DUHURI !

doar Crist rămâne-n Lume – și-i răstignit pe Stuhuri :

arată – astfel – Lumii – care-i ADEVĂRATĂ VREREA !

 

în Chip și Număr se zămislește ARMONIA

nu suntem Umbre : ce Caldă-i  – iată – SIMFONIA !

Ferestre se deschid – spre Tainițe-Minuni :

 

Toți suntem Regi – și Toți purtăm Cununi !

Lumina și Cuvântul chem la Împreunare :

să nu mai fie Moarte și Plecare : doar Crist – Veșnic Re-Înnoita Zare !

***

 

BIET LĂUTAR

 

Cutremure-aș stârni- Potopuri și Vântoase

de-aș auzi că zboară  FIINȚA FĂR’ FOLOASE

de aș vedea – pe Cer – Lebăda Crucii

venind s-aleagă-și – din Pustie –  iarăși – Ucenicii !

 

nici Chip – nici Număr – nu-mi dau – în Astă Lume  – RÂNDUIALĂ :

căci Teatru – Circ  – ori Măști –  nu isc’ decât Mânjeală

acestui Cer – ce-așteaptă Viu-Lumina

acestei Mări – în care – din Veac – ne spălăm Vina !

 

…Crucea-Îmbrățișare își dibuie Martirii

spre Cerul de Lumină tot suie Musafirii

iar Lebăda tot cântă – Murind și Înviind

 

Duioasa Lumii-așteaptă s-ajung – degrab’ – la Rând…

vin – Criste – către Tine – cu Struna Încordată :

Biet Lăutar – nerăsplătit vreodată…

***

 

TRECEREA  LUMII  ÎN ALT SUFLET             

 

prin Agheasma de Văzduhuri – trece LEBĂDA spre Ape

să ascundă-Adânc – SMARALDUL : niciun Prost să nu mai scape !

Munți ‘conjoară-MPĂRĂȚIA DE ÎNȚELEPCIUNI STRĂBUNE

iar Izvoarele păzesc-o – în Alunecări de Strune…

 

deși-s Orb – simt Fâlfâitul și simt Crucea cum m-atinge

iar Lăuta – -n Mâna-mi Slabă – CÂNTĂ FOCUL PÂN’ LA SÂNGE !

…în Vremi Vechi – văzui OSPĂȚUL ÎNGERILOR ȘI CUNUNII

dar – Bătrân Truver Pădurii – Ochii mi s-au stins Minunii…

 

…s-a curmat Sfințirea Lumii : Acum – Tot se vestejește

și să treacă în Alt Suflet – pân’ și-un Greier se gătește :

ce-a fost Crai și Ușuratic – se va pierde în risip’

 

iar Palate și Credințe – se îngroapă în Nisip…

…căutați LEBĂDA – SMARALDUL – căutați PUNTEA SPRE LUMINĂ :

căci Aici – deja e BEZNĂ – SFĂRÂMARE și VERMINĂ…

––––––––––

Adrian BOTEZ

 

[1]AMETIST – Tibetanii consideră AMETISTUL ca fiind SACRU, pentru Buddha. În Evul Mediu, a fost considerat SIMBOL AL REGALITĂȚII. Una dintre PIETRELE CARDINALEmai presus de toate celelalte. Poartă ENERGIA FOCULUI ȘI A PASIUNII – dar și Logica Sobrietății și Cumpătării. Are abilitatea de a extinde Mintea Superioară, îmbunătățește Creativitatea și Pasiunea. Protecție împotriva trădărilor – ca și împotriva bolilor și infecțiilor. AMETISTUL face legătura cu Divinul. A 12-A PIATRĂ PENTRU NOUL IERUSALIM. Aduce Calmul Pios, Pace Mentală și Liniște. Purifică AURA oricărei energii negative sau a atașamentelor nefaste – creează un scut protector, în jurul  corpului. Piatră a Spiritualității – stimulează AL 3-LEA OCHI, COROANA/KETER și ČAKRELE ETERICE, îmbunătățind percepția cognitivă. INIȚIAZĂ ÎNȚELEPCIUNEA. PIATRĂ DE MÂNGÂIERE, PENTRU TOȚI ÎNDURERAȚII LUMII. Așezarea unei Pietre de Amplifică elementele Creative ale Forței de Viață Universale.Vindecă, Protejează, Purifică, Stimulează Demiurgia Umano-Divină. Așezarea unei pietre de AMETIST direct peste Zona Frunții înalță purtătorul într-o Stare de Meditație Senină, în Zone Eterico-Astrale.  CULOARE MISTICĂ : Culoarea MOV a AMETISTULUI este Culoarea Lunii FEBRURIE (de la FABER – Cel-Ce-FACE !).

Lasă un răspuns