Ioan MICLĂU GEPIANUL: Nostalgii lirice

Tu, Crișule!

Tu, Crișule cu ape aurate,

Întotdeauna mi-ai fost un intim frate,

Când valul veșnic lucirea ți-o cuprinde,

Eu cu iubire-ți port icoana ta

În inimă și minte!

Salcia cea blândă plecată peste val,

Pictează o lucire ce curge către mal,

Precum smerita mea iubire către tine duce

Murmurul unui cântec,

Pe versul trist dar dulce!

Tu Crișule ai viață, acesta-i al meu gând,

Dar să nu-mi vezi tristețea, mai bine tac și plâng!

Sfințită-ți este apa cristalină,

Cu unda-ți răcoroasă

Iubirea mea alină!

9/17/2019

SEARA PE CRIȘ

Amorțit suna în turlă clopotul cel de aramă,

Iar pe fruntea-i luminoasă ziua-ntinde a ei maramă,

Neguri cenușii s-ardica legând văile de cer,

Luna-i o suveică-n nouri, țesand raze in eter;

Vapori alburii ca perle se-mpreun ridicând arc,

Boltuind din nori de-arginturi o cunună sclipitoare,

Pe sub care curge Crișul, al Bihorului monarc!

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Nostalgii lirice” →

Dr. Viorel ROMAN: Brexit / țapul ispășitor

Țapul ispășitor al eșecului tratativelor dintre Uniunea Europeana și Marea Britanie, no-deal Brexit, urmează cât de curând să fie pus la stâlpul infamiei și premierul Boris Johnson face tot posibilul ca el să iasă basma curată și responsabilitatea să fie a birocraților și parlamentarilor UE, care bagă bețe în roata celor care vor libertatea „să reia controlul destinului țării lor“. Viziunea insulara, UK.

Pe de alta parte Comisia, Parlamentul UE așteaptă propunerii în scris de la guvernul UK, sunt pentru prelungirea tratativelor și chiar pentru un nou Brexit-Referendum, dupa ce Parlamentul Britanic refuza un no-deal. În orice caz UE nu va accepta o politica de Dumping de partea cealaltă a Canalului Mânecii sau tolera un Singapore la Marea Nordului. Viziunea continentala, UE.

În sec. 19 si 20, Perfidul Albion câștigă toate războaiele și Europa continentală e țap ispășitor. În sec. 21 a reînceput lupta. Va fi Johnson la nivelul lui Churchill, modelul sau politic? „Read how Britain’s new Prime Minister was inspired by Winston Churchill“, Boris Johnson: The Churchill Factor: How One Man Made History, London 2015, 432 p.

http://www.gandaculdecolorado.com/napoleon-hitler-merkel/

https://www.academia.edu/40226640/80_de_ani_de_la_inceputul_R%C4%83zboiului_Mondial_II

http://bentodica.blogspot.com/2019/09/viorel-roman-80-de-ani-de-la-razboiului.html

https://ioncoja.ro/80-de-ani-de-la-inceputul-razboiului-mondial-ii/?fbclid=IwAR3JIUAYmXRGWxkn5LIMJQ65gP66AoZ87shjJRiwkJshnXKkOVPcEXBrBjg

https://www.asiiromani.com/romania-2017-si-antiintelectualismul-protestant-si-ortodox/

https://www.academia.edu/27240323/Deus_ex_machina_-Brexit

https://www.academia.edu/39907696/BREXIT_Boris_Johnson_premier

https://www.academia.edu/39745090/BREXIT_Boris_Johnson

http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&ID=17944

https://www.academia.edu/34504213/Semnele_vremii_complet.pdf

https://www.academia.edu/30219891/Nationalism_sau_internationalism

http://www.logossiagape.ro/2019/09/15/dr-viorel-roman-brexit-ante-portas/

https://www.facebook.com/LOGOSsiAGAPE/

Al. Florin ŢENE: Petre Din, „Primul război mondial-Viața cotidiană și mentalități colective”

Zilele trecute am primit de la profesorul Petre Din, un profund istoriograf cu aplicații spre filosofia istoriei, volumul „Primul război mondial-Viața cotidiană și mentalități colective „ , apărut la Editura Napoca-Star, 2019, cu următoarea dedicație: “ Domnule Președinte al Ligii Scriitorilor din România, Alexandru Florin Țene Am onoarea și bucuria de a vă dărui această carte în semn de respect și prețuire pentru modelul de intellectual pe care îl reprezentați în societatea românească. Cu deosebită gratitudine, ss Din Petre, Avrig, 10.09.2019.“

Cartea cu o Prefață semnată de Prof.univ.dr Gabriel Moisa este structurată în 13 capitole, Bibliografie și Summary, are pe ultima copertă câteva rânduri despre autor:”Petre Din este autor a 10 cărți. A publicat 103 studii și articole în difese reviste de specialitate. A participat la 87 de sesiuni de comunicări științifice, naționale și internaționale. În present, Petre Din este cadru didactic la Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr” Avrig”.

În introducerea cărții, autorul, “construiește” un tablou asupra evenimentelor petrecute înainte de Primul Război Mondial, numit în vremurile acelea Marele Război, în timpul luptelor, conturează personalitățile străine și române implicate în acele timpuri și evenimente, locurile geografice unde s-au desfășurat cele mai încrâncenate lupte etc.

Nicolae Iorga autorul a peste 1300 de cărți și a 25000 de studii spunea: “„Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.“ Autorul cărții de care facem vorbire face istorie predând-o la elevi și scrie istorie pentru generațiile viitoare.

Sensibilitățile, opțiunile, atitudinile premergătoare Primului Război Mondial ale lui Octavian Tăslăuanu care a militat pentru unirea teritoriilor locuite de români cu Regatul României, sunt abordate cu empatie de autor. TASLAUANU Oct. C, se naște la 1 febr. 1876, comuna Bilbor, judetul Harghita – moare in 22 oct. 1942, București.
Fiul preotului Ioan Taslauanu si al Anisiei . urmează cursurile liceelor de la Nasaud, Brașov și Blaj apoi urmează Facultatea de Litere si Filosofie a Universității din București.

În acest capitol autorul face o succintă biografie a intelectualului transilvănean.. Octavian Codru Tăslăuanu – contribuţii la cercetarea Octavian Codru Tăslăuanu (n. 1 februarie 1876, om

Octavian Tăslauanu Octavian Codru Tăslăuanu – contribuţii la cercetarea Octavian Codru Tăslăuanu (n. 1 februarie 1876, comuna Bilbor, județul Harghita – d. 22 octombrie 1942, BucuunAcesta a fost unul din reprezentanţii de marcă ai intelectualităţii româneşti care a militat pentru realizarea unităţii şi libertăţii naţionale. Numele său este legat de revista Luceafărul,

Scrierile sale surprind prin sensibilitate, subtilitate şi ingeniozitate. De o incontestabilă valoare istorică şi literară sunt Spovedaniile care evocă mai ales amintiri şi portrete din copilăria şi adolescenţa sa, şi din perioada petrecută la „Luceafărul”. Spovedaniile, încep printr-o descriere plină de sensibilitate a satului său natal, Bilbor: „Am coborît în largul vieţii dintr-un sat aninat pe crestele Carpaţilor.

Un sat frumos, ca-n poveşti”. „Sufletul meu a luat fiinţă în creierul munţilor, departe de mare… De cum am deschis ochii, mi s-au îndreptat spre piscurile munţilor şi spre cerul albastru care se răzima pe coamele lor”. „Cine se deprinde din copilărie să privească spre înălţimi ajunge să aibă predispoziţii spre idealism (…). Aşa am început să-mi dau seama că pe înălţimi se ajunge cu multă trudă şi cu multe primejdii. Viaţa mea de mai tîrziu – care n-a fost decât o necurmată luptă pentru cucerirea înălţimilor – a dovedit cu prisos acest adevăr. Idealismul a rămas temelia lumii mele sufleteşti, oricîte decepţii am îndurat” Acesta a fost crezul său faţă de care a rămas fidel indiferent de greutăţile întâmpinate în viaţă”. Nichifor Crainic scria despre Tăslăuanu că “dispunea de un talent robust și cald, pus în desbaterea prolemelor de cultură ale provinciei de peste munte. Uneori felul său de a judeca indispunea și stârnea discuții aprinse și polemici fără capăt. Dar nu e mai puțin adevărat că viața literară se înviora și îmbogăția prin asemenea discuții.

O altă personalitată, căreia Petre Din îi conturează un medalion socio-politic și literar este Sextil Pușcariu, pedalând mai mult pe anul 1914.Acesta a fost primul rector al Universității clujene, a creat Muzeul Limbii Române și a altor instituții de interes cultural și de cercetare. Cu toate acestea acesta avea o sensibilitate aparte față de “bunul împărat “, în ciuda faptului că acesta era membru titular al Academiei Române.

Un studiu de caz este cel despre Lucian Blaga, în care autorul se apleacă asupra paginilor de istorie despre naționalismul sârb de prin anul 1914.
Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu – d. 6 mai 1961, Cluj) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar, academician și diplomat român. Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.

S-a născut la Lancrăm, lângă Sebeș. Localitatea natală se afla atunci în comitatul Sibiu. Lucian Blaga a fost al nouălea copil al unei familii de preoți, fiul lui Isidor Blaga și al Anei (n. Moga), de origine aromână. Copilăria i-a stat, după cum mărturisește el însuși, „sub semnul unei fabuloase absențe a cuvântului”, viitorul poet – care se va autodefini mai târziu într-un vers celebru „Lucian Blaga e mut ca o lebădă” – neputând să vorbească până la vârsta de patru ani. Mama poetului, Ana Blaga, a murit în anul 1933 la Sibiu, în vârstă de 74 de ani. În luna august 1949, fratele poetului, Longin Blaga, a murit de asemenea în Sibiu. Primele clase le-a urmat la Sebeș, la școala primară germană (1902-1906), după care a urmat Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov (1906–1914), unde era profesor ruda sa, Iosif Blaga, autorul primului tratat românesc de teoria dramei.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Petre Din, „Primul război mondial-Viața cotidiană și mentalități colective”” →

Mircea Dorin ISTRATE: Pierduta lume (2)

Fost-am şi eu odată, cândva, demult, într-un timp de aur pe care gândul meu cel obosit începe de-acum să-l scape tot mai des în ceaţa uitării, un copil neastâmpărat şi zburdalnic care, înmuia în miezul verilor ce se topeau la căldura soarelui, clipa veşniciei. Eram pe-atunci nimicul cela fără de griji, pus mereu pe furat clipe de adâncă frumuseţe şi neplătite plăceri din neasemuitul rai al copilăriei. Ale mele erau atunci toate roadele pe care Domnul le-a dat pe pământ: strugurii îmbietori ai viilor de pe dealurile care străjuiau satul meu, cuprinzându-l ca într-un cuibar de linişte şi pace, nucii cei bătrâni de pe Coastă, pomiştea popii cu merii cei văratici şi perele zemoase şi dulci ca un sărut de fetişcană, care cu parfumul lor îmbietor mă îndemnau la păcatul furăciunii, frăguţele din Continit ce-şi împleteau aroma lor suavă, vaporoasă cu cea a cimbrişorului veşnic verde, toată mura cea neagră odihnind în soare pe maluri de Târnavă, pepenii burduhănoşi din grădinile vecinilor, iar la sfârşit de an, pruna şi gutuia îmbrumatelor toamne de care eu, nesătulul lumii, nu m-am săturat niciodată.

Şi aşa se face că, de la o vreme mă văd din ce în ce mai des în oglinda cea făcătoare de tainice minuni ale timpului, ducându-mă tot mai grăbit şi nerăbdător înspre vremea copilăriei mele, ca să fiu alături de ceilalţi de-o seamă cu mine, nebunaticii aceia păcătoşi, curaţi şi sfielnici cu care am împărţit toate bucuriile lumii de-atunci.

În moliciunea dogoritoarelor verii, noi, o mână de copii, leneveam uitaţi de timp pe malul molcomei Târnave la vechiul gat, în umbra unor sălcii plângătoare, ori pe mal, lăsând fierbinţeala nisipului să ne mângâie trupurile toropite de căldură. Acolo era raiul nostru cel de mare taină care ne atrăgea pe toţi ca un magnet, acolo timpul trecea pe neobservate, acolo se legau şi se dezlegau primele iubiri nerostite ce înmugureau frumos şi firesc, acolo era lumea aceea pe care încă de-atunci am ascuns-o cu grijă în ţandăra unui gând curat din mintea şi inima fiecăruia dintre noi.

Şi când fierbinţeala voluptoasei veri se mai stingea un pic, venea la rînd, în necurmata scurgere a vremii, toamna, cea care, în tremurul pomilor dezgoliţi de vântul vagabond care cutreiera zile şi nopţi la rând peste noi şi lume, aducea cu ea mult prea zgribulita tristeţe. Atunci sufletul nostru se răcea şi se sleia la fel ca şi cuibul brumelor de pe vânturatul Continit, iar când la urmă de tot, după ce treceau prin margine de sat toate turmele coborâtoare de la munte, după ce neaua se aşternea peste pământul îngheţat, atunci venea din nou vremea noastră. Un an întreg să fi ţinut iarna şi tot nu ne-am fi săturat de săniuş, de însfinţitele colinzi cu miros de tămâie, de colacii cu gust de miere, de cârnaţi rumenii şi sarmale aburinde, de şezătorile tihnite cele păstrătoare de vechi şi înţelepte înţelesuri, de aerul proaspăt, rece şi curat care ne punea roşeaţa lui sănătoasă în obrajii noştri de copilandri înţărcaţi deja de tot rostul lumii.

Apoi, după un timp, de nimeni ştiut şi de niciunde, venea pe cărări ascunse un vânticel aproape nebăgat în seamă, uşor şi călduţ ca un surâs, ca o speranţă înmugurită în mintea unui lacom. Începeau atunci a plânge streşinile caselor, a se înmuia şi topi zăpezile ogoarelor dezgolind urma brazdelor groase rămase încă din toamnă. Mirosea a ceva nou, jilav, îmbietor şi aşteptat de oameni şi animale deopotrivă. Mi se porneau atunci toţi şi toate spre o nouă viaţă, cu grabă, cu nerăbdare, cu bucurie, iar când plesneau mugurii pomilor, îmbrăcându-se în cămeşi de floare, când ghioceii, viorelele şi lăcrămioarele ne ademeneau cu frumuseţea şi parfumul lor, atunci ştiam că nimeni şi nimic nu va mai putea opri natura şi omul din mersul lor mereu repetat spre renaşterea vieţii.

Şi-atunci venea iară la rând o nouă lume, renăscută parcă din caierul vremii, o lume fără seamăm care era numai şi numai a nostră. Hălăduiam atunci, în pierduta ceea vreme, cât era ziua de lungă prin Bercul cela mirosind a reavăn, a viorele şi lăcrămioare, a acăţi înfloriţi şi înmiresmaşi ce semănau cu candelabrele catedralelor din cărţile noastre de poveşti. Cunoşteam aici fiecare copac, fiecare cuib de pasăre, fiecare scorbură, fiecare cărăruie ce şerpuia până-n inima crângului celuia de copaci semeţiţi cu capul spre cer şi având la picioare covoare de flori. Poate că aici era locul ascunsului izvor din fericita noastră copilărie care a umplut cu preaplinul său însetata fântână a sufletelor noastre. Cu siguranţă că aici, în Bercul copilăriei mele, pe Continit, la bătrânele stâne cele deodată cu timpul, în Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Pierduta lume (2)” →

Ionuț ȚENE: Retrocedarea Ardealului de nord nu a fost cadoul lui Stalin! Organizația secretă ”Ardealul”!

După Dictatul de la Viena din 30 august 1940, când România la presiunea Germaniei și Italiei, a predat Ardealul de nord către Ungaria lui Horthy, pe plan intern și international s-a pus problema recuperării urgente a acestui teritoriu etno-demografic românesc. După introducerea autorităților horthyste cu ciclul arhicunoscut de crime de la Ip, Treznea sau de lângă Turda, românii din acest teritoriu ocupat s-au mobilizat urgent. Pe structurile fostelor organizații PNȚ din teritoriu, sub coordonarea direct a lui Iuliu Maniu și Al. Vaida Voevod, s-a înființat organizația secretă de luptă armată pentru redobândirea acestui teritoriu românesc. Această organizație a fost diferită de cea a lui Raoul Șorban care a salvat mii de evrei trecând clandestin prin pădurea Făget de la marginea cartierului Mănăștur Cluj. Până astăzi se știu foarte puține lucruri despre această organizație. Recent istoricul clujean Onufrie Vințeler a publicat cartea ”Ecouri despre Ardeal și ardeleni” (Ed. Ecou Transilvan, 2019, Cluj-Napoca), care aduce lumină în complicatul dosar istoriografic din perioada dictatului. Onufrie Vințeler a studiat temeinic arhivele de la Moscova și a descoperit documente care atestă implicarea sovietică în contextual international și geopolitic al Europei de est și centrale. Românii din organizția clandestină ”Ardealul” au creat o rețea informativă și paramilitară pentru înlăturarea regimului horthyst și încetarea ocupației străine. Membrii colaborau cu forțele patriotice și partidele democratice din București. În acest sens, au întocmit numeroase memorii către Hitler, Mussolini și Stalin în care cereau retrocedarea Ardealului de nord la România. Semnatarii considerau regimul lui Ion Antonescu în contradicție cu voința țării, românii nu doreau alianța cu puterile Axei. Chiar îl amenințau în scris pe Hitler cu furia românilor care se vor revolta în Transilvania de nord și vor răsturna militar regimul lui Horthy. Din stilul scrisorilor se observă o simpatie funciară pro-engleză. În scrisoarea către premierul Marii Britanii, Winston Churchill, conducerea ”Ardealului” solicită ajutorul britanicilor în lupta împotriva Axei pe teritoriul Ardealului de nord și nerecunoașterea dictatului din 30 august 1940, care nu a fost voința poporului român. Stilul scrisorilor au ceva din viziunea politică a lui Iuliu Maniu, care se pare că a influențat major politicile societății ”Ardealul”. Paradoxal forțele democratice din România nu erau încurajate neapărat de Londra pentru recuperarea teritoriului pierdut, ci de către Moscova. Încă din decembrie 1941, când ministru de externe britanic Anthony Eden a vizitat capitala URSS, acesta a fost confuz în problema Transilvaniei de nord în timp ce Stalin a fost ferm pe poziția retrocedării teritoriului românesc. Stilul manifestelor organizației ”Ardealul”, ușor encomiastic, seduce: „Cu toate că sărbătorile, organizate aici de cei care v-au rupt pe voi, fraților, de noi, gândul nostru a fost tot timpul alături de voi. Inimile noastre nu au încetat niciun minut să bată pentru voi”. Maniu, I. Mihalache și Gh. Brătianu au încercat să înființeze legal Asociația ”Pro Transilvania”, dar generalul I. Antonescu a interzis-o pe 16 noiembrie 1940. Se pare că societatea secretă ”Ardealul” este o continuare a organizației interzise de Antonescu și care a funcționat sub influența lui Iuliu Maniu care devenise un anglofil.

Agenția TASS a primit scrisorile societății dar nu le-a divulgat ca depeșe de presă pentru a nu face indirect jocul Angliei. În scrisoarea către Churchill se spune clar: ”Când adevărata Românie va putea să vorbească și să acționeze, se va vedea cât de legată este România de Anglia.” Deși Eden a ignorat problema transilvană, IV Stalin încă din decembrie 1941, când trupele germane erau la 30 de kilometri de Moscova a susținut că după răboi Transilvania trebuie redată României, deoarece dictatul a fost un pact hitlerist între agresori. Sigur, Stalin nu din simpatie dorea ca Ardealul de nord să revină la România, ci din punct de vedere al interesului geopolitic, pentru că Basarabia, furată prin ultimatumul lui Molotov din iunie 1940, nu dorea să o cedeze. De asemenea, Stalin dorea să cucerească și gurile Dunării. Datorită relațiilor excelente ale lui Iuliu Maniu cu englezii, agenții secreți maghiari nu au putut lua legătura cu guvernul de la Londra ca să negocieze o pace separate și menținerea Ardealului de nord la Ungaria. Londra încă din martie 1941 i-a propus lui Molotov să țină contactul cu Iuliu Maniu ca reprezentant al opoziției române. A. Kerr, ambasadorul britanic la Moscova, îl propune Aliaților pe Maniu ca unicul reprezentant al opoziției române. Conducera URSS aprobă și astfel s-a blocat la Moscova orice influență serioasă a opoziției democrate de la Budapesta ca să pună problema Ardealului de nord ca parte a Ungariei. În 1943, emisarii maghiari au fost respinși de la negocieri, atât de Moscova, cât și de Londra. Se pare că Maniu ca șeful organziației clandestine ”Ardealul”, care acționa în secret sub formă de ”agent” britanic, pentru că altfel nu putea ține legătura cu Londra (era război), a reușit să impună Aliaților ideea retrocedării Transilvaniei de nord la România după război. Disperată opoziția maghiară redactează la conferința de la Teheran două planuri de ieșire din război ale Ungariei și lupta împotriva Germaniei, cu menținera Transilvaniei de nord sub stăpânirea Budapestei. Nici acest plan nu a reușit datorită ingeniozității lui Continue reading „Ionuț ȚENE: Retrocedarea Ardealului de nord nu a fost cadoul lui Stalin! Organizația secretă ”Ardealul”!” →

Ileana VLĂDUȘEL: Cea mai frumoasă femeie din lume

Cea mai frumoasă femeie din lume

Cea mai frumoasă femeie din lume-i plecată

până în dealul raiului să-mi aducă mie apă.

A coborât devale în poiana înverzită

și s-a întins pe iarbă că e obosită.

Cea mai frumoasă femeie a plecat și eu n-am mai apucat

să-i spun că am pregătit vitele pentru iernat,

să stea liniștită că i-am cumpărat

celui mic cămașă așa cum a visat.

Patul e neîncăpător, iar perna mă obosește,

cea mai frumoasă femeie din lume îmi lipsește!

De când ea se odihnește în pagina unui album,

caut cu memoria sângelui, un rest de parfum.

Cea mai frumoasă femeie din lume rămâne

mama ce mi-a pus miere în glas și m-a pregătit pentru lume.

Cea care cu glasul doinit mi-a mărturisit

că sunt copilul ei cel mai iubit

și care trecând peste obstacole și teama de înălțime

a luat panerul din nuiele și a plecat să adune

toate florile raiului, înmiresmate

și acum stă și mă așteaptă să mi le dea mie pe toate.

Anotimpurile vin și pleacă, doar eu rămân

cu acest gol din piept, nu mai am de unde să mai adun

mângâierile și vorbele dulci, să umplu cămara din piept.

Tot ce pot să mai fac e să stau și să aștept

ceasul nopții în speranța că cea mai frumoasă femeie din lume

o să coboare scara raiului pentru o clipă cu mine.

Preț de un vis speranța renaște și crește

că ne vom reîntâlni pentru o nouă poveste,

că o să-mi aduci lipie frământată din grâul din rai

și coaptă pe plită la lumina luceafărului și că iar o să stai

să mă privești cum mănânc înfometată

de lipsa ta și că o să mă mângâi cu mâna ta caldă pe față.

Cea mai frumoasă femeie din lume s-a dus

să cutreiere nemărginirea ca să afle răspuns

pentru leacul de dor și de neuitare

și-a lăsat lumea goală și fără culoare…

A mai rămas din ea doar parfumul acela duios și vechi,

o basma înflorată și o pereche scorojită de pantofi…

Urmele lor încă se mai văd pe ulița gândului iar pe pernă

miroase a ea și atunci știu că cea mai frumoasă femeie rămâne eternă!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

13 septembrie 2019

Anna-Nora ROTARU: Adieri de toamnă

MĂ-MBIE VÂNTUL…

Adie un vântișor plăcut printre perdele,
Ascult cum îmi șoptește dulce la fereastră…
Îmi zice noroc bun, zâmbind printre zăbrele,
Purtând pe coama lui parfum de livănțele,
Înfiorând și florile de pe pervaz în glastră,
Stânjeneii cu petal-albastră…

Îl simt, îl văd, cum îmi pătrunde în odaie,
Aducându-mi înmiresmate vești din luncă…
De reavăn pământ, de fân cosit și ploaie,
De must, gutui, din livezi ce se-nconvoaie
Și-nfoiat, mantia de pe umeri și-o aruncă,
Zicându-mi cu poruncă,

Să ies afară, s-alerg prin miriștea cu rouă,
În mine să topesc toată lumina de la soare…
Din lacrima cerului, să mă adăp când plouă,
Să-mi zâmbească stelele și luna când e nouă,
Ca lui Hermes, să-mi crească aripi la picioare,
Simțind a dimineții boare…

Să nu-mi las visele să mi se piardă-n ceți,
Nici gândurile stătute, ca-nchise-ntr-o cutie…
Simțămintelor, pe veci să nu le pun peceți,
Că viața-i dulce aici și nu c-aceea de asceți,
Că nu-i-ndeajuns să scrii cuvinte pe hârtie,
De care nimeni n-o să știe…

Că timpu-i-n față, șirag de-aprinse lumânări,
Cu fiecare zi trecută, câte una-mi se va stinge…
Nu iartă, nu se-ntoarce, nu știe de-amânări,
Oricât să fac mătănii, pe la icoane închinări,
El tot mai mult, spre neființă mă va-mpinge,
Și flăcăruia vieții mi-o va stinge…

GÂNDURI DE TOAMNĂ

E toamnă-n cer şi pe pământ,
Pânza vremii se destramă
Şi ne pierdem în cuvânt,
Cu el plătind ultima vamă…

Tristeţea-i dulce împrejur,
Mă cufund în ape line,
Pictând vieţii-un larg contur,
Să-mi mai pun zile senine…

Să mai fur rază de soare,
Din răsărit şi din apus
Şi stelei călăuzitoare,
Să-i pot spune ce n-am spus…

Să mai văd strop de frumos
Să mă bucur de culori,
Că pe timp vijelios,
N-o să mai găsesc comori…

Şi de-o fi, fă-mi somnul lin,
Ca frunza ce-o poartă valul…
Da-mi să zbor harul divin,
Unde gându-atinge malul…

————————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

Septembrie 2019

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Adieri de toamnă” →

Ioana CONDURARU: S-au stins macii

S-au stins macii

Pe lanuri s-au stins macii în tăcere,
Noi ne-am stins încet printre cuvinte,
Așteptând cuminți înc-o Înviere,
Acolo undeva printre morminte.

Și toamna calcă peste frunze triste,
Și noi pășim tăcuți peste adevăr,
Uitând să dăruim din lucruri sfinte,
Un ultim psalm când ne rugăm la cer.

S-au stins macii și plânge universul,
Că-n loc mai sângerează amintirea
Rămasă-n lut că s-a topit frumosul,
Din frunza care dăruia atunci iubirea.

Și noi încet ne-om stinge printre vise,
Strângând în cufăr tot ce am trăit,
Lăsând în urmă fericiri promise,
Pe care am uitat că le-am iubit.

———————————-

Ioana CONDURARU

17 septembrie 2019

Nicu GAVRILOVICI: Îmi este toamnă (stihuri)

Mi-e toamnă Doamne, mi-e atât de toamnă
Încât vopsesc cu galben cerul tot,
Te caut în flori de-albastru miozot
Dorind să știu iubirea ce înseamnă.

Aprinse ruguri carnea mi-o devoră,
Aș vrea să știu ce nu mi-e dat să știu,
Născut devreme într-un timp târziu
Am dorul frate și durerea soră.

Mi-e toamnă Doamne, și mi-e frunza moartă,
Întind spre tine crengi uscate, reci,
Îți caut zadarnic urma pe poteci

Și jalbe scriu cerând o altă soartă…
De-o fi cumva prin curtea mea să treci
Îmi lasă cheia raiului în poartă.

Ce să-ți cumpăr mamă…

Ce să-ți cumpăr din piață mamă,
Ce să-ți dărui să rămâi pe veci?
Nu există o mai mare dramă
Decât faptul că domol te treci.

Nins cu alb și desfrunzit ți-e părul,
Mamă, ce te tot grăbești spre rai?
Pe noptieră ne-nceput e mărul…
Plâng că nu mai ești precum erai.

Înspre ce privesc mirați prin ceață
Ochii tăi senini de înger mut?
Mamă sfântă care mi-ai dat viață

Ca pe o icoană te sărut
Și te-ntreb cu sufletul durut
Ce să-ți cumpăr mamă din piață?

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

Septembrie 2019

Continue reading „Nicu GAVRILOVICI: Îmi este toamnă (stihuri)” →

Vasile LUNGEANU: apăsător

apăsător

memoria lichefiată a aerului
se scurge pe peretele de andezit
pe care îl sprijin cu capul
somnul mă ocolește cu teamă
și împinge înspre mine
imagini cu zâmbetul tău
pe care mereu l-am adorat
mai mult chiar decât
călătoriile mele imaginare
printr-un portal al visurilor
împreună cu geamătul meu
în lumea permafrostului
și-a necuvintelor înghețate
care mă însoțeau taciturne
atunci când vânam mamuți
și sculptam amulete
din fildeșii lor

—————————-

Vasile LUNGEANU

Septembrie 2019