UNIREA BUCOVINEI CU ROMÂNIA

Românii din Bucovina priveau cu mare îngrijorare izbucnirea războiului, în iulie 1914, luptele apropiate dintre ruşi şi austrieci, dat fiind că graniţa rusească se afla la 30 de km de Cernăuţi. La izbucnirea conflictului, unii publicişti români, precum Aurel Onciul, în ,,Foaia Poporului”, dar şi ,,Viaţa nouă”, publicaţia Partidului Naţional, etalau loialitatea faţă de Austria, susţinând că soarta românilor ar fi indisolubil legată de aceea a monarhiei. Dar adevăratele sentimente ale românilor din Bucovina se diferenţiau de afirmaţiile presei româneşti oficiale, supuse cenzurii austriece, înăsprită şi mai mult de la izbucnirea zăzboiului. Ei priveau încordaţi spre graniţa românească aşteptând cu înfrigurare hotărârea pe care avea s-o adopte România, în ce tabără urma să lupte aceasta. Tinerii români naţionalişti, din cercul ,,Junimii literare”, se temeau de perspectiva alăturării României Triplei Alianţe, împotriva Rusiei, chiar dacă nu era ,,casus foederis”. De aceea, decizia României de neutralitate în război, din 3 august 1914, a fost primită cu mare uşurare de opinia publică românească din Bucovina.

În noaptea de 17/30 iulie1914, s-a decretat mobilizarea generală în Bucovina, fiind chemaţi sub arme toţi bărbaţii între 21 şi 42 de ani, în total au fost mobilizaţi peste 30 000 de oameni (cf. dr. Aurel Morariu). Rezerviştii români au fost încadraţi în regimentele imperiale 23 şi 41 de infanterie, 4 şi 9 dragoni, din cadrul Diviziei 43, iar glotaşii în Brigada 35, pentru apărarea graniţei cu Rusia. După mobilizare, şcolile publice au fost închise, autorităţile şi-au redus programul, iar guvernatorul Bucovinei, contele Meran, din motive de securitate, şi-a mutat reşedinţa de la Cernăuţi la Vatra Dornei, în edificiile balneare..Comandantul jandarmeriei bucovinene, colonelul Eduard Fischer, îşi mutase ştabul la Rădăuţi, unde funcţiona şi Consiliul de război, care pronunţa sentinţele de moarte împotriva celor bănuiţi de trădare şi spionaj. Colonelul Fischer, supranumit ,,călăul Bucovinei”, sprijinit de zeloasa justiţie militară, vedea în fiecare român un posibil spion sau trădător, un ţap ispăşitor pentru insuccesele de pe câmpul de război, un vândut ruşilor. Din cauza acestei suspiciuni, o mulţime de preoţi, învăţători şi ţărani români erau ridicaţi de la casele lor şi trimişi în lagărul de concentrare de la Thalerhof, Stiria (Austria).

Apărarea Bucovinei şi a Galiţiei orientale a fost încredinţată generalului Kovesz, care avea la dispoziţie doar patru divizii. Divizia 43 bucovineană, una dintre cele patru, ocupase punctul-cheie de la Zaleszcziki, pe Nistru, în timp ce Brigada 35 de glotaşi (infanterişti) trebuia să reziste unui atac eventual al ruşilor împotriva Bucovinei. Primele ciocniri cu ruşii lângă Suliţa Nouă, alte lupte s-au dat la Boian, Mahala, Rarancea şi Toporăuţi. Trupele ruse, speculând vulnerabilitatea acestui front, şi-au orientat atacul împotriva Bucovinei şi Galiţiei orientale, reuşind să ocupe Cernăuţi, fără luptă, la 2 septembrie 1914. Oraşul fusese evacuat de austrieci, după ce au aruncat în aer podul de peste Prut. Capitularea Cernăuţiului a fost primită de un simplu locotenent rus, Pigarewski, care a impus oraşului o contribuţie de război de 600 000 coroane austriece, dar ruşii au renunţat apoi la această contribuţie. În fruntea unei coloane de cazaci, generalul Pavlov a intrat în Cernăuţi, la 2 septembrie, orele 6 seara, fiind întâmpinat în faţa primăriei de însuşi mitropolitul Vladimir Repta. Ruşii au instalat în Cernăuţi, la 15 septembrie, o administraţie civilă în frunte cu avocatul român Temistocle Bocancea. Pe de altă parte, fostul primar Salo Weisselberger, Nicu Flondor şi alte trei persoane au fost reţinute şi trimise ca ostateci în Rusia, fiind apoi eliberate în schimbul unor rusofili arestaţi de austrieci.

După ce au intrat în Cernăuţi, trupele ruse au continuat înaintarea şi, la 15 septembrie, au ocupat Storojineţul, atingând linia Siretului până la graniţa română de la Movileni, pe care au marcat-o cu stâlpi de hotar, purtând inscripţia ,,Rusia-Nouă”. Dar ocupaţia părţii din Bucovina până la Siret, de către ruşi, a fost de scurtă durată, la 21 octombrie 914, austriecii au reocupat Cernăuţii şi ţinutul dintre Siret şi Prut. După reocuparea oraşului şi a regiunii din valea Ceremuşului până în valea Siretului, guvernatorul Meran a revenit în Cernăuţi. Curând, folosind cu abilitate sentimentele austrofile ale unor oficiali bucovineni, deputaţii Nicolae Wassilko şi Aurel Onciul, s-a ajuns la recrutarea a două corpuri de voluntari, unul ucrainean şi altul român, în scopul apărării Bucovinei. Corpul ucrainean includea şi pe huţanii din judeţele Vijniţa şi Storojineţ, care, la 20 noiembrie 1914, a depus jurământul de credinţă faţă de Austria şi după o scurtă instrucţie a fost trimis pe front. La rândul său, Aurel Onciul a fost însărcinat de austrieci să organizeze un corp de voluntari, după ce a fost lansată o chemare, semnată de primari şi deputaţi români, la 9 noiembrie s-a organizat o adunare ţărănească la Suceava, în urma căreia s-a decis înfiinţarea unui corp de legionari români. Acesta cuprindea 1500 de oameni şi, la 2 decembrie 1914, la Câmpulung Moldovenesc, ei au depus jurământul de credinţă faţă de Austria. Dar instruiţi în pripă, cele două corpuri de voluntari n-au reuşit să-şi arate destoinicia, la 26 noiembrie 1914, ruşii au ocupat din nou Bucovina şi Cernăuţi.

Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866 -1947 (67)” →