Dintr-o fericită întâmplare colegială am rămas cu un cadou, o carte interesantă: ”Teohari Antonescu. Jurnal (1893-1908)” sub îngrijirea istoricului clujean Lucian Nastasă-Kovacs. Cartea a apărut cu ocazia jubileului la editura ieșeană Junimea. Istoricul Lucian Nastasă-Kovacs are calitatea de a fi un istoric analitic și scormonitor, care vede dincolo de scena vieții curente și caută cu o curiozitate indicibilă, în culise, după fragmente de viață care pot completa un adevăr istoriografic abscons. Specializat pe istoria scrisului istoric românesc la cumpăna secolelor XIX și XX, Lucian Nastasă Kovacs a fost parcă predestinat să developeze memoria marelui arheolog de la Iași, junimistul din a doua generație Teohari Antonescu. Primind jurnalul istoricului de la Muzeul literaturii din capitala Moldovei, Lucian Nastasă-Kovacs îl adnotează științific cu acribia sa specifică dar și cu plăcerea intima de a scoate la lumină faciesuri ale unei lumi interesante, de consolidare a intelectualității românești la cumpăna modernității. Cartea se bucură de prefața marelui istoric ieșean, parcă uitat pe nedrept în ultima vreme, Alexandru Zub, care se interoghează în legătură cu apariția acestui Jurnal: ”Teohari Antonescu era deprins a-și observa, adesea cu ochi critic, propriile fapte…scris mai cu seamă în momente de tensiune, discontinuu, secvențial, Jurnalul în cauză are un aspect de însemnări intime…”. Prefațatorul nu-l uită și pe îngrijitorul editării jurnalului, Lucian Nastasă Kovacs, care ”cu ani în urmă, editorul de acum a făcut un rodnic popas en historien în epoca descrisă de jurnalul pe care îl scoate acum. Publicând apoi volumul Generație și schimbare în istoriografia românească (Presa Universitară Clujeană, 1999), la origine o teză de doctorat, el a pus în lumină mărturii inedite sau puțin cunoscute, susceptibile să contribuie la definirea momentului de cristalizare a școlii critice”. De altfel, istoricul clujean în studiul introductiv îl încadrează pe arheologul Teohari Antonescu în perimetrul istoriografic junimist, fiind un discipol al lui Titu Maiorescu și un continuator în a doua generație a celebrului grup de intelectuali de la Junimea, care a dat direcția culturii române la sfârșitul secolului al XIX. Lucian Nastasă Kovacs, face un portret esențial al istoricului ieșean: ”Situat între eforturile magistrale ale lui Al. Odobescu și Gr. G. Tocilescu de la finele secolului XIX, pe de o parte, și cele ale lui Vasile Pârvan, I. Andrieșescu, D. Berciu, R. Vulpe și mulți alții care au ilustrat cercetarea arheologică în prima jumătate a veacului XX, pe de altă parte, Teohari Antonescu aproape că s-a pierdut în anonimat, neoferind nimic senzațional sub aspectul descoperirilor în teren.” De altfel, istoricul clujean îl apostrofeză cu simpatie, peste timp, ca autorul uitat al cărții ”Lumi uitate”. Teohari Antonescu se trăgea dintr-o familie foarte modestă din Giurgiu (născut în 1866), tatăl decedându-i imediat după naștere, mama recăsătorindu-se cu alt nume, fapt ce a creat viitorului istoric un complex, care l-a urmat toată viața. Studiul și ambiția au fost instrumentele cu care a reușit în viață. Facultatea o urmează la București, unde se bucură de participarea la cursurile lui Gr. Tocilescu, B. P. Hașdeu, V.A. Urechia, Al. Odobescu sau Titu Maiorescu. Își redactează lucrarea de licență la Al. Odobescu, cu titlul și subiectul inedit: ”Cultul cabirilor în Dacia”. Poate apropierea de acest cult misterios și ocult originar din Grecia l-a apropiat de Titu Maiorescu, în care intră în cercul ”protejaților” acestui factotum al culturii instituționale române din epocă, care făcea și desfăcea cariere universitare și aranja căsătorii între tineri săraci și studioși cu fete bogate din lumea bună. Datorită intimității intelectuale cu Titu Continue reading „Ionuț ȚENE: Teohari Antonescu – un junimist întârziat ce a scris despre ”lumi uitate”” →