Secretul nemuririi timpului…
– Vrei ca să cunoști secretul, nemuririi timpului?,
… sau să-i faci o poză clară … iernii care va veni.
”- Ieși din închisoarea vieții, chiar și a pământului!”,
… și-ai să afli de ce zboară … dar tu nu îl poți urni.
Din tot gerul existent … în desișul gurii tale,
… să-mi faci vetre de ninsori, în zăpezi claustrofobe.
(un coșmar pentru voiajul, pubertăților carnale),
– Ce-a acoperit de frică … vise rătăcite-n vorbe!.
… apoi să-mi dejoci curajul … hirotonisirii foamei,
– Scoțând toți actorii dânsei, din morale incomplete!.
(iar de-o să mă prindă roua … în inciziile dramei),
… să-mi aduci buchet de țurțuri, aranjat ca spic în plete.
Anotimpuri ireale, cântăresc de-acum secunde,
… îmbrăcând destinul tău … în minutul nerăbdării.
– Ca apoi să ne înghețe, clipa orelor flămânde!,
… în ambuteiaj de zile … destinate procreării.
Nu mi-e frică de-ntuneric, de îngheț sau de visare,
– Fiindcă iarna colectivă … ne adoră închinarea!.
… și ne iartă decăderea … preschimbată în uitare,
– Pusă-n ochi orbiți de noapte, așteptându-și hibernarea!.
”- El, secretul timpului, șade-n noi, în fiecare!”,
… dar și nemurirea sa … vremea dânsului ocupă.
– Măsurând în anotimpuri, tumultoasa întrebare!,
… de ce fuge-așa de iute … când viața-i așa de scurtă.
– Vrei să știi totuși secretul … nemuririi timpului?,
… ieși din închisoarea vieții … și-l întreabă de ce zboară.
—————————————
Florin-Cezar CĂLIN