Ileana VLĂDUȘEL: Despre certitudini și îndoieli

Despre certitudini și îndoieli

Cântecul păsării îmi încântă zorii.

Nu văd pasărea dar trilul ei străpunge zidul închisorii

În care incertitudinea îmi ține închisă îndoiala

Și știu că e undeva pe ramul peste care a zâmbit primăvara.

Adierea caldă a vântului îmi strecoară în piept

Parfumul verde al primăverii și încep să înțeleg

Despre lucruri palpabile și despre imponderabilitate

Și despre cum bucuria îmi poate îmbrăca sufletul, fără haine.

Nu pot strânge vântul în palme, nici verdele din iarbă nu-l pot lua

Dar am certitudinea că sunt acolo spre a putea învăța.

Pașii gândului ne poartă cât de departe e nevoie

Pentru a distinge frumusețea din materie.

Lumina nu o pot atinge, nu o pot modela, dar prin ea

Am înțeles că știu prea puțin, dar că pot învăța.

Nu știu încă ce e dincolo de lumină dar cât de târziu

Aș vrea să înțeleg despre tot ce nu sunt și aș fi putut să fiu

Și despre sacrificiul unui verde ce înmugurește pentru mine,

Despre durerea cerului când lacrima-i cade pe lume,

Îndoirea firelor de iarbă să-mi poată duce în spate

Pașii nesiguri căutând înțelesul din toate.

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

6 mai 2020

Mihai MERTICARU: O biblie a basarabenilor

O carte astrală, cutremurătoare, intitulată CONTRA AMNEZIEI, ne-a sosit din Basarabia de la poetul, redactorul-șef de revistă și academicianul Nicolae Dabija. Este o adevărată biblie a basarabenilor, un memorial al durerii, o istorie însângerată. În prefața acesteia, prof. dr.Lucian Strochi scrie,cu deplină îndreptățire: „Dacă, printr-un cataclism oarecare, ar dispărea tot ce este scris și tot ce este imagine despre Basarabia, cartea lui Nicolae Dabija ar putea reconstitui singură, prin complexitatea ei, această parte de țară cu tot ce are ea etern, semnificativ, eroic, tragic și unic” .

Pentru a afla de la început cine erau „ prietenii” noștri care ne-au „eliberat” la 23 August 1944, Nicolae Dabija ne prezintă datele KGB-ului sovietic, care n-a fost deloc interesat să umfle cifrele, din care rezultă că, între 1 ianuarie 1935 și 22 iunie 1941, au fost arestați 19 milioane 840 de mii de „dușmani ai poporului”. Dintre aceștia—7 milioane au fost împușcați, câte un milion pe an. Celelalte milioane au murit în GULAG-uri. După calculele lui A. Soljenițin, în perioada 1917-1953, ar fi fost exterminate 66 700 000 de oameni.Câte 3000 de asasinate pe zi. Foametea organizată în anii 1930 a secerat viețile a încă peste 10 milioane de oameni.

Basarabia avea, în 1939, o populație de 5 milioane de locuitori, iar în 1952—doar 2,5 milioane. Deci, jumătate din populație a dispărut.

Pe bună dreptate, autorul scrie: „ Fiecare om este un univers întreg. A omorî un om înseamnă a ucide un univers..Fabrica morții, declanșată de Lenin, Troțki și Stalin în fosta URSS, a lucrat fără odihnă până după 1953. În Republica Moldova, până la moartea lui Stalin, a funcționat ultima cameră de gazare din Europa”.

Un capitol întreg este intitulat BISERICA MARTIRĂ. Iată ce consemnează autorul: „ Ura cu care l-au tratat comuniștii pe Dumnezeu e lipsită de orice logică. Credința este declarată antistatală, preoții—dușmani ai omenirii, bisericile-lăcașe ale întunericului ș.a.” Autorul trage concluzii amare: „credincioși împușcați în biserică, icoane în care s-a tras cu mitraliera, preoți uciși în altare, Continue reading „Mihai MERTICARU: O biblie a basarabenilor” →

Teodor DUME: Cât de greu e să vorbești despre un poet și generația sa

Alexandru-Eusebiu Ciobanu, nu este doar identitatea fizică ce-și reprezintă propria ființă, ci este, mai întâi de toate, unul dintre cei mai tineri poeți – redactori care-și sacrifică seva tinereții prin poezie, cunoaștere și admirație față de tot ceea ce-i frumos. Admit că timpul îmi va confirma cele zise acum la începuturile sale literare în marea confruntare existențială cu experiența, în primul rând, de a fi Om și mai apoi un poet cu spirit reflexiv capabil să acapareze tot ceea ce ar putea bucura și nu întrista.

Alexandru-Eusebiu Ciobanu este deja o mărturie care prin vers echilibrează simțămintele și trăirile, nu numai ale lui, ci și ale celorlalți. Tânărul poet posedă o reală cunoaștere despre cuvânt, despre unitatea și frumusețea lui binefăcătoare, selectând, în acest fel, fiecare stare. Din grupajul trimis, spre o prietenească lecturare, am dedus că-l am în față pe Teodor Dume, de atunci, (adică subsemnatul) adolescentul singur și timid care a fost azvârlit într-o mare de cuvinte nevoit fiind să se agațe de fiecare val care-i acoperea trupul firav.

Citindu-l pe Alexandru-Eusebiu Ciobanu mi-am dat seama cât de greu este să vorbești despre un poet aflat la început de drum dar și despre generația sa și în cele din urmă să garantezi că nu se va abate de la traseu. Sunt sigur că ceea ce am putut detecta dintre stările lui îmi confirmă un poet despre care vom auzi mulți ani de aici încolo… Iată: „Degeaba coci în mine lapte și pubertate/ din viol se poate naște un copil erotic/ și o nouă boală venerică” (succubus)”, ori, „pe drum oasele mele devin un morman de frunze” (***), „complet gol îmi pipăi goliciunea din naștere…” (poem din scutece).

Trecerea punții dintre o stare și alta o face conștiincios și în modul cel mai ordonat, „zgomotul mamei/ zidește cărămizi de lacrimi/ în jurul pruncului/ durerea nu poate stinge lumânările/ nu poate opri strigătul sorții, cordon ombilical”…

Alexandru-Eusebiu Ciobanu, duce o luptă acerbă cu el însuși, moment în care cedează în fața supremației cuvântului. Toate aceste expresii ale stărilor esențiale îi dezvoltă un cult, cel al frumuseții cuvântului, punând-i în valoare capacitatea de luptă în acest hățiș al Universului lăuntric. Formele sale de luptă sunt specifice vârstei, dar până la un punct, pentru că el se ridică tot mai sus pentru a cunoaște lumea, definindu-și astfel personalitatea spirituală. Și da, Alexandru-Eusebiu Ciobanu este junele scriitor pregătit să intre în dialog cu generațiile prezente dar și cele viitoare demonstrând, prin cuvânt, că nu orișice mesaj poate fi descifrat care să și devină parte din personalitate folosind doar formele de manifestare și nu pe cele de cunoaștere lăuntrică.

Continue reading „Teodor DUME: Cât de greu e să vorbești despre un poet și generația sa” →

Alexandrina TULICS: Un nume nou, pe-o piatră albă

Un nume nou, pe-o piatră albă

Nu rupe razele de soare,
Nu săgeta lumini în curcubeu,
Nu rupe penele porumbilor în zare,
Adună-le întregi-n sufletul tău.

Nu murdări izvorul ce adapă,
Pe liberi și încătușați, el săturând;
Nu omorî puii de cerb în alergare,
Ci toate liber, adună-le în gând.

Să nu strivesti sub talpă-ți roșii-macii,
Nici zborul păsării să nu îl curmi,
Ascultă-n luciul apei, pitpalacii,
Adună-le pe toate pe -al tău drum.

Nu-nzăpezii potecile-nverzite,
Cu drumuri arse,groasă ghiață,
Adună-ți cât mai multe flori în zâmbet
Și-mparte-le la toți cu: Bună dimineață.

Nu râde-n curtea plânsului care oftează,
Nu-ntoarce brazda-aproapelui ce-a semănat,
Adună-ți bogății-n înțelepciune,
Ce te va face luminat, curat.

Adună pietre ca-n ”praștia lui David”
Cu ele sparge cuiburi de năpârci
Și fii viteaz în luptă, nu fii palid,
Fii sigur de drumul ce-l apuci.

Pășește-n urma Mielului pe Cale,
Cu suflet dulce, plin de Duhul Sfânt,
Să te ajungă dezghețări și dezlegații
De pietre și furtuni, în Domnul Sfânt crezând.

Îmbracă-te în soarele ce n-arde,
Ci, mângâie, s-aducă viața,
Și rupe-ți pâinea pentru-aproapele și haina,
Să îți ajungă-n ceruri scump’-dulceața.

De vei lucra, lupta-n credincioșie,
Un nume nou pe-o piatră albă vei primi,
În Țara ce n-apune niciodată,
Unde vei fi cu Domnu-n veșnicii.

——————————–

Alexandrina TULICS

Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.

6 mai 2020

Revista SOLITUDINEA: Comunicat de presă – Liviu Antonesei, director onorific al revistei ,,Solitudinea”

Scriitorul, cercetătorul, publicistul și profesorul universitar Liviu Antonesei a onorat invitația membrilor redacției de a deveni director onorific al revistei ,,Solitudinea”.

Domnul Liviu Antonesei s-a născut la 25 aprilie 1953 în satul Vlădeni, județul Iași. Este scriitor, cercetător ştiinţific, jurnalist de presă scrisă, radio şi televiziune. De asemenea, este profesor la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, titular al mai multor rubrici la publicaţii din ţară şi din SUA, Canada, Franţa și realizator de emisiuni la Radio Iaşi şi Antena 1 Iaşi.

A debutat în 1988 cu „Semnele timpului” şi a publicat zeci de volume de literatură şi despre literatură: poezie, proză, eseuri. Printre creațiile sale se numără și „Căutarea căutării”, Editura Junimea, 1990, „Apariția, dispariția și eternitatea Eonei”, Editura Paralela 45, 2007, cea mai recentă apariție a sa fiind volumul de poezii „Ajungă morții măreția ei”, Editura Junimea, 2020.

Pe aceasta cale, întregul colectiv de redacție al revistei dorește sa își exprime mulțumirea față de atenția acordata.

Pentru mai multe informații,

Gabriela NEGRU-VODĂ

Secretar general și recenzor al revistei ,,Solitudinea”

revistasolitudinea@gmail.com

https://revistasolitudinea.wordpress.com/

București, 23 aprilie 2020

Mircea Dorin ISTRATE: Cei fără de noroc

CEI FĂRĂ DE NOROC

Ne numărăm mai des de-acum

Din câți am fost, câți am rămas,

Că Moartea vrea carne de tun

Și înapoi nu dă un pas.

Ne numărăm mai des de-acum

Să știm din neam câți am rămas,

Porniți demult pe-al vieții drum

Acuma suntem în impas.

Ne numărăm mai des de-acum

Să știm din leat câți am rămas,

Prea mulți din noi îmi sunt azi fum,

Doar amintiți la părăstas.

Ne numărăm mai des de-acum

Să știm din lume ce-a rămas,

În multe părți va fi doar scrum,

Pământul gol, pustiu și ras.

Ne numărăm, scapați din foc,

Bunici, părinți, copii, fârtați,

Iar toți acei în nenoroc,

În scurtă vreme-or fi …uitați.

Măcar de-am învăța ceva

Din viața asta cu-al ei rost,

Că-totdeauna undeva,

Doamna cu coasa…e la post.

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

5 mai , 2020

Al. Florin ŢENE: Nivele posibile în conștientizarea fenomenului libertății de expresie în redacții

Aspecte teoretico-metodologice

Modalitatea esențială și specifică democrației de antrenare a jurnaliștilor la scrierea articolelor propuse de conducerea organului de presă, este o împletire a ideilor transmise de conducere și a conștiinței ziaristului. Cadrele social – obiective ale participării redacției întregi la conducerea ziarului, realizarea efectivă a publicației depinde într-o mare măsură și de factorul subiectiv, de conștiința jurnaliștilor.

În situația problemei pe care o dezbat, trebuie făcute câteva precizări conceptuale având în vedere că în opinia mea , conștiința participativă a jurnaliștilor prin care înțelegem dobândirea cunoștiințelor și îndepărtarea de reminiscențelor fostului regim de dictatură, deprinderilor și competențelor necesare unei participări la propagarea adevărului și a ideilor democratice, ca și însușirea valorilor și normelor, formarea motivațiilor și a atitudinii pozitive către acțiune și adevăr- este un fenomen social, al conștiinței sociale în devenire care exprimă o anumită cultură, și cultură democratică și reprezintă un mijloc de publicare, difuzare a ideilor democratice sub diferite forme jurnalistice.

Utilizarea conceptului de cultură jurnalistică ca o paradigmă în științele sociale, consensul cu privire la utilitatea lui.Ca premise teoretice ale operaționalizării conceptului de cultură politică și jurnalistică, am pornit de la criteriile folosite de Tudor Vianu care distinge între sfera valorilor și sfera indivizilor concreți.Așa cum apare în Studii de filozofia culturii, București, Editura Eminescu, 1982, p.160, în care distinge în funcție de aceste criterii culturi parțiale de cultura totală a unei societăți date, precum și nivelul individual al culturii de cel social.

Ca urmare putem defini cultura jurnalistică, din perspectivă sociologică și literară, drept una din formele de exprimare a societății, care cuprinde valorile, ideile, concepțiile, teoriile, doctrinele și programele politice ale societății, exprimate prin scrisul jurnalistic, format din reportaje, editoriale, fotoreportaje, știri, articole etc, reflectarea acestora în conștiința cititorilor, precum și structura instituțional-organizațională în care se exprimă comportamentul social și politic al oamenilor într-un sistem politic dat.

În acest sens, trebuie să precizăm relația de determinare existentă după părerea noastră între tradiția jurnalistică, începută de la cronicari și cultura jurnalistică a societății noastre, din perspectivă diacronică, și aceea dintre sistemul politic și cultura politică, în plan sincronic. În această perspectivă a operaționalizării conceptului de cultură jurnalistică, realizarea relației conștiință—omportament-talent jurnalistic ne-a impus introducerea în cadrul conceptului studiat a momentului subiectiv-obiectiv- structură redacție ocazional-instituțională ca formă concretă de exprimare a realității sociale.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Nivele posibile în conștientizarea fenomenului libertății de expresie în redacții” →

Valentina TECLICI: Ion Gheorghe Pricop – un profesor și scriitor ce-a aprins conștiințe

Dacă ar fi trăit, scriitorul Ion Gheorghe Pricop ar fi împlinit anul acesta, pe 15 aprilie, 76 de ani şi roadele scrisului său, fie că ar fi fost proză, eseistică sau poezie ar fi continuat să hrănească mintea cititorilor cu idei noi, pline de frumuseţe clasică şi înţelepciune despre neam, cultură, istorie.

L-am întâlnit prima dată în urmă cu mai bine de cincizeci de ani, într-un compartiment de tren, când eu călătoream singură spre București, unde în fiecare vară petreceam o lună la rudele mele. El, proaspăt absolvent al Facultății de Filologie, mergea, împreună cu două colege, la Capitală pentru repartiţie, conform sistemului centralizat care funcționa atunci pentru absolvenţii de facultate, curs de zi, pentru oferirea primului loc de muncă. Ei veneau cu trenul din Iaşi, iar eu am urcat în acel tren din Crasna, locul meu fiind în compartimentul lor, lângă fereastră, în sensul invers al mersului trenului.

Nu mai ţin minte exact anul, dar bănuiesc că era 1969 ori 1970. Stăteam pitită, tăcută în colţul meu, uitându-mă din când în când pe fereastră, dar şi citind dintr-o carte, în timp ce tinerii absolvenţi povesteau, râdeau, împărtăşeau câte ceva din viaţa lor particulară. Total ignorată (cum de fapt şi doream) de proaspeţii profesori, cu ochii în carte, citeam dar cred că mai mult trăgeam cu urechea la discuţiile care mi se păreau interesante şi uneori amuzante. Mi-amintesc din acele discuții că domnul din grup era singurul căsătorit, fericit în relaţia lui matrimonială şi că avea un băiețel de vreo doi anişori pe care îl adora. Nu cred că am privit în faţă pe vreunul dintre ei, aşa că nu am pictat portretele lor în memoria mea.

Câteva luni mai târziu, la una din şedintele de cenaclu de la Casa de Cultură din Huși, a venit pentru prima dată un tânăr profesor din Duda-Epureni, care a fost prezentat de profesorul şi poetul Ioan Alexandru Angheluș, conducătorul cenaclului. Era vorba de Ion Gheorghe Pricop, care, în acea seară a citit o proză scurtă. Mi-am dat seama imediat că aveam printre noi un talent autentic, un mentor de la care cenacliştii huşeni care scriau proză, aveau ce învăţa. În plus, am fost surprinsă când i-am auzit vocea specifică, uşor răguşită, profundă şi eram sigură că o mai auzisem cândva, undeva, dar mi-a fost imposibil să-mi amintesc împrejurarea. Şedintele de cenaclu aveau loc într-o cameră cu pereții îmbrăcaţi în catifea, care absorbea fumul ţigărilor pe care majoritatea bărbaţilor le fumau „ca turcii”, una după alta. În acea seară, privirea mi-a tot rămas aţintită pe faldurii catifelei, auzind doar pe jumătate din ceea ce s-a citit şi comentat, mintea fiindu-mi preocupată cu unde şi când mai auzisem vocea noului coleg de cenaclu. După vreo două săptămâni, dilema s-a rezolvat ca prin miracol, când într-o zi mi-am amintit de discuţiile proaspeţilor absolvenţi din compartimentul de tren şi am conectat imediat vocea cu persoana căreia îi aparţinea. Când i-am relatat lui Ion Gheorghe Pricop, la următoarea şedintă de cenaclu, împrejurarea în care l-am auzit vorbind prima dată, a fost surprins şi nu şi-a amintit ca eu să fi fost în compartiment, însă când i-am citat câteva fragmente din discuţiile de atunci, a părut şi mai mirat, dar a dat din cap aprobator.

Anii au trecut, locuiam deja în Noua Zeelandă de 9 ani şi, graţie tehnologiei, l-am revăzut pe Ion Gheorghe Pricop prin intermediul skype-ului pe 7 octombrie 2011, cu ocazia comemorării a 25 de ani de la despărțirea de poetul Ioan Alexandru Angheluș, când a fost şi lansarea cărtii de versuri „Dialog” pe care am scris-o împreună cu prietena mea de-o viaţă, poeta Ana Anton, şi ea fostă cenaclistă şi discipol, ca şi mine, al maestrului comemorat.

În 2017, când am pregătit lista colaboratorilor pentru al doilea volum al antologiei „Poetical Bridges – Poduri lirice”, publicat un an mai târziu, l-am invitat pe Ion Gheorghe Pricop să facă parte din colecţie. Domnia sa a răspuns invitaţiei cu toată inima şi colaborarea cu el a fost extrem de eficientă, pe aceeaşi lungime de undă, lină ca apa curgătoare în perioada verii.

În toamna anului 2018, am revenit pentru o vizită de aproape două luni acasă, în România, și pe data de 19 octombrie 2018, am organizat la Biblioteca Municipală „Mihai Ralea” din Huşi, împreună cu scriitoarea Lina Codreanu lansarea cărților nostre „Răsfrângeri critice” semnată de domnia sa şi „Poetical Bridges – Poduri lirice”, volumele I și II, unde am semnat ca traducător din română în engleză şi invers şi ca editor. La acea lansare de carte, l-am văzut pe scriitorul Ion Gheorghe Pricop pentru ultima dată. Venise împreună cu soția şi am reuşit să schimbăm câteva cuvinte înainte şi după lansarea de carte şi să facem câteva fotografii.

M-am simțit extrem de onorată când scriitorul Ion Gheorghe Pricop a răspuns invitaţiei de a fi parte din antologia la care lucram şi încă păstrez acel sentiment. Nu am făcut muncă de cercetare, dar cred că ceea ce-am publicat în antologie a fost ultima apariţie din timpul vieții lui pentru că trei săptămâni mai târziu a părăsit această lume în care a fost un învingător recunoscut prin premiile obţinute şi ecourile avute de la criticii și cronicarii literari, de la cititorii şi sătenii lui care l-au iubit, prețuit şi şi-au exprimat deschis mândria de a avea printre ei pe primul sătean care a terminat liceul, primul absolvent de facultate şi primul scriitor al satului Novaci, care îmi place să cred că într-o zi se va numi Ion Gheorghe Pricop.

Mărturisesc faptul că nu a fost simplu să selectez doar trei poeme ale autorului (normă de întocmire a antologiei) întrucât lirica lui Ion Gheorghe Pricop este de o înaltă ținută literară și estetică. După îndelungă cumpănire m-am oprit la poemele și informațiile bio-bibliografice de mai jos.

Ion Gheorghe Pricop* s-a născut la 15 aprilie 1944, în localitatea Duda-Novaci, judeţul Vaslui, România. A absolvit facultatea de Filologie, la Iaşi. A debutat în poezie, în 1963, în periodicul Flacăra Iaşului. Editorial, debutează în 1980, cu placheta de versuri „Nesomnul patriei”, Comitetul Judeţean de Cultură, Vaslui. Au urmat alte cinci volume de poezie. Volumului de debut în proză „Corăbii în septembrie”, povestiri, Editura Junimea, Iaşi, 1984 i-a fost oferit Premiul pentru debut în proză de către revista Cronica din Iaşi. A publicat alte şase volume de proză şi romane. În 2015, a primit premiul Reprezentanţei scriitoriceşti Vaslui, pentru romanul-trilogie „Paradigma deşertului”. A publicat poezie, proză şi eseu în reviste importante din ţară şi străinătate. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi, din anul 2001. În 2015, a fost numit cetăţean de onoare al comunei Duda-Epureni, unde a trăit şi locuieşte şi în prezent fiind, aşa cum l-a numit istoricul Costin Clit: „Un profesor şi scriitor ce aprinde conştiinţe, pentru că el realmente arde”.

De altfel, Ion Gh. Pricop este primul sătean care a terminat liceul, primul absolvent de facultate şi primul scriitor al locurilor natale. Marele om al satului, poet, prozator, eseist şi profesor, locuieşte pe „Uliţa Scriitorului”, stradă impropriu denumită de oamenii locului, în semn de recunoaştere şi mândrie.

***

Ion Gheorghe Pricop was born on April 15, 1944, in Duda-Novaci, Vaslui district, Romania. He graduated from the Faculty of Philology in Iasi. His poem debut was published in Flacăra Iaşului periodic in 1963. His debut poetry collection ”Nesomnul patriei”, published by the County Cultural Committee, Vaslui, 1980 was followed by other five books of poetry. His debut prose collection ”Corăbii în septembrie”, (short stories) Junimea Publishing House, Iasi, 1984 was offered the Prize for debut in prose from Cronica (Chronicle) magazine in Iasi. He has published six other collections of prose and novels.

In 2015 he received the Prize of the Vaslui Writing Representation, for the novel-trilogy ”Paradigma deşertului”. He published poetry, prose and essays in important magazines in his country and abroad. He is a member of the Romanian Writers’ Union, Iasi branch, since 2001. In 2015, he was named citizen of honour of Duda-Epureni village, where he has lived all his life and is „A teacher and a writer who ignites consciousness, because of his passion”, as the historian Costin Clit described him. In fact, Ion Gh. Pricop is the first villager to graduate from high school, the first graduate of the faculty and the first writer of his birthplace. The great man of the village, poet, prose writer, essayist and professor, lives on the ”Writer’s Street”, improperly named so by the locals, as a tribute of recognition and pride.

***

CRONICAR

Ai schimbat limba cronicilor

ca pe o monedă nefolositoare:

una scâlciată şi amară, pe alta

vaporoasă şi dulce, tu, primul,

plin de mândrie şi de iubire de ţară;

muiai pana în cerneala Lwowului

şi-acesta nu se usca până sub poalele

Carpaţilor, unde scriai despre faptele

de măreţie ale moldovenilor,

cum şi din ce ţară au venit ei…

Şi te-ai încumetat, boier măria ta,

oh, ce fruct dulce-veninos a putut

să-ţi rodească mintea, sufletul,

să spui răspicat că rumânii, câţi se află

peste tot în lume, de la un loc sîntu

cu moldovenii şi toţi

de la Rîm se trag.

Aşa scrib, aşa bărbat,

tare în vârtute şi Ureche, ca un blând şi vrednic

Grigore din popor, să ne tot trăiască !…

Continue reading „Valentina TECLICI: Ion Gheorghe Pricop – un profesor și scriitor ce-a aprins conștiințe” →

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Sex-Machine

Castelul Blackwings se înălţa sumbru şi maiestuos, părând a pluti peste ceţurile vineţii ale Scoţiei. Era totuşi, în aceste trei zile ale conferinţei pe teme de demografie organizată anual de mai bine de jumătate de secol de către atotputernicul Consiliu Suprem, adevăratul centru al puterii pla-netare. Consiliul fiind acela care decidea soarta omenirii şi se considera că tot ceea ce hotăra el era mai presus de orice lege.

În marea sală de onoare erau aşezaţi în jilţuri cu blazon cei doisprezece mari consilieri. Păreau calmi şi relaxaţi dacă nu l-ai fi privit mai îndeaproape pe lordul Sussex aflat, cel mai probabil, într-o cumplită criză de hemoroizi. Nici nu îndrăznea, dar nici nu-l prea putea privi pe Marele Consilier, lordul Funestian de Blacksoul, care era, de departe, mult mai sumbru decât însuşi castelul. La un moment dat, după tăcerea protocolară, aia care îngheţa sângele în toţi, vocea sa cavernoasă se făcu auzită:

– Băi, neghiobilor, ce mă fac io cu voi!? Dă mai bine dă juma’ dă secol ne câcâim să reducem populaţia amărâtei astea dă planete la jumătate şi ce-am făcut!? Spuneţi, bă, boilor, ce-am realizat după ce am cheltuit ca nebunii pe tot felul dă războaie cumplite, bombe nucleare, boli ca la balamuc, epidemii de te ia groaza, cataclisme care par naturale ori bacteriile considerate letale? Ce-am făcut cu boala vacii nebune care trebuia să omoare cam trei miliarde de oameni şi s-a oprit la bietele vite sau cu gripa aia care urmărea modelul celei spaniole şi a fost receptată doar de găini?

Bă, voi sunteţi sănătoşi la cap? După atâta chin şi risipă de resurse, populaţia a crescut de trei ori! Ce le mai dăm să crape în ei? De unde apă potabilă pentru toţi, haine, combustibili, ca să nu mai spun de case, pământ ori maşini?

Hai, spune băi, Sussex, că doar tu coordonezi sectorul demografie! Ce rezultate ai obţinut? Că o să te pun să plăteşti nota sau, şi mai bine, îmi iau alt colaborator că tu…

Speriat cleşte, fiindcă ştia ce înseamnă dizgraţia mare-lui consilier, Sussex băgă una unsuroasă menită să-i scoată pielea de la argăseală.

– Prealuminate, dacă strădaniile mele nu vor da roadă nici în următorul an, viaţa mea va fi pusă în milostivirea mâinilor voastre…

– Mmm, e o idee demnă de a fi reţinută! Şi am putea începe scăderea demografică chiar cu acest departament…

Deşi vocea lordului Blacksoul suna mai sinistru decât scârţâitul unei uşi de cavou, câţiva consilieri, încântaţi de perspectivă, rânjiră fericiţi în timp ce bietul Sussex luat de călduri încerca să-şi închipuie sfârşitul. Era însă un optimist incurabil şi nu reuşea decât să se vadă sfâşiat de cămile…

Lordul Blacksoul dădu verdictul final:

– Încheind noi astfel lucrările conferinţei anuale pe teme demografice vă propun să ne retra-gem pentru deliberări în cramele acestui minunat castel. Sussex! Tu te duci şi analizezi problema în departament, iar peste două zile vii cu propuneri! Ai mare grijă! Astăzi sunt extrem de bine dispus, însă asta nu este starea mea obişnuită! Marş!

Sussex se retrase ţinând-se ferm de pereţi, iar ceilalţi coborâră în cramă. Acolo urmau să dezbată situaţia în linişte, acompaniaţi doar de licorile vestite ale Scoţiei, însă şi de arta divinatorie a unor prospături bunoace venite din estul sălbatec al vechiului continent, plus nişte balaoacheşi meseriaşi, care le aveau cu scripcile, dar şi cu folclorul de inimă albastră. Tot din nenorocitul acela de est!

Doar bietul Sussex se târî până în salonul de vânătoare unde îl aşteptau colaboratorii: lor-dul Essex, lordul Doorsex, lordul Ambisex, lordul Nosex, lordul Windsex, dar şi ducesa Libertina de Weelsex, cea în care putea avea cu adevărat încredere. Singura, fiindcă ceilalţi erau cam de multă vreme robiţi definitiv licorilor scoţiene.

Când intră în salon avu nevoie de multă stăpânire de sine ca să nu-i omoare pe toţi. Băieţii erau deja bine chercheliţi şi băgau la greu bancuri tematice cu ducesa, iar asta, nici ea vreo abstinentă, le ţinea hangul… Prin urmare, behăielile lor de berbeci excitaţi se auzeau până la cuhnii. Tensiunea îi făcea deja figuri!

– Băăă! Nu vă mai satură dreacu’ da’ nici nu ştiţi ce vă aşteaptă! O belim, bă, dacă nu venim cu propuneri concrete! Ne ia gâţii nenorocitu’ ăla de boşorog smintit!

– Auzi, şefu’, poate lu’ alde matali bre, că noi am avut numai idei bune, da’ tu, lingău cum eşti, ai dat ochii peste cap la orce tâmpenie a lu’ criminalu’ ăla şi dă-i cu banu’ la distrugere pe tot felu’ dă căcaturi cu războaie, cu alea-alea şi ieşi drept un rahat! Păi, bă, şefu’, noi, atenţie foarte mare, la o adică, avem propunerile înregistrate, aşa că fă bine şi ia o gură dă haraşpincă dacă vrei să mai trăieşti ca să auzi ce vorbim noi aici-şa!

Lordul Doorsex era el făcut cam muci, da’ uite că avea dreptate! Prin urmare, Sussex îi luă sticla din mână şi sorbi din ea. Sorbi ca un adevărat scoţian ce era! Adică juma’!

– Vă ascult!

– Şefu’ sper să fii suficient de beat ca să mă şi înţelegi! Fii atent la întrebarea mea: Ce-i place cel mai mult omului?

– Să câştige la poker! Lordul Windsex, un cartofor înrăit care pierduse deja averi la masa verde nu mai era capabil să îşi imagineze altceva…

– Nţţţ!

– Să trădeze! Adevărata fire a lordului Nosex ieşea astfel la iveală…

– Nţţţ!

– Să omoare, să dea în cap, să ardă, să jefuiască, să violeze… Strămoşii piraţi ai umflatului de lord Ambisex vorbeau, prin gura urmaşului, de dincolo de morminte.

– Mmm… Pe-aproape…

– Bă, lua-m-ar dracii, cu ce dovleci m-am înhăitat! Bă! Ce dracu’ aveţi în capete în afară dă băutură?! Oamenilor, cel mai mult, le place să se reguleze, bă, nu tâmpeniile alea pe care le ziserăţi voi ca nişte degeneraţi ce sunteţi!

Lordul Doorsex se ridică şovăielnic din jilţ şi o pupă cam bălos pe ducesă, iar lordului Sussex care privea în gol îi dădu o castană în cap ca să-l aducă pe lumea asta.

– Bă, fiţi atenţi la planu’ mio! Windsex notează că iar uiţi, boule, şi ne bagi în belele!

Peste nici jumătate de oră lordul Sussex alerga la cramă şi-i prezenta Marelui Consilier planul. Acesta, deşi sub influenţa miraculoaselor licori din cramă îşi schimbase culoarea obrajilor din galben-cadaveric într-una mult mai veselă, uşor pământie, îl ascultă cu luare aminte şi spuse scurt:

– Ai mare grijă să mă aflu în consiliul de administraţie, preşedinte, că doar eu bag banu’ şi n-o să-i las pe alţii să mi-l sufle de sub nas.

Încurajat de înalta bunăvoinţă a lordului, bietul Sussex îşi pierdu puţin minţile şi întinse mâna după sticlă de whisky. Se dezmetici urgent, dar numai după ce luă o palmă meseriaşă de la întunecatul domn Funestian, care-l şi avertiză, hârâind:

– Bă, adică io te scap de jupuire în piaţa publică şi tu vii cu tupeu să-mi goleşti sticlele? Cred, spre binele tău, că ai avut doar un moment de rătăcire! Marş afară!

Sussex îşi reveni, sărută gheara stăpânului şi ieşi cu spatele. Abia acum îşi dădu seama prin ce trecuse. Doamneee, era totuşi un om de o anumită vârstă, se şi mira cum de mai putea face faţă stresului cotidian. Însă, pe drum, îşi făuri şi el un plan…

*****

Fuckwell Industries scoase pe piaţă un nou model de gonflabilă. Una, doar generic numită astfel întrucât avea performanţe de neînchipuit până atunci. Expunea o piele perfect netedă dotată cu încălzire optimă, evident mai mică decât cea a cavităţilor, era făcută dintr-un silicon care imita perfect textura corpului omenesc, ochi albaştri, era blondă şi chiar rostea câteva cuvinte, nu prea multe, dar absolut necesare momentelor de maximă trăire ale utilizatorului. De fapt reproducea cu multă fidelitate figura şi apucăturile unei actriţe vestite în secolul trecut, una care făcuse vâlvă cu legăturile pe care le întreţinuse în cele mai înalte cercuri.

De asemenea Industria (nom de guerre), în clipurile promoţionale prezentate în toată media, menţiona insistent că era un produs menit să aducă fericirea bărbaţilor, iar preţul, era unul de producător, deci absolut competitiv şi perfect accesibil tuturor buzunarelor.

Nebunie! Milioane de comenzi zilnice! Fabricile reuşiră totuşi să satisfacă toate cererile, fără nici o întârziere, cu livrare discretă, la domiciliu, semn că era o firmă serioasă cu un uriaş potenţial financiar.

După un timp, cam când comenzile scăzuseră puţin, apăru un alt model. De data asta o chinezoaică supersexi gângurea în momentele de extaz ceva pe limba ei, evident de neînţeles chiar pentru chinezi, însă foarte provocator. Ca o noutate în plan comercial, modelul anterior putea fi dat la schimb pentru acesta nou, prin metoda buy-back.

Dar nu prea a fost nevoie. Majoritatea consumatorilor a păstrat ambele modele. Era de înţeles totuşi!

Curând apăru modelul negresă, ceva sălbatec şi mult mai fierbinte! Iar la ce sunete scotea pe timpul folosirii putea fi considerată mult mai atractivă decât serialele leşinate de pe Naţional Geografic, alea cu lei care se împerechează.

Eii, a avea în debara toate modelele era deja o chestiune de rafinament şi bun gust. Şi ce putea fi mai bun decât acest lucru când, iată, nu te mai costa nici un şfanţ rochiile, bijuteriile sau mesele romantice la restaurante cu preţuri mai mari decât o navetă cosmică. Unde mai pui că puteai veni acasă când şi cum voiai, te puteai uita la meciuri fără să te bată nimeni la cap că nu ai dus gunoiul sau că mănânci ca un porc pe canapea. Noo! Acum scoteai fata de după uşă când voiai, o puneai să facă orice-ţi trecea prin cap şi nimeni nu te acuza de perversiuni beţivăneşti aduse de la curvele cu care te bălăceşti în mocirlă sau că nu ţii nici cât un vrăbioi.

Nu! Acum totul era perfect, demnitatea ta de mascul nu era terfelită, puteai povesti orice despre performanţele tale, fiindcă nu te mai putea contrazice nimeni, iar liniştea casei nu era dis-trusă decât arareori de soţiile care nu apucaseră încă să fie mătrăşite din locuinţă pe motive de inu-tilitate.

Industria însă nu dormea. Un plan subtil, strecurat şi acesta pe media, insista asupra drepturilor femeilor în această lume în care, iată, de la o vreme, erau în mod criminal nedreptăţite, dar şi pe ideea naşterii şi creşterii unui copil ca fiind plină de riscuri şi extrem de păguboasă. Păi, tu, om care munceşti ca tâmpitul câte opt ore pe zi, cel puţin, în loc să te bucuri de câştigurile tale trebuie să le dai pe hăinuţe, ghetuţe, jucării prosteşti, cărţi, colegii sau universităţi şi toate astea de ce? Ca să vezi că ploşniţa asta mică suge de rupe tot felul de băuturi mai întâi toxice apoi şi din cele care-ţi plac şi ţie, dă la nas ori la venă produse mult mai scumpe decât maşina ta, iar la un moment dat îţi dă în cap ca să te moştenească!

Ideile, în principiu susţinute ferm cu exemple din viaţă prindeau, iar masele obişnuite să li se spună la televizor cum să gândească intrau fericite în jocul Industriei! Perfect!

Continue reading „Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Sex-Machine” →

Galina MARTEA – COVID-19: Recesiunea în economia mondială și consecințele pozitive în schimbările climatice

În istoria omenirii permanent se produc schimbări atât pozitive, cât și negative, iar, în rezultat, efectele shimbărilor sunt de așa natură că modifică nu numai tradițiile sau cursul vieții sociale, dar în același timp reface comportamentul și deprinderile individuale ale cetățenilor în anumite acțiuni și ipostaze. O asemenea schimbare radicală s-a produs la începutul anului 2020 odată cu apariția așa numitei pandemii COVID-19, iar existența umană a devenit o provocare reală și cu accente destul de defavorabile în modul de a supraviețui în continuare. Bineînțeles, omul va trece și peste acest deznodământ nefericit așa cum a reușit ca de fiecare dată să înfrunte greul schimbărilor parvenite, găsind diverse metode de salvare și de îmbunătățire a situației existente, însă nenorocirea în cauză este extrem de dură pentru moment care numai în trei luni de zile a provocat deja pierderi umane de peste 252 mii de persoane și numărul bolnavilor de coronavirus fiind de 3,56 milioane persoane. Firește, omul încetul cu încetul se acomodează și la această pandemie letală care ar putea dura și ani de zile, acceptând toate măsurile de precauție impuse de autoritățile naționale, Organizația Mondială a Sănătății, însă tragismul real pentru existența omenirii în continuare este cum va supraviețui în condițiile unei recesiuni economice globale (premisele fiind stoparea activităților sociale, stoparea temporară sau pe un termen necunoscut prin nefuncționarea activităților umane din sfera producției, distribuției și consumului bunurilor materiale și serviciilor; stagnarea afacerilor, activităților și interdependențelor economice la nivel macro- și microeconomic) când aceasta deja se resimte destul de pronunțat și este într-un declin enorm din cauza de stopaj al activităților economice naționale ale multor țări, fenomenele fiind prezente pe scăderea producției, reducerea investițiilor, creșterea șomajului, devalorizarea valutelor naționale/europene etc. În acest moment statele cu economie dezvoltată, cât și cele cu economie în curs de dezvoltare sunt foarte mult preocupate de consecințele reale ale acestei pandemii, cheltuielile financiare pentru stoparea sau diminuarea acesteia fiind de proporții enorme. La ziua de azi sistemul economic global se confruntă cu o criză nespus de majoră din ultimul secol, însă consecințele de viitor pot fi și mai dezastruoase în toate domeniile de activitate publică, dar mai ales în domeniul sanitar destinat ocrotirii și îngrijirii sănătății cetățenilor; în domeniul financiar ce ține de organizarea finanțelor, circulația banilor și a creditelor etc; în domeniul serviciilor publice unde acțiunile sunt prevăzute în a satisface sau a răspunde la necesitățile sociale ale individului. Epidemia COVID-19 este un subiect ce ține de sistemul sanitar, dar care, la rândul ei, a creat dificultăți enorme întregului sistem economic mondial, sistemului monetar mondial, cât și sistemului politic mondial și european unde respectiva criză a stimulat și mai mult năziunțele pentru extrema dreaptă, populiști. În consecință, secutitatea sanitară și financiară a omenirii pentru o anumită perioadă de timp este pusă sub semnul întrebării sau, mai degrabă, sub semnul real al incertitudinii unde existența umană va deveni tot mai dificilă în a supraviețui. Epidemia actuală de coronavirus a pus în genunchi, în primul rând, sistemele sanitare ale tuturor țărilor care fac un efort enorm de a face față acestei catastrofe umanitare, iar finanțele publice destinate acestui sector sunt extrem de enorme atât pentru ziua de azi, cât și pentru un viitor necunoscut. Astfel, sistemele sanitare ale tuturor țărilor trebuiesc investite cu mijloace financiare la maximum, pentru că numai în așa mod ar putea fi evitată stoparea pandemiei, ca mai apoi și economiile naționale să fie capabile de revitalizare, inclusiv evitarea colapsului integral al recesiunii mondiale. Parcursul ar putea fi destul de lung, dar omul, după cum știm, este capabil de orice invenție și de orice acțiune ce poate distruge sau construi viața din acest univers.

Omul a fost acel care a realizat cu mult succes dezvoltarea umană și socială, în rezultat, prin știință a dezvoltat până la cele mai avansate limite industria informațională, tehnologia de prelucrare a materialelor și resurselor naturale, recurselor de muncă etc, ca mai apoi, in unele cazuri, prin această dezvoltare excepțională să se contribuie la distrugerea sau modificarea climei terestre, în rezultat având loc schimbări climaterice enorme cu o încălzire globală de până la 1,5 grade Celsius, această încălzire devenind tot mai activă din cauza acțiunilor umane unde prin prelucrarea resurselor naturale, a combustibilor minerali etc., se elimină în atmosferă într-o cantitate destul de mare dioxidul de carbon. Fiind așa, se menționează faptul că acuma odată cu pandemia de COVID-19 și cu stoparea totală sau parțială a activităților umane în sectorul industriei și de prelucrare a materialelor naturale, mai ales în industria combustibililor fosili și a turbei, s-a constatat că și schimbările climatice și-au revenit puțin în sensul pozitiv al cuvântului. Deci, e de semnalat că orice schimbare își are laturile sale pozitive și negative, dar firește nimeni nu-și dorește ca în lumea umană să bântuie boli sau epidemii de diverse tipuri numai pentru a proteja mediul planetar de efectele negative, nu nicidecum, protejarea climei poate fi realizată de către om în condiții de permanentă responsabilitate și respect față de mediul înconjurător, față de universul în care trăim. În cazul dat probabil nu ar fi omenesc sau politicos de specificat faptul că pandemia în cauză a produs și efectele pozitive corespunzătoare în sistemul climateric, insă studiile recente realizate în domeniul ecologiei și al mediului demonstrează acest lucru. Conform unor cercetări efectuate de Agenția Spațială Europeană și de NASA se indică că în aceste luni de izolare a oamenilor și de înghețare a economiilor și activităților umane în legătură cu epidemia de COVID-19 este o scădere majoră a poluării și a procentului de emisie în atmosferă a dioxidului de azot (NO2), mai ales în regiunile industriale chinezești unde limitele se înscriu între 10-30 la sută (https://www.jurnal.md/ro/news/a81f65d4b18ec886/epidemia-de-coronavirus-a-dus-la-scaderea-poluarii-in-china-potrivit-imaginilor-nasa.html). Însă un alt studiu realizat de Centrul de Cercetări pentru Energie cu sediul în Finlanda specifică faptul că pe parcursul lunii februarie s-au înregistrat reduceri de CO2 cu aproximativ 25 la sută în raport cu perioada anului precedent, aceasta fiind considerată la nivel global o micșorare de 6 la sută. Astfel concluziile pot fi: tot ce se întâmplă în această lume este din cauza omului, precum și apariția acestui virus necunoscut, acestui dușman invizibil numit Coronavirus, care s-ar presupune că a fost elaborat în condiții de laborator. În cele din urmă, pandemia globală de coronavirus a afectat nespus de dur economia globală, în mod aparte economia țărilor dezvoltate; iar protecția climei pentru moment se regăsește fericită în limitele pozitive ale procesului.

Pentru a rezista la recesiunea economică cauzată de pandemia COVID-19, dar și în lupta împotriva acestei pandemii, statele dezvoltate, statele slab dezvoltate, statele în curs de dezvoltare recurg la diverse metode și practici de guvernare doar pentru a solutiona cu succes problemele parvenite în cadrul țării. Spre exemplu, în salvarea situației de criză Banca Centrală a Statelor Unite tinde să pună în practică o politică de extensiune monetară; pe când Germania pentru a împiedica ruinarea economiei în condițiile de criză pandemică acordă 750 de miliarde euro pentru păstrarea locurilor de muncă ale angajaților și susținerea mai multor întreprinderi de a nu falimenta în perioada respectivă, aceasta fiind o alocație extrem de mare, dublă față de bugetul federal din acest an; Franța dorește ca numai în lupta contra epidemiei să rezerve un fond cu destinație specială în valoare de 500 miliarde de euro; iar majoritatea țărilor care se confruntă cu epidemia de coronavirus pun în aplicare măsuri urgente de a proteja populația, angajații, întreprinderile prin acordarea de subvenții salariale și de șomaj, eliminarea sau amânarea pe o perioadă anumită a taxei pe valoarea adăugată etc; Uniunea Europeană, la rândul ei, prin normativele sale, încurajează țările membre să acorde asistență instituțiilor și societăților comerciale pentru a produce efecte pozitive față de deficitele de lichidități sau alte necesități, și evident ajută enorm țările Europei cu fonduri financiare destinate în lupta și contracararea epidemiei existente. Însă, cu toate aceste acțiuni întreprinse, oricum criza financiară mondială este deja destul de prezentă în viața tuturor țărilor, iar bursele de valori care sunt și piețele globale de active din ultimii ani sunt la fel de afectate ca si alți factori economici din cadrul economiei globale. Bursa de valori, fiind considerată ca cea mai însemnată componentă a pieței de valori, la ziua de azi este destul de afectată (cele mai importante burse europene și-au redus foarte mult valoarea – exemplu, bursele de valori din Paris, Londra, Frankfurt s-au micșorat în jurul la 4 la sută; acțiunile Airbus au scăzut de până la 12,7 la sută; Tokyo 5 la sută, în linii generale, pandemia actuală a provocat pagube enorme tuturor burselor de valori din lume) care, la rândul ei, afectează prețul acțiunilor pe piețele bursiere și piețele libere. Un alt capitol nespus de important în economia tuturor statelor este valoarea Produsului Intern Brut (PIB) – indicator macroeconomic care exprimă suma valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor destinate consumului și produse în toate ramurile economiei naționale din cadrul unei țări în decurs de un an. Reieșind din definiția că PIB-ul este format din investiții, consum, importuri și exporturi, atunci ne putem imagina destul de ușor cum acesta se regăsește în condițiile de criză sanitară cauzată de pandemia COVID-19 – conform unor estimări pentru anul 2020 ar fi, spre exemplu, că PIB-ul Italiei ar putea ajunge la o scădere de până la 9 la sută, PIB-ul Spaniei cu o reducere de până la 13,6 la sută, PIB-ul Germaniei o micșorare de până la 6,3 la sută, PIB-ul Statelor Unite numai în trimestru întâi s-a micșorat cu 4,8 la sută, PIB-ul Franței în jurul a 7,2 sau 8 la sută; iar pentru zona euro, și anume în cele 19 state unde există moneda unică, FMI estimează o reducere a PIB-ului de 7,5 la sută.

Continue reading „Galina MARTEA – COVID-19: Recesiunea în economia mondială și consecințele pozitive în schimbările climatice” →