Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Sunteți deja un scriitor consacrat, ați scris volume științifice, eseuri, proză și versuri. Ați ocupat funcții de conducere în numeroase reviste literare românești… Ce nu se știe despre dumneavoastră sau ce este mai puțin cunoscut despre omul Liviu Antonesei?

Liviu ANTONESEI: Întrebarea surprinde bine relativa popularitate de care mă bucur în viața publică și direcțiile, poate prea multe, spre care merge interesul meu. În general, cred că se știu cam toate lucrurile care contează pentru suprafața ființei. Dacă mergem mai înăuntru, de bună seamă că nu se vede cît costă toate acestea, nu se vede nici consumul de energie – slavă Domnului, cred că am venit în această lume cu un surplus energetic! – nici faptul că, structural, sînt un om introvertit. Din fericire, sînt și unul cordial, empatic, interesat de lume și de ceilalți locuitori ai acesteia, oameni, plante, animale, cum spunea o enumerare dintr-un joc din copilărie. Pe deasupra, sînt și un om foarte curios în mai toate privințele, iar aceste două trăsături au condus cumva la redefinirea mea în direcția unui oarecare echilibru între intro și extraversiune. Însă unul precar, uneori îmi vine să-mi iau lumea în cap și cîteodată mi-o și iau, mă ascund, mă retrag la umbră o vreme…

Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Ce faceți atunci când nu scrieți?

Liviu ANTONESEI: Cum se vede și din pasajul anterior, fac de fapt o mulțime de lucruri, mă plimb, călătoresc, ascult muzică, mă întâlnesc cu prietenii și încă punem lumea la cale. Dar mai ales, citesc. De la 4-5 ani, de când bunica Ruxandra m-a învățat să citesc și să scriu, pe Biblia ei în format mic, adusă de tata din război, nu mă opresc din citit. De vreo cîteva decenii, și din recitit. Din fericire, pot citi și cînd fac alte lucruri, ascult muzică în vreme ce citesc, călătoresc cu un bagaj format în mare parte din cărți. În ultimii ani, m-am obișnuit să citesc și formate electronice și car mai multe cărți în laptop decît în rucsac!

Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, „ingredientele” cheie pentru o carte reușită?

Liviu ANTONESEI: Voi vorbi din experiența mea de cititor, oricum am citit de cîteva mii de ori mai multe cărți decât am scris! În primul rând, o carte trebuie să fie rotundă, autosuficientă, să nu simți că lipsește ceva sau că are burți. În al doilea rând, să nu rateze finalul, finis coronat opus nu-i vorbă în vânt. Finalul poate rămâne deschis, dar nu trebuie ratat. În al treilea rând, o carte nu trebuie să fie contradictorie decît dacă contradicția e un efect premeditat. În sfîrșit, deși probabil nu mai sînt și alte condiții, să fie suficient de originală ca temă, viziune etc. ca să nu ai senzația că ai mai citit-o! Sînt autori care se repetă, sînt autori influentati prea mult de alții fără ca măcar să-și dea seama. Cititorul experimentat observă asemenea lucruri.

Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Ce cărți citiți? Ce aveți în vedere atunci când alegeți să citiți o carte?

Liviu ANTONESEI: Citesc enorm și foarte diversificat. Citesc noile cărți ale autorilor români la care m-am oprit, inclusiv ale celor din generația mea și cele de după mine. Dar sînt foarte atent și la noii veniți, iar faptul că vin mulți și unii foarte buni mă reconfortează, nu am senzația că literatura se va termina cu mine. Dar mă interesează și ce se întîmplă de vreo trei decenii și în literatura din domeniul științelor antropologice de la noi, unde constat un salt spectaculos, îndesobi în ceea ce privește abordarea mentalităților și imaginarelor sociale, dar și cercetările socio-politilogice. Încerc să înțeleg, pe cît îmi este posibil, cum e lumea în care trăim și spre ce ne îndreptăm. Și pentru că vorbeam de recitiri… În ultimii cinci-șase ani, am recitit cam toată marea proză anglo-saxonă modernă și am citit ce nu citisem încă. I-am recitit pe clasicii ruși, mergând la zi, pentru că există o extraordinară literatură rusă contemporană. Prin asociere cumva, am trecut prin literatura polonă, cehă, balcanică. Acum recitesc proza modernă și contemporană franceză și mă gândesc deja la cea de limbă spaniolă, ceea ce înseamnă și fabuloasa proză sud-americană… Să am eu vreme înainte, că de citit și recitit există pentru multe vieți!

Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Care este cea mai mare încercare prin care ați trecut ca scriitor și cum ați depășit-o?

Liviu ANTONESEI: Cea mai mare încercare, pe care din păcate nu am depășit-o este cea a romanului. Am în cap subiectele destul de elaborate pentru cinci, poate șase romane. Acum vreo cinci ani, într-o primăvară, am scris destul de repede patru capitole dintr-unul. Am și publicat un capitol într-o revistă, ca să-mi fie rușine să nu merg pînă la capăt. Ei bine, pe cînd scriam destul de vioi, a venit sesiunea de vară, aveam sute de teze de citit, corectat, notat, a devenit imposibil să fac ambele lucruri. M-am oprit din scris cu gîndul să mă reapuc de roman la sfârșitul sesiunii. Din punctul acesta de vedere, aș spune că sesiunea nu s-a terminat nici acum! Nu știu ce va fi…

 

Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Cum credeți că s-a transformat literatura românească după perioada comunistă?

Liviu ANTONESEI: Dispariția cenzurii și a îndrumării ideologice a literaturii și culturii în general au adus câștiguri fabuloase pentru scriitori. Sigur, poezia reușea să se miște mai liber și în timpul comunismului, datorită sugestiilor șoptite și aluziilor pe care pe putea practica. Dar pentru proză, eseu și literatura de idei cele două dispariții au fost esențiale, au însemnat extinderea tematicii, afirmarea viziunilor personale și descătușare stilistică. Prin 2010 am ținut prima oară, la Tîrgu Mureș, conferința „Un popor de seherezade”. Explozia genurilor narative după 1990, în care mă ocupam nu doar de proză, ci și de teatru și film. Este fenomenul cel mai spectaculos din ultimele trei decenii. De atunci, am ținut conferința asta, mereu adusă la zi, la Iași, București, Bruxelles, Londra, Munchen etc. Cred că prima versiune și cea de la Munchen mai pot fi încă văzute pe internet.

Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Ce părere aveți despre scriitorii de astăzi?

Liviu ANTONESEI: Cum am spus că urmăresc noile apariții și ale consacraților și ale nou-veniților, e limpede că îi socotesc scriitori cel puțin interesanți, unii se dovedesc foarte buni, uneori excepționali. Sigur, nu reușesc să urmăresc totul, dar sînt receptiv la sugestii. Pentru economie de energie și de timp mi-am făcut un mic sistem de uz personal. Dacă primele 3-5 texte dintr-un volum de poezie nu-mi spun nimic, nu merg mai departe. În cazul prozei, eseului, literaturii de idei, am nevoie de lectura a 10-20 de pagini pentru a mă lămuri, dar nu sînt dogmatic, știu că unele cărți încep greu, dar apoi își dau drumul.

Redacția revistei „SOLITUDINEA”: Ce sugestii aveți pentru tinerii scriitori?

Liviu ANTONESEI: Singura sugestie globală pe care o pot formula este să nu se lase în niciun chip dacă într-adevăr cred în destinul lor de scriitori, indiferent de cîte obstacole, externe sau interne, le apar în față. Să facă orice pentru promovarea scrisului lor, cu excepția faptelor care trec dincolo de moralitatea publică. În rest, s-a întâmplat să fac sugestii punctuale, legate de manuscrise care mi-au fost supuse atenției, de poezii primite pentru pagina săptămânală de pe blogul Cercul Poeților Apăruți. Continue reading „Alexandru-Eusebiu CIOBANU: De vorbă cu domnul prof.univ.dr. Liviu Antonesei – scriitor” →