Titina Nica ŢENE: Activități culturale în timpul epidemiei corona virus

– Sub egida Ligii Scriitorilor Români –

 

           Așa cum s-a anunțat încă de la începutul epidemiei, conducerea Ligii Scriitorilor Români, prin președintele național, scriitorul Al.Florin Țene, a înțeles că, în perioada aceasta, nu se caută vinovați și se oferă soluții.. În acest context a inițiat “Cartea la cititor acasă. Prin internet “ Cititorii care doresc cărți scrise de membrii Ligii Scriitorilor sunt rugați să trimită pe e-mailul alflorintene@yahoo.com solicitarea.

             Această inițiativă, ca multe altele, a venit în întâmpinarea cerințelor  Guvernului României: STAȚI  ACASĂ!  La care Al.Florin Țene adaugă: ȘI CITIȚI!   La această invitație, cititori din  țara, au solicitat cărți, prin internet, pe care Al.Florin Țene le-a expediat operativ.

            Tot odată a popularizat “Enciclopedia scriitorilor români contemporani de pretutindeni”, de Acad. Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău și antologia editată de George Călin.

            La inițiativa Bibliotecii județene Vâlcea”Antim Ivireanu “, scriitoarea și bibliotecara Zenovia Zamfir a transmis într-o emisiune pe  internet lucrări scrise de membrii Ligii Scriitorilor, iar președinta filialei Arad a Ligii Scriitorilor, Lucia Bibarț, bibliotecară la Biblioteca județeană din Arad, a inițiat o pagină a creațiilor scrise în timpul epidemiei.

             Scriitoarea din Târgu Mureș Mihaela Rașcu,  purtătoarea de cuvânt a Filialei Mureș a Ligii Scriitorilor intenționează   să publice o antologie cu creații scrise în timpul epidemiei din acest an.

            Urmează ca, pe data de sâmbătă, 9 mai, ora 19, Al.Florin Țene să vorbească, prin internet,  la cenaclul “Destine Literare” din Canada, condus de scriitorul Alexandru Cetățeanu, unde va face cunoscută activitatea membrilor Ligii Scriitorilor Români.

——————————

Titina Nica ŢENE

Cluj-Napoca

7 mai 2020

Mariana GURZA: „Solari într-o lume glacială”

                   Motto:

                                Drumul spre „înţelepciune” sau spre „libertate” este un drum spre centrul fiinţei tale.

                               Aceasta este cea mai simplă definiţie care se poate da metafizicii în genere.

 

     Mircea Eliade

 

Poezia Constanţei-Doina Spilca este presărată cu adevărat de enigme metafizice.

În spatele lor, veghează acel el ce este prezent în fiecare respiraţie de vers. Cronos ticăie în zgomot de praf de stele. Dialogul cu macul, ,,toiag printre amintiri”, este unul firesc, şi de fiecare dată apare curcubeul. Eternitatea are şi ea piatră de hotar. Iubirea i-a rămas muză, prezenţă tăcută cu fiecare scurgere a timpului. Veşnicia cuvântului îi mângâie tâmpla în sunetele abacului ce-i numără ridurile. Acel el, o priveşte zâmbind cu fiecare răsărit de soare.

O poezie interesantă, în mişcare, aici şi în spaţiul cosmic, cum ar spune şi Blaga. Pentru Doina – Constanţa Spilca, poezia este ,,esențializare, Univers în bob de slovă.

O poetă discretă, iubitoare de neam, pământ românesc şi frumos. Un fin observator al realităţii, un om al artei prin ceea ce face.

Metafora și filozofia îşi găsesc locul în spaţiul poetic. Meditativă, nu-i scapă nimic din esenţa vieţii. Îşi doreşte să rămânem solari într-o lume glacială

Un volum ce merită lecturat cu seriozitate. Atât poezia, cât şi interviurile aduc în faţă un creator interesant prins în vâltoarea vieţii.

Parcursul liric este unul edificator. Poeta Constanţa – Doina Spilca ni se destăinuie şi ne sfătuieşte ,,să nu ne rinocerizăm” pentru a rămâne în normalitate.

————————–

Mariana Gurza

Timișoara

7 mai 2020

 

(Preafață la volumul ,,Enigme metafizice”, Editura Hoffman, 2020)

 

Constanța-Doina SPILCA: Poesis

Ninge metafizic

 

Din ireal

m-a nins

o adiere de stea.

Mi-a înfiorat obrajii

inervând rădăcini

de iubire

neuitătoare,

nerepetabilă,

nepieritoare.

Și au odrăslit

ramuri de suflet

cu muguri de stele

ce ning

iubirea

în curcubeie

de pace!

 

***

 

Alb inert

 

Bisturiul criogenat

incizează

căușul ruginiu

al suspinului terian

înfrigurând

șira nervurilor

chircite

în funii de nea

care înnoadă

Continue reading „Constanța-Doina SPILCA: Poesis”

Gheorghe PÂRLEA: Valeria (Micle) Sturza și duhul eminescian, la Boureni (IV)

În satul de pe valea Moldovei, viața de familie a Valerie (Micle) Sturza căpătă meandrele unui râu tumultuos. I-a murit, de copil, Fănică, băiatul născut în prima căsătorie. Probabil, evenimentul acesta nefast a fost motivul construirii capelei mortuare dintre pini, aflată în apropierea Schitului, care, într-un final imprevizibil și irevocabil, avea să prefigureze locul de veșnică odihnă și pentru Valeria. Coniferele, rare în pădurea moșiei, ar fi fost iertate de la tăiere atunci când s-a făcut defrișarea pentru construirea preconizatului palat, pinul fiind arborele preferat al Valeriei. În legătură cu motivul apariției criptei-mausoleu mult mai devreme decât ar fi fost necesar, universitarul Constantin Partin considera că existența ei timpurie e consecința „…stărilor premonitorii morbide, a anxietății generate de firea ei [a Valeriei] hipersensibilă de artistă, care se simțea, poate, persecutată de soartă şi împinsă spre condiţia tragică a prăbuşirii”.

Cum e bine știut din popor, arar un necaz vine singur. Sensibilitatea Valeriei căpătă accente agravante în relațiile conjugale. În anturajul soților Sturza apăruse o tânără nemțoaică din Bucovina, pe care sătenii o identificau prin sintagma „țiitoarea boierului”. Stăpâna moșiei fusese așadar înlocuită la un moment dat în viața conjugală. Va fi contând, poate, că Valeria era cu câțiva ani mai în vârstă decât soțul ei, sau că sechelele căsătoriei anterioare a Valeriei au început să tulbure al doilea mariaj. Sătenii, atenți la asta, îi erau solidari cucoanei Valeria. De altfel, legătura afectivă a localnicilor cu dânsa era deja consolidată pe altă cale. Cucoană Valeria avea o compasiune puternică pentru cei care duceau greul vieții, ca unii să huzurească. „A trăit în mijlocul țăranilor și pentru țărani”, consemnează învățătorul Adrian Grigoriu în demersul său monografic (manuscris) dedicat satului Boureni. Din aceeași sursă, aflăm că Valeria era receptată ca fiind o ființă blândă și generoasă, o mamă dedicată care inducea etalonul de model maternal.

Trebuie spus că, în inima sa de mamă, Valeria a fost lovită de două ori. După ce-i murise băiatul din prima căsătorie, cel de-al doilea născut al familiei Sturza, Mihai (Coca Mițu, după numele de alint din pruncie) se îmbolnăvi de tuberculoză. Băiatul avea și el, ca și mamă-sa, înclinații muzicale, pe care le dezvolta prin intermediul unei viori Stradivarius. Valeria știa însă că boala îi va limita fiului perspectiva evoluției artistice. Mițu muri prematur, spre a împărți (vremelnic) cu fratele Fănică și mama sa cripta cavoului din poiana cu pini, edificiu mortuar pe care Valeria îl comandase meșterului străin ca pe un preludiu premonitoriu la drama sa familială.

Legat de vioara Stradivarius a lui Mițu, onorabilul profesor C. Partin, a cărui copilărie s-a petrecut în preajma Boureniului, știe de la bunicul său că fiul Valeriei ajunsese, din cauza bolii, dependent de morfină. La un moment dat boierul, tatăl băiatului, consideră că se impunea întreruperea finanțării medicamentului cu pricina. Fiul însă nu renunță la pomada suferinței sale și amanetă vioara învățătorului satului, spre a-și putea continua alinarea. Învățătorul, care compătimea cu suferința familiei tânărului Sturza, a acceptat să conspire la această soluție „de necesitate”, în speranța că timpul va fi în favoarea unui deznodământ pozitiv pentru fiul Valeriei. Dar soarta a fost potrivnică. Iar în privința viorii, se crease în sat o poveste a cărei verosimilitate rămânea pe seama arbitrariului. În timpul ultimului război „comoara” a fost tăinuită într-o groapă săpată cu discreție de învățător. La întoarcerea din evacuare învățătorul află că Stradivarius-ul din ascunzătoare dispăruse. Dar, cei care povestesc asta mai adaugă (cu vădită insinuare) și că, după război, un violonist celebru (cu numele Ion Drăgoi) le vizitase de câteva ori satul.

Continue reading „Gheorghe PÂRLEA: Valeria (Micle) Sturza și duhul eminescian, la Boureni (IV)”

Ierodiacon IUSTIN T.: Casa cu mălini de negăsit…

Lucrurile frumoase ne plasează într-un alt spațiu, un fel de Nicăieri al acestei lumi. Nu simțim că ele sunt aici, ci „undeva”… la adevărata lor „adresă”.

   Înseamnă, cum s-ar zice, că orice lucru Frumos e o Utopie ce nu e de aici, ci doar își face loc, undeva, pe lumea noastră…

   Așa și casa cu mălini înfloriți de la Putna, în tonuri de alb-auriu, scăldați în lumina caldă a amurgului. Da. E aici. Și totuși, e parcă într-un sublim Nicăieri… Un Nicăieri ca o metaforă a unui loc ce nu poate fi găsit pe lume, dar există oriunde în altă parte…!

   Nu ne rămâne decât să găsim acel loc de Nicăieri al frumosului.

   Pentru că și Dragostea e tot… Nicăieri. Și ce bine că e așa! Altminteri, ar fi trebuit s-o găsim într-un loc precis, în această lume… Ce bine că există un Nicăieri al Dragostei!

   Și Dumnezeu e, bineînțeles, tot Nicăieri… Cum să fie El determinat de un loc? Ce bine că suntem înconjurați de acest „Nicăieri” al Lui, ca sa putem întinde mâna în oricare parte după El…!

   Frumosul e, deci, ca o ghicitoare, un joc spiritual al Existenței. Dacă vrei să intri în „jocul” lui, trebuie să-l întrebi:

   – Frumosule, unde locuiești…?

   Și-ți va răspunde și te va provoca:

   – Undeva. Într-un loc. Nicăieri. La o casă cu mălini…

   Spor la căutat locul de Nicăieri al Frumosului…!

–––––––––––

 Pr. Iustin T.

 

Stelian PLATON: Nouă Apocalipsă (poeme)

NEW APOCALYPSE

 

Noi, nouă ne povesteam cum o să fie,

Că nu o să trecem de apocalipsa grea

Și ne-aruncam docenți în filozofie,

Bârfind Pământul ca pe o blestemată stea.

 

Exuberanți și smintiți de libertate,

Și-ntr-un zbor rătăcitor ce nu ne-aparținea,

Pretindeam meschinelor zodii- dreptate

Scoațând din text orice previziune rea.

 

Ne învăluia o veste mult prea dulce,

Care ca un strigăt agresiv ne subjuga,

Punându-ne pe umeri, aceeași cruce

Și într-un singur univers ne contopea.

 

Venea din spate valul marilor tristeți,

Noi încă nu știam că suntem condamnații,

Și, Doamne, pe când căutam sensul unei vieți,

Ne făcuși martirii acestei generații.

 

 

ELEGIA MĂRII

 

Catargul meu pustiu și-a falțuit lumina

Bizar dansând împleticit în pas de pipăruș,

Pe val razele-și pictau  fluoresceina,

Strident vocaliza-n albaștri nori un pescăruș.

 

Luceafărul ar vrea să se fixeze-n mare

Când vântul îl îmbrăcă într-un cânt de matelot,

În sinea mea mai pun pe sânii tăi o floare

Naiv și sincer, ca cel mai convertit bigot.

 

Spre barca ta mă împinge valul dintr-odată,

Scapără-n mine emoțiile o scânteie.

Tu șoaptă prefăcută-n lumină tulburată

Te-ascunzi în semicercul aprins de curcubeie.

 

Te-ademenesc în lumea mea îndepărtată,

Să rătăcim pe ștraifuri de-amurg pe Marea Neagră,

Cu o corabie prea mult înstrăinată,

Ce a fost sortită doar cu noi doi să meargă.

 

 

APATIE

 

Contemplându-ne-n veacuri ni s-a prezis să așteptăm,

Iar prin cuvinte anoste iar și iar ne reformăm,

Cu ochi apatici să privim zarea în gol întinsă

Și apoi să persiflăm orice idee aprinsă.

 

Dar pe ce abscisă oare lâncezim în absolut,

De nu se mai  întoarce consolator niciun minut?

Un suspin doară tresaltă ca un upercut în piept,

Dintr-o bezna tolănită peste dretul nostru drept.

 

Cât e de-atunci? S-au consumat desigur prea multe ploi,

S-au năruit și visele frumoase tot fără noi,

Cu sârg a creștinat hoți și criminali justiția

Pe orice mormânt necunoscut s-a scris Elodia.

 

S-au estompat păduri și-au murit și umbrele de cai

Și nu se întoarce nici veacul din care eu plecai.

O tristă briză mă aduce lângă Neagra Mare,

Acolo sub nisip, uitat, văd  zeul nostru mare.

 

Neplânsele cruci s-au înnegrit la margine de drum,

Doar flori crispate în buchete, le pomenesc postum,

În Univers se contopesc neconsumate clipe,

Noi mai așteptăm să ne crească îngerești aripe.

 

 

CAPCANA

 

Cocoașa muntelui era

Jumătate de zăpadă,

Stă zarea înclinat perete

O ține vântul să nu cadă.

 

Frunza pomilor îngână

Foșnetul subtil de ploaie,

Calm și imperceptibil melcul

Discret iese din căsoaie.

 

Greu târăște cheratina

Cu bun simț de specialist,

Pe uda frunză argintată

Ca un delicat teribilist.

 

Se mândrea cu ochi în coarne

Și se încredința astfel,

Că nimeni nu o să-l răstoarne

Ori s-ajungă într-o zi la el.

 

Își încearcă gelatina

Pe o dâră neumblată,

Dar din absurdă întâmplare

Sosi și clipa blestemată.

 

Continue reading „Stelian PLATON: Nouă Apocalipsă (poeme)”

Corneliu NEAGU: Salcâmii

SALCÂMII

 

La margine de sat au înflorit salcâmii,

o, Doamne, ce beție în parfumul lor !…

Pe crengile-nflorite se-adunau lăstunii

iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.

 

Și dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire

privirea ta, de lung extaz în asfințit,

când sub salcâmii înfloriți și scoși din fire

noi ne iubeam pe-o margine de infinit.

 

Vrăjiti treceam prin galaxii necunoscute,

gustând din adâncimi de cosmos elixir,

ne întorceam apoi pe nefirești volute

când soarele venea râzând de la nadir.

 

De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,

iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor !…

Când dragostea dintâi fără motiv dispare,

nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

7 mai 2020

 

Gabriela NEGRU-VODĂ: Stele fără nume (poeme)

DIMINEAȚĂ

A sunat alarma. M-am trezit instant. Ciudat, neuronii mei recepționează uluitor de repede sunetele acestea destul de uzuale, iar corpul deja e învățat să se trezească din transă odată cu propagarea primei unde sonore în spațiul acesta îngust, ce se rezumă la câțiva metri pătrați. Am dormit doar 4 ore! Iarăși, iarăși m-am culcat la oră târzie, știind că ziua de mâine se preconizează a fi una grea, ca și restul, de altfel. Am adormit cu gândul la fericire. Ah, dacă mi-ar citi cineva gândurile, m-ar crede nebună…

Nu m-am putut trezi complet… Prea bezmetică eram. Draperiile trase și întunecimea de afară confereau atmosferei o doză de sinistru, iar eu, temându-mă de întuneric, mi-am zis că cel mai sigur o să-mi fie înapoi în pat. Eram conștientă că trebuie să realizez ceva, de vreme ce mi-am pus alarma, dar forța de atracție a pernei în momentul  acela era mai mare decât orice forță existentă în natură.

Cu mintea încă încețoșată, am încercat să schițez câteva file de imaginație. Da, mereu înainte de somn îmi place să-mi imaginez lucruri care n-o să mi se întâmple vreodată. Sunt o fire extrem de visătoare, dar, în același timp, conștientă de improbabilitatea absolută a unor evenimente. Paradoxal, se spune că absolutul nu există, însă eu parcă aș vrea să cred în existența lui.

Peste câteva secunde eram deja refugiată în brațele somnului. Singurele brațe care mă primesc indiferent de timp, aspect și stare. Ora aceea, pe care am dormit-o, mi s-a părut o clipă! Încă o clipă, pe care am adăugat-o la colecție. A trebuit să mă ridic din pat, forțată de circumstanțe. Vai, cât îmi poate plăcea să dorm! Dar na, e târziu. Norii deja s-au împrăștiat, draperiile sunt trase. Nu mă mai pot preface că e încă noapte. Am în față o zi grea, dar trec eu peste! Cu condiția ca diseară să mă culc înainte de miezul nopții…

 

 

FĂRĂ NUME

 

Îți sărut ochii

Îți sărut plânsul

Îți sărut părul învăluit de miresme

Îți sărut fruntea albă

Îți sărut buzele roșii arcuite

Parcă pentru a se contopi cu ale mele

Îți sărut încheietura mâinii

Îți sărut întreaga ființă

Nepământeană, neajutorată

Cauți adăpost în brațele mele

Te strâng la piept

Dăruindu-ți inima mea

Și te sărut pe suflet.

 

Un fir de iarbă

Îmi atinge dulce fața

Mireasmă de primăvară

Îmi invadează instant nările

Mă simt ca și cum

Mi-aș pierde din putere

și m-aș porni într-o călătorie

spre țărmurile ,,nepătrunsului ascuns”.

 

***

Uneori aș vrea
Să mă fac mică, mică
Precum un șoricel
Sau poate, ca o libelulă.
Și să mă ascund de ochii lumii
Sau poate de mine însămi
Într-o crăpătură din perete sau poate
Într-o spărtură din tavan,
Continue reading „Gabriela NEGRU-VODĂ: Stele fără nume (poeme)”

Costel ZĂGAN: Poeme infracționale

NAIVITATE

 

În
fiecare
dimineaţă

 

Azvârl
cât
colo

Masca nopţii

Şi
neavând
încotro

Toată
ziua

Calc
în
stele

 

 

INIMA NOPŢII

 

Cum
simt
tăcerea

Târându-se

De-a lungul
pereţilor

Camerei mele
somnoroase

Mă arunc

În
primul
poem somnambul
disponibil

Şi

tule-o
frăţioare

De-a
latul
nopţii solare

 

 

POEM DE MUTAT MUNŢII DIN LOC

 

Parcă
visul
s-ar
furişa

Din
măruntaiele nopţii

În
noaptea fragedă
a
trupului

Parcă stelele
vijelios
se-nalţă
din
veşnicia sufletului

Visez şi zbor

Dintr-un vis
în
altul

Parcă
visul
mi-ar
ascunde-n cuvinte
înaltul

Parcă
norii
trec

Parcă
munţii visează

 

 

POEZIA NU-I UN STOMAC

 

Poemul se revoltă

Niciun
cuvânt

NU exprimă
adevărul

Niciun adevăr

NU
se limitează
la
cuvânt

 

 

ULTIMA TOPICĂ

 

Firesc

Poezia
extremă

Se
învecinează
cu
tăcerea extremă

Cu
moartea
adică

Nu

Cu
Dumnezeu

O
tăcere
mai
mică

 

 

NE AŞTEAPTĂ O APOCALIPSĂ CUMSECADE

 

Ca un
obuz rămas
neexplodat
de la
ultima revoltă
a
îngerilor

Cerul

Îşi întinde
aripile neliniştite

De la
primul
la
ultimul înger

Dumnezeu
cu
fitilul fulgerului
în
mână

Ezită

Oare

E suficient albastru

Pentru
o
Apocalipsă

Cât
de
cât

Normală

 

 

ADAM N-A FOST MATEMATICIAN

 

Poate

trei

Este
adevărata
poartă
a
infernului

Îmi
şopteşte
singurătatea

Deschizând
ochii

C-o
lacrimă

 

 

CURCUBEUL ÎNDRĂGOSTIŢILOR

 

S-a amânat
vizita de lucru
a
lui
Dumnezeu

Bacovia
mătură tacticos
ultimele rămăşiţe

Violete

ale
mileniului doi

Hai
Doamne
mai repede

Continue reading „Costel ZĂGAN: Poeme infracționale”

Dorel SCHOR: Treaba mea (ziceri)

*   S-a aprobat să avem păreri diferite…

*   Plângem după viața de care ne plângeam (i).

*   Trei reguli pentru armonia conjugală în timp de corona: 1. soția are dreptate, 2 și 3 idem.

*   Uneori ideile pot fi și folositoare nu numai interesante.

*   De o bucată de vreme, laurii nu mai sunt legați de merite (Liviu Antonesei).

*   Ce cred eu despre mine e treaba mea. Și ce cred alții, tot!

*   M-am bucurat nespus, adică nu am spus la nimeni că m-am bucurat.

*   Doctore, nu-mi prescrie analgetice, eu prefer oralgetice…

*   Cutare e chiar tâmpit sau se preface?

*   Cu cât gândesc mai mult, mă întreb dacă îmi folosește la ceva (Platon).

*   Ar trebui să se lase de fumat cine nu are bani de țigări.

*   Nu-i poți mulțumi pe toți oamenii fără să minți o parte dintre ei.

*   Ics are dreptate… Și la ce îi ajută?

*   De obicei nu ești ce scrie pe tricou.

*   Cu cât trece, timpul scade dar devine tot mai valoros (Zoltan Terner).

*   Memoria mea funcționează perfect, dar mai încurcă lucrurile…

*   Interesant articol. Dacă știam nemțește, înțelegeam fiecare cuvânt.

*   A avut de ales între albastru de metilen și verde de Paris. Ei, sigur că a ales Parisul, cine a auzit de Metilen ?

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel