Autor: logosadm

Boris DAVID: E luna mai…

Boris David (Daris Basarab)

(n. 10 mai 1929, Ismail –   d. 1 septembrie 2015, București )

 

E luna mai…

 

E luna mai ce-aduce iar tristeţea –

Tristeţea anilor ce vin –

În casă-s flori ce-aduc tandreţea,

Şi-năbuşă al meu suspin.

 

E luna mai cu flori şi cu capricii –

Un amalgam de bun şi rău –

Cu-n soare ce trezeşte vicii,

Şi-n suflet sapă-un mare hău.

 

Chiar şi-n politică are răsunet –

Noi am avut un 10 mai!

Pe cei nemernici, ca un tunet,

Maiu-i trezeşte pe-al meu plai.

 

Se umflă-n pene, se revoltă,

Stâlcind azi sensul lunii mai.

9 mai ’93

 

 

Ce trec eu astăzi în revistă…

 

Ce trec eu astăzi în revistă,

E-un lung şirag de amintiri –

Chiar dacă-mi par doar amăgiri,

În sufletu-mi ele există.

 

Chiar dacă trecerea-n revistă

E-un semn ce-anunţă despărţiri –

Cu izul lor de împliniri,

Mai mult ca ieri, ele persistă.

 

Preziua morţii te împinge

Să retrăieşti ce-a fost mai bun –

Regretele sunt doar un fum,

Iar fumul cerul nu-l atinge.

 

De-aceea trecerea-n revistă

E-un lung şirag de despărţiri…

17 apr.’95

 

 

Hristos a înviat!

 

„Hristos a înviat!” … „Adevărat a înviat! ”

Sunt vorbe ce le spunem de milenii –

Legende însuşite de mirenii

Ce clerul îl urmează ne-ncetat.

Continue reading „Boris DAVID: E luna mai…” →

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Eradicarea gripei porcine

         Luna decembrie a unui an fast. Şomaj, criză, foame ca la balamuc, promisiuni deşarte… În plus, colac peste pupăză, epidemie de gripă porcină, transformată de reporteri în pandemie ca să sune mai bine în urechile poporului. Dar acesta, poporul deci, cam nepăsător din fire, rămâne indiferent şi la măreţele realizări ale guvernului dar şi la spaimele transmise prin mijloacele mass-media.  Marile sale griji erau, la această vreme, porcul, ţuica fiartă, şi ieşirea din post pentru nişte chiolhane temeinice, din zori şi până în noapte, fără să te temi de afurisenia popii sau, şi mai rău, de a nevestei care nu te mai trata cu varză acră ca să-ţi treacă mahmureala.

            În zadar se face reclamă disperată la noul vaccin împotriva gripei ucigaşe, degeaba apare pe micile ecrane, seară de seară, un domn doctor de la minister care ne prooroceşte mai ceva decât în Apocalipsă, poporul e cam chior şi o arde pe muzică populară sau lăutărească. Aflată şi asta din belşug, după ce termină de ameninţat don’ doctor. Destul de ofticat şi el fiindcă cumpărase pe bani grei şi cu un comision baban o câteva tone de vaccin şi i se mucegăiau în cămară. Ca să nu mai vorbim că unii, dintre cei care nu puseseră botul la afacere, băgau nişte strâmbe de toată frumuseţea vorbind despre efectele nocive ale vaccinului. Unele mortale pe timp scurt şi deosebit de grave pe timp mediu şi lung. Dar cum poporul este vestit pentru vigilenţa şi înţelepciunea sa, îşi băga picioarele în tratament susţinând sus şi tare experienţa sa milenară. Adică aia bazată pe usturoi, rachiu, lebăr, tobă, cârnaţi, şi năduşeală la aşternut cu nevasta, cu mândra, ibovnica, vecina, cuscra, fina, naşa, soacra, în fine, cu cine se nimerea, deoarece noaptea nu are importanţă, că tot nu se vede nimic. Să nu uităm însă că suntem în ţara tuturor posibilităţilor. Prin urmare…

            Cam pe la Sfântul Ion când deja dădeau semne de oboseală până şi cei mai vajnici petrecăreţi, iar în grajduri vitele răguşiseră de atâta zbierat şi cădeau de foame, cel mai bun prieten al oamenilor, televizorul, transmite o ştire zguduitoare. Un mare cântăreţ de manele, până acum necunoscut, moare călcat de tramvai. Era ce-i drept cam beat şi de fapt fusese împins pe şine de concurenţă, însă forurile medicale constată că bietul om era infectat cu virusul noii gripe. Adică aia porcină care bântuia din primăvara trecută şi nu prea reuşise să facă cine ştie ce ispravă.

            Poporul este zguduit! Hai, soro, că una ca asta nu se poate! Păi, cum nici chiar artiştii nu au scăpare? Înseamnă că e jale mare şi musai să ne facem vaccinul aşa cum ne anunţa, din nou, cu o figură extrem de tristă, acelaşi don’ doctor. Neamul se repede disperat la făcut injecţii. Mai ales că erau gratis. Primii sunt, ca de obicei, înţelepţii pensionari, bucuroşi nevoie mare că, iată, apăruse un nou prilej de stat la coadă, de schimbat impresii despre încălzirea globală şi aventurile tipei ăleia beton de la emisiunea de duminică seara, aia care nu-i mai ajunge cât are şi o dă la greu prin străini plus multe alte subiecte pasionante, vitale chiar, acum după sărbători.

            Unde mai pui că şi panarama e în toi. Medicii şi asistentele bufnesc şi trăsnesc deoarece nu iese nici un folos din toată munca, solicitanţii că acesta e dreptul lor, politicienii din opoziţie că uite, guvernul lasă poporul să moară şi nu mişcă un deget, cei de la guvernare că: noi v-am tot spus, da’ voi nesimţiţilor… Iar televiziunile, fericite, trimit reporteri să aţâţe lumea care atât aşteaptă. Continue reading „Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Eradicarea gripei porcine” →

Mircea DOGARU: Câte degete are „mănușa” dumneavoastră, domnule Viktor Orban?

Scrisoare deschisa premierului Ungariei

 

Motto:

„A pretinde că în România se desfășoară o revoluție ROMÂNĂ, declanșată de un ungur, Laszlo Tokes, e ca și cum ai spune că elefanții zboară, dând din urechi, din floare în floare și le polenizează!”. (Cpt. Mircea Dogaru, 22 decembrie 1989, orele 20:00, pe DN1, între Otopeni și București. Declarație făcută în fața „Jurnaliștilor fără frontiere”)

 

Domnule premier Viktor Orban,

Recunoscându-vă calitățile reale, dovedite în promovarea intereselor poporului ungar, oricât de strâmbe și de utopice ar fi acestea, nu pot să nu remarc ipocrizia falsei poziții conciliatorist-diplomatice, adoptată de dvs. în fața recentei poziții, poate nefericită, poate premeditată, avută de Președintele României, în cazul, electoral construit al Proiectului Legislativ de Autonomie Teritorială „Secuiască”, proiect devenit un fel de Hopa-Mitică al politicii dvs. și a UDMR. Și nu pot să nu răspund amenințării voalate care transpare din afirmația dvs. că „Dacă vom fi nevoiți, vom ridica mănușa aruncată”! O fac tot „diplomatic”, apelând la un set de întrebări născute din „suspiciunea rezonabilă” că, atunci când ați fost selectat din cortul mamei dvs. și transformat în „hungarus pur”, ați primit și un altfel de instructaj, pe linia New Age, în scopul manipulării și împingerii spre dezastru a poporului frate ungar. În treacăt fie spus, pentru mine ca istoric, permanenta jonglerie de la 1871, când s-a dat ordinul construirii unei „națiuni omogene” (din unguri și deznaționalizați ai tuturor etniilor) cu termenii „ungur”, „maghiar”, „secui” și „ceangău” nu ține! Așadar…

Domnule premier,

Va mai amintiți când v-ați dus, acum 31 ani, însoțit de ciracii dvs., ajunși, astăzi, unul Președintele Ungariei, altul al Parlamentului, al treilea Primarul Budapestei (de domnul doctor nu vă reamintesc pentru că a dezertat când a văzut ce enormități debitați și faceți), în Cehoslovacia, să impulsionați și acolo „revoluția”, adică secesiunea teritoriilor locuite de minoritatea ocupantă ungurească? Numai că cehii au optat, spre deosebire de serviciile românești, pentru o „revoluție de catifea”, drept care ați uitat ce ați pățit din partea lor, în special a cehilor pe care demenții New Age i-au botezat „popor slovac”, atunci când v-ați aplecat să „ridicați mănușa”? Că până la Budapesta, unde ați întemeiat din ordin FIDESZ, nu v-ați oprit?

Domnule premier,

Slovacia ca Slovacia, că a fost botezată cândva „Ungaria Superioară”… dar cu România ce-ați avut? Puteți să spuneți, astăzi, de Ziua Mondială a Libertății Presei cu sinceritate, dacă și în ce măsură ați fost implicat în pregătirea, fie și ideologică a cetățenilor români proveniți din familii mixte (româno-ungurești sau româno-săsești, pentru că trebuiau să lanseze lozinci în românește) de KEOD în cele 12 tabere din Ungaria, în vederea „revoluției spontane” din România? În instruirea lor ca luptători de elită în poligonul „din cotul Dunării” sau pe macheta Transilvaniei de la Debrețin? Pentru care machetă, armata dvs. și-a pierdut în 1997 șeful Marelui Stat Major, în funcție de 2 decenii, fiindcă n-a raportat interpelarea pe această temă a omologului său român, gl. Dumitru Cioflină. Cât despre citatul cu „cotul Dunării”, acesta provine din declarația unuia dintre cei 9 teroriști arestați și condamnați pe viață de tribunalele militare românești și pentru eliberarea cărora au behăit și au făcut liste de susținere 2 ani, damele „civice” ale post-revoluției române”! Chiar credeți că li s-a pierdut urma la Aiud sau în arhiva SIPA, închisă și „epurată” de Monica Macovei și ciracii ei?

Domnule premier,

Ați ținut cumva și dvs. în 1990, discursuri patriotice pentru „eroii căzuți în revoluția din România” în fața unității speciale din Seghedin, la ridicarea plăcii comemorative? Ați colaborat atunci cu Rudaș Ernosi, ulterior în denigrarea României, cu Lazlo Tokes care cere astăzi „demisia fără întârziere a președintelui Johannis”? Ați colaborat cu Eva Maria Barki de la Viena și cu Raffay Erno, KGB-istul transfug din Ardeal și erijat în Goebbels-ul lui Lazos Fur, ministrul care a lansat formula „Cine deține pământul, are Ardealul”? Cum ați implicat FIDESZ în acțiunea, declanșată de Lazlo Tokes cu sprijinul unei bănci budapestane și a două bănci vieneze, de achiziționare „pe nimic” sau de „recuperare” prin fals și uz de fals a sute de proprietăți în centrul și vestul României? Dar în „rebeliunea” de la Târgu Mureș, extern pregătită și soldată cu mutilarea televizat-programată a „ungurului” Mihăilă Cofariu? Câți din cei 7.000 de luptători unguri intrați în România atunci cu pașapoarte false, alături de diversioniști germani, austrieci, ruși etc. au fost oamenii dvs.?

Domnule premier,

Este adevărat că vi se datorează succesul creării „culoarului” de proprietăți pe linia Odorhei-Seghedin pe care, cu știința unor scelerați lideri ai României băsiste, intenționați să faceți trei autostrăzi care să lege „Erdely” adică așa-zisul „Ținut Secuiesc Independent” într-o Transilvanie autonomă, de Ungaria? Ați uitat că harta respectivă a fost distribuită, alături de harta Ungariei celor 64 de comitate și de brelocuri bilingve, glorificând „poporul ardelean” și „statul bilingv Transilvania” la congresul secret de la Cluj (fost Clusium, azi Cluj-Napoca) al celor 32 de fragmente etnice europene din toamna lui 2003? O diversiune, bineînțeles, care să atragă atenția proștilor noștri și pe fondul căreia s-a lucrat magistral! Cu ce și cu cât ați contribuit, în acele zile, la inventarea, pornind de la 498 cetățeni români declarați, la recensământ, „secui”, pe linia KGB a „națiunii puțin numeroase, găgăuze” a „Națiunii Secuiești” și a Consiliului Național Secuiesc? Cât ați investit și investiți în trădătorii români proveniți din familii mixte, să lupte în tradiția New Age manistă pentru un „Ardeal independent” sub lozinca „Înalță doamne Carpații cât Himalaya”? Cu cât le întrețineți și astăzi iluzia că trebuie să uite sângele propriilor înaintași sacrificați pentru Marea Unire a Românilor și să se separe ei, Marius Chicos Rostoganii, de „Miticii” de la București? Cu câți bani și cu ce promisiuni au fost mituite loazele noastre să vă susțină acțiunile anti-românești de inventare a unor inexistente proprietăți ale bisericii catolice (clădiri și terenuri) și cât au primit magistrații noștri trădători să dea statut juridic aberației numită „Starea romano-catolică”? O aberație lingvistică de tipul „Bazinului Carpatic” (furat hidrografiei și operat prin ștergerea cu guma de pe hărți a Carpaților Occidentali, ca să rezulte o ciupercă nucleară botezată „Ungaria Sf. Ștefan”) sau de tipul noului proiect șterpelit astăzi de dvs. domeniului protejării mediului și pe care l-ați intitulat „Zone Naționale Protejate”? O invenție pentru care ați comandat în România 1.000.000 de semnături și pe care vreți să o băgați în foarte scurt timp pe gâtul Comisei Europene!

Domnule premier,

Cât la sută din planul lui Miklos Horthy din 1921 de „agresare a României la pace”, permanent actualizat de un Heinrich Werth sau Kos-Karoly v-ați însușit? Și de ce ați făcut-o? Nu cumva, pentru că, de doi ani Putin v-a cam dat cu flit, inclusiv în Programul nuclear, pentru că s-a prins că jucați la trei capete (SUA, Germania, Rusia), dvs. fiind, în fapt, dincolo de gargara anti-Soros omul comunism-globalismului și al Noii Ordini Mondiale?

Cât v-a costat mita pentru restituirile ilegale, către urmașii foștilor optanţi sau fasciști unguri, prin falsificarea datelor istorice și actelor, pentru proprietăți românești adjudecate, inclusiv ale armatei (28.500 ha și zeci de clădiri doar în Harghita și Covasna) sau ale țiganilor români și unguri deposedați de Horthy? Cât sunteți de implicat în pedepsirea de către politrucii din CNA a posturilor de televiziune sau a jurnaliștilor români ca Monica Ghiurco, pentru că au abordat tema restituirilor ilegale? Ați investit și dvs. în îndepărtarea din media românească a realizatorilor și invitaților incomozi pentru naționalismul dvs. de tip horthyist? Cât ați investit în oficializarea limbii ungare în administrația românească prin legi, care, mai nou, uită procentul de 20% al etnicilor sau în recentul și imbecilul Cod administrativ? Cum sprijiniți și cu cât discriminarea elevilor și studenților români față de deznaționalizații amăgiți cu promisiuni și educați ca șovini (nici ei nu știu ce… unguri, maghiari, secui, ceangăi) începând de la grădiniță?

Domnule premier,

Cât ați investit și investiți în UDMR, PCM și PPMT, pentru agitarea anuală dacă nu lunară sau zilnică a sperietorii cu „dreptul secuilor la autodeterminare”? Cât în separarea românilor de ortodoxie și atragerea lor la culte ori secte protestante sau direct la sintagma „catolic=ungur”?

Cât investiți în proiecte gen „Sapienția”, „Compania Husarilor”, sau „Focuri în Ținutul Secuiesc”? Cu cât ați sprijinit extinderea așa-zisului „ținut” (Szekelyfold înseamnă în fapt „Pământul Secuilor” și nu „ținutul”) spre Moldova, în județele Bacău și Neamț sau în Mureșul meu natal? Cât ați investit în demolarea monumentelor eroilor români, nu numai la Buda, ci și în România (ex. la Oradea) în lichidarea cimitirelor eroilor noștri ca la Ditrău, în umplerea orașelor transilvane de denumiri stradale și busturi ale criminalilor unguri de război (exemplu Albert Wass)? Cât în aducerea de arme și muniții declarate exponate pentru muzeele sătești de istorie sau pitite de „șamanii de Covasna” în subsolurile bisericilor, din 1990 și până astăzi (Jos pălăria pentru ingenioasele conserve cu cartușe pe post de boabe de fasole și pentru grenadele ofensive pe post de mingi de tenis!)? Cât v-au costat echiparea, instruirea și dotarea noilor „gărzi” ale „zdrențăroșilor” în pădurile noastre, care încă nu au luat drumul Austriei? Cât costă cele 8 baze de pregătire paramilitară camuflate în „cluburi de paint-ball” (două în Bihor, câte una în Cluj și Mureș, patru în Harghita)? Cât a costat închiderea aeroportului de la Târgu Mureș, de mare importanță pentru partenerii noștri strategici, spre a fi înlocuit de aerodromurile de la Ghindiu și Nisentea, pe cale de a deveni aeroporturi „private” sau de cele, deja proiectate, de la Ciceu și Cekend?

Domnule premier,

Da! Aveți dreptate! Proiectele „Autonomia Ținutului Secuiesc” și „Trianon 100” în care ați băgat sute de milioane de euro, sunt baloane de săpun! Fațada pentru proști și cârpa roșie pentru tauri! Dar cât investiți în proiectul real, acela ascuns în spatele lor și intitulat pragmatic „Programul de Dezvoltare a Bazinului Carpatic Unitar”, prin care vreți să dați ungurilor din afara granițelor dvs. iluzia că trăiesc în Ungaria? Cât v-a costat organizarea separată a oamenilor de afaceri de etnie ungurească din România prin Conferința de Afaceri discriminatorie, inițiată recent (11-12 februarie a.c.) de Peter Ferenc, la Târgu Mureș? Și asta în scopul creării infrastructurii „Camerei de Dezvoltare a Afacerilor din Bazinul Carpatic” dependentă de Camera de Comerț și Industrie a Ungariei (MKIK)? Cât vă costă „Colaborarea între județele înfrățite cu Ținutul Secuiesc” adică piatra de temelie, după Kelemen Hunor, pentru „Colaborările regionale între maghiarii din Bazinul Carpatic”? Continue reading „Mircea DOGARU: Câte degete are „mănușa” dumneavoastră, domnule Viktor Orban?” →

Ileana VLĂDUȘEL: Zmeie

 

Zmeie

 

Hârtie colorată în drum spre soare

Împachetată în formă de scrisoare,

Ducând spre zările nestăpânite

Visuri de băieței și de fetițe.

 

Sfori colorate și- împletite  în joacă

De mâinile micuțe, se îndreaptă

Spre creste neumblate unde prins

Stă timpul pedepsit, pe veci învins.

 

Purtați de vânt, albaștri telegari

Din ziarele aruncate de cei mari

Duc către continente neumblate

Pe coame colorate, bucălate

 

Urme de zâmbete, rămase prinse

Pe creponata pagină. Cuvinte,

Mâzgălituri astăzi neînțelese

Vorbesc de cavaleri și de prințese.

 

Rămase în tivul timpului, agățate,

Stau clipele copilăriei. Toate

Imaculate, calde și cuminți

Cu zmeie colorate, fără dinți.

 

Hârtia colorată odihnește

În scrinul amintirilor. Pândește,

Momentul când visând, se întorc la joacă

Copiii ce le-au dat formă și viață!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

8 mai  2020

Al. Florin ŢENE: Ecouri la romanul “Întoarcerea din cruciadă- Viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste“

Întâmplări triste cu Securitatea și foști studenți, viitori scriitori și ziariști     

            Zilele trecute am primit o scrisoere de la un fost coleg de liceu, profesorul Budică Petre, din județul Vâlcea, în care îmi comunică faptul că a citit romanul meu despre poetul Radu Gyr, care i-au adus aminte de unele întâmplări triste din timpul facultății de filologie de la Universitatea București, din anul  1962.

            Fiind student în anul doi la facultatea mai sus amintită, îi plăcea foarte mult poezia scrisă de Radu Gyr, care încă nu ieșise din închisorile comuniste ,.Petre Budică fiind un împătimit al anticarilor din București, a copiat diferite poezii ale autorului poeziei “Iisus în celulă “, pe care le-a adus în căminul studențesc. Fiind vorba de poeziile “ Dă-mi drumul din temniță. Isuse“, “Îți scriu o carte, mama, din Aiud “,  “Ofrande“ și “Antiteză “.

            Datorită acestui fapt trei colegi de an au raportat Securității deținerea acestor poezii de către colegul lor Budică Petre.

            Aceștia sunt: Niță Victor, născut la 6 noiembrie 1941, viitoar scriitor și ziarist care avea nume conspirativ “ Cazan Costel“ conform adresei CNSAS nr.P 1599/03/ 1911.Datorită acestui fapt  studentul Budică Petre a fost dat afară din UTM și anchetat la secția de Securitate din București, str.Ștefan Furtună, colț cu Plevnei. Un rol important de a nu fi dat afară din facultate l-a avut, pe atunci, asistentul Eugen Simion, actualmente academician.

            Dar să vedem cine este Victor Niță:  poetul și gazetarul Victor Niță s-a născut  în 1941 pe plaiuri moldave, în comuna vasluiană Grivița –, erau timpuri grele, în vara acelui an. România intrase în război, iar părinții nu știau dacă pruncul va trăi. A trăit. În vremea cumplitei secete postbelice, familia lui a plecat la Hunedoara. De atunci, Victor Niță se va atașa de acele meleaguri unde și-a petrecut o parte din copilărie, adolescență și alte vârste tinere. Absolvent al Literelor bucureștene (1968), a devenit, în 1974, ziarist – de linia întîi – la revista „Flacăra”, condusă, între 1973 și 1985, de poetul Adrian Păunescu. A rămas la această publicație pînă în 1988, cînd s-a transferat la „Sportul”. După 1989, a lucrat în mai multe redacții, la „Ora”, „Expres”, „Evenimentul zilei” sau „Cotidianul”. În 1984, a publicat, la Albatros, volumul de versuri “Turnul Neboisa” (numele unei fortărețe a Castelului Corvineștilor). Iar în 2002, cartea de literatură pentru copii “De-ar fi toată viața vară!”, ilustrată de soția sa, artistul plastic Lucia Niță-Martin.

 

 

 

            Un alt coleg care îl turna la Securitate pe Budică Petre și pe colegul, viitorul scriitorul indianist  George Anca, a fost poetul Paul Tutungiu care avea nume conspirativ “Vasilescu Ion “, conform adresei CNSAS nr.P.1599/03. Din 21 octombrie 2009.Acesta a dat informație privind deținerea de către Budică Petre a poeziei “ Dă-mi drumul din temniți, Isuse“ de Radu Gyr și a altor două poezii. Nota informative avea nr.361 din 11 aprilie 1962, în care ofițerul a stabilit următoarea întâlnire conspirativă cu acest student în 25 aprilie 1962.

            Să vedem cine este Paul Tutungiu: se naste la 6 mai 1941, în Cernavodă, județul Constanta.Este poet. Fiind fiul lui Pavel Simion Tutungiu, ofiter, si al Silviei (n. Constantinescu).
Termina liceul la Călărași în 1959, apoi lucreaza în mină, la Petroșani. După absolvirea Facultății de Filologie a Universității din Bucuresti  în 1966, este redactor la ziarele “Steagul rosu”. “Dimbovita,” “Tirgoviste” pâna in 1971, apoi este corespondent de presa la Piatra Neamt  în perioada 197l-l974; apoi redactor la revista “Teatrul”.

Debuteaza în 1959 cu poezie în “Luceafarul”.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Ecouri la romanul “Întoarcerea din cruciadă- Viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste“” →

Eleonora SCHIPOR: Ziua Înțelegerii, a Victoriei!

             Anual în ajunul zilei Victoriei comemorăm pe participanții războiului, pe toți cei ce au avut de suferit în vremea deportărilor staliniste, au fost împușcați la Fântâna Albă.

            Cu ani în urmă le invitam la școală pe participantele la cel de-al doilea război mondial, foste profesoare la școala din Cupca, Elizaveta Bogdaniuc și Zinaida Poleanscaia, pe urmă cu elevii noștri le vizitam acasă. Cu câțiva ani în urmă ambele fiind în etate, au trecut în lumea celor drepți. Acum le pomenim la cimitirul din sat. Aici, în cimitirul satului Cupca, își doarme somnul de veci  Zinaida Poleanscaia. Elizaveta Bogdaniuc își doarme somnul de veci în cimitirul din satul Pătrăuții de Jos.

            Anul trecut, cu un grup de elevi de la CIE Cupca, cu buchete de flori și lumânări, am fost la cimitirul local, unde am păstrat un moment de reculegere, am depus flori, am vorbit despre cele două foste profesoare.

            Fiica ei Tatiana Poleanscaia, tot fostă profesoară, a venit la cimitir cu o măsuță mică pe care a pus o fotografie de a mamei sale, medaliile sale, diplome, mențiuni. A vorbit frumos despre mama ei. De asemenea a dat de pomană pentru sufletul mamei sale.

            Pe urmă am aprins lumânări și am rostit rugăciuni  pentru sufletele celor răposați la capelița ce se află nu departe de biserica locală.

            În coridorul școlii, la bibliotecă și la muzeu am organizat expoziții de cărți, ziare, reviste, fotografii despre acele evenimente. Despre cel de-al doilea război mondial, Ziua Înțelegerii, a Victoriei s-a vorbit și la lecțiile de istorie, literatură, dar și la toate celelalte.

 

            La pregătirea acestor comemorări  și-au adus aportul membri comitetului școlăresc în frunte cu președinta lui Marta Belici, cât și membri cercului de tineri muzeografi.

 Anul acesta îi vom pomeni pe toți doar în gând. Când va fi posibil ne vom duce măcar la capelița ce se află nu departe de biserică, și vom aprinde lumânări întru memoria tuturor.

            Asemenea măsuri educă la elevi simțul responsabilității, îi fac să nu uite pe cei  care s-au jertfit pentru noi, îi fac să simtă că memoria rămâne mereu vie.

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

8 mai 2020

Mircea Dorin ISTRATE: Clipita vieții

CLIPITA  VIEȚII

 

Cea trecătoare viață de-acum se înserază

Și-n vatra celui suflet mocnind se sting tăciuni,

Se-ngreunează pleoapa clipitei ce-a fost trează

Și-ncet se-nchide veacul cereștilor minuni.

 

Vâslașul bărcii vieții te trece în visare

Pe lacul cel cu unde săltate-n clipocit,

Din mal de începuturi spre celălat în care

Ti-i duce în uitare spre larg nemărginit.

 

C-atâta-i dară viața, o trecere-ntre maluri

Pe lacul de sparanțe ce pare nesfârșit,

Te urcă și coboară mereu a sale valuri,

În glorii și-n genune, învins ori fericit.

*

Aceasta-i  soarta lumi-n ceresc și pe pământ,

O naștere-i în toate și-un strop de viețuire,

În prima-i bucurie, dorințe și avânt,

O ardere-n văpaie a toate ce-s trăire.

 

Apoi, spre coada vieții se domolesc mai toate,

Se-povărează omul cu câte a făcut,

Iar spre sfârșit, la urmă, ne-ntrecem în socoate

Din tot ce-a fost trăire, din câte noi le-ai vrut.

**

C-atâta-i dară viață, trăire, nostalgie,

Amar, durere multă, speranțe și visare,

O clipă ce-i cuprinsă în lunga cea vecie,

Cu-n ieri, un azi și-un mâine, de-apururi trecătoare.

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

6 mai , 2020

 

 

Dorel SCHOR: Arie Lamdan – o expoziție virtuală

   
    Pictorul Arie Lamdan este un artist foarte prolific și un motociclist pasionat. Ce poate face el în aceste vremuri de corona care îi limitează posibilitatea deplasărilor? Pictează. El cultivă cu aceași pricepere și talent câteva stiluri în care se descurcă foarte bine. Si care sunt reprezentate în expoziția la care ne învită, de la  lucrări executate în stilul figurativ, la stilul realist-fantastic, la cel suprarealist sau grotesc. Dar vom găsi și picturi  expresioniste, precum si unele cu aluzii de primitivism.
       S-ar putea spune că obligativitatea de a sta în casă sau în atelier predispune la esențializări cu încărcătură filosofică, la tentația de a picta personaje delicate și elegante, în paralel cu altele mistice sau grotești. Arie Lamdan crează dezinvolt un univers fabulos, dă dovadă de o pricepere exploratoare a culorii și a liniei, rezultând un întreg aspru sau
candid, aparent naiv și sofisticat.
      Interesant că în ansamblu, această expoziție virtuală este generatoare de sentimente optimiste, de care fără îndoială,  avem nevoie în această perioadă. Lucrările lui reflectă experiența sa de viață și, în ultimă instanță, conțin un mesaj curajos.

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Elena BUICĂ: Gânduri despre senectute

Dedicație

Celor care cred că bătrânețea

este  o pacoste

 

Despre bătrâneţe credeam altceva înainte de a o trăi. Trăind-o, mi se pare foarte departe de părerile pe care le aveam în tinereţe, păreri pe care le reîntâlnesc acum la cei mai tineri decât mine. Este foarte ciudat să te simţi tânăr în timp ce societatea te crede bătrân. N-ai cum să cunoşti aceste „trăiri” fără să le trăieşti. Ioana, prietena mea din copilărie, fără nicio clasă primară, dar cu înţelepciunea omului din popor, îmi spunea: “Ştii ce simt eu acu` la bătrâneţe? Că asta o să-mi treacă, aşa cum trece o boală şi o să fiu iar cum am fost, să iau sapa la spinare şi să mă duc la treabă, că fără mine parcă stă lumea în loc”.

Preocuparea mea de acum, cea a scrierilor, de multe ori îmi împinge gândurile spre rosturile scrisului la vârsta senectuţii. Ce gândesc şi ce simt acum? Mi se pare că bătrâneţea poate fi considerată un suflet tânăr într-o carcasă veche şi că în scrieri nu vezi carcasa. Şi mai este ceva de luat în seamă: orarul îmbătrânirii acum este altul, durata  vieţii a crescut cu 10-20 de ani faţă de anii `80. Eu m-am pensionat “de bătrâneţe” la 55 de ani, iar fiica mea, aproape de acestă vârstă, este în culmea aptitudinilor de muncă.

Scurgerea anilor poate să rideze pielea, dar sufletul nu, iar în domeniul scrisului, poate fi un câştig în plus. Atins de aripa timpului, vigoarea trupului seniorilor a trecut de partea cealaltă, a sufletului şi flacăra vie a tinereţii a devenit lumina de mai târziu, iar experienţa lor poate să valoreaze cât iniţiativa tinerilor. Mulţi tinerii care dau târcoale scrisului, chiar daca sunt înzestraţi cu har, nu rămân pe acest tăram, mai ales dacă acesta se face prin voluntariat, aşa cum sunt multe publicaţii. Ei se orientează mai mult pe planul împlinirilor existenţei practice. Scrisul cere o relaxare pe care tensiunea problemelor zilnice nu le-o îngăduie prea mult.

Senectutea îşi are incontestabil valorile ei. Ea poate fi o vârstă eliberată de dorinţa aurului şi a averii pe care să le înlocuiască cu mireasma fânului cosit, cu frumuseţea macilor înfloriţi, cu doine ascultate în fapt de seară pe pragul casei bătrâneşti, cu seninul cerului, şi oceanul de stele, cu puritatea albului zăpezilor şi treptat cu toate minunile simple care dau sensul cel mai profund al vieţii. Senectutea te eliberează de gânduri ascunse, de calcule impure, lăsându-ţi loc pentru  armonie, echilibru, măsură în tot ce faci, te întoarce spre nevinovăţia din timpul prunciei. Porţile sufletului sunt mai larg deschise încât, scânteile de lumina şi căldură îşi găsesc calea mai uşor spre semenii lor. Trăirile sufleteşti rămân vii, nu îmbărânesc în ritmul trupului. Strunele viorii inimii mai pot spune taine în şoapte, gura mai poate gusta nectarul florilor de suflet, mai poate să soarbă roua de pe flori, urechea mai poate să asculte un cântec lin, uitând de tot şi toate, ochiul mai poate să se înveselească la culorile vieţii, să privească seninul cerului cu oceanul de stele, obrajii pot să se bucure de adierea unui vânticel cu mirezme de primavară, să se lase mângâiaţi de seninul dimineţilor însorite şi nu de puţine ori se poate întâmpla să-şi piardă firea trăind la temperaturi înalte ca în anii tinereţii.

Primesc pe internet nenumărate reviste on-line şi nu am putut remarca pe nicăieri diferenţa de vârstă între semnături. Dacă ai ceva de spus, o spui cu harul atât cât l-ai primit de la bunul Dumnezeu. E citit sau nu un autor, indiferent de vârstă, contează doar ce spune şi cum spune.

Scrierile seniorilor nu sunt invitaţii la trăiri într-o lume depăşită. Chiar dacă vorbesc de alte timpuri, ei extrag esenţe care au caracter de permanenţă. Sunt sondaje care pătrund în receptorul senzaţiilor şi ale trăirilor, scrieri izvorâte dintr-o mare altitudine sufletească, de o mare înălţime creştină şi profund romanească. În scrierile seniorilor se oglindeşte bogata experienţă de viaţă filtrată prin sita vremii. Faptele de viaţă revin la suprafaţă ca dintr-o lume a misterelor, ca nişte  tablouri dintr-un muzeu privite de la distanţă şi în linişte, acum cu alte faţete, formând un nou izvor de viaţă şi de înţelegere.

Şi mai este ceva de care trebuie să se țină seamă, nu suntem toţi egali în faţa bătrâneţii, nu întotdeauna vârsta înaintată înseamnă şi declin.  Există o artă de a îmbărâni frumos, să rămâi în interior tânăr, activ, prezent. Mulţi oameni se păstrează tineri la 70 de ani pentru că ştiu să fie optimişti şi să râdă de cei care au îmbătrânit la 20 de ani. Dacă anii zbârcesc pielea, lipsa de entuziasm zbârceşte sufletul.

Pentru anumite forme ale inteligenţei, cum este cea verbală, la bătrâni pot pune în evidenţă performanţe maxime care se menţin în bună măsură mulţi ani. Sociologii o numesc inteligenţă cristalizată ce are la bază interacţiunea aptitudinilor rezultate prin socializare şi educaţie, e vorba de o inteligenţă fluidă.

Bătrâneţea este o vârstă intersantă despre care nu s-au facut destule studii şi cercetări, se cere o abordare mai realistă a vârstnicilor. In studiile care au aparut, specialiştii au ajuns la concluzii luminoase, că vârstnicii ştiu mai bine să valorifice timpul şi să evite situaţiile de stres, să iasă din situaţii grele, să-şi valorifice creativitatea, că pot fi înţelepţi, dar nu acri, săritori, dar nu dominanţi, demni, dar nu aroganţi. Am fost surprinsă şi eu când am citit că specialiştii, având asemenea argumente, consideră bătrâneţea ca cea mai fericită perioadă a vieţii şi m-a străbătut un fior: nu e chiar rău dacă îmbătrâneşti, dar să nu uiţi să fii tânăr.

Acesta este un punct de vedere diametral opus cu ceea ce ne obişnuise comunismul. Astăzi, mulţi români au o adevărată oroare pentru bătrâneţe pe care nu am remarcat-o şi la alte popoare pe unde m-au dus paşii, iar Canada, ţara în care trăiesc acum, poate fi un bun exemplu. In România  întâlneşti adesea tendinţa de excludere a bătrânilor din viaţa socială şi de a-i obliga la mai multe exercitii fizice pentru a se da la o parte din calea altora. Când se vor aşeza lucrurile în rostul lor şi în România, oamenii mai tineri vor înţelege că bătrâneţea, e un fenomen complex şi poate fi toamna rodului bogat şi  un adevarat tezaur de înţelepciune, aşa cum am pomenit din moşi-strămoşi.

Şi dacă atributul bătrâneţii este înţelepciunea, de ce să fie lipsită literatura de acest tezaur? Şi dacă senectutea este perioada când ai urcat pe cele mai înalte culmi ale vîrstei, nu-ţi vine în gând întrebarea: dacă tot sunt pe vârful dealului, de ce să nu admir panorama vieţii şi să mă bucur de ce văd? Ştim cu toţii că e mai bine să fii pe deal, decât sub el.

***

CÂND COBOARĂ SOARELE-N APUS

În ultimele decenii ale zilelor noastre, a ieșit la iveală un fenomen cu care omenirea se confruntă pentru prima oară, fără să se găsească o rezolvare rezonabilă. E vorba de creşterea speranţei de viaţă și îmbătrânirea populației, ca urmare a progresului tehnologic care permite explorarea și tratarea, chiar protejarea ori transplantul diferitelor organe, iar în viitorul apropiat biorobotica. Acest fenomen constituie o problemă socială deosebit de importantă și  complexă,  fiindcă necesită găsirea unor soluţii pentru păstrarea condiţiei de demnitate, în timpul petrecut de viețuitori în anii  senectuţii.

Continue reading „Elena BUICĂ: Gânduri despre senectute” →