Despre existenţa în Cupca a unei biserici ne mărturiseşte un document din anul 1575, adică din timpul lui Petru Şchiopul. Acest lăcaş de închinare se afla în cătunul Selişte. În manuscrisul fostului cantor bisericesc, Vasile Timiş, decedat în 1995, se notează că în partea răsăriteană a satului numită Bohorodice, în grădina unei văduve, cu mulţi ani în urmă se oficia serviciul divin sub patru peri, dintre care unul mai este şi astăzi. Anume acolo, după opinia acestui modest cronicar, s-ar fi aflat cel mai vechi loc de închinare în Cupca.
Mai târziu, pe muchia dealului, a fost înnălţată o altă biserică prin anii 1866-1868. La această biserică veneau mai demult şi oamenii din satul Corceşti. Numai după 1808 Corceştilor li s-a permis să aibă biserica proprie şi preot. Vasile Timiş a încercat în cronica sa să stabilească o cronologie a preoţilor, care au slujit la Cupca, începând cu anii 70 ai secolului trecut. Astfel, în ordine cronologică, păstori duhovniceşti ai cupcenilor au fost: Epaminonda Prelici ( 1877-1903 ), Teodor Bumbac (1913-1914), Gheorghe Pojoga (1905-1918), Gheorghe Velehorschi (1919-1924), Constantin Grigorovici (1924-1935), Nicolae Creţu (1936), Vasile Tcaciuc (1937-1939), Simion Ivaniuc (1943-1945), Alexie Şencariuc (1945-1954) Gheorghe Zmoşu (1954-1980), Ion Amari (anii 80), Gheorghe Florea ( sfârşitul anilor 80 – începutul anilor 90 ), Nicolae Proţiuc 1992-1994). Din 1994 şi până acum la Cupca păstoreşte preotul-protoiereu Vasile Cuciureanu.
Continue reading „Eleonora Schipor: Locuri de închinare la Cupca”
Mitocanul s-a aşezat de o bucată de vreme între noi. Un timp a putut fi ignorat şi marginalizat ca o insectă neplăcută, sâcâitoare şi parazitară. Dar mitocanul nu se împacă a fi ignorat, el trebuie să agaseze direct, împinge din coate, dă cu gura, se bagă în vorbă, se aruncă în fruntea bucatelor, se înmulţeşte, se bagă pe fereastră (după ce ai avut inspiraţia să îl scoţi pe uşa), te scoate din sărite. Mitocanul poate fi întâlnit în tot locul şi, profitând de împrejurarea că lumea s-a clintit din temelii, a ajuns să fie prezent în toate părţile: în politică, în artă, în cultură. Mitocanul a ajuns să decidă şi să aspire la poziţii de comandă. El pretinde onoruri şi se invită la mesele oamenilor de bine.
Luând aminte la dezastrul programat al României postdecembriste (unul semnificativ în plan economico-financiar şi esenţial în plan spiritual-identitar), întru sfidătoarea prosperitate a tâlharilor interni şi externi, nu poţi să nu te întrebi care este câştigul efectiv al milioanelor de români, mulţi dintre ei mai săraci şi mai oropsiţi ca Iov, după aderarea ţării la NATO şi Uniunea Europeană.
La un an de la trecerea lui Artur Silvestri la Domnul, după ce a strălucit ca o puternică stea asupra noastră, luminând si iluminându-ne sufletele, ne doare inima şi sufletul pentru această pierdere – deoarece a devenit al nostru şi noi începusem să fim ai lui.
