În ciuda tuturor neplăcerilor ce au loc în lumea pământească, adevărul este acel conținut care   mai devreme sau mai târziu vine la suprafață cu realitatea lucrurilor întâmplate cândva. Astfel, acțiunea adevărului își face efectul ulterior, prezentându-se cu fapte concrete din trecut. Acest lucru este deja cunoscut în istoria omenirii. Adevărul, ca formă fidelă a realității obiective, este un component mereu ascuns și împotmolit în negura vremii din cauza unor circumstante absurde de timp, însă necătând la toate acestea el reusește să-și spună cuvântul dorit atunci când falsitatea, minciuna și intoleranța atinge apogeul. Acțiunea adevărului, de obicei, suferă mereu din cauza gafelor efectuate de către om în procesul de existență, astfel, producând reprezentări false asupra unei situații, asupra existenței unui act normativ etc., în rezultat, acestea fiind denumite erori/ aberații/ înșelări. În majoritatea cazurilor, erorile sunt provocate de incapabilitatea și incapacitatea omului în a vedea lucrurile în formă corectă și, cel mai grav, atunci când omul devine complice cu impertinența, trădarea și puterea de a domina lumea. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când omul se vede ajuns în capul puterii, având în subordine mase de oameni cărora, prin influență, le pot fi impuse stări de frică, de inferioritate, de neîncredere în sine. O asemenea imagine ce traversează prin viața reală a unui popor, credem, este societatea basarabeană care de-a lungul timpului a cunoscut din plin fenomenul supunerii, al tăcerii, al umilinței, al inferiorității față de sine, aspecte ce domină societatea și la ziua de azi. Respectivele calități ce sunt inhibate în psihologia basarabenilor au fost acumulate în timp, dar, mai ales, din timpul regimului comunist, regim care a subminat tot ceea ce este uman. Astfel, sentimentul de inferioritate, prin umilință, a prins rădăcini atât de adânci întrucât basarabeanul crede că o asemenea realitate este normală în viața omului. Plin de neajunsuri materiale, dar, departe și de cele spirituale, plin de nedreptate socială, basarabeanul continuă să existe în tăcere, o mare parte fiind destul de supus în fața omului putere. Fiind prostit de neajunsurile vieții cotidiene și de atitudinea umilă în fața puterii statale/ omului puterii, basarabeanul acceptă în continuare, cu multă ușurință, să existe cu erorile trecutului, astfel rămânând un adept al trecutului, indiferent de faptul că îi este compromis prezentul plin de incertitudini și fără un viitor decent. Acest lucru se referă, cu precădere, la persoanele de vârsta a treia, dar și la o bună parte din generația mai tânără care, prin smerenie sau și alte calități, contribuie frecvent cu votul majoritar în alegeri locale/ parlamentare/ prezidențiale, astfel determinând viitorul nefast al societății și, totodată, menținând în capul puterii statale personalități cu însușiri negative și cu capacități limitate în administrare.

            Așadar, cu erorile trecutului de până la anii’90, societatea basarabeană rămâne și astăzi teritoriul unde puterea statală a transformat țara într-o anarhie absolută, fiind monopolizată toată sfera de activitate socială și publică. Iar în acest teren al anarhiei și al haosului social există o masă de oameni, poporul care își duce viața nespus de greu de la o zi la alta, traversându-și existența printr-o sărăcie și umilință nemaipomenită. Dacă o asemenea situație de criză ar exista în o altă parte a lumii, atunci aceasta ar fi considerată o tragedie națională, însă în Basarabia contemporană totul se reduce la normalitate, fără a fi abordate soluții urgente de salvare a societății. O realitate în care omul din subordine, omul simplu al societății este privit prin prisma unor dogme din antichitate, iar administratorii acestei societăți, prin acțiunile lor, nu țin seama de nimic și de alții, guvernând totul în mod arbitrar. Starea de dezorganizare și haos instaurată în țară este precum un spectacol fără spectatori, unde guvernatorul își joacă rolul doar pentru a fi interpretat și de a primi plăcere din ceea ce face. Pe când, spectatorii lipsesc din diverse motive: nu sunt bani pentru a procura biletul de intrare în teatru; nu este binevenit rolul și subiectul care urmează a fi interpretat; lipsește pasiunea de a mai privi spectacole cu caracter ironat; lipsește timpul care îi presează; lipsește interesul și pasiunea pentru a se dezvolta intelectual etc. În așa mod, lipsesc multe lucruri în viața omului din societatea basarabeană, însă el se mulțumește și se limitează la ceea ce are și nu mai pretinde la ceva mai mult. Însă, acest lucru convine acelor persoane care joacă rolul în această  reprezentație teatrală, fiind chiar și fără spectatori. Dar nu mai contează această latură, nu mai contează nimic, contează faptul că acțiunea spectacolului este o dramă reală din viața societății basarabene în care oamenii puterii demonstrează prin fapte vizibile cum înrobește propriul popor prin cele mai ușoare căi ale administrării, în așa mod, creând poporului o existență plină de sărăcie și mizerie. De aici vine și fireasca dramă națională a societății, în mod aparte, a celui oropsit de soartă, masele de oameni care sunt prea indiferente față de tot ceea ce se petrece în jurul lor/ în societate. O realitate paradoxală, dar fără precedent.

Continue reading „Galina MARTEA: Erorile trecutului dictează prezentul incert” →