
Înviere –
după ploaia acidă
din nou curcubeul
(Imagine internet)
––––––––––
Vasilica GRIGORAȘ
Vaslui
10 aprilie, 2018

Înviere –
după ploaia acidă
din nou curcubeul
(Imagine internet)
––––––––––
Vasilica GRIGORAȘ
Vaslui
10 aprilie, 2018

Și dimineața se năpusti!
… miezul din noapte deschisese Gara pentru doi,
nu era niciun tren.
țipenie de călători …
dar erau atâtea curiozități că le-ai fi putut lua cu lopata,
niciun semn de șef de gară, de conductori,
matusalemice umbre dădeau ocol
și-un fum de niciunde, rotocol după rotocol …
Orologiul, de o parte, singur!
sau, mă rog, ascundea pe cineva,
trăgea, mamă-mamă, din narghilea …
permutări de suflete moarte, luate câte 99,
adulmecau căderile de stele,
aveau propriile compendii de necrofagie,
încât …
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Și dimineața se năpusti!”

Pășesc spre Rai…
Din câțiva ciorchini de lumină
zdrobiți în căușul palmei Sale
te-a zămislit Dumnezeu,
apoi,
în cupa setoasă a inimii mele
te-a pus, să îmi fii
amețitoare licoare
si leac…
De atunci,
în fiece zori,
de tine-mbătat,
pășesc fericit,
înspre Rai.
–––––––––-
Nicu GAVRILOVICI
10 aprilie, 2018
„Ori de câte ori suntem în îndoială, trebuie să alegem calea prin care greșim mai puțin.”
(Aristotel)
Scriam seva timp în urmă că acest an este unul crucial pentru aşchia de popor român din Basarabia. În primul rând este un an Centenar care ar trebui dacă să nu realizeze Unirea măcar s-o facă mai aproape, mai realizabilă: de la Unirea declarată (frumoasă şi idealizată!) să se treacă la Unirea pragmatică, reală. De asemenea, acest an este unul electoral, în care se va alege noul parlament, de componenţa căruia va depinde cât de aproape va fi Re-unirea. Colac peste pupăză a apărut practic din senin şi problema alegerilor anticipate în Chişinău.
Această problemă a apărut aşa nitam-nisam din hatârul ştim noi cui. Faptul că căţelul Ivan Ceban al buldogului Igor Dodon a tot lătrat, începând chiar după alegerile locale din 2015, nimeni nu-i atrăgea atenţia. Pentru toată lumea însă a devenit clar că în pofida unor neajunsuri în activitatea primarului general al Capitalei D. Chirtoacă, este totuşi o făcătură concertată a tandemului Dodon – Plahotniuc. Îndată după pierderea ruşinoasă la primăria Capitalei a Z. Greceanîi, kremlinezul Dodon a declanşat un adevărat război noului vechiului primar Dorin Chirtoacă. Pentru a zădărnici la maxim activitatea primarului (ce contează problemele orăşenilor. „Enteresul şi iar enteresul” cum ar spune marele Caragiale!) Dodon l-a desantat pe valetul său Ivan Ceban din fotoliul călduţ de parlamentar în cel mai puţin călduţ de consilier municipal. „Scopul scuză mijloacele”. În loc să rezolve problemele orăşenilor acesta la mai toate şedinţele Consiliului organiza circuri şi şowuri de prost gust, bande de granguri socialişti gălăgioşi, organizaţi de el pichetau diferite construcţii (după debarcarea lui Chirtoacă acestea au contenit ca la porunca ştiucii. Problemele cu construcţiile neautorizate au dispărut complet!).
Continue reading „Valeriu Dulgheru: Chișinăul e din nou în fierbințeală electorală locală?”

troiţă-n hotar –
aura-n pâlcul de maci
răvăşit de vânt
–––––––––-
Vasilica GRIGORAȘ
Vaslui
9 aprilie 2018

Liberă a-ți fi ecou
…Și vor scăpăra firele dintre timpuri,
Semănând freamăt de moarte a clipei ego-ului…
…Lumea se va numi viață fără pete albe de dor,
Viața va respira prin orice tril de inimă…
…Flăcările dintre palme vor spinteca trecutul înfrigurat
Spre a-l porni prin tăcuta smerenie a viitorului…
…Copilul din brațele tinereții tale va fi o rugă auzită,
Iar galaxia din care te voi striga va fi răsplata libertății…
–––––––-
Diana CIUGUREANU-ZLATAN
Chișinău
9 aprilie, 2018

apa coboară
liniștea dintre stele
cu stropi din cer
––––––––-
Petru Daniel VĂCĂREANU
Botoșani
8 aprilie, 2018

AURUL MIJIT CU ALBASTRU-I DE OCHI
… nu pot !… îmi striga noaptea,
nu pot și nu pot, și nu pot … uff !
de ce trandafirul meu totdeauna negru ?
oricâte-ncercări … tot negru !
dar noi ți l-am înspicat în licăr !… stelele,
noi ți-am dat ceva polei !… luceferii,
eu ți-am adus ori de câte ori am putut,
cafea cu lapte !… Luna,
iar eu,
eu ți-am pus atâta rece-argint !… polara;
neliniștile se amalgamau și-n alchimiile nesomnului,
insomniile prindeau coif, iatagan …
LACRIMĂ NĂSCUTĂ DIN IUBIRE PENTRU POEM,
desfăcea din pletele ei îmbiinde,
aurul mijit cu labastru-i de ochi
și cât deochi în perdea !
concertul părea pe-ncepute …
nu pot !… iarăși din noapte,
nu pot, nu pot, nu pot … madrigalul,
iar Dumbrava se simțea împănată,
șoaptă cu șoaptă …
ghem visele, desprinse din mătasea nopții,
comandau șoptit caleștile zorilor,
puși pe harță,
zorii mușcau din cântatul de ziuă,
și-atâtea depănări din caere de stele s-au lăsat
în croșete la picioare de zări …
cu tălpile goale, orizontul se pâlpâia
lăsând să pară că s-ar fi el izvor de rază
el !
și totuși dimineața mereu reușește să topească tot,
și din tot,
poleiul cade peste plămădirea topitoriilor de aștri,
din fiertul cărora se aude chiar Luna,
chemată-n uvertura treziei …
și totul se trezește,
că te și miri cum de printre îmbrățișări și mângâieli,
sărutul scapă nevătătmat,
și acuarela lui se desfașă …
tainele însă pier,
sub strânsori de buză !
un măr, tăiat pe jumătate, mustăcea,
se simțea că e-n plus, cumva,
cumva …!
… frunte-mi plecată-mi numai ție, Cititorule !
–––––––
Marin BEȘCUCĂ
9 aprilie, 2018
HORA BUCOVINEI
Bucovineana Horă plânge
departe e – şi iar se strânge
e cântec vechi – din regi uitaţi
odat’ cu grâul semănaţi
fiică de voivozi – Cântarea
plânge c-un ochi – dar cel’alt râde
lucrarea duhurilor hâde
nu s-a lipi – în toată zarea
Hora Bucovineană plânge
lacrimi şi-ascunde – însă – -n pumni
atâtea răni – atâta sânge:
cântarul vremilor se frânge
…din veac se răstignesc cununi…
dar munţii ne surâd – şi-s falnici
căci Ştèfan-Vodă-a dat Cuvânt:
a pus răzăşi în ceruri paznici
Sfântul rămas-a-n Ăst Pământ!
Bucovineana Horă plânge
departe e – şi iar se strânge
umărul regăseşte umăr
ascund martirii fără număr
să nu ni-i ştie-n veci spurcatul
cazac pribeag şi fără lege:
din ceas în ceas – cuminecatul
e bici de foc – e bici ce DREGE!
când Ştèfan braţu-a ridicà
duşmanul se va spulberà
şi se va-ntoarce-n vânt pustiu:
mortul de veci e…doar sicriu!
Bucovineană Horă Sfântă
ne fost-a soră în urgie
duşmanu-i orb – dar Hristos ştie
că orice răni – raze frământă!
în legănări de val – pădurea
pofteşte la ospăţ toţi Magii
iar fruntea Horei nu-i doar una:
e Soarele – dar e şi Luna!
pământul Horei se sfinţeşte
căci pasul Horei hotărăşte
Grădina Maicii-aici să fie
din vecii vechi – în veşnicie!
această glie nu se vinde
cum nu ne vindem Sfânt Părinte
cum nu ne vindem legăminte:
durăm lumini – rugă fierbinte!
cazac spurcat – să-ţi intre-n minte:
pe unde calci tu sunt morminte
de voievozi – paloş de foc!
tu n-ai aici nici rost – nici loc!
n-ai ochi să vezi cum creşte-n suflet
credinţa-n Crist şi nou răsuflet
când Hora face-un pas şi vine
cresc rugăciuni contra jivine!
duşman sărac prin bogăţie
duşman bogat prin tâlhărie
veni-va o lumină vie
cu pustnici sfinţi şi voievozi
să facă rânduială-n sorţi
nu aştepta această zi:
menită-i a te pârjolì
te va preface-n iaduri mii –
păgân adus de prin pustii!
nu aştepta această zi
e ziua ce va resfinţi:
lacrimi – dureri şi rane grele
pe toate va preface-n stele!
vom fi din nou popor de munţi
cu trăsnete pe-a’ noastre frunţi!
popor din astrul numit Jale…
din ceata moşilor cărunţi
vom re-nvăţa a noastră Cale!
nu plânge – Horă-a Bucovinei:
am risipit şi Moara Vinei!
iar sângele vărsat de crai
ne va-mbrăca în sfântul strai:
din nou – popor de împăraţi
lumini-cununi – pe frunţi de fraţi
„Rezultatele din 10 ani de activitate pot fi respirate, consumate, admirate, în ele poți circula, în ele te poți plimba, poți trăi, te poți muta și îți pot lumina calea”, a precizat Dl. Dorin Chirtoacă în debutul discursului de prezentare a raportului de activitate pentru 10 ani în Primărie.
Domnul Dorin Chirtoacă a trecut în revistă realizările din cele 2 mandate și jumătate în care s-a aflat la Primăria mun. Chișinău, subliind că „În anul 2007, Chişinăul era într-o situaţie precara: incapacitate de plată, majoritatea întreprinderilor în prag de faliment, instabilitatea prestării serviciilor publice (furnizarea apei, a agentului termic etc), datorii de sute de milioane de lei fără acoperire financiară, uzura totală a infrastructurii şi a utilajelor, lipsa proiectelor de dezvoltare, mirosul urât din oraş de la stația de epurare, lacul-ruină din parcul „Valea Morilor” etc. Chiar şi în aceste condiţii, în perioada 2007-2017, administraţia centrală, toate Guvernele, precum și Consiliul Municipal Chişinău (CMC), au găsit de cuviinţă să blocheze activitatea primăriei, acţionând astfel, de fapt, împotriva locuitorilor municipiului”, a subliniat dl. Dorin Chirtoacă.
***
Cu toate acestea, a fost evitat falimentul, au fost achitate datorii în valoare de 800 milioane (mln.) lei, a fost stabilizată situația economico – financiară, au fost efectuate reforme și, anual, au fost acumulate rezultate și derulate proiecte importante precum:
În această perioadă de 10 ani, Primăria municipiului Chișinau şi-a desfășurat activitatea împreună cu următorii parteneri: Congresul Puterilor Locale și Regionale al Consiliului Europei (CLRPE), Uniunea Europeană (UE), Casa Regală a Majestății Sale Regele Mihai I al României, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Ambasadele țărilor UE, Ambasada Republicii Belarus, PNUD Moldova, Comitetul Regiunilor al Uniunii Europene (CoR), Conferința Autorităților Regionale și Locale din cadrul Parteneriatului Estic (CORLEAP), Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI), Corporația Financiară Internațională (IFC), Belkommunmash S.A. (Belarusi) și Carpat-Belaz Service SRL, ICLD (Suedia), Primăria Borlange și “Borlange – Energie” (Suedia), Primăria Mannheim (Germania), Primăria București, Primăria sectorului 1, Bucuresti, Primăria Iași, Primăria Alba Iulia, CORINT S.A. (Alba Iulia), Primăria Grenoble (Franța), Seureca (Franța), Primăria Viena (Austria), Primăria Praga (Cehia), Regiunea Reggio Emilia (Italia), UNICEF Moldova, băncile comerciale din Chișinau, în special: Banca Comercială Română (BCR), Moldinconbank, Victoriabank, Moldova – Agroindbank (MAIB), Mobias – Banca (Societe Generale) etc, Efes Vitanta Moldova Brewery S.A., precum și cu alți parteneri.
RAPORTUL
de activitate pentru perioada 2007 – 2017:
“Evitarea falimentului, dezvoltarea stabilă și durabilă a municipiului Chișinău”
Rezultate in perioada 2007- 2017:
Evitarea intrarii in incapacitate de plata si a falimentului municipalitatii, redresarea situatiei financiare a primariei, asigurarea echilibrului financiar, acoperirea cheltuielilor din surse proprii, evitarea falimentarii regiilor si a intreprinderilor municipale;
Crearea a circa 35000 locuri de munca incepand cu 2007 prin investitiile directe care au avut loc, precum si prin deschiderea unitatilor noi de alimentatie publica, prestari servicii, comert etc;
Contractarea de finantari externe pentru dezvoltare cu mentinerea unui grad redus de indatorare al municipiului – 12 % din bugetul anual, ceea ce permite continuarea contractarii de noi finantari pentru dezvoltarea capitalei. Finantarile externe contin compenente de grant din partea UE ceea ce acoperă, practic in totalitate, în totalitate costul (dobânzile) împrumutulurilor;
Realizarea primelor reforme dupa caderea URSS in cadrul S.A. “Apa canal”, S.A. “Termocom”, “Regia Transport Electric”, “Parcul Urban de Autobuze” etc pentru depasirea situatiilor de faliment;
Asigurarea stabilitatiii furnizarii apei si agentului termic, inceperea sezonului de incalzire cu achitarea a integrala a platilor pentru anul precedent, pentru prima data incepand cu anul 1991;