DUREROASA NEPĂSARE
Nu-i nici o explicaţie
Pentru această rostogolire
În neant.
Cioburi peste alte cioburi
Acoperă petalele speranţei.
E clar că nimic nu mişcă,Doamne,
Fără ştirea Ta.
Nici frunza,nici iarba,
Nici cârdul de păsări migratoare.
Fiinţe ce n-au ştiut păcatul
Se risipesc în haos,
Pentru că au crezut în Tine,Doamne.
De ce nepăsarea-Ţi
Îngăduie mâinii criminale
Să-mprăştie moartea
Printre credincioşii Tăi?
SĂ MAI TRĂIEŞTI O CLIPĂ
Este lumină,
Soarele-i pe cer,
Nu şi pentru noi,
Statui încremeniţi în ger.
În fiece secundă
“Doamna” ne pândeşte
Aripa-i cea neagră
Vrednic căsăpeşte.
De spaimă de cutremuri,
Rugi înalţi să nu pieri,
Să mai trăieşti o clipă
Asta-i tot ce ceri.
Este lumină,
Soarele e falnic,
Nu şi pentru noi,
Bătiți de soartă-amarnic.
UMBRĂ DIN PROPRIA-MI UMBRĂ
Respir, gândesc,
Mai şi merg,
Dar nu mă văd,
Că-s umbră
Din propria-mi umbră.
Simt cum lin dispar
Într-o vagă penumbră.
Acolo e orizontul
Unde cerul se-mpreună
Cu pământul.
Văd clar linia aceea curbă
Cum coboară şi cum urcă.
Şi admir vălul negru al nopţii
Fără lună cum mă-nghite
Neştiută,că-s umbră
Din propria-mi umbră –
O pată de fiinţă prelungă.
Haine vărgate
În dungi albe şi gri
S-adună-n coloane,
Ca nişte soldaţi de plumb,
Şi pornesc în vâltoarea
Iernii,în schimbul trei.
Eu-s între ei,
Dar nu mă văd,
Că-s umbra propriei mele umbre
Ce caută lumină,măcar o fâşie, o rază.
Nimic nu se iveşte.
Moartea stă de pază.
Treptat mă topesc în noapte
Aproape fără regret.
Umbra din propria-mi umbră –
Se evaporă încet.
I N S E C T E L E
Elegant, le numesc insecte,
Nu păduchi.
Păduchi erau
Cu miile şi milioanele.
Ne ciupeau,
Ne mâncau,
Ne omorau.
Zi de zi, clipă de clipă.
Purtau tifosul
De la unul la altul,pe gratis.
Le era foame, săracilor,
O foame de lup.
Noi eram lupii lor,
Menuul lor,
Hrana lor cel mai dragă.
Scheletice fiinţe,
Fără puteri,
Ne lăsam absorbiţi
De micile insecte,
Regimente, fără uniformă,
Doar guri lacome, flămânde,
Cimitire vii.
PE CINE PĂCĂLEŞTI ?
O tu speranţă, pitită-n ziduri
Ascunsă-n falduri
De suflete încinse,
Pe cine păcăleşti
Cu umbra ta gălbuie
Şi cui te dăruieşti
În nopţile ce vuie?
Cântu-ţi stins răsună,
Poate n-are nici o strună.
Mă-mbeţi cu apă rece,
Crezi că dorul îmi va trece?
Lasă-mă cu gândul meu
Nu căta în vis un zmeu.
Lasă-mă de izbelişte
Să mă-ngrop în linişte.
–––––––-
Harry ROSS
Israel
11 aprilie 2018