Mă grăbesc să afirm de la început că, dincolo de deosebirile structurale şi temele specifice, poezia feminină afirmă o identitate proprie şi distincţiile sale inconfundabile fac din ea o poezie adevărată şi complexă, prin dominante specifice.
Ca trăsături generale, o estompare a fundalului social, o restrângere selectivă a universului imaginar, o resemnificare a proiectelor morale, o temperare a proiectelor vizionare şi uneori chiar absenţa perspectivei cosmogonice şi a atitudinilor viitoriste acordă specificitate poeziei feminine. E mai puţină utopie şi nu sunt escaladări sarcastice, ceea ce îmbrăţişează realitatea într-o empatie care modifică datele iubirii pământeşti şi credinţa în Dumnezeu. Bărbaţii sunt grandilocvenţi şi încifraţi în exprimarea sentimentului, pe când doamnele sunt mai reţinute. Poezia, însă, feminină sau masculină, rămâne poezie în distincţiile structurale.
Este o evidenţă faptul că de secole există o poezie tipic feminină, lucru care se mai poate dovedi prin prezenţa şi accentuarea unei virilităţi pragmatice, existentă în creaţia unor nume celebre ale poeziei româneşti.
„Sexul slab” constituie, de obicei, subiectul poeziei masculine, pe când tema fundamentală a poeziei feminine este iubirea într-o perspectivă care nu exclude particularizarea identitară a unui TU marital, imperativ. Există, iubirea tragică şi înalt tensională a cuplurilor refractare normelor şi înţelegerii convenţionale – şi exemplele sunt acum cunoscute, de la cea mai tristă poveste de iubire dintre Romeo şi Julieta, sau iubiri aşezate, calme, raţionale precum aceea din Canţonierul lui Petrarca, pe care George Călinescu o numeşte – nu fără o anume dreptate – „dragoste de oameni bătrâni”, ceremonială, plină de atenţii şi reverenţă.
S-ar putea spune că poezia e vocaţia originară a Claudiei Voiculescu, şi lirismul ei a rămas o constantă tipologică, indiferent de meandrele biografice şi diversele angajări profesionale. Singura frontieră semnificativă, biografică, a fost trecerea identitară de la debutanta Claudia Ilie, la Claudia Voiculescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
În ceea ce mă priveşte, de la 15-16 ani sunt „contemporan” cu Claudia Voiculescu, cunoscându-ne atunci la marele cenaclu „Bacovia”, condus de Agatha Grigorescu Bacovia şi Gabriel Bacovia. Eu veneam din Rahova, ea venea din Ferentari în celebrul cenaclu de pe strada „11 iunie” unde am văzut pentru prima oară scriitori adevăraţi, dar care nu semănau deloc cu cei de la televizor.
Înainte de a adopta rondelul, poezia Claudiei Voiculescu afirma armonie şi echilibru, o clasicitate structurală, printr-o poezie a conştientizării actelor existenţiale, fără mari elanuri şi cu moderate proiecţii în imaginar. De pe atunci deci, afirma un ideal de clasicitate, particularizat ca o vedere dinlăuntrul fiinţei umane: autoarea nu încerca inovaţii riscante sau experimente stridente – cum se mai practica în anii ’70 ai secolului trecut, şi în felul acesta şi-a construit o voce proprie, originală.
Continue reading „Aureliu GOCI: Poezia între feminitate și clasicitate”
În noaptea de 26 spre 27 aprilie 1963 s-a ridicat la Ceruri sufletul scriitorului martir și medicului fără de arginți Vasile Voiculescu.
E UNUL ȘI ACELAȘI VIS… 
Pentru cine mai credea că RP China altceva de la Deng Xiaoping, decât un regim distopic comunist şi totalitar, s-a înşelat amarnic. Asistăm la sfârşitul iluziilor despre China comunistă. A rămas un stat dictatorial construit după imaginea însângerată a lui Mao Zedong, care a dus mai departe utopia comunistă după căderea URSS. În ultimii 30 de ani, RP Chineză a reuşit să păcălească SUA, UE şi, în general, democraţiile lumii, că este o ţară care se reformează, care aplică un sistem autoritar, dar totuşi deschis colaborării economice şi culturale cu lumea. În realitate, Chia comunistă s-a folosit de lipsa de vigilenţă a Occidentului edulcorat de propaganda egalitaristă pentru a controla institutţii internaţionale, ca OMS sau ONU, şi de implementa agenda comunistă în Africa, America de sud şi Asia. Odată cu pandemia de Covid 19 s-a dovedit că Chia a minţit şi a fost acoperită de agenţii ei din fruntea OMS, care au blocat o lume întreagă pentru a slăbi economic, politic, cultural şi militar lumea democrată. Din păcate şi Uniunea Europeană a devenit prea flexibilă cu regimul de la Beijing, în ulimii 15 ani nicio critică din partea Bruxellului faţă de încălcările îngrozitoare ale drepturilor şi libertăţilor omului din China. Mai mult, Comisia Europeană a devenit un instrument în mâna Chinei comuniste de a implementa marxismul în Europa şi de a construi statuile lui Karl Marx şi VI Lenin în Germania. Odată cu pandemia de coronavirus SUA a developat mecanismul de control comunist a lumii şi instituţiilor globale de către China. Virusul chinez a fost de fapt mai degrabă unul ideologic, decât biologic. La Wuhan s-a minţit şi a suferit o lume întreagă prin carantinare, un viitor model de societate distopică chinezo-comunistă. China a îngenunchiat moral lumea liberă, iar pe fondul acesta şi-a dat arama pe faţă încălcând tratatul istoric privind Hong Kong-ul şi introducerea controlului asupra fostei colonii britanice.
(Cu dragoste, Ruxandrei)
„Zadarnicele chinuri ale dragostei” de Shakespeare la Teatrul Bulandra BULANDRA din București
Acest virus, această armă naturală sau artificială, reală sau imaginară m-a făcut să înțeleg că nicio țară din lume nu este liberă și suverană, că toți plătim tributuri, fiind în robia aceluiași clan care ne conduce, ne exploatează și face experimente pe noi ca pe niște șoareci. Credeți că sunt dur când folosesc aceste cuvinte? Atunci întrebați-vă de ce lor nu le este rușine să ne calce în picioare? Ei știu că, în general, întreaga populație a lumii a fost educată să creadă în sistem, îi este onestă și de credință și tocmai de această nivitate de om cinstit și iubitor de aproapele, ei se folosesc tot așa cum s-au folosit și se folosesc de zeci de mii de ani. Dovada sunt ruinele, documentele arheologice și antropologice, urmele lăsate moștenire pe pământ de câteva din civilizațiile care au dispărut în timpul a mai multe cicluri. Vreau să spun că acest grup care ne controlează și care deține secretul vieții, al longevității și imunității face experimente pe specia umană de zeci sau sute de mii de ani. Noi suntem modificați genetic ca să trăim în jur de o sută de ani pentru ca viteza și frecvența experimentelor să fie cât mai mare. Ei au produs cataclisme și pandemii la comandă, deci nu vă așteptați la milă din partea lor. Ei au planul lor, pe care îl consideră legitim.
Refik Havolli s-a născut pe 10 Iunie 1967 în satul Llapashtica de Sus, din Podujeva (Republica Kosova). A terminat școala primară în orașul natal, iar apoi școala gimnazială (gimnaziu) din Podujeva. Și-a continuat studiile universitare la Universitatea din Prishtina, la Facultatea de Inginerie Mecanică, unde a obținut o diplomă în Inginerie Mecanică. De asemenea, și-a încheiat studiile postuniversitare la Facultatea de Inginerie Mecanică din Prishtina la Departamentul de Fabricare și Automatizare, Tehnologia Producției . Și-a încheiat studiile de doctorat la Universitatea Internațională din Struga, unde a obținut o diplomă de doctor în economie. A publicat mai multe lucrări științifice în reviste internaționale, în principal în domeniul economiei. A început să scrie încă de la școala elementară. În calitate de student, a publicat multe poezii în revistele vremii. În timpul războiului, multe manuscrise au fost arse. Unele dintre cele care au supraviețuit sunt în cartea sa „Vis de pe marginea râului ”(Prishtina 2015) precum și în revista „Albanezul” (București 2016, 2020 etc.) (Traducere în limba română de Baki Ymeri)