Poemul Irinei Lucia Mihalca, intitulat ”Ceasornicarul timpului”, din volumul de poezii ”Dincolo de luntrea visului” poate fi considerat un tratat excelent despre timpul substanțial, ca și categorie filosofică a trecerii în metafizica definirii fluxului formelor din ontologicul universal!
Chiar și între secunde se rulează un infinit de cardinali ce temporalizează pozitiv un infinit de obiecte, toate mișcate prin magnetismul universal al substanței în infinitezimalitatea lor cronologică sau în cea simultană, pozitive…
Toate acestea se divid sau se redublează în genomul universalului și se devoalează cu astralitatea luminii căzută pe oglinda minerală a existenței lor cosmice, socotită ca un vector temporal universalizat de subiectivare, tocmai spre a le data pe fiecare cu timpul lor, cu un timp de identificare și de purificare. Pentru penetrarea cronomă a contiguului pozitiv sau a discontinuului, poeta expune timpul subiectivat într-un registru de definire-receptare, reflexie și ipostaziere individuată cu un timp diferențial, într-un spațiu infinit diferențial și într-o permanentă pozitivare timp-spațiu-substanță, scopul fiind cel de penetrare a timpului din NEÎNCEPUTUL UNIVERSAL.
Continue reading „Gheorghe APETROAE: “Ceasornicarul timpului” – Irina Lucia Mihalca (recenzie)”
În urmă cu doar câteva zile am purtat o discuție, în spațiul virtual, cu o fosta colegă. În esență discuția era despre modul în care percepem “lumea” actuală, ce socotim să fie bun și rău în ea. Pe scurt nici unul, nici altul nu ne-am putut convinge și am rămas la părerile din început: ea încredințată că “globalismul” și accesoriile sale ar fi un lucru bun și eu încă mai convins că sunt un lucru rău. În mod civilizat am ajuns de acord că “nu suntem de acord”. Dar în încunoștințarea acestei stări, fosta mea colegă, a aflat de bine să afirme, în legătură cu spectaculoasa întoarcere la Ortodoxie a unei mari țări, de fapt ea a citat pe altcineva: “cva la bătrânețe se face damă Ortodoxă”. Bănuiesc că dorea să fie asta un soi de ironie derogatorie. De fapt nu era. Era afirmarea unui adevăr Ortodox fundamental despre cine sunt “cei chemați”.
„Mereu şchiopătând prin dezastre, 
„Minciuna premeditată nu mai e o chestiune de fantezie, ci de caracter.” – Tudor Mușatescu
După Congresul PSD, România și Europa parteneri inegali, care se străduiesc să ascundă sub preș ce știe tot statul global.
La acest început de martie, mai bine zis la 11 martie poetul sucevean Ion Cozmei ar fi împlinit vârsta de 66 de ani. Deja al doilea an întâmpinăm un martie fără cunoscutul poet, prozator, traducător, epigramist, profesor și un bun prieten al nostru, al nord-bucovinenilor Ion Cozmei. Era prezent deseori la manifestările noastre de suflet, la Cernăuți, unde ne încânta cu poeziile sale, cu sonetele, dar și cu vocea-i solo căci poseda și o voce bună. Întotdeauna ne aducea cărți și reviste, unde atât el, cât și alți scriitori din sudul Bucovinei, dar nu numai, aveau publicat câte ceva. Era și un bun eminescolog, or, nu odată publicase materiale despre poetul nepereche al neamului, și din spusele domniei sale era chiar o rudă îndepărtată a marelui poet.