DE-AM MAI FI O DATĂ…
Mă plimb pe aleea noastră de-altădată,
Și-acum, ca și atunci, sunt pomii înfloriți…
Parfumul lor suav mă poartă cufundată,
În amintiri ce retrăiesc, cu mintea inundată,
Pe-acolo, unde-n urmă, mi-s pași bătătoriți,
Pe piatra timpului aspriți…
Parcu-i pustiu, pe noi parcă ne-așteaptă…
Mai este banca noastră, scorojită-n vreme…
Ba, chiar e și statuia, cu femeia pe o treaptă,
Cu cap plecat, de-o soartă mai nedreaptă,
Că tare ar striga, pe noi din nou să cheme,
Să-i ștergem lacrima când geme….
Dar tu, pierdut ești undeva și eu-s aici…
De stâlpul Timpului, amândoi încătușați…
Nu știu ce să-ți spun, n-ai ce să-mi explici,
Știu doar că fost-am mici, fost-am pitici,
Piept nu am ținut, de uragan am fost furați,
Pe malurile anilor uitați…
Degeaba ni-este dorul, veșnic ca de ducă…
Degeaba din adânc ne cheamă nostalgii…
Noi, nu suntem noi, ci doară vreo nălucă,
Ce bâjbâie-n trecut și cu-ncetul se usucă,
Durerile de vin, stârnesc doar nevralgii,
Prin amintiri hemoragii…
Aud crengile-n noi cum freamată, trosnesc,
Cu dorul tânguit și cu lacrimile de jale…
Cum frunzele iar cad, cum mugurii țâșnesc
Cum vânturile gem, rupându-le scrâșnesc,
In căuș numărând anii-petale…
———————————-
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
10 martie 2018