Gheorghe APETROAE: “Ceasornicarul timpului” – Irina Lucia Mihalca (recenzie)

Poemul Irinei Lucia Mihalca, intitulat ”Ceasornicarul timpului”, din volumul de poezii ”Dincolo de luntrea visului” poate fi considerat un tratat excelent despre timpul substanțial, ca și categorie filosofică a trecerii în metafizica definirii fluxului formelor din ontologicul universal!

Chiar și între secunde se rulează un infinit de cardinali ce temporalizează pozitiv un infinit de obiecte, toate mișcate prin magnetismul universal al substanței în infinitezimalitatea lor cronologică sau în cea simultană, pozitive…

Toate acestea se divid sau se redublează în genomul universalului și se devoalează cu astralitatea luminii căzută pe oglinda minerală a existenței lor cosmice, socotită ca un vector temporal universalizat de subiectivare, tocmai spre a le data pe fiecare cu timpul lor, cu un timp de identificare și de purificare. Pentru penetrarea cronomă a contiguului pozitiv sau a discontinuului, poeta expune timpul subiectivat într-un registru de definire-receptare, reflexie și ipostaziere individuată cu un timp diferențial, într-un spațiu infinit diferențial și într-o permanentă pozitivare timp-spațiu-substanță, scopul fiind cel de penetrare a timpului din NEÎNCEPUTUL UNIVERSAL.

         Mecanismul temporalității care devine funcțional prin voința intrisecă este expus stilizat în poem și ne sugerează rolul de generator al echilibrului în ponderabilitatea universalului prin culisare: ”Un timp prăfuit, un timp îngheţat,/ un timp diferit, un timp atârnat înainte, un timp înapoi,/ un timp paralel, o buclă de timp,/ jumătăţi sau sferturi de timp, fantome de timp măcinat?/ – Un timp în avans cu zece ani!/ şi, astfel, prin timp, o zi, dispăruse…,”. Interesant!

Dar pe lângă timpul obiectelor exterioare, poate fi și un timp subiect al sufletelor mari și mici, un timp al cuvintelor mici sau cuvintelor mari, un timp al gândirii hiperbolizate sau deșarte-liniare, un timp de întoarcere și un timp de viere în descoperire-avans, de continuă schimbare , un timp de blestem și de rugă, un timp al adormirii în sine, un timp al zborului nesfârșit în cerurile universalității ontologice…!

Felicitări!

Cu stimă,

Gheorghe APETROAE, Sibiu

11 martie 2018

***

 

Ceasornicarul timpului – Irina Lucia Mihalca

 

Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe strada mea,

la o tarabă a apărut un personaj fără vârstă.

Purta o pancartă – Reparăm, pentru o zi, timpul ceasurilor,

drept plată, ultimele nouă secunde!  –

( pe masă diverse obiecte împrăştiate

străluceau în raza oglinzii )

 

Grăbiţi oamenii trec mai departe, doar unii

schiţează un mic zâmbet: Hm, ciudat reparator, insolit afiş!

 

În drum spre şcoală, un copil se opri. Se uită, întrebă curios,

întinzând ceasul primit cadou, cu o zi înainte:

– Pentru o zi, ce timp îmi puteţi repara?

– Depinde ce vrei! Un timp prăfuit, un timp îngheţat,

un timp diferit, un timp atârnat înainte, un timp înapoi,

un timp paralel, o buclă de timp,

jumătăţi sau sferturi de timp, fantome de timp măcinat?

– Un timp în avans cu zece ani!

şi, astfel, prin timp, o zi, dispăruse…

 

Cu părul în vânt, o tânără suplă a trecut înainte.

Citind, se întoarse: De ce nu?!

– Aş vrea să primesc un timp diferit!

întinde ceasul-brăţară şi-n alt timp intră…

 

A trecut şi-un bătrân, ce greu îşi târşi anii mulţi,

privind aşeză pe tarabă vechiul ceas

şi-n jumătăţi de timp, pentru o zi, el fugi…

 

Întâmplarea făcu, ca pe lângă pancarta postată,

să treacă şi-un om singur,

cu privirea rătăcită. Vag, gândul îi încolţi:

– Un timp, un timp paralel să primesc!

Ceasornicaru-i zâmbi, tăcut îi luă ceasul

şi, astfel,

între tristeţe şi soare,

prin ritmuri mareice, omul trecuse…

 

…. spre seară îşi strânse afişul, taraba cu piesele timpului,

ştia sigur, a doua zi, de la fiecare,

în dar va primi nouă preţioase secunde,

cadrane de vise, imagini, cu migală fixate prin timp…

1 februarie 2011