Eleonora SCHIPOR: Cămașa

 

         Cămășile cusute, atât cele femeiești cât și cele bărbătești, sunt poate cel mai important atribut al unui adevărat costum popular.

          Din cele mai vechi timpuri cămășile cusute ne-au reprezentat pe meridianele lumii  ca neam ce ține cu sfințenie la portul național.

          Cele mai veci cămăși au fost cusute cu sute de ani în urmă pe pânză așa numită „de casă”, or, femeile de la țară această pânză o țeseau singure, o albeau spălând-o la râu de mai multe ori.

          De fapt în unele gospodării țărănești, dar mai adesea la muzeele de artă populară pot fi văzute cămăși vechi cusute pe pânză, care în ciuda vremurilor, și-au păstrat în primul rând frumusețea arhaică.

         Până în ziua de azi se mai păstrează, ce-i drept mai rar, obiceiul de a coase cămăși pe pânză simplă.  De regulă dacă a fost cusută o cămașă ea se păstrează cu sfințenie zeci de ani, fiind transmisă din generație în generație, de la bunica –mamei, de la mamă – la fiică, de la fiică – la nepoțică… Ca ea să  poată fi transmisă, trebuie păstrată cu grijă și atenție. Și trebuie să știi cum s-o păstrezi, cum s-o speli.

          În Bucovina cămașa a fost și rămâne un atribut al costumului național de mare valoare.

          Uzoarele cusute pe aceste cămăși reprezintă de fapt zona de unde vine și gospodina care a cusut-o. Dacă satul se află, de exemplu, sub pădure, sau la poale de munte, atunci pe rândurile cusute vor domina mai mult, crenguțe de brad sau molid, ghinde, scoruși… Dacă localitatea e pe malul râului, putem vedea rânduri șerpuite  sau vălurinde aidoma unei ape ce curge.  Dar peste tot vom întâlni rânduri cu flori, căci florile sunt bucuria vieții. Ele ne aduc dispoziție bună în orice perioadă n-ar fi. Cu bumbac, lână fină, mătase, fluturi, mărgele, în cele mai felurite culori, având cele mai diferite rânduri – mai late, mai înguste, mai mult sau mai puțin încărcate  cu flori, putem admira frumoasele nostre cămăși.  Cu altiță, cu rânduri drepte sau piezișe, așezate pe umeri, pe mâneci, pe piept, mai puțin pe spate – cămășile sunt o adevărată bijuterie populară. Multe cămăși mai vechi au poale tot de pânză și tot pot avea rând cusut pe jos. Or, se mai practică de a ridica o parte a catrinței, care se prinde în brâu, sau  a lăsa poalele mai lungi ca rândul cusut să poată fi văzut.

          Mai târziu ele, cămășile naționale au fost și mai sunt cusute pe pânză subțire, pe borangic, nailon, canva (un fel de material cu găurele) Cămășile așa numite „moderne”, deși au și ele deja mulți ani de când au fost cusute,  sunt mai strălucite, mai bogate în uzoare, cusute de regulă mai mult cu fir strălucitor, fluturi, mărgele mai mășcate sau mai mărunțele, sunt extrem de frumoase.

          În ultimul timp se cos cămăși cu uzor asemănător cu cel care este cusut pe fusta lungă de obicei neagră, roșie, vișinie, verde întunecat, cafenie, care acum tot mai des înlocuiește catrința su fota. Se mai cos tot din același material cu fusta și bundița. De regulă cu acelați uzor. Uneori pot fi văzute costume populare stilizate, dar nu au frumusețea ceea cu adevărat populară.

          Cândva cămășile erau îmbrăcate, în primul rând la sfânta biserică, la hramurile ce se făceau pe toloaca satului, la nunți, la cumătrii.  Am în vedere cămășile cusute de sărbătoare. Dar erau și cămăși mai simple, cusute cu rânduri mai mici, pe care țărăncile noastre le purtau și în zi de lucru. Iar dacă nu dovedeau să coase ceva pe pânza simplă, de casă, le făceau câte un rând de găurele și tot frumoase erau.

          De regulă, femeile obișnuite coseau mai mult iarna, când nu erau ocupate cu muncile câmpului, așa ca vara.  Doar meștrițele populare se ocupau aproape tot anul cu coaserea cămășilor. Ele, aveau și comenzi, adică câștigau cu meșteșugul lor, așa cum se putea câștiga și cu oricare alt meșteșug popular necesar într-o gospodărie – țesut, tors, croșetat, împletit, olărit, cizmărit etc.

          Azi cămășile naționale se îmbracă mai rar pe la nunți, cumătrii, or alte ceremonii familiare. La biserică, totuși se mai îmbracă, mai ales când e hramul bisericii. Acum se îmbracă la un concert, festival folcloric, sărbători tradiționale, iarmaroace etc. Se păstrează în muzeie, expoziții, săli de artă populară.

              Aș vrea să vă transmit și câteva poze cu cămășile mele naționale ce mi-au rămas ca o scumpă amintire de la regretata mea mamă, dar și de la nașele mele de botz, trecute deja și ele în lumea celor drepți. Ele, acele femei s-au trecut din această lume, dar lucrul minunat al mâinilor lor a rămas și se păstrează. Iar eu le păstrez ca pe o comoară de mare preț.

–––––––––––

Eleonora Schipor, profesoară, folcloristă

Cupca, Ucraina, septembrie 2020

Eleonora SCHIPOR: Aşa e datina la noi

           Cupca, este un sat vechi, având frumoase tradiţii şi  datini populare. Dacă în localităţile vecine, odată cu trecerea anilor, multe din obiceiurile strămoşeşti au fost date uitării, la noi ele s-au păstrat foarte bine. S-au păstrat, nu şi-au perdut coloritul naţional  şi, în ciuda vremurilor  de grea cumpănă pentru noi, ( am în vedere perioada ateistă) au rezistrat la toate.

            Dacă ar fi cazul s-o luăm de la început, aş începe de la sărbătorile de iarnă, care poposesc odată cu sosirea unui nou an în viaţa noastră . De Anul Nou  şi de sf. Vasile aici, la Cupca,  o ceată de băieţi  organizează  Malanca. Din ea fac parte vre-o 15-16 persoane în frunte cu o calfă, care păşeşte pragul casei  înconjurat de soli turceşti, crâşmăriţe, mireasă, moşnegi şi alte personaje, având fiecare masca pregătită cu multă migală. Hainele soldăţeşti le sunt  doldoră de  salbe vechi, fir strălucitor, oglinjoare, cusături frumoase.

             De obicei, în timpul acestor două sărbători ei merg pe la  toate casele unde sunt fete mari, colindă, cântă, dansează.        .

            De Crăciun se colindă tocmai trei zile la rând, umblă copii, merg şi cei în vârstă. Colindele se deosebesc de cele din alte sate, fiind monotone, domoale, foarte lungi.

            Paştele – sărbătoare învierii  Domnului – este sărbătoit pretutindeni cu ouă roşii, cozonaci, cum e datina la creştini. Cândva în satele cu  populaţie română a existat frumosul obicei de a organiza toaca. Cu părere de rău, el a fost dat uitării. La Cupca, însă, această datină se păstrează. A treia zi după Paşti femei, copii, bărbaţi, fete şi flăcăi, întru-n cuvânt, cine doreşte, se adună în faţa bisericii. Vin încoace îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, de cele mai multe ori  naţionale, cu trăistuţe ţesute sau cusute cu flori, pline cu ouă, şi ciocnesc între ei. Râd, glumesc, schimbă o vorbă-două şi  sunt bucuroşi că au venit  la toacăși că au ajuns cu bine la cea mai frumoasă sărbătoare a creștinilor.

            De Sf. Gheorghe, ca şi peste tot, se pun brăzdiţe cu crenguţe de răchită, ce se păstreză pe stâlpii porţilor, pe treptele casei, în grădină timp de o săptămână. Şi dacă brăzdiţele  nu se pun şi în case, atunci teiul de la Duminica Mare este adus şi în casa mare, este bătut în cue sau fixat pe la porţi, uşi ș.a.m.d. De  fapt  această tradiţie creştină este păstrată cu sfinţenie  peste tot, iar la  Cupca îndeosebi.

            Hramul bisericii şi al satului are loc la Cupca de două ori pe an – de sfinții Constantin  şi Elena  şi la ziua  Arhanghelilor Mihail și Gavriil. Adică primăvară şi toamna. În aceste zile se fac slujbe la biserică, unde se adună multă lume. E slujba sfântă de hram. Iar  jocul pe toloacă se organizează, fie în aceeași zi, fie duminica după trecerea sărbătorii. Este un obicei frumos aici, ca şi pretutindeni, de a pofti acasă în ospeţie, fie pe rudele și prietenii din acelaşi sat, fie pe cei de mai departe. Se pregăteşte masă de sărbătoare cu colaci şi învârtite, cu sarmale, răcituri, cuorbă, salături, plăcinte, dulciuri şi alte bucate naţionale gustoase, de la care îţi lasă  gura apă. Pe urmă se veselesc, lumea se plimbă, discută, după cum e datina.

Se păstrează cu sfinţenie  posturile din cursul anului în număr  de patru, mai ales postul cel mare al Paştelui. Printre oamenii bătrâni, precum şi printre cei mai tineri, sunt mulţi  care nu mănâncă bucate de frupt, adică carne, lapte, ouă şi toate cele  ce se pregătesc  din ele. Miercurea şi vinerea, care sunt zile de post, le ţin mulţi, arătând astfel încă odată  că sunt creştini adevărați. La biserică vine multe lume, frumos îmbrăcată, curată la suflet, cu gânduri bune.  Tradiţiile şi  datinile străbune sunt o comoară de  nepreţuit a neamului nostru. De aceea  trebuie să le păstrăm, să le readucem la viaţă, să nu le dăm uitării. Numai  atunci ne vom simţi bogaţi şi  satisfăcuţi sufletește când vom păstra cu sfințenie limba, credința, portul, tradiţiile, obiceiurile noastre.

            De fapt,  şi în concertele de astăzi  predomină folclorul, tot ce a ieşit din sânul poporului e sfânt.

                                Ne mândrim cu-a noastre datini,

                                Le păstrăm ca pe-o comoară.

 –––––––––

 Eleonora Schipor,

Cupca, Ucraina, septembrie 2020

Eleonora SCHIPOR: Se duc poeții…

IN MEMORIAM MIRCEA LUTIC

 

         Se duc pe drumul neîntoarcerii tot mai mulți oameni talentați.

          Nordul Bucovinei a mai pierdut pe unul din cei mai cunoscuți și de valoare poeți ce i-a avut. A plecat spre un alt tărâm poetul, traducătoru, ziaristul Mircea Lutic.

          În luna mai anul curent a împlinit frumoasa vârstă de 81 de ani. Avea încă multe planuri, idei, dorințe… dar, s-au spulberat toate.

          Mircea Lutic a fost mulți ani secretar responsabil la primul ziar românesc din regiunea Cernăuți „Zorile Bucovinei”. Paralel cu munca de ziarist a tradus din alte limbi versuri și proză,  a scris și publicat poezii. S-a învrednicit de multe titluri, Laureat a mai multor premii literare de valoare, membru al Uniunii scriitorilor din Ucraina, Moldova și România, Cetățean de Onoare al Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Se duc poeții…”

Eleonora SCHIPOR: Bine te-am găsit!

Pe aripi de vânt ușor

Toamna a sosit în zori…

              Iar odată cu sosirea toamnei a început un nou an școlar în toate școlile din Ucraina. Un 1 septembrie cam trist și neobișnuit. Un 1 septembrie făcut la distanță. Un 1 septembrie fără binecuvântarea preotului, fără obișnuitul careu școlar, fără poezii, felicitări, diplome, flori, uniforme școlărești, banticuri, baloane colorate, zâmbete, bucurie… Un 1 septembrie cu totul altfel decât cel cu care ne-am obișnuit noi profesorii de-a lungul anilor. Iar alături de noi, elevii, părinții, oaspeții, invitații… Începutul lui septembrie  de regulă este  deosebit pentru elevi, profesori, părinți, dar și pentru toți acei a căror viață este legată de școală.

         A început un nou an școlar la CIE Cupca, raionul Hliboca. La distanță, or, raionul Hliboca este aflat acum în „zona roșie”. Trist și dureros. În cuvântul său de felicitare d-na directoare a CIE Cupca Maria Lazurca a menționat că în aceste vremuri grele pe care le trăim, trebuie să avem multă răbdare, să fim atenți unul cu altul, să fim înțelegători, rezistenți.  Sperăm că actuala perioadă de carantină va dura doar 2 săptămâni, și la mijlocul lunii sptembrie ne vom vedea la școală, în mod obișnuit.

         Prima lecție petrecută online de locțiitoarea directorului pentru munca educativă, profesioara  Lidia Olar este pe tema „Să îi povestim Europei despre noi”. Despre călătorii, excursii, locuri deosebite ale Ucrainei le povestește  cu însuflețire Lidia Gheorghievna. Îi invită pe elevii, care s-au conectat în număr mare la calculatoare, la discuția despre simbolica, istoria, valuta țării, locurile ei minunate, oamenii deosebiți…

         Prima lecție din acest an de învățământ a debutat. În majoritatea claselor la această lecție au asistat online și părinții. Înainte vor fi câteva zeci de lecții online mai ușoare, mai grele. Apoi sperăm vom reveni la normal. Adică la școala dragă vom avea lecții, recreații, lucrări, teste, retrăiri, griji, bucurii… așa e viața de elev. Părinții și dascălii le vom fi alături.

         Sperăm, că în ciuda tuturor greutăților,  vom avea parte de un an bun. Ne vom bucura de susținere și încredere din partea părinților, dar și a celor demnitari de care depinde soarta școlii. Întru-n ceas bun! Doamne ajută!

 

Eleonora Schipor,

pedagog-organizatoare, profesoară superioară la CIE Cupca    

                           

Eleonora SCHIPOR: Două măsuri comemorative de mare valoare

       

          Zilele acestea am fost prezenți câțiva oameni de creație din ținutul noastru la două măsuri comemorative.

          Prima a avut loc în incinta bibliotecii centrale din orașul Storojineț în prezența celor mai buni bibliotecari din raion, profesori, ziariști, scriitori.

         Într-o atmosferă solemnă toți cei prezenți l-am comemorat pe cel care a fost publicistul, ziaristul, omul de cultură Ivan Semeniuk. Despre acest om deosebit am vorbit deja.

         Această a doua comemorare (prima a avut loc la Hliboca) a fost pregătită tot de fiica sa Galina Semeniuk-Sâsoletina, cunoscută compozitoare, autoare de versuri și cântece, activistă pe tărâmul cultural. Reamintim că prima măsură comemorativă  de acest fel a avut loc la Hliboca.

         S-a organizat o asemenea măsură și la  Storojineț, deoarece o vreme oarecare regretatul ei tată, ziaristul Ivan Semeniuk a lucrat și la redacția din Storojineț.

         D-na Galina a pregătit o frumoasă expoziție de cărți, ziare, fotografii dedicate tatălui, o emisiune radiofonică, imagini pe ecranul multimedia din viața și activitatea tatălui ei.     A prezentat cartea „Continuitatea neamului” (apărută în limba ucraineană) chiar nu demult la una din editurile noastre bucovinene.

          Celor prezenți le-a dăruit cărți. A povestit cu multă emoție despre tatăl ei, a interpretat la chitară, dar și vocal câteva cântece solo, dar și cu colega cu care fac un duet minunat de circa aproape 5 ani – Natalia Cernuhina.

          Toți cei prezenți au rămas plăcut impresionați de atmosfera în care s-a desfășurat măsura comemorativă.

         Cea de a doua a avut loc tot zilele acestea la biblioteca din satul Cuciurul Mare, raionul Storojineț. Este satul de baștină al regretatului bibliograf, folclorist, om de cultură Mircea Mintencu, de la a cărui trecere în neființă se împlinesc acum acestea 40 de zile.

         Comemorarea sa a fost organizată de bibliotecara șefă a acestei biblioteci Natalia Bevțic cu susținerea președintelui comunității teritoriale Cuciurul Mare dl Vasile Toderenciuk. Prezenți la comemorare au fost cunoscuți scriitori, publiciști, ziariști, profesori, oameni de cultură, activiști din ținutul nostru, printre care: Vasile Vascan, Miroslav Lazaruc, Tamara Mincenko, Ivan Sanduleac, Rodica Zegrea, Maria Gulei, Olga Șevcenko, Galina Sâsoletina, Ivona Lughina, subsemnata și alții. Desigur au fost prezenți activiști ai satului, câteva rude.

         Doamna Natalia Bevțic a vorbit frumos despre omul, activistui, cititorul, prietenul tuturor bibliotecarilor din raion și nu numai, Cetățeanul de onoare al satului Cuciurul mare Mircea Mintenco. Am avut ocazia să vedem imagini la calculator prezentând crâmpeie din viața și activitatea acestul om erudit. A fost unul dintre cei mai activi membri ai cenaclurilor noastre literare, fiind prezent la zeci de prezentări de carte, întâlniri cu oameni de vază, date remarcabile din cadrul instituțiilor culturale din raion, regiune, și din alte părți ale Ucrainei.

         Rând pe rând vorbitorii s-au referit la calitățile lui de om de cultură, la cunoștințele vaste manifestate în domeniul literaturii, muzeografiei, culturii, civilizației…

          Personal am vorbit despre cele două cărți pe care le-am tipărit de și despre Mircea Mintenco. Prima îi aparține autorului însă-și. Se numește „Izvoarele cristaline ale inspirației”. Cea de a doua „Din toată inima” i-am dedicat-o eu personal, adunând în ea toate cele ce i-au fost dedicate: poezii, cântece, felicitări, portrete,  scrisori, diplome, mulțumiri… ele, aceste cărți vor dăinui de-a pururi, rămânând ca o amintire de neuitat despre cel care a fost Mircea Mintenco.

         Ne-a bucurat faptul că la propunerea și cu susținerea conducerii Comunității, și a bibliotecii va fi organizat un muzeu în cinstea sa, iar biblioteca sătească va purta numele lui Mircea Mintenco. Urmează ca toată documentația, procedura respectivă să treacă toate instanțele cuvenite.

         Sincere mulțumiri tuturor celor care au depus efort, cheltuială, cunoștințe pentru a face din zilele noastre o sărbătaore, fie ea și comemorativă, evocând memoria acestor personalități ale ținutului nostru bucovinean.

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Ucraina

2 septembrie 2020

Eleonora SCHIPOR: Poetul Ilie Motrescu – veșnic viu în inimile noastre

        

         Luna august a fiecărui an din viața noastră se asociază și se va asocia mereu în viața mea cu numele regretatului poet crăsnean Ilie Motrescu.

          Dacă ar fi trăit, anul acesta ar fi împlinit frumoasa vârstă de 79 de ani.

          Nu odată am scris despre viața și opera acestui vrednic fiu al neamului nostru. Cititorii noștri cunoasc toate aceste publicații, cât și cărțile pe care le-am publicat în memoria poetului, dar și comemorările și prezentările de carte, organizate în toți acești ani.

 

 

          Zilele trecute am organizat la biblioteca centrală din Pătrăuții de Jos o expoziție cu câteva dintre cărțile și o mică parte din multele materiale dedicate poetului în acești ani.

          Îi sunt foarte recunoscătoare doamnei bibliotecare șefe Maria Ștefureac pentru inițiativa  de care a dat dovadă. Pe parcursul săptămânii viitoare, toți doritorii vor putea lua cunoștință cu viața și opera poetului. De asemenea cititorii vor putea lua cunoștință și cu conținutul unor materiale, cu versurile, fotografiile, traducerile poetului crăsnean. Expoziția este destinată tuturor cititorilor, doritorilor, vizitatorilor, tuturor celor care vor să cunoască mai detailat viața și destinul unuia dintre cei mai talentați poeți ai acestui meleag.

          În timpul apropiat vom organiza împreună cu harnica doamnă bibliotecară o măsură comemorativă dedicată memoriei copământeanului nostru Mircea Mintenco, de la a cărui trecere în eternitate vom marca în curând 40 de zile.

          Sincere mulțumiri doamnei bibliotecare Maria Ștefureac pentru faptul că împreună, de-a lungul anilor am organizat și cred că vom organiza încă multe măsuri, prezentări de carte, comemorări, expoziții, discuții online (temporar) cu cititorii  și vizitatorii bibliotecii noastre.

 

 

Poetului Ilie Motrescu

 

S-a născut la poale de Carpați

Într-o casă cu mulți frați,

Întru-n august fierbinte,

Un băiat simpatic și cuminte.

 

La școală bine învăța,

Sportul și muzica iubea,

Și mai iubea glia și neamul,

Doina, satul, codrul, ramul…

 

Poezii a început a scrie

La o vârstă fragedă – se știe,

De la bun început s-a văzut

Că-i un talent cu adevărat înnăscut.

 

Bunul Dumnezeu cu har l-a miruit,

Sfântul Ilie puțin noroc i-a dăruit

Și în scurta-i sa viață

A creat o operă măreață.

 

A rămas pentru vecie

Opera poetului Motrescu Ilie,

Iar noi cât pe lume vom trăi

Cu gândul la destinul său vom fi.

 

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

16 august 2020

 

 

Eleonora SCHIPOR: Maica Domnului

       E greu și simplu parcă în același timp să scri despre Cea care este stăpâna lumii și Maica noastră a tuturor. Despre Cea la care ne rugăm zilnic, îi spunem păsurile, necazurile, problemele, deși Ea le cunoaște, ne știe pe fiecare, ce avem, ce vrem, ce putem… La Ea ne rugpm, la Ea ne închinăm. Și mereu cerem, și mereu avem nevoie de ceva, și mereu ne trebuie ceva. Iar Ea ne îndeplinește dorințele, poate nu pe toate, căci noi în iureșul și în învălmășala zilelor de azi, uneori nu știm ce cerem. Dar Ea, Maica noastră bună le știe pe toate. De cele mai multe ori uităm sau nu avem timp, fiind mereu grăbiți, să-i mulțumim, să-i aducem laudă, cinste și mulțumire. Să cădem la Icoanele Ei făcătoare de minuni, să o slăvim, să o preacinstim, Și să spunem simplu și din inimă: „Mulțumesc, Măicuță bună, că m-ai ajutat și azi, și ieri, și îmi vei ajuta și mâine, și întotdeauna”.

          Iar, Maica bunului Dumnezeu, spre deosebire de noi, păcătoșii mereu se roagă pentru noi, îl roagă pe Fiul Ei și Dumnezeul nostru să ne ierte, să ne ajute, să ne mântuiască. Iar noi, mereu preocupați de nesfârșitele griji cotidiene, în goana acestui veac grăbit, uităm sau nu avem timp să mergem la biserică, să mai citim un Acatist, să aprindem Candela, sau o lumânare, să rostim chiar o scurtă rugăciune…

          Iartă-ne Maică și ne ajută să fim mai buni, mai credincioși, mai ascultători, mai răbdători, mai milostivi, mai înțelegători, să fim buni creștini, și buni români. Îndreaptă-ne pe calea cea dreaptă, și roagă-l pe Fiul Tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos să ne ierte. Fii cu noi de-a pururea, Maică Marie!

 

                          Eleonora Schipor

 

***

P.S. Iar aici publicăm câteva dintre simplele poezii și gânduri ale elevilor noștri, membrii ai Cenaclului literar „Lămâița” despre Maica Domnului

 

Ajută-ne Măicuță

Ne-am pomenit deodată, așa din senin că trebuie să stăm acasă. Acest virus ne-a  dat planurile, gândurile și visele peste cap. La început ne-a părut o glumă. Dar zilele treceau, iar noi ne-am pomenit că trebuie să stăm mereu închiși, izolați, despărțiți… Am început a studia la distanță, dar nu e ceea ce ne dorim. Școala este altceva. Acolo este izvorul înțelepciunii.

         Am început să mă rog la Maica Domnului, La Mântuitorul Lumii, la alți sfinți. În fiecare zi, mă rugam la măicuța noastră, parcă mi se făcea mai ușor pe suflet. Părinții mei, de asemenea mă îndemnau și mă îndeamnă în permanență, fiind buni creștini, să mă rog. Pentru sănătate, spor la muncă, la învățătură, pentru viață, pace, pentru ca să fim mai buni, pentru ca să mergem din nou la școală.

         Ajută-ne Măicuță bună, nădejdea noastră a tuturor, să fim sănătoși, să revenim din nou la școală. Să fie sănătoși părinții și profesorii noștri. Noi îi necăjim de atâtea ori, îi supărăm, îi obijduim. Iar ei ne iartă. Căci așa vrei Tu, Maica noastră și a  intreg neamului omenesc.

         Un 1 Septembrie deja bate la ușă. Ajută-ne Măicuță bună să revenim din nou la școală. Îți promitem că vom învăța bine, ne vom purta altfel cu bunii noștri dascăli. Vom fi mai buni, mai prietenoși, mai milostivi…

          Roagă-te pentru noi, Măicuța noastră, ca fiul Tău iubit, Domnul nostru Iisus Hristos, să nu uite de noi copiii. Ajută-ne să revenim la viața normală. Iartă-ne Maică Marie și fii cu noi mereu.

                              Alexandra Bicer, elevă la CIE Cupca

 

***

Marie, Maică Sfântă…

 

Marie, Maică Sfântă,

Pe tine te rugăm,

Ne iartă, și ne ajută,

Noi bine să-nvățăm.

 

Marie, Maică Sfântă,

Pe tine te rugăm,

Cu noi să fii mereu,

Să ne ajuți la greu.

 

Marie, Maică sfântă,

A noastră mântuire,

Tu ești nădejdea noastră,

A noastră bucurie.

                  Taisia Opaeț, elevă la CIE Cupca

Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Maica Domnului”

Eleonora SCHIPOR: Continuitatea neamului

     

        Sub acest generic zilele trecute am participat la o prezentare de carte ce a avut loc  în încinta Centrului Turismului din orășelul Hliboca. E vorbade  recent apăruta carte a regretatului ziarist, poet, publicist, folclorist, fostul redactor al ziarului raional  Hliboca, Ivan Semeniuk.

         Inițiatoarea și prezentatoarea acestei manifestări literar-cultural-muzicale a fost chiar fiica ziaristului, compozitoarea, autoarea de versuri, pedagogul Galina Semeniuk-Sâsoletina.

         Cartea care a văzut lumina tiparului nu demult, a apărut grație efortului depus de doamna Galina, care cu multă pricepere, grijă, atenție a selectat și prelucrat materiale incluse în noua culegere. La apariția ei a fost ajutată și de membri familiei sale, cât și de câțiva oameni de bună credință, care au acordat un ajutor financiar binevenit.

          La prezentarea cărții recent apărute au fost prezenți foști colegi de serviciu al regretatului Ivan Semeniuk, cei care l-au cunoscut, membri cenaclurilor noastre literare „Familia” și „Izvoraș”, membri familiei, prieteni.

         După o scurtă întroducere făcută de inimoasa doamnă Galina Sâsoletina, momentul de reculegere păstrat în memoria celui care a fost Ivan Semeniuk, au urmat luările de cuvânt ale celor prezenți. Fiecare vorbitor s-a referit la calitățile profesionale, la talentul (a fost și un bun muzicant), omenia, corectitudinea, înțelegerea, bunătatea de care a dat dovadă pe parcursul vieții cel care a fost Ivan Semeniuk. Unii dintre vorbitori au citit câteva versuri în limba ucraineană din volumul respectiv. Iar fiica lui  a înterpretat și câteva cântece pe versurile tatălui ei. Versurile au fost puse pe note muzicale de mai mulți compozitori bucovineni, printre care și doamna Galina.

          Împreună cu colega sa Natalia Cernuhina, cu care  alcătuiesc duetul „Melos”, participând la multe manifestări culturale din ținutul nostru și nu numai, au interpretat pentru toți cei prezenți mai multe cântece  pe diferite teme.

         Fiecare dintre cei prezenți la manifestarea comemorativă a primit în dar câte un exemplar al cărții „Continuitatea mea…”.

         Aș vrea în rândurile următoare să vorbesc despre conținuti volumului apărut recent.

         Așadar „Continuitatea mea…” începe cu o prefață semnată de poetul bucovinean Vasile Vascan. Urmează cele 7 capitole ale cărții date, care cuprind versurile devenite cântece, fiind puse pe note muzicale de compozitorii: Mâkola Novițchi, Kuzima Smali, Gheorghii Rusnak, Galina Sâsoletina. Un întreg capitol  cuprinde versurile autorului cu tematică diferită. Sunt poezii dedicate Bucovinei, meleagului natal, membrilor familiei – soției, ficei, fiului, nepoților, prietenilor, celor 4 anotimuri, naturii… Sunt și câteva versuri satirice. Următorul capitol cuprinde publistica ziaristului. Vor urma capitolele ce cuprind felicitările de rigoare în proză și versuri dedicate autorului cărții, dar și un capitol mai trist care cuprinde materialele, condoleanțele, versuri dedicate celui care a fost și a rămas în inimile noastre neuitatul Ivan Semeniuk. La paginile 177-178 cititorii vor găsi și materialul meu propriu, scris cu ocazia celor 80 de ani pe care iar fi împlinit în 2017, deoarece când am început cariera mea pedagogică la ș.m. Cupca (azi CIE), dar și colaboraea mea cu noul ziar raional din Hliboca, redactor-șef al acestul ziar era regretatul Ivan Semeniuk.

         Ultimul capitol este prezentat prin fotografiile ce cuprind copilăria, adolescența, tinerețea, maturitatea, drumurile vieții parcurse cu demnitate de cel care a fost Ivan Semeniuk. Soarta i-a hărăzit doar 62 de ani de viață, dar amintirea rămâne veșnică.. Iar această veșnicie se datorează în mare parte eforturilor depuse de urmași.

         Doamna Galina Sâsoletina, împreună cu familia sa merită în această privință toată stima și respectul nostru, or, prin comemorările, cărțile, versurile, cântecele și memoria păstrată cu drag a tatălui ei, denotă în primul rând că este o fiică, o urmașă vrednică, dar și o femeie curajoasă, deșteaptă, bună la suflet, de mare omenie și devotament față de adevăratele valori ale sufletului.

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

6 august 2020

Eleonora SCHIPOR: In Memoriam Mircea Mintenco – Rămâne numele în veci neuitat!

         E greu de scris asemenea materiale. Chiar și pentru acei care toată viața sunt legați de arta scrisului. Dar, vine un moment al vieții când trebuie să scrii despre o persoană pe care ai cunoscut-o, la timpul trecut, or, așa e legea vieții. Toți vin în această lume și vine o zi când trebuie să plece spre un alt tărâm.

         Iată că pentru un vrednic bucovinean, om care toată viața și-a dedicat-o cărților, etnograf, bibliograf, muzeograf, un bun cunoscător al meleagului natal, dar și al limbii române, Cetățean de Onoare al satului natal Cuciurul Mare, a sosit ora plecării spre un alt tărâm.

          Ne-a părăsit, cam pe neașteptate, Mircea Mintenco, din Cuciurul Mare, (or, moartea niciodată nu este așteptată de nimeni), deși știam că este cam bolnav, totuși ne gândeam că va mai fi printre noi, ne va bucura cu vastele-i cunoștințe în toate domeniile, cu vorbele-i înțelepte, cu sfaturile sale.

         Astă iarnă, la împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani, l-am felicitat pe paginile ziarelor noastre, urându-i mulți ani înainte și succese în toate domeniile în care a activat. Ba a mai avut parte și de o sărbătoare literară în incinta bibliotecii din satul natal. Nu bănuiam atunci, nici de cum, că este ultimul său jubileu pe acest pământ și în această viață trecătoare. Dar, soarta își are legile ei și nu se prea socoate cu doleanțele noastre, de cele mai multe ori.

 

 

 

 

          Cum spuneam la început dl Mircea Mintenco, toată viața a iubit, a prețuit, a citit, a procurat și a dăruit cărți. Din ele cunoștea atâtea lucruri interesante. A lucrat o vreme chiar bibliotecar, având și studii în domeniul culturii. Studia prin biblioteci și arhive adunând lucruri interesante despre marii înaintași ai vremurilor. Despre unii dintre ei publica materiale pe paginile ziarelor bucovinene, dar și din alte regiuni ale Ucrainei. A colaborat cu mai multe biblioteci și muzee din Ucraina, Rusia, Moldova, România, Canada și alte țări ale lumii.

         A studiat viața și opera marilor oameni atât ucraineni, cât și români,  cum ar fi Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Mircea Streinul… Ultimul din această listă i-a fost și consătean și se mândrea mult cu acest lucru.

         A mai adunat și valorificat folclor autentic, pe care l-a studiat și șlefuit cu multă atenție și răbdare, iar apoi l-a publicat pe paginile ziarelor și revistelor cu care a colaborat.

         Era cunoscut cu multe personalități ale timpului său, cu unii fiind chiar prieten. Cu binecunoscutul regizor și actor ucrainean Ivan Mîkolaiciuk a fost un bun prieten, ca și cu mulți alți compozitori, poeți, artiști, pictori, sculptori, regizori…

          Era membru al mai multor Asociații, cluburi literare, Laureat al câtorva concursuri literare.

         Cu vreo 10-11 ani în urmă am făcut cunoștință personal, deși il cunoșteam din ziare, dar și din activitățile desfășurate, de peste vreo 30 de ani, și tot atunci datorită dumnealui a luat ființă Cenaclul nostru literar pe care l-am numit „Familia”.  Din ea fac parte oameni de cultură, artă, literatură – scriitori, pictori, lucrători ai sferei culturale, profesori, meșteri populari. Am participat împreună la zeci de evenimente importante – prezentări de carte, întruniri literare, întâlniri cu oameni de vază, recitaluri poetice, festivaluri, sărbători ale limbii materne, comemorări etc. Am vizitat muzee, expoziții, vernisaje, biblioteci, mănăstiri, făcând cunoștință cu oameni de cultură, cu locuri interesante legate de istorie și  civilizație. Peste tot am dăruit cărți, ziare, reviste. Am primit și noi în dar asemenea lucruri din partea lor.

         Văzându-i dorința și afecțiunea manifestată față de toate acestea l-am ajutat ca în anul 2011 să scoată de sub tipar cartea sa proprie „Izvoarele cristaline ale inspirației”, apărută la editura „Prut” din Cernăuți în ediție bilingvă. Peste un an am scos de sub tipar cartea mea proprie „Din toată inima”, în limba ucraineană, având  texte și comentarii românești. Am adunat în acea carte materialele de prin ziare, poeziile, felicitările, scrisorile, diplomele, ce i-au fost dedicate, transmise și înmânate. Am mai adăugat o serie de portrete ce i  le-au dedicat de-a lungul anilor unii pictori cunoscuți. I-am făcut o surpriză atunci către aniversarea celor 75 de ani ai vieții.

          Cu părere de rău în ultimii ani din cauza stării sănătății n-a mai putut participa la întrunirile noastre, dar era la curent cu toate evenimentele. Șefa bibliotecii din satul Cuciurul Mare, neobosita doamnă Natalia Bevțic, și ea membră activă a Cenaclului nostru, îi ținea la curent cu toate evenimentele. Tot ea i-a dus la domiciliu până în ultimele zile ale vieții cărți și ziare din biblioteca pe care a frecventat-o pe tot parcursul vieții.

         D-na Natalia a fost cea care ne-a și anunțat vestea tristă despre trecerea sa la cele veșnice. L-am petrecut pe ultimul drum, venind cu flori vii, lumânări și tristețe, câțiva dintre membri Familiei noastre literare, săteni, rude, cunoscuți. Un mare ajutor la ceremonia de înmormântare a acordat primarul Comunității teritoriale Unite din Cuciurul Mare dl Vasile Toderenciuk. El a fost ajutat și sprijinit de echipa de la primărie și de neobosita doamnă Natalia Bevțic. Cuvântări de rămas bun au rostir ei amândoi, și noi, cei care l-am cunoscut ca om de cultură, ca om al cărților, al cuvîntului scris și tipărit. A plecat să-și doarmă somnul de veci în cimitirul satului natal alături de fratele geamăn Dragoș. Tot aici sunt îngropați și  părinții, și sora din partea mamei.

         După înmormântare, chiar în discuția cu domnul primar al comunei s-a luat hotărârea ca biblioteca din satul Cuciurul Mare să-i poarte numele. Urmând ca toate documentele și hotărârile  pentru a întocmi actele necesare să fie pregătite în timpul apropiat. De asemenea până la organizarea unei camere-muzeu dedicată vieții și activității celui care a fost Mircea Mintenco, să fie organizată o expoziție de cărți, ziare, fotografii, scrisori, diplome, portrete de și despre omul, a cărui viață a fost dedicată cărților.

          Rămâne ca și noi să contribuim la completarea acestui muzeu,  cât și la înveșnicirea în neuitare a celui care a fost Mircea Mintenco, un vrednic bucovinean, al cărui nume nu trebuie dat uitării.

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

26 iulie 2020

Eleonora SCHIPOR: Armonii de vară a tinerilor din Cupca, Ucraina

Ce bine e vara!

        E bine  e vara, e cald, e frumos, e soare. În jur adie parfumul și se leagănă florile. În deosebi sunt frumoase cele de câmp. Florile de câmp au o frumusețe a lor aparte. E iarbă verde, în pădure e răcoare, sunt fructe de pădure. Nu prea mergem la scăldat, căci nu e prea sănătos acum, dar oricum ne simțim bine.

         Mai ajutăm și părinților prin gospodărie. La țară e mult de lucru întotdeauna, așa că mai muncim fizic, ne mai odihnim, ne ducem la o înghețată, mai navigăm pe Internet. De plictisit nu ne plictisim oricum.

         Dacă mai avem parte de vreo excursie, atunci e minunat.

         Un lucru ar trebui să mai facem, dar nu-l prea facem, deși și părinții, și profesorii ne dau de grijă în permanență – să citim din când în când câte o carte. Nu citim prea des acum. Găsim totul în Internet, dar cartea rămâne carte în toate timpurile.

         La 1 septembrie elevii  vor reveni la școală. Până atunci ne bucurăm de soare, flori, păsări, rouă în zori, apus de soare, somn dulce, o viață mai fără griji. Ce dulce e copilăria. Grijile vor începe în viața de sinestătătoare. Dar până atunci mai este ceva timp. Să ne bucurăm acum de libertate, vacanță, flori, soare, viață. Ce frumoasă e vara!

 

Anastasia Pavliuc, absolventă a la CIE Cupca, membră a cenaclului literar „Lămâița” și Filialei ASCIOR -Tineret

 

***

 

Frumoase sunt florile

Frumoase sunt florile

În toate culorile.

Roșii, albastre, verzi – o mie

Se întind tot pe câmpie.

 

Le strângem cu veselie,

Le adunăm cu bucurie.

Ne pare viața mai frumoasă

Când le-aducem cu drag acasă.

 

Elena Bicer, absolventă a acestui an de învățământ a CIE Cupca, membră a cenaclului literar „Lămâița”, membră a Filialei ASCIOR – Tineret

Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Armonii de vară a tinerilor din Cupca, Ucraina”