Cupca, este un sat vechi, având frumoase tradiţii şi datini populare. Dacă în localităţile vecine, odată cu trecerea anilor, multe din obiceiurile strămoşeşti au fost date uitării, la noi ele s-au păstrat foarte bine. S-au păstrat, nu şi-au perdut coloritul naţional şi, în ciuda vremurilor de grea cumpănă pentru noi, ( am în vedere perioada ateistă) au rezistrat la toate.
Dacă ar fi cazul s-o luăm de la început, aş începe de la sărbătorile de iarnă, care poposesc odată cu sosirea unui nou an în viaţa noastră . De Anul Nou şi de sf. Vasile aici, la Cupca, o ceată de băieţi organizează Malanca. Din ea fac parte vre-o 15-16 persoane în frunte cu o calfă, care păşeşte pragul casei înconjurat de soli turceşti, crâşmăriţe, mireasă, moşnegi şi alte personaje, având fiecare masca pregătită cu multă migală. Hainele soldăţeşti le sunt doldoră de salbe vechi, fir strălucitor, oglinjoare, cusături frumoase.
De obicei, în timpul acestor două sărbători ei merg pe la toate casele unde sunt fete mari, colindă, cântă, dansează. .
De Crăciun se colindă tocmai trei zile la rând, umblă copii, merg şi cei în vârstă. Colindele se deosebesc de cele din alte sate, fiind monotone, domoale, foarte lungi.
Paştele – sărbătoare învierii Domnului – este sărbătoit pretutindeni cu ouă roşii, cozonaci, cum e datina la creştini. Cândva în satele cu populaţie română a existat frumosul obicei de a organiza toaca. Cu părere de rău, el a fost dat uitării. La Cupca, însă, această datină se păstrează. A treia zi după Paşti femei, copii, bărbaţi, fete şi flăcăi, întru-n cuvânt, cine doreşte, se adună în faţa bisericii. Vin încoace îmbrăcaţi în haine de sărbătoare, de cele mai multe ori naţionale, cu trăistuţe ţesute sau cusute cu flori, pline cu ouă, şi ciocnesc între ei. Râd, glumesc, schimbă o vorbă-două şi sunt bucuroşi că au venit la toacăși că au ajuns cu bine la cea mai frumoasă sărbătoare a creștinilor.
De Sf. Gheorghe, ca şi peste tot, se pun brăzdiţe cu crenguţe de răchită, ce se păstreză pe stâlpii porţilor, pe treptele casei, în grădină timp de o săptămână. Şi dacă brăzdiţele nu se pun şi în case, atunci teiul de la Duminica Mare este adus şi în casa mare, este bătut în cue sau fixat pe la porţi, uşi ș.a.m.d. De fapt această tradiţie creştină este păstrată cu sfinţenie peste tot, iar la Cupca îndeosebi.
Hramul bisericii şi al satului are loc la Cupca de două ori pe an – de sfinții Constantin şi Elena şi la ziua Arhanghelilor Mihail și Gavriil. Adică primăvară şi toamna. În aceste zile se fac slujbe la biserică, unde se adună multă lume. E slujba sfântă de hram. Iar jocul pe toloacă se organizează, fie în aceeași zi, fie duminica după trecerea sărbătorii. Este un obicei frumos aici, ca şi pretutindeni, de a pofti acasă în ospeţie, fie pe rudele și prietenii din acelaşi sat, fie pe cei de mai departe. Se pregăteşte masă de sărbătoare cu colaci şi învârtite, cu sarmale, răcituri, cuorbă, salături, plăcinte, dulciuri şi alte bucate naţionale gustoase, de la care îţi lasă gura apă. Pe urmă se veselesc, lumea se plimbă, discută, după cum e datina.
Se păstrează cu sfinţenie posturile din cursul anului în număr de patru, mai ales postul cel mare al Paştelui. Printre oamenii bătrâni, precum şi printre cei mai tineri, sunt mulţi care nu mănâncă bucate de frupt, adică carne, lapte, ouă şi toate cele ce se pregătesc din ele. Miercurea şi vinerea, care sunt zile de post, le ţin mulţi, arătând astfel încă odată că sunt creştini adevărați. La biserică vine multe lume, frumos îmbrăcată, curată la suflet, cu gânduri bune. Tradiţiile şi datinile străbune sunt o comoară de nepreţuit a neamului nostru. De aceea trebuie să le păstrăm, să le readucem la viaţă, să nu le dăm uitării. Numai atunci ne vom simţi bogaţi şi satisfăcuţi sufletește când vom păstra cu sfințenie limba, credința, portul, tradiţiile, obiceiurile noastre.
De fapt, şi în concertele de astăzi predomină folclorul, tot ce a ieşit din sânul poporului e sfânt.
Ne mândrim cu-a noastre datini,
Le păstrăm ca pe-o comoară.
–––––––––
Eleonora Schipor,
Cupca, Ucraina, septembrie 2020