Eleonora SCHIPOR: Când înfloresc castanii…

        

            Atunci de obicei e sărbătoarea ultimului clopoțel școlar la CIE Cupca.

            În răcoarea unei dimineți de Florar, într-o atmosferă deosebită, are loc de obicei careul solemn al ultimului clopoțel școlar al anului de învățământ.

            Solemn, emoționant acest careu este pentru elevii absolvenți ai fiecărui an. Ei își i-au rămas bun de la viața lor de elevi. Îndrumați de diriginta de clasă, în proză și versuri, cu emoții în glas ei de obicei vorbesc despre școală, colegi, părinți, profesori…

            Preotul bisericii locale, de obicei, binecuvântează școala și pe actualii absolvenți, oficiind serviciul divin. El le  dorește tuturor vacanță plăcută, îndemnându-i la fapte bune.

            Cu un cuvânt de felicitare pentru toți elevii, profesorii și părinții se adresează oaspeții sau invitații.

            Directoarea CIE Cupca, d-na Maria Lazurca, după obișnuitul cuvânt de felicitare înmânează un șir de diplome și mențiuni, câștigătorilor olimpiadelor școlare, învingătorilor diferitelor concursuri.

             Anul acesta, cu părere de rău, sărbătoarea ultimului sunet va avea loc doar la distanță. Adică ne vom gândi la careurile precedente, ne vom imagina doar cum ar fi trebuit să fie, dar în condițiile actuale, nu putem fi împreună. Sperăm că totuși vom reveni la normal și măcar mai târziu actualii absolvenți vor putea avea balul de absolvire.

            Necătând la carantina din anul curent, le dorim elevilor noștri, dar și tuturor elevilor din întreaga țară, vacanță plăcută, profesorilor concediu liniștit, dar și bine plătit, pace în țară și fie ca speranțele noastre să se îndeplinească. Doamne ajută!

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

28 mai 2020

Eleonora SCHIPOR: Ziua Cămășii Cusute la CIE Cupca

          

             Anual frumoasa sărbătoare a Cămășii cusute este marcată  în cea de a trea joi a lunii mai.

            De obicei aproape toți profesorii și elevii vin în această zi la școală, îmbrăcați în cămăși naționale, fie  în stil ucrainean, fie în stil românesc. Portul popular al oricărui popor este frumos și apreciat în felul său.

            Și e bine că avem o zi atât a iei românești, cât și a cămășii cusute în general.

 

 

            De obicei la CIE Cupca facem poze atât prin clase, vizităm muzeul istoric aflat tot în incinta școlii, unde avem câteva costume naționale din diferite perioade, atât femeiești cât și bărbătești, dar și alte cusături în stil popular, răsfoim albumuri cu fotografii și admirăm expoziția de fotografii a cupcenilor din diferite perioade făcute în costume populare. Pe rețelele de socializare, la lecțiile de ucrainologie, literatură, în muzeul școlii, la bibliotecă se vorbește în această zi despre rolul și importanța cămășii cusute, a portului popular păstrat de-a lungul timpului.

            Dacă în anii precedenți pentru toți era o sărbătoare deosebită, anul acesta o vom marca la distanță. Fie că vom răsfoi amintirile prin fotografii, pe rețelele de socializare, fie că pur și simplu vom îmbrăca o cămașă cusută și ne vom face o poză spre amintire.

            Sperăm că vor veni timpuri mai bune și iarăși ne vom putea bucura cu toții împreună de această frumoasă sărbătoare a cămășii cusute.

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

21 mai 2020

Eleonora SCHIPOR: Marele Ierarh al Bucovinei

           

            Vestea cea pe care nimeni niciodată nu vrea să o audă, totuși vine.

            În dimineața zilei de 20 mai al anului curent ne-am trezit cu vestea tristă – ÎPSS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților  a trecut la cele veșnice.  Deși știam că e bolnav de această boală a secolului XXI, această epidemie, speram totuși. Ne-am rugat la Dumnezeu pentru însănătoșirea sa. Dar Domnul a vrut să-l ieie acolo sus. Vestea ne-a luat prin surprindere. Cu toate că avea deja peste 90 de ani, speram touși. Dar a fost să fie altfel. De acum încolo se va ruga de acolo de sus pentru noi cei rămași aici, pe pământ.

            L-am cunoscut personal cu vreo 15 ani în urmă. A fost o mică întâmplare atunci. Am povestit-o de multe ori pelerinilor mei, dar n-am scris niciodată despre ea.

             Ei bine, cum spuneam, cu vreo 15 ani în urmă am sosit la mănăstirea Putna, cu un grup de vreo 6-7 copii, care deveniseră câștigători ai concursului de desene „Sfintele Paști în viziunea copiilior”, organizat de Societatea „Junimea” din Cernăuți. Ne-au ajutat să ajungem pentru câteva zile la Ierusalimul neamului românesc, doamna Eleonora Moldovan, care în acea vreme era Consul la Consulatul General al României la Cernăuți și dl Grigore Timiș, care era în Administrația raionului Hliboca. Le mulțumim și peste ani, pentru acel frumos gest al lor.

            A doua sau a trea zi am ajuns la Arhiepiscopia din Suceava. Călugărul care ne însoțea a plecat pentru câteva minute, iar noi am rămas în incinta Arhiepiscopiei. Ni s-a spus că va veni chiar Arhiepiscopul să se întâlnescă cu noi.

            Stând așa am observat un bătrânel destul de modest care a ieșit de pe o ușă și ne-a salutat cu amabilitate. I-am răspuns, dar nu i-am acordat prea mare atenție. Era prea modest îmbrăcat, era atât de simplu, că am crezut că este un simplu monarh, sau un lucrător al Arhiepiscopiei. La un moment dat se deschide o ușă și un călugăr i se adresează cu cuvintele „Înalt Prea Sfinția Voastră”. Am înlemnit cu toții. Cum? Acest om nu prea mare de statură, vorba marelui Eminescu …Un bătrân atât de simplu, după vorbă, după port…, e un mare ierarh? Imediat ne-am repezit să-i cerem scuze și să-i sărutăm mâna. A zâmbit și ne-a vorbit cu multă blândețe și sinceritate. Ne-a dăruit la toți cărticele, iconițe, cruciulițe… L-a întrebat pe unul dintre slujitorii de acolo dacă a telefonat la mănăstirea Dragomirna, unde urma să plecăm după vizita făcută aici. Iată așa a fost prima mea întâlnire cu ÎPSS Pimen Suceveanul. Mi s-au întipărit pentru totdeauna în memorie blândețea, sinceritatea, modestia, amabilitatea sa. Am cunoscut în zecile de pelerinaje pe care le efectuăm de-a lungul anilor, mulți Ierarhi de diferite ranguri, dar un asemenea slujitor al bisericii, mai rar întâlnești.

          Cu câțiva ani în urmă veneam la mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, dar și la biblioteca județeană, într-o vizită particulară cu o prietenă de a mea. Am fost din nou la Arhiepiscopie, i-am adus personal Înaltului Ierarh al Bucovinei, în dar și câteva cărți de ale mele proprii. Am fost și translatoare pentru prietena mea care nu cunoștea limba română, dar a ținut neapărat să vorbească cu Arhiepiscopul. Am primit în dar mai multe cărți, calendare, iconițe, acatiste…

            Tot cu mai mulți ani în urmă când am venit pentru prima oară la mănăstirea Sihăstria Putnei, călugărul care ne-a fost ghid ne-a arătat locul de veci pe care și l-a ales pentru odihnă veșnică ÎPSS Pimen. Un simplu mormânt, o cruce, cu o candelă și un tricolor, aflate pe malul unui pârâiaș, în umbra unor copci, iar alături și o capelă.

            De atunci de câte ori venim pe la Putna, căci aici ne oprim la fiecare pelerinaj, venim și la Sihăstria Putnei, mănăstire aflată doar la 3 km de Putna lui Ștefan cel Mare. După ce ne închinăm la cele două mănăstiri, una dintre ele, și anume cea nouă, fiind în numele sfântului Serafim de la Sarov, neapărat îi duc pe toți să vadă acel loc deosebit.

            Cu părere de rău de acum încolo nu vom veni la locul ales, dar va fi și mormântul său.

            A trăit frumos, deși a trecut prin multe încercări, dar și-a ales și un loc frumos. Un loc simplu, modest – așa cum i-a fost și viața.

             Nu ne rămâne decât să ne rugăm bunului Dumnezeu ca să-i așeze sufletul său curat în grădina raiului, iar urmele ce le-a lăsat pe acest pământ vor rămânea ca și faptele-i nemuritioare.

            Odihnă veșnică, ÎPSS Voastră. Cât vom trăi vă vom pomeni doar cu vorbe frumoase, cu drag și cu blândețe.

            Chiar la primul pelerinaj ce îl vom face după ce această urgie va trece, vom veni cu câteva buchețele modeste de flori la mormântul acela frumos și modest pe care Vi L-ați ales pe când erați în viață.

            Drum lin spre înalturi ÎPSS Voastră.

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

20 mai 2020

Eleonora SCHIPOR: Muzeul și rolul lui în dezvoltarea culturii și educației

(18 Mai – Ziua Mondială a Muzeelor)

 

         Cu câțiva ani  în urmă în incinta CIE Cupca am deschis oficial muzeul istoric care găzduiește deja zeci de exponate.

         În prima cameră avem documente, cărți, ziare, standuri, fotografii, albume etc. În micul culuar se află mai multe mese încărcate cu mape  care conțin zeci de materiale dedicate fie personalităților ținutului natal, evenimentelor deosebite, datelor importante, sărbătorilor religioase, laice… În cea de-a doua cameră numită etnografică avem adunate obiecte de uz casnic, unelte de muncă din vechime, costume naționale, tablouri, cusături, veselă, icoane, ceasuri vechi și multe altele.

         Chiar de la bun început am inițiat și un cerc al tinerilor muzeografi. Sunt elevi ai claselor mijlocii și mari care îmi ajută în permanență la amenajarea, restaurarea unor obiecte vechi, la menținerea ordinei, curățeniei…

         În permanență mă stărui să adun materiale legate de istoria satului Cupca, a învățământului, culturii. Mult mi-a ajutat fosta lucrătoare a școlii Maria Schipor care a cadonat obiecte vechi, icoane, flori artificiale. Uneori adună chiar și de prin sat obiecte vechi pentru muzeul nostru. Meșterița populară Felicia Ungurean a donat câteva tablouri pictate pe sticlă, îndeletnicire mai rar întâlnită acum. De asemenea  mai multe lucruri ce prezintă valoare pentru  muzeu ne cadonează în permanență și profesoara de limba maternă de la CIE Cupca doamna Lucica Dușceac.

 

 

         Aș vrea să le mulțumesc doamnelor care și până la deschiderea oficială a muzeului nostru au adunat obiecte, au muncit ca să fie păstrate. Marilena Zâgrea, Elena Sidac, Mihaela Ungurean toate foste sau actuale profesoare de la CIE Cupca la vremea lor și-au adus contribuția ca azi în acest frumos sat bucovinean să existe un muzeu deosebit.

         De la deschiderea lui până în prezent a fost vizitat de multă lume. Atunci când avem un seminar, întâlniri cu oameni interesanți, competiții sportive, adunări de părinți sau alte măsuri, neapărat îi invităm să viziteze și muzeul nostru.

         Atunci când am pregătit documentele necesare pentru deschiderea muzeului am fost ajutată de doamna Olga Șevcenco, metodistă-muzeograf în raionul Hliboca, de doamna Angela Jijian fosta directoare a muzeului etnografic raional. Consultațiile necesare, ajutor metodic am primit și pimesc de la lucrătoarele muzeului ținutului natal din Cernăuți. Le sunt recunoscătoare și le mulțumesc frumos.

         În permanență muzeul istoric al satului Cupca este vizitat de feluriți oameni, care cu plăcere îi trec pragul și admiră cele adunate aici.

         În raionul Hliboca doar în ultimul timp au fost deschise  mai multe muzee cu felurite profiluri a căror comună menire este de a păstra istoria sub diferite aspecte.

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

18 mai 2020

Eleonora SCHIPOR: Ziua Înțelegerii, a Victoriei!

             Anual în ajunul zilei Victoriei comemorăm pe participanții războiului, pe toți cei ce au avut de suferit în vremea deportărilor staliniste, au fost împușcați la Fântâna Albă.

            Cu ani în urmă le invitam la școală pe participantele la cel de-al doilea război mondial, foste profesoare la școala din Cupca, Elizaveta Bogdaniuc și Zinaida Poleanscaia, pe urmă cu elevii noștri le vizitam acasă. Cu câțiva ani în urmă ambele fiind în etate, au trecut în lumea celor drepți. Acum le pomenim la cimitirul din sat. Aici, în cimitirul satului Cupca, își doarme somnul de veci  Zinaida Poleanscaia. Elizaveta Bogdaniuc își doarme somnul de veci în cimitirul din satul Pătrăuții de Jos.

            Anul trecut, cu un grup de elevi de la CIE Cupca, cu buchete de flori și lumânări, am fost la cimitirul local, unde am păstrat un moment de reculegere, am depus flori, am vorbit despre cele două foste profesoare.

            Fiica ei Tatiana Poleanscaia, tot fostă profesoară, a venit la cimitir cu o măsuță mică pe care a pus o fotografie de a mamei sale, medaliile sale, diplome, mențiuni. A vorbit frumos despre mama ei. De asemenea a dat de pomană pentru sufletul mamei sale.

            Pe urmă am aprins lumânări și am rostit rugăciuni  pentru sufletele celor răposați la capelița ce se află nu departe de biserica locală.

            În coridorul școlii, la bibliotecă și la muzeu am organizat expoziții de cărți, ziare, reviste, fotografii despre acele evenimente. Despre cel de-al doilea război mondial, Ziua Înțelegerii, a Victoriei s-a vorbit și la lecțiile de istorie, literatură, dar și la toate celelalte.

 

            La pregătirea acestor comemorări  și-au adus aportul membri comitetului școlăresc în frunte cu președinta lui Marta Belici, cât și membri cercului de tineri muzeografi.

 Anul acesta îi vom pomeni pe toți doar în gând. Când va fi posibil ne vom duce măcar la capelița ce se află nu departe de biserică, și vom aprinde lumânări întru memoria tuturor.

            Asemenea măsuri educă la elevi simțul responsabilității, îi fac să nu uite pe cei  care s-au jertfit pentru noi, îi fac să simtă că memoria rămâne mereu vie.

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

8 mai 2020

Eleonora SCHIPOR: Sărbătoarea Sfintei Învierii să ne aducă lumină și sănătate

        

           Sărbătoarea Învierii Domnului sau a Paștilor cum îi spunem noi a fost întotdeauna mult așteptată nu numai în casele noastre, dar și în instituțiile de învățământ din întreaga țară.

          La CIE Cupca avem o întreagă galerie de de gazete de perete și desene, aplicații pe această temă. Anual pregătim mai multe compoziții dotate cu coșuri pascale, crenguțe de salcie, flori, ouă încondeiate, păscuțe, cozonaci etc.

         Un loc aparte îl ocupă în aceste zile încondeerea ouălor, meșteșug păstrat cu sfințenie de veacuri, aici la Cupca, sat cu bogate tradiții. Făcând o paranteză vom menționa că printre puținele sate bucovinene unde s-0a păstrat obiceiul așa numit Toacă, când în marțea Paștilor mari și mici se adună în curtea bisericii pentu a ciocni ouă,  a se felicita. Acest obicei a rezistat la Cupca chiar și în perioada ateismului sovietic.

          În muzeul istoric al satului Cupca, avem un frumos copac de Paști, împodobit cu ouă, flori, panglici…

          Anual participăm la toate expozițiile raionale dedicate sărbătorii celei mai importante din viața creștinilor ortodocși.

          Anul acesta nu avem posibilitatea să facem toate acestea pe viu, dar de la distanță vom admira frumoasele coșuri , și mai ales ouăle încondeiate și arta nespus de frumoasă a pregătirii lor.

          Sperăm că bunul Dumnezeu se va îndura de noi toți și vom reveni la normal.

         Tuturor vă dorim un Paște fericit, sănătate, pace, liniște sufletească, credință, bunătate, înțelegere, speranță, lumină, încredere în ziua de mâine, voie bună…

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

14 aprilie 2020

 

Eleonora SCHIPOR: Dor de Mărțișor

Dor de Mărțișor

 

Mărțișor, Mărțișor,

Fir de aur, fir de dor,

Fir de dor și de lumină

Din frumoasa Bucovină!

 

Mărțișor, Mărțișor,

Al Primăverii vestitor,

Mărțișor, Mărțișor,

Ah, ce scump odor!

 

Mărțișor, Mărțișor,

Te iubesc și te ador,

Și în prag de primăvară

Ești un mesager de-amor!

 

două culori

 

Când pajiştea-i toată-n floare,

Se prind la piept mărţişoare –

Roş-albe, două culori,

Două blânde sărbători.

Albul e seninul zării:

Şi mărgeanu-nminunării,

Iar roşul văpaia este-a

Primăverii ce dă vestea

Că soseşte timpurie,

Pe-o coamă de vânt, zburlie.

Luna martie de-acum

Voioasă-a pornit la drum,

Cu muguri plesniţi şi soare

Şi cu mândre mărţişoare.

———————————————

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

Eleonora SCHIPOR: Locuri de poveste în prag de Primăvară

          Profesorii de limba și literatura română din raionul Hliboca au avut zilele trecute seminarul practic în problema: „Eficacitatea lecției: proiectarea, desfășurarea și analiza. Metode și tehnologii formative ale educației moral-creștine în cadrul orelor de comunicare și literară”.

            Seminarul a avut loc pe baza CIE Cupca, avându-le ca protagoniste pe profesoarele de limba maternă din școala noastră: Maria Lazurca, Marilena Zâgrea, Lucica Dușceac și Olimpia Bojescu.

            Obiectivele au fost cunoașterea și îmbogățirea valorilor patrimoniului nostru național; Cunoașterea în cauză a locurilor de baștină a unor personalități literare; Dezvoltarea dragostei față de tot ce este frumos și sfânt;

            În cadrul seminarului practic toți profesorii  însoțiți de metodista secției raionale de învățământ Hliboca, d-na Domnica Mihai, au vizitat mai multe locuri importante din România, așa ca muzeul „Ion Creangă” din Humulești, deoarece la 1 martie este și ziua de naștere a „sfătosului bunic”. Pe urmă au vizitat mai multe obiective culturale din județul Neamț: mănăstirile Agapia și Văratec, unde au fost la casa, dar și mormântul Veronicăi Micle, iubita lui Eminescu, cât și muzeele „Alexandru Vlahuță” și „Nicolae Grigorescu”. La întoarcere toți participanții au făcut o scurtă vizită la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” unde au asistat puțin și la slujba de seară și s-au închinat la moaștele Sfântului.

            Peste tot au procurat obiecte de cult, cât și suvenire spre amintire, au făcut poze, iar principalul  au revenit cu impresii de neuitat.

            Sincere mulțumiri aducem doamnei profesoare-metodiste Domnica Mihai, profesoarelor de la CIE Cupca, pentru buna organizare, colegilor pentru susținere și încurajare. Tuturor le dorim succese și realizări depline.

———————————————

Eleonora Schipor

Eleonora SCHIPOR: Lecțiile deschise – un stimul pentru elevi

            Anual profesorii care trec atestația susțin lecții sau măsuri extrașcolare.

            În anul acesta de învățământ la CIE Cupca s-au atestat șase profesori care au susținut lecții deschise în diferite clase și la diferite obiecte.

            Astfel, învățătoarea claselor primare Domnica Cebotar a susținut o lecție de matematică în clasa a IV-a, a cărei conducătoare este. Tema lecției a fost „Cunoștință cu fracția”.

            Elevii clasei a V-a au avut o lecție de științe ale naturii cu denumirea „Ciupercile și bacteriile” petrecută sub îndrumarea profesoarei de biologie Lilia Sucevan.

            O lecție foarte variată a fost susținută și de profesorul de chimie Ion Plevan având tema „Fenomene fizice și chimice” în clasa a VII-a.

            Elevii clasei a 8-a au susținut o interesantă lecție la literarura ucraineană despre opersa scriitorului clasic ucrainean Mîhailo Koțiubinski cu tema „Un  preț mare” (Дорогою ціною). Profesoara – Maria Ovaciuc.

            Elevii clasei a IX-a sub îndrumarea profesorului de matematică Vasile Țugui au studiat în cadrul lecției deschise tema „Progresia aritmetică”.

            Toți profesorii au folosit cele mai diferențiate metode de lucru, clasice și moderne,  au folosit  ecranul multimedia, au avut mult material didactic. Elevii la rândul lor s-au pregătit de lecții, au studiat materialul respectiv, au acumulat noi cunoștințe.

            La fine, grupuri de elevi din diferite clase, au susținut în sala de festivități a școlii recitaluri literar-muzicale pe cele mai felurite teme, îndrumați de subsemnata.

            Mai întâi în fața tuturor celor prezenți au citit creațiile proprii membri cenaclului literar „Lămâița”. Pe urmă elevii clasei a V-a au recitat versuri și au înterpretat un cântec în limba franceză. Tot cu un grupaj de poezii pe cele mai felurite teme au venit în fața publicului și elevele clasei a XI-a „A”. Nicoleta Bojescu, elevă în clasa a V-a, a interpretat un frumos cântec popular cu specific cupcenesc. Tot cu un specific al acestui sat bucovinean cu vechi tradiții populare, au interpretat două cântece populare „Badea-i ciobănaș la munte” și „Așa-s cupcencile” grupul vocal al elevelor clesei a XI-ea „A” condus de profesoara și diriginta de clasă Lucica Dușceac. La fine elevul clasei a VII-a Vasile Alerguș, care frecventează școala de muzică, a interpretat la saxofon câteva melodii populare românești și ucrainene.

 

            Le mulțumim sincer tuturor profesorilor care au trecut atestația  pentru stăruință și competență, tuturor profesorilor care au asistat și au apreciat munca colegilor, direcției școlii, profesoarei Lidia Olar care a avut grijă de aplicarea tehnologiei moderne la toate lecțiile și măsura extrașcolară.

–––––––––––––––

Eleonora Schipor,

profesoară superioară,

pedagog-organizatoare la CIE Cupca

Eleonora SCHIPOR: Limbă maternă – floare eternă

            Anual  pentru acest eveniment ne pregătim cu emoție și pasiune. Or, limba maternă a fiecărui popor este cartea lui de vizită.

            Anul acesta această sărbătoare, în toate instituțiile de învățământ românești din ținut, a fost încununată de lumina versului nemuritor al lui Grigore Vieru.

De ziua Mondială a limbii materne la CIE Cupca au fost pregătite mai multe lecții și măsuri cu caracter educativ.

            Sub îndrumarea profesoarelor de limba maternă elevii noștri au scris dictarea «Limba – unitatea etniilor în Ucraina». Au avut loc lecturi și recitaluri poetice din marii noștri înaintași M. Eminescu, V. Alecsandri, I. Creangă, A. Mateevici, N. Stănescu, Gr. Vieru, Gh. Sion,  I. Motrescu ș. a.

            N-am uitat în această zi să-i pomenin și pe autorul monografiei satului Cupca, regretatul Petre Ciobanu din Brașov, pe autorii și folcloriștii locali care și-au adus și ei contribuția la dezvoltarea limbii și culturii satului natal. Printre aceștia se numără regretații Magdalina Morar-poetă populară, Vasile Timiș, cantor al bisericii locale, cât și cei actuali, mai tineri sau mai vârstnici, care prin scrierile lor au proslăvit și proslăvesc baștina dragă, graiul, portul, neamul…

            Pe ușile cabinetelor au fost afișate citate despre limbă ale oamenilor iluștri din toate timpurile.

            La lecțiile de limba și literatura română s-a vorbit mult despre rolul limbii materne pentru fiecare popor, despre păstrarea limbii, rolul instituțiilor de învățământ, bibliotecilor, bisericii, părinților, societății etc.

            Recitaluri s-au susținut aproape în toate clasele.

            Pe parcursul săptămânii respective s-au scris și se vor scrie o serie de compuneri despre rolul limbii meterne în viața noastră. Cele mai reușite vor fi menționte cu diplome și foi de laudă.

            Profesoara de limbă maternă Marilena Zâgrea  a pregătit cu elevii claselor a 6-ea și a 7-ea un frumos colaj de poezii și cântece sub genericul „Limbă maternă – floare eternă”.

            Cei mai activi elevi ai școlii au citit și au recitat versuri și cugetări despre limbă scrise pe steluțele simbolice.

            Activ s-au încadrat în activitățile dedicate Zilei limbii materne și membri cenaclului literar LĂMÂIȚA. La ședința cenaclului am discutat despre operele literare, versurile scriitorilor și poeților clasici și moderni, cât și despre scriitorii bucovineni.

            De asemenea am făcut cunoștință mai îndeaproape cu opera și viața poetului mamei, poetului copiilor, poetului plaiului natal, al limbii materne Grigore Vieru. Am citit cele scrise despre el în ziarele noastre bucovinene.

            Am citit poeziile mele proprii «Limba mea maternă» și «Este limba noastră» din cartea mea de versuri «Lumea miraculoasă a poeziei».

–––––––––––––-

Eleonora Schipor,

pedagog-organizatoare la CIE Cupca,

conducătoarea cenaclului literar LĂMÂIȚA