Drumeția
Am să-mi răstignesc privirea, peste-un ciob de Lună spartă
Norii fug , mâncând pământul, prinși de soarele-n apus,
Eu în fânul mort de-o seară , caut steaua, sau vreo poartă
Gândul pleacă-n agonie printr-un zbor din jos în sus.
Trupul și-a găsit pământul, pe un petic de odihnă
Ochii mei fac semnul crucii, de pe-un deal, pe crucea nopții,
Sufletul neprins de vrajă prin otavă cade-n tihnă
Și-n clipita din clepsidră , dă nisipu-n grija sorții.
Cade noaptea peste mine fără a băga de veste
Caut poartă mea stelară, da-i beteagă și închisă,
Munți cu frunțile brăzdate și-au prins stâncile de creste,
Eu cu sufletul cât fulgul, zac, din lutul meu desprinsă.
Stelele îmi dau binețe și se prind la Carul Mare,
Caii Carului, sălbatici, duc în aripi largi jăratec .
Mă amestec în țărâna trupului ce nu mai doare
Într- o tainică urcare , dintr-un ritual molatec.
Și mă plec prin Universuri, ba pe ici, ba paralele,
Trup îngenuncheat de grijă las în lutul ce-i e frate,
Sufletul pe strop de Lună, cu mărgean din trup de stele
Iar cu ochiul de prin gânduri, prins de crestele pudrate.
Zori din dimineții senine se revarsă de pe-o rază,
Soarele se străduiește peste munte să privească
Eu cu mine dimpreună, în otavă, ca-ntr-o oază…
Mă întorc din drumeția, ce îmi pare, nelumească.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
7 august, 2018
Diferite sunt căile vieții omului. Uneori cu urcușuri presărate cu flori, alteori cu coborâșuri pline de spini. Pe unul soarta îl leagă pentru totdeauna de baștină, pe altul îl duce departe peste mări și țări. Însă oriunde nu s-ar găsi, fiecare poartă dorul satului natal în inimă, în suflet.
Nimic nu se compară cu scrisul, această aşezare ordonată de cuvinte şi litere în serii succesive de propoziţii, fraze sau paragrafe. Asemenea unei simfonii a gândurilor şi trăirilor felurite, îmbinarea exprimării prin intermediul simbolisticii scrierii conferă adâncime opiniilor transpuse sub forma unor linii melodice ce se întrepătrund, se sprijină reciproc sau se opun dramatic într-un joc feeric fără de egal. Iar rezultatul este de fiecare dată sublim prin orizontul pe care îl descrie, sau mai bine zis, ce se deschide înaintea cititorului, ca o privelişte de un pitoresc aparte având un farmec plin de atracţie.
