PORTRETE
M-am trezit c-un gând în zori,
Când priveam printre cortine,
Să-mi iau pânze și culori,
Vrând să te pictez pe tine !
Să-i fur mării din talaz,
Ca-n ochii tăi să îl adun,
Din roșu-amurgului, pe-obraz,
Vreo două picături să pun !
Din lanurile cu coptul grâu,
Galbenul să-ți pun în plete
Și câtă apă curgă-n rău,
Ani să-ți dau pe îndelete !
Din cerul nopții plin de stele,
Din visurile-mi fermecate,
Voi face-un paradis din ele,
Să-ți fie-n clipe-ntunecate !
Zefir să-ți mângâie pe pleoape,
Ca rozele petale de-orhidee,
Veni-voi ca să-ți fiu aproape,
Cu freamătul de frunze pe-alee !
Alături vom trăi fără regrete,
De-anii trec, mai mult ne vom iubi
Și când vom fi portrete pe perete,
Din cadre, dulce ne-om zâmbi !
CANICULĂ
Ce-năbușeală, un deșert, nicio adiere,
Pe-uscatul câmp plin de ciulini…
Odată verde, azi gălbejit ca miere,
Fără a zefirului, dulce mângâiere,
Crăpat, de bulgări plin și spini…
Setea cum să i-o alini ?
În primăvară, plin era de rapiță și maci…
Zumzet de albine, freamăt de fluturi…
Verde le era frunzișul la copaci,
La umbra lor șezând, voiai să taci,
Magia să n-o rupi și să n-o scuturi,
Iar astăzi, doar încinse luturi…
Sub soarele aprig, tot verdele se-usucă,
Asudați, copacii își leapădă veșmânt…
Pe strună cântă greierii, jalnic a ducă,
Umbra verii fuge, se-ascunde ca nălucă,
Lăsând, ca testament, un jurământ,
Pe-al câmpului mormânt,
Că, va veni la anul, cu răcoroase ploi,
Cu vânt ușor, să freamăte prin iarbă…
Cu fluturi și albine să zumzăie în roi,
Cu macii să-nbujoreze câmpul de trifoi,
Nelăsând valul de căldură să ne fiarbă,
Sub a soarelui privire oarbă…
ŞI… S-A MAI SFĂRÂMAT UN VIS
În seara asta-i clar de lună…
La fereastră, stelele-mi clipesc…
Tăcerile… îmi împletesc cunună,
Greierii mai zgândăresc din strună,
Din picoteala mea să mă trezesc…
Aud în noapte-un plâns amar…
Nu-i vaiet de bufniţă sau câine…
E cel al sufletului hoinar,
Ce tot se zbuciumă-n zadar,
Spunând, că zi va fi şi mâine…
E clar de lună… dar ce trist…
Singurătatea geme-ntre pereţi…
O flăcăruie pâlpâie la Crist,
Împrăştiind culori de ametist
Şi albe aşteptări de la profeţi…
Mi-e dor… de fetiţa din poză…
Zâmbeşte din rama p-etajeră…
Dar şi de tânăra lângă veioză,
Cu ochii verzui, muşcând o roză,
Sfidând, c-ar fi viaţa efemeră !
Mi-e dor, de ce-n urmă a rămas…
Vreau să uit cum curge ceasul…
Să mai aud al tinereţii glas,
În crudu-i verde să mai fac popas,
Legând de parul timpului pegasul !
Un zgomot mă trezeşte din visare…
Îmi sparge liniştea, mă face să tresar…
Mi-a venit cumva Ursita pe cărare ?
În plină noapte, mi-a răsărit un Soare ?
Nuuu… s-a sfărâmat un vis în sanctuar…
——————————————-
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
4 august, 2018