Nicu GAVRILOVICI: Rază în ceață

Rază în ceață

 

Ce ești viață…și de unde,
rotunde
se rostogolesc clipele, minutele, orele,
nemărginirii purtând horele?
Ce ești viață…
Subțire, de ață
fir?
Între maternitate și cimitir,
între leagăn si nedoritul sicriu,
aș vrea să știu
cine te desfășoară de pe al timpului fuior…
cât ești împlinire și cât esti dor
după un ,,altceva” niciodată atins?
Îmi este creștetul nins
de trecerea ta atât de grăbită;
te doream în brațe iubită
dar tu, inconstantă,
mi-ai fost doar sporadic amantă…

 

O rază de soare în ceață…
aceasta ești, viață?

———————–—————–

Nicu GAVRILOVICI

7 august 2018

Lasă un răspuns