Emma POENARIU SERAFIN: Aceleași bidiviu

Aceleași bidiviu

 

Ochi pierduți pe pagina nescrisă
Printre valurile dense-n albatroși
Baiera de suflet larg deschisă,
Pe rugina-n codrii mei duioși.

 

Prin păduri ce-s rumene la față
Dorm de veci oceanele albastre
Jeluind că în curând le-ngheață
Lacrimile scurse prin fereastră.

 

Și-o să doarmă Cerul prin furtună
Și furtuna se așterne-n noi
Lacrimile strânse dimpreună
Cu durere, le-mpărțim la doi…

 

Val de toamnă spumegă prin soartă
Timpul trece fără de-nțeles
Clipele-mpletite să despartă
Un moment al vieții, greu ales.

 

Toamna fuge prin privirea ta
Luciul ochilor din ce în ce mai viu
Pe spinări de vânturi ca-ntr-o șa
Călărind prin nori, un bidiviu.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

3 septembrie, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: de toamnă

de toamnă

 

pecetluită explozie, subţire scurgere de vin
din bob luminos şi divin,
indulcire divină!
să murim ar fi prea frumos,
să trăim ar fi prea multă lumină!

 

sânge scurs din dorinţi,
picură-mi preaplinul luminii in os
mi-e sufletul deja prea mustos
(pecetluită explozie,
toamnă divină)!

 

să trăim ar fi prea multă lumină,
să murim ar fi prea frumos…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

3 septembrie, 2018

Alexandru NEMOIANU: Contraste

Există o tendința omenească de a considera majoritar și dominant ceea ce este zgomotos, țipător, la vedere. Până la un punct este de înțeles căci acest gen de manifestări atrag atenția. Dar cel mai adesea aceste manifestări foarte la revedere nu sunt alta decât superficialitate și cel mai adesea superficialitate de prost gust. Între felurile de care pomeneam se găsesc vorbirea tare și vulgară, ținuta vestimentară ostentativă, vulgaritatea afectivă sau afectivitatea lacrimogenă, abundența termenilor hipocoristici („de drăgălășenie”, alintul țigănesc gen: „scumpul”, „puiul” și eiusdem farinae). Cel mai frecvent aceste manifestări se pot întâlni în marginea orașelor mari, în „mahalale”, acolo unde locuitorii nu mai sunt definiți, se află într-o îndoilnică tranziție de identitate și unde cei mai mulți nu au identitate, fiind purtați de impulsuri mimetice, imitație rău aleasă. În acele locuri „modelele” sunt cântăreți și cântărețe la modă, preferința muzicală este „maneaua” și sursa de informare televizorul sau zvonul. Dintre asemenea locuitori se alege gloata care se îmbulzește în adunări sau „proteste” fără rost; gloată care poate ucide și distruge fără să aibă idee de ce o face. Aceia sunt oameni periculoși.

Acest tip de populație este numeros și la vedere în condițiile de haos administrativ și în condiții în care ideologii sinistre își răspândesc mesajul otrăvit. Gloata de care pomeneam, până la un punct, are anume circumstanțe atenuante. Lipsa lor de identitate, lipsa de „rădăcini”, o predispune la mentalitate de turmă, gregară. Dar cei care întrețin și exploatează această gloată nu au scuză, ei sunt atleți ai răului, vipere veninoase. Sunt cei care stârnesc instincte josnice, cei care împing „în față” pe nefericiții de care pomeneam și îi preschimbă în turma „imbecililor utili”. Haosul și incertitudinea sunt climatul în care cele pomenite înfloresc. Dar haosul este o stare provizorie. În mod necesar apele sfârșesc prin a se limpezi și stările se definesc prin ceea ce sunt și nu prin ceea ce par.

Poate niciunde nu poate fi acest lucru mai bine exemplificat decât comparând orașele și satele la vreme de haos.

Tot ce am pomenit mai înainte se potrivește orașelor și încă mai vârtos orașelor mari.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Contraste” →

Cristian Gabriel VULPOIU: Lacrima divinității, marea (poeme)

AZI VALUL MĂ SCRIE ÎNTR-O CARTE

 

Azi valul mă scrie într-o carte,
Despre iubiri pierdute-n necuvinte
Creând o singularitate
De versuri albe mate, suspinând ardente,

 

Azi valul mă scrie într-o carte,
Și orice literă a sa-i o rană
Ce țipă a blestem sau poate a moarte
Proslăvind de-a pururi marea drept icoană.

 

Valul mă scrie astăzi într-o carte,
Șoaptele mării-n plenitudini îmi sunt prană
Ispite de miazăzi sau miazănoapte
Să mă afund în genuni inima mă îndeamnă.

 

Valul mă scrie acum în pagini albe,
Din muște de stele ale vechiului Talmud
Cu un penel cioplit în chihlimbare
Și călimară din rouă, dospită în amurg.

 

În stihuri plânge valul într-o carte,
Pe glezna ta mireasă a infinitului absurd
La nunta ta îți voi aduce stele coapte

 

VALURI VIVANTE

 

Țărmul arde iar soarele se revarsă în mare,
Acompaniat de trilul de viori, cântă un lied bacant
În zâmbet de copil icoana sacră surâde-n zare
Nu mai există cer sau pământ, ci doar valul vivant.

 

Ucide a mea ființă și mă spală de păcate,
Și fă o punte către cer din gândurile mele
Învață-mă să fac din viață pastel de belle-arte
Pe coama unui val purtat, să mă pierd printer stele.

 

Plânge valul vivant a pură binecuvântare,
Cu lacrimi de înger din străfulgerări obscure
Curg pe hârtie petale de azur, condeiul moare
Tăiat de la rădăcină de a profanului secure.

 

Valuri bacante sărută soarele vivant,
Templul absolut ce noaptea se ascunde-n mare
La crepuscul, iubirea având luna drept liant
Pe scara grea către împărăteștile altare.

 

Se așterne soarele vivant în versuri și-n cuvinte,
Atunci dar și cuvintele vor deveni vivante
Vor defini atunci celeste postulate
Definise-va atunci a noastră celestă cetate.

 

MAREA

 

Tu ești a dragostei geneză,
Iubire, dor sălbatic și fior
Dans șăgalnic în anamneză
Mântuită de al soarelui cuptor.

 

Mă mântuie marea cu al ei descânt,
Și cu a sa simfonie de viori
Un singur vis între cer și pământ
Pastel pictat în divine culori.

 

În culori de curcubeu divin.
Dintru al luminii creuzet
Marea mi-e icoană, ei mă închin
Ei, și al talazurilor zumzet.

 

Mă reclădești dintr-ale mele cioburi,
O, mare, candelă de vers
Ții aprinse ale iubirii focuri
Cele mai puternice din univers.

 

Lacrima divinității, marea,
Tot ce noi numim eternitate
Visul, ispita, trăirea
Omul și marea, singularitate.

Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: Lacrima divinității, marea (poeme)” →

Florentina SAVU: Stol de fluturi

STOL DE FLUTURI

 

Am prins un stol de fluturi,
Și verzi, și albi, și albaștri
Și, ca să nu mai moară,
Pe toți i-am înghițit
Dar ei se zbat să iasă,
Stomacul mi-e un dans,
Mi-l țin mereu cu mâna,
De fluturi mi-este milă,
Vreau să trăiască ani
Nu doar câteva clipe,
Nu-i voi lăsa să scape
Decât odat’ cu mine,
Când cerul ne va spune:
– Veniți la nunta mea!
Grăbiți, ne vom lua zborul
Într-o de vis caleașcă
Și-n cer le voi da drumul
Să înflorească stele,
Să fim vecini pe boltă
Cu zâmbete de aur,
Dansând la nunta lumii
Eterne și frumoase!

———————————–

Florentina SAVU

3 septembrie, 2018

Alexandru NEMOIANU: Despre 10 august, 2018

La 10 August, 2018 forțele interesate în menținerea haosului în România au organizat o demonstrație al cărei obiectiv era înlăturarea autorității legal alese, prin alegeri libere.În fapt a fost o încercare de lovitură de stat.
Forțele interesate au fost cercurile transnaționale,cele care finanțează ideologia „globalistă”, o ideologie al cărei scop este perpetuarea monstruaselor inegalități economice între țări și oameni și,în același timp,distrugerea culturilor tradiționale care asigură identitate și personalitate Națiunilor lumii. În locul acestor culturi este promovată mizeria „globalistă: așa zisele „valorile noastre”, care sunt: sodomia, pedofilia, erotismul vulgar , secularismul degradant și demonismul. Aceste puteri ale întunericului sunt susținute, activitatea lor este dusă, prin organizațiile demoniacului Soros Gyorgy, Organizațiile Ne Guvernamentale, abominatia #rezist și farsă și diversiunea #farapenali. În spatele lor se află deplorabila ceată a „imbecililor utili”, a opozanților din temperament și a unui segment din tineret complet năucit. Evident aceste forțe întunecate au reprezentanți în corpurile alese și, între ei, neplăcut și antipatic ies în evidență „salvatorii”, partid nou înființat și nădăjduiesc că repede condamnat la o uitare în rușine.
Aceste puteri ale întunericului pomenite mai sus au încercat lovitura de stat de la 10 August, 2018. Mai înainte de orice este folositor să atragem atenția asupra câtorva fapte.
Lovitura de stat încercată a fost poreclită drept „protestul diaspora”. Se încerca acreditarea ideii că Românii plecați în afară hotarelor naționale ar fi cumva împotriva autorității alese.Din capul locului asta a fost o provocare căci,aceia care sunt îndrituiți să hotărască buna gospodărire a țării sunt cei care trăiesc și lucrează în România. Dar chiar și așa acest decor pus la cale a fost penibil. Cei care, la un moment dat, au fost prezentați drept purtători de cuvânt al „diaspora” erau niște neica-nimeni de care nu se auzise. De fapt foarte repede ei au dispărut și deci a rămas pentru „adunare” doar numele propus. Mai mult, un număr infim, la nivel de câteva zeci, de „diaspora” au apărut în adunare. În schimb acolo au fost aduși huligani sadea, înarmați cu pietre, proiectile și bombe Molotov. Dar cel mai rușinos (deși extrem de emblematic) a fost sloganul sub care lovitura de stat încercată a defilat, „muie PSD”.
A fost ales termenul țigănesc pentru o practică erotică ținând de cea mai strictă și gingașă intimitate. Era o maculare care tipologic aparține „culturii” de șatră, „cultura” poalelor în cap. Era macularea și degradarea pe care le-a urmărit „reeducarea” de la Pitești. Repet acest slogan a caracterizat din plin și caracterul și intențiile „protestatarilor”: lipsa de respect și de rușine ridicate la rang de virtute. Cei care din prostie sau neștiință au participat la acest dezmăț public ar trebui să stea cu capul în jos.
Cei care au organizat „protestul”, i.e.încercarea de lovitură de stat, urmăreau un scenariu gen „Maidan: Kiev. Se urmarea ocuparea unui obiectiv central și apoi intrarea în negocieri, în rea credință și insinuarea la putere. Încercarea a eșuat jalnic. Iar meritul pentru asta revine Jandarmeriei Române care a acționat cu un profesionalism, reținere și responsabilitate care nu numai că uluiesc, dar emoționează. În limbajul cavaleresc medieval, în acea zi Jandarmeria Română și-a câștigat cu cinste pintenii. (În Evul Mediu dreptul de a purta pinteni era semn de noblețe.)
Dar iată că forțele întunericului nu se lasă.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre 10 august, 2018” →

Mariana Zorița TURDA: Plouă

Plouă

 

Plouă afară…cu soare și frunze!
Plouă în suflet cu doruri ruginii,
Mă plouă din soare cu raze tăcute
Mă plouă pe frunte…
Cu anii pe cute!
Mă plouă,o ploaie diversă!
Nu plouă,cu picuri din nori fumurii!
Mă plouă cu toamnă,
Cu frunza ce zboară,
Tăcută în ziua ce pleacă…
Din anii ce-mi zboară,
Mai des spre trecut !
Mă plouă cu clipe…
De-aduceri aminte,
Le las să mă plouă,
Sunt dulci amintiri,
Mă plouă cu soare și frunze
Ș-aștept să mă ploaie…
Cu doruri de mine,
Ce vin de la tine
În clipe târzii!

––––––––––-

Mariana Zorița TURDA

3 septembrie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Scriitorului

Scriitorului

 

Călător printre cuvinte
Peste timpul nedormit
Ti-ai facut din scris un munte
L-ai urcat şi l-ai robit.
Şi pe marea tulburată
Ai trimis corăbii albe,
Pe la țărmuri le aşteaptă
Suflete cu dor în salbe.
Ai dat lumii bucurie
Şi iubire de-mprumut,
Şi n-ai vrut ca ea să ştie
Cât din scris te-a mai durut….
Ai scris Cerului cu stele,
Iernii cu zăpada rece,
Ai dansat cu dalbe iele
Sau cu norul care trece
Şi se duce peste zorii
Care lacrima îşi varsă
Peste iarba unde sorii
Au zâmbit ca faţa arsă.
Şi-ai cuprins în cărti plăcute
Toată floarea din Cuvânt,
Multe versuri ce-s tăcute
Le-ai închis în Legămînt
Şi rămân ca o dulceaţă
Inimii sa-i dai de leac,
Stă iubirea prinsa-n aţă…
Sa o porţi la gât un veac…


……………………………

Călător cu vers albastru,
Scriitor cu dorul aspru!

——————————–———————-

Dan-Obogeanu Gheorghe

3 septembrie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Femeia în toamnă

Femeia în toamnă

 

Femeia,
domnilor,
în toamnă,
n-o mai lăsați sa calce în noroaie!
Femeia ,
domnilor,
in toamnă,
e toată numai poame!
Voi adunați şi nu dați de pomană…

 

E toată doar o primăvară….
ce râde, cântă şi dezmiardă.
E toată doar o veselie,
Îți arde-n suflet, veşnică făclie.

 

Femeia,
domnilor,
în toamnă ,
ştie cum să te cheme şi te-deamnă!
Te cheamă să nu calci in păcat ,
te-nedeamnă să nu fii vinovat.

 

Dacă-ntâlniți femeia-n drum de toamnă,
să ştiți ca sunteți norocoşi.
că Dumnezeu
vă ține-n palmă.
( Şi nu mai fiti cu ele fioroşi!)

 

Lăsați-o sa vorbească,
să spună cum, ce-o vrea!
-ascunde ea o mare taină –
şi daca-ți tot vorbeşte,
înseamnă că faci şi tu,
parte din ea.

 

Chiar dacă uneori te ceartă
şi ți se pare că-i nedrept,
femeia mai intâi e mamă!
ea are doua inimi puse-n piept.

 

Femeia,
domnilor,
în toamnă,
te ia de mână pe furiş,
te ține strâns la ea in palmă,
in piept te pune-n ascunziş.

 

Când vine o femeie-n toamnă către dumneavostră,
stăpânilor şi domnilor, nu ezitați !
Priviți-o-n ochi, luați-o-n brate,
spuneți-i că-i frumoasă ,
puneți-o repede pe pat!

 

N-o mai lăsați să calce in noroaie,
pantofii ei de lac îi aranjați!
Făceți-i drumul doar cărări de soare
şi-atunci cu ea,
ca prinții o să stați.

 

Luați-i din povara ce-o apasă ,
şi mamă, şi nevastă, şi destin!
Iubiți femeia că-i frumoasă,
e chinul …
fără care ….
nu ştim să mai trăim!

 

Deci,
femeia,
domnilor,
în toamnă,
e tot ce poți să iți doreşti!
Când ai şi tu arginți la tâmple
şi ochii-ți cer alte poveşti.

 

Te uită lung la barba sură,
te uită c-ai chelit puțin…..
şi vezi femeia asta- n toamnă de e bună ,
şi vezi:
femeia asta-i un festin!

 

Dar e posibil,
şi se poate,
femeia asta să nu vrea ,
decât cafeaua să şi-o bea pe spate
că- i prea sătulă la vertical să stea.

 

Femeia,
domnilor,
in toamnă,
e-n drept să facă tot ce vrea!
Cu farmec viața ți-o răstoarnă,
vezi de poți ține pasul
TU,
cu EA!

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

3 septembrie, 2018

 

Corneliu NEAGU: Pădurea seculară

PĂDUREA SECULARĂ

 

Mai regăsesc și-acum pădurea seculară,
stejarii sunt la fel de falnici ca-n trecut,
rămân uimit privindu-i ca întâia oară,
când ne iubeam sub ei pe-o margine de lut.

 

Doar calea pân’aici îmi pare mai schimbată,
urcând din greu printre măceșii înfloriți,
ce dau prin gard, mai încărcați ca niciodată,
când seara, din pădure, ne-ntorceam grăbiți.

 

Ajuns între stejari deodată mi se pare
că împrejur zăresc trecând pe cineva –
este doar umbra ta care-n văzduh dispare
lăsând doar amintiri confuze-n mintea mea.

.
Privesc cu nostalgie locul de-altădată –
mi-arunc prin vreme ochii minții înapoi,
prin apa râului, curgând netulburată,
parcă revăd cum alergam în noapte goi.

 

Către apus mă-ntind în iarba mătăsoasă,
las gândurile să alerge-n voia lor,
și-adorm cu amintirea ta încă rămasă
pe aripa fără sfârșit a unui dor.

———————————————–

Corneliu NEAGU

3 septembrie, 2018