Alexandru NEMOIANU: Despre 10 august, 2018

La 10 August, 2018 forțele interesate în menținerea haosului în România au organizat o demonstrație al cărei obiectiv era înlăturarea autorității legal alese, prin alegeri libere.În fapt a fost o încercare de lovitură de stat.
Forțele interesate au fost cercurile transnaționale,cele care finanțează ideologia „globalistă”, o ideologie al cărei scop este perpetuarea monstruaselor inegalități economice între țări și oameni și,în același timp,distrugerea culturilor tradiționale care asigură identitate și personalitate Națiunilor lumii. În locul acestor culturi este promovată mizeria „globalistă: așa zisele „valorile noastre”, care sunt: sodomia, pedofilia, erotismul vulgar , secularismul degradant și demonismul. Aceste puteri ale întunericului sunt susținute, activitatea lor este dusă, prin organizațiile demoniacului Soros Gyorgy, Organizațiile Ne Guvernamentale, abominatia #rezist și farsă și diversiunea #farapenali. În spatele lor se află deplorabila ceată a „imbecililor utili”, a opozanților din temperament și a unui segment din tineret complet năucit. Evident aceste forțe întunecate au reprezentanți în corpurile alese și, între ei, neplăcut și antipatic ies în evidență „salvatorii”, partid nou înființat și nădăjduiesc că repede condamnat la o uitare în rușine.
Aceste puteri ale întunericului pomenite mai sus au încercat lovitura de stat de la 10 August, 2018. Mai înainte de orice este folositor să atragem atenția asupra câtorva fapte.
Lovitura de stat încercată a fost poreclită drept „protestul diaspora”. Se încerca acreditarea ideii că Românii plecați în afară hotarelor naționale ar fi cumva împotriva autorității alese.Din capul locului asta a fost o provocare căci,aceia care sunt îndrituiți să hotărască buna gospodărire a țării sunt cei care trăiesc și lucrează în România. Dar chiar și așa acest decor pus la cale a fost penibil. Cei care, la un moment dat, au fost prezentați drept purtători de cuvânt al „diaspora” erau niște neica-nimeni de care nu se auzise. De fapt foarte repede ei au dispărut și deci a rămas pentru „adunare” doar numele propus. Mai mult, un număr infim, la nivel de câteva zeci, de „diaspora” au apărut în adunare. În schimb acolo au fost aduși huligani sadea, înarmați cu pietre, proiectile și bombe Molotov. Dar cel mai rușinos (deși extrem de emblematic) a fost sloganul sub care lovitura de stat încercată a defilat, „muie PSD”.
A fost ales termenul țigănesc pentru o practică erotică ținând de cea mai strictă și gingașă intimitate. Era o maculare care tipologic aparține „culturii” de șatră, „cultura” poalelor în cap. Era macularea și degradarea pe care le-a urmărit „reeducarea” de la Pitești. Repet acest slogan a caracterizat din plin și caracterul și intențiile „protestatarilor”: lipsa de respect și de rușine ridicate la rang de virtute. Cei care din prostie sau neștiință au participat la acest dezmăț public ar trebui să stea cu capul în jos.
Cei care au organizat „protestul”, i.e.încercarea de lovitură de stat, urmăreau un scenariu gen „Maidan: Kiev. Se urmarea ocuparea unui obiectiv central și apoi intrarea în negocieri, în rea credință și insinuarea la putere. Încercarea a eșuat jalnic. Iar meritul pentru asta revine Jandarmeriei Române care a acționat cu un profesionalism, reținere și responsabilitate care nu numai că uluiesc, dar emoționează. În limbajul cavaleresc medieval, în acea zi Jandarmeria Română și-a câștigat cu cinste pintenii. (În Evul Mediu dreptul de a purta pinteni era semn de noblețe.)
Dar iată că forțele întunericului nu se lasă.
Primul care s-a dat de gol, în maniera lui greoaie, fără imaginație, fără scântei, „stultionara”, molesitul Klaus Johannis, a două zi după acea încercare de lovitura de stat, s-a grăbit să condamne Jandarmeria Română. Un act fără precedent, ca un șef de stat să condamne forțele de ordine mai înainte ca o anchetă să fi fost făcută. Un act pentru care, în orice țară, Președintele trebuia demis. Dar mai departe încetișorul Klaus a mai mormăit că „trebuie inițiate negocieri”. Între cine și cine și mai ales despre ce? Să afle un răspuns ar fi fost prea greu pentru molatec!
Apoi, ștrengarii „salvatori” au început să se vaite că ar fi fost ciomăgiți de Jandarmi. Cam la ce s-ar fi așteptat când acei apărători au ordinii au fost provocați, insultați și bombardați cu proiectile? În plus aceiași ștrengari „salvatori” ar trebui să știe că, într-o țară democratică, așa cum este România, o demonstrație se desfășoară în urmă unei autorizații. Iar cei care primesc autorizația de a folosi un spațiu public au și obligația să păstreze acolo bună cuviință și cadrul legal, căci autoritate fără responsabilitate nu sunt cu putință. Dacă ei nu pot, atunci o vor face Jandarmii și exact asta au făcut!
Dar ce este foarte neplăcut îmi pare că se întâmplă chiar acum, câteva Săptămâni după eșecul încercării de lovitură de stat.
Ministrul de Interne,Carmen Dan,este acuzat fără rușine și, absolut scandalos i se cere demisia. Pentru modul în care forțele de ordine, aflate în subordinea ei, au acționat această femeie merită laude și promovare. Această demisie îi este cerută prin vocea ștrengarilor „salvatori” și prin cea a unor aleși a căror substanță morală nu există și, cu durere văd, că unul din ei reprezintă ținutul „gugulanilor” din Banatul de munte, patria mea ideală. Dacă autoritatea legal aleasă va face acest lucru, va accepta demisia Doamnei Carmen Dan, pur și simplu va pierde o victorie câștigată categoric. Căci autoritatea statală nu numai că a oprit o încercare de lovitură de stat, ea și-a câștigat o autoritate morală de care, îmi pare, nici nu este conștientă. Cei care o sprijină au prins curaj și cei care o condamnă sunt într-o jalnică defensiva. Iar asta în condițiile în care „sorosismul” și acoliții lui sunt deconspirați pe toată linia. Nădăjduiesc că autoritatea legal aleasă își va ține firea și va ști să apere rezultatul unei victorii esențiale.

–––––––––––––

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

4 septembrie, 2018

Lasă un răspuns