Cântul iubirii împlinite
Când sufletu- mi colindă prin adieri de vânt ,
Eu te iubesc cu toamna nespusă în cuvânt
Cu patimă şi doruri în versuri te mângâi
Şi- ţi dăruiesc sărutul fiind ca cel dintâi !
Te caut printre ramul cel gol şi desfrunzit,
Când soarele grăbit se pierde- n asfinţit
Iar când pe bolta nopţii timid apare luna,
Aştept cu nerăbdare imbratisarea întruna!
Prin şoapte de iubire şi- n pulbere de stele,
Cu dorul meu de tine risipă- mi fac din ele
În legănat de vise sunt gingăşii ascunse ,
Pe care împreună noi le dorim atinse .
Iar în soptiri de gând, cu aripi albe- ntinse,
Uitând tot ce- i lumesc purtaţi fiind de vise
Noi hoinărim prin astre cântându- ne iubirea,
Ca sufletele noastre să simtă nemurirea.
Să plouă peste noi cu pulberi ancestrale,
Când străbatem cărări din gingașe petale
Fiorul să- l simţim din magica iubire ,
Ce- n inimile noastre sădeşte fericire!
În taina nopţii albastre o singură vioară ,
Ne va cânta pe strune un cant ce înfioară
Doar sufletele noastre vor fi nedespărţite,
Păstrând în ele cântul iubirii împlinite!
Când din iubire dorul
Când soarele zâmbeşte şi norii îi alungă,
Mi-e gândul iar hoinar şi sufletu- mi te strigă
Cine eşti tu şi cine mi te- a adus pe tine ?
Liniştea să îmi pierd simţind că nu mi-e bine !
Te caut cu privirea pierdută- n depărtări,
Căci chipul ţi- l revăd în minte- adeseori
În braţe aş vrea să- ţi stau privindu- te cu drag ,
Să uit melancolia, în seama să n- o bag .
Continue reading „Maria HOTEA: Mi-e toamnă dulce amăruie (poeme)”
