Nastasica POPA: Genune învinsă

Genune învinsă

 

Îmi mângâi destinul în freamăt și-alint,
Sub aripa ta mă simt ocrotită,
Genunea dispare închisă de splint,
În trup și în suflet sunt liniștită.

Pe buze mai lasă-mi un strop de sărut,
Mai spune-mi o dată că-ți sunt frumoasă,
Cuprinde-mă-n brațe,din vremi apărut,
Palma să-ți simt că-mi mângâi o coapsă.

Îmi spui că ți-e dor…visăm împreună
La fluturi albaștri,sub candele-aprinse
Născute dorinți doar îngerii-adună,
Inimi boeme,orgolii învinse.

Redai primăvara în calde priviri,
Universul pierdut îl simt regăsit
Într-un nou început,cu-ale vieții iviri
Sub aripa ta adăpost mi-am găsit.

Mai cred în iubire și într-un destin
Când umbra-nserării,topită-i de-amurg
Surâsu-i viclean,parfum în festin
Iar orele-n timp nici nu știi când se scurg.

——————————-

Nastasica POPA

21 noiembrie, 2018

Alexandru NEMOIANU: O familie din Borlovenii Vechi

Satul Borlovenii Vechi a fost pomenit în documente relativ târziu, 1690-1700, dar acest fapt este irelevant, deoarece vatra satului s-a mutat mereu în cadrul hotarului de azi al satului, după cum au cerut-o nevoile momentului istoric. Cu toată siguranța că satul era compus, asemenea tuturor satelor românești, din “crânguri” având la baza familii lărgite. Amintirea acestor “crânguri” s-a păstrat în toponimia locului; Vlasca, Breazu, Sfarleac, Sopoteanu. O alta mărturie sunt “colibele” care dăinuie până azi. Colibele există deoarece drumul din sat și până la locurile oamenilor este prea lung pentru a putea fi străbătut zilnic și mai ales în vremea lucrului. Amintirea acelor vremi este păstrată și de așezarea morilor sătești. Între morile cele mai amonte, morile “Boldesti” și cea mai din vale, ”Vaiala”, este o distanță de aproape cinci kilometrii și pe parcurs mai erau și alte mori, ”țărănească”,”de-a-parte”. Evident fiecare moară deservea un “crâng” iar “crângurile “erau așezate în relație cu drumul “al vechi” care, apoi, corespundea cu culmea spre Semenic, era “plaiul’.

Satul a fost așezat în capătul de sus al luncii Nerei după ce Banatul a fost încorporat în Imperiul Habsburgic în dorința de a controla mișcările de oameni. Iar după înființarea “graniței” aceasta așezare și organizare a căpătat dimensiuni încă mai stricte.

Amintirea acestei reașezări este păstrată și ea în toponimie. Astfel un cot al Nerei, cam la trei kilometrii amonte de sat, se numește “grebla”. Acolo era așezată o “greblă” masivă al cărei rost era să oprească lemnul necesar construcției satului și care cobora pe Nera. La capătul satului, până în urmă cu câteva decenii, se păstra urma unui loc zis ”firiz” (fierăstrău). Acolo era un mare fierăstrău hidraulic care făcea cheresteaua necesară zidirii caselor. În aceeași vreme casele au fost ridicate după anume plan ordonat. Casele făceau “fronturi” care puteau bloca accesul, la nevoie. Grănicerii din Borloveni au luptat în războaiele cu turcii (1788-1791) când, foarte probabil, a intrat în uz expresia, ”ce ie han-tataru”, la cele împotriva lui Napoleon, în câmpiile italiene, la Solferino, și în războiul cu Prusia în 1866. Voi căuta să ilustrez istoria satului prin cazul familiei Boldea, familia mea maternă.

Casa Boldea, aflată în partea de nord-est a satului, pe drumul ce străbate așezarea de la nord la sud, are spatele strajuit de “cracul Bolgii și făcea parte din frontul de răsărit al satului. Nu știm cu exactitate când a fost zidită casa, dar știm că după 1725, când satul s-a așezat în vatra actuală și înainte de 1774 când listele “grănicerești” recunoșteau casa sub numărul matricol 44. Casa era așezată atunci pe un singur “platz” și era ca toate casele “tipice” grănicerești, poate ceva mai mare. Casa era înaltă și așezată pe o pivniță (“podrum’) boltit, și în spate un gang. Numele celui care a zidit casa era Șerban Boldea și informații mai multe exista despre feciorul lui, Savel Boldea. Conform tradiției familiei el ar fi căzut în 1796 în bătălia de la Arcole, unde grănicerii bănățeni au făcut minuni de vitejie care au impresionat și pe Napoleon. După asta, bărbații din familia Boldea, ca toți grănicerii bănățeni, au participat la toate bătăliile în care regimentul de granița bănățeană a fost chemat.

Feciorul lui Savel Boldea a fost Toma Boldea, rămas în amintire ca “moșul” Toma, născut în jur de 1796. El este cel care a început să mărească avutul familiei. Inițial familia avusese două parcele în luncă, o “poiană” mare, cu zăbran (slobozenie de pădure) în Ogaș și ceva pășune în Sfarleac. În plus grădina foarte mare din jurul casei și până în “drumul vechi’, intreg “cracul Bogii”. Toma Boldea a cumpărat pământ în Sfarleac. Feciorul lui, Savel Boldea a continuat această lucrare. Lui i se datorează lucrul greu de a defrișa și preschimba în pășune o suprafață mare la Sfarleac, tot el a făcut o prisacă foarte mare, cea mai mare din sat. Alături de el a fost nevasta lui Eva, rămasă drept “baba” Eva. Pe feciorul lor mai mare Pavel, născut în 1840, l-au ținut în casă și apoi l-au trimis la școala românească din Caransebeș unde s-a calificat învățător și dascăl. Tot în acei ani au fost cumpărate “platzurile” de casa din jur. Aceasta explica de ce “casa Boldea” are doua “praznice” anuale, la Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, praznicul “mare” și la Adormirea Maicii Domnului, praznicul mic.

Învățătorul Pavel Boldea (1840-1917) a mărit mult prestigiul familiei și el a avut un sens clar de “fruntaș” ardealo-banatic, cu datorie către familie, sat, biserica și neam.

A fost un om aspru cu el și cu cei din jur, lucrător peste măsură și ambițios, foarte strâns la mână, tradiția familiei spune că își gonea caii în drum spre Sfarleac ca să se gunoiască pe pământul lui. Având venituri mai mari a cumpărat pământ la Sfarleac și în luncă, a zidit o colibă la Sfarleac și așezat acolo o turma de oi, a mărit prisaca foarte mult. A început să ridice acareturi noi și zdravene în enorma curte a casei. Tot el a început tradiția familiei, ce s-a continuat până azi, de a înzestra biserica din Borloveni cu pământ, obiecte de cult și bani. Pavel Boldea era un apreciat învățător în “granița” bănățeană și s-a remarcat în adunările învățătorilor din zonă ținute la Caransebeș. Sentimentele lui erau naționale și creștine, a sprijinit cu bani mișcarea naționala și era abonat la principalele “foi” din Banat. A fost însurat cu Maria, născută Popisti din Bozovici și numită în sat “jupâneasca”. Au avut copii pe Pavel, Calina, Grigore, Remus și Măriuța. Mândria lui a fost feciorul cel mare, tot Pavel Boldea, născut în 1862. Prin el familia Boldea a intrat într-o noua fază și și-a câștigat un statut superior intrând în categoria “fruntașilor” ardealo-banatici.

Pavel Boldea a absolvit seminarul teologic de la Biserica Alba, învățând, pe lângă teologie și limbile sârbă și germane, cărora li s-a alăturat curând și maghiara. În Toamna lui 1882 s-a însurat cu Silvia Iovanescu, fiica învățătorului din Marga. Imediat după aceasta a fost hirotonit preot pe seama parohiei din Borlovenii-Vechi. În Septembrie 1884 i s-a născut un fecior, Romulus, și se părea că viața lui intra pe un pașnic făgaș. Dar Dumnezeu a voit altfel.

Imediat după naștere, preoteasa Silvia s-a îmbolnăvit de tuberculoză galopantă și în câteva luni s-a stins. Rămas văduv la 23 de ani, Pavel Boldea, un muntean voinic, înalt, cu ochi albaștri, a aflat putere în el de a își dedica viața familiei, satului Borloveni, Neamului Românesc și Ortodoxiei.

La scurta vreme după moartea preotesei el își lua rămas bun de la Parohia Borlovenii Vechi, într-o vorbire emoționantă. Apoi s-a înrolat în corpul preoților militari din armata cezaro-craiasca. În această schimbare de carieră el a primit un ajutor decisiv din partea Generalului în rezervă, Traian Doda din Prilipeti. În noua calitate el a avut o carieră strălucită, trecând din treaptă în treaptă până la gradul de Colonel (cea mai mare treapta accesibilă unui canonic din armata K.u.K.). A profesat în Sibiu, Budapesta, Viena, Leibach. A primit titluri, Cavaler al Ordinului Francisc Iosif, Crucea de Fier (gemana) și Steaua României clasa I-a. Dar în paralel mereu a fost cu grija pentru familie, neam, Biserica.

Continue reading „Alexandru NEMOIANU: O familie din Borlovenii Vechi” →

Dorel SCHOR: CORNELIU BABA – ,,Confesiunile” unui Maestru

Muzeul Naţional de Artă al României organizează expoziţia întitulată “Confesiuni” cu lucrări ale celebrului pictor Corneliu Baba. Evenimentul, care este prima mare expoziţie de după cuprinzătorea retrospectivă din anul 1997, reuneşte numeroase lucrări din patrimoniul muzeului dar şi din colecţia familiei artistului.

Interesul publicului creşte şi pentru că unele exponate sunt inedite, la ele adăugându-se şi câteva fotografii din arhiva de familie.

 

   După cum afirmă organizatorii, selecţia lucrărilor urmăreşte firul  evocărilor din volumul (de fapt, într-un fel, un jurnal personal) privind multiplele preocupări artistice ale pictorului, într-o perioadă dificilă pentru creaţie. Pictura lui Corneliu Baba s-a remarcat întotdeauna prin originalitatea sa, prin măiestrie şi realism.
   Corneliu Baba a dezvoltat un realism personal, diferit de steriotipurile ştiute ale ala zisului realism socialist.
El s-a remarcat prin crearea unor portrete ale personalităţilor de seamă din cultură. Oameni care au fost valori ale culturii. Portretele sale remarcabile surprind complexitatea psihologică a personajelor, maestrul fiind un subtil cunoscător al sufletului omenesc, un novator al genului.
El a cunoscut arta subtilă a jocului de lumini şi a surprins în atitudinea modelelor cea ce a considerat convins că sunt elemente cheie în caracterizarea personalităţii umane: ochii şi mâinile.
Deşi a fost în primul rând un portretist de excepţie, Corneliu Baba  a lăsat în urma lui o operă vastă cuprinzând şi peisaje, compoziţii, scene de gen, nuduri, desene care dovedesc marele său talent.

————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

21 noiembrie, 2018

Adrian BOTEZ: Moartea – superb inumană (versuri)

MOARTEA – SUPERB INUMANĂ              

 

niciodată n-ai să ştii – în

viaţa asta – cine ţi-a fost prieten

adevărat – ori duşman

 

sfărâmi  – între degete  – frunze uscate – care

n-au nicio legătură cu

povestea ta

 

te rezemi – cu spinarea – de un

oarecare copac din pădure – vertical – dar

imemorial – asasinat de toamnă : pentru tine – însă

acel copac fără viaţă – e-un

altar – o întreagă

religie (falsificată – fireşte – de

terorile tale) : te simţi nevinovat ca un

prunc – şi vinovat ca un diavol – în

acelaşi timp

întomnat

 

măcar ai curajul şi

ieşi din pădure – în moartea-ţi

personală : niciodată – în această viaţă – nu vei

şti cine – cu adevărat

ai fost…

 

poate că moartea (…nădăjduieşte – nădăjduieşte – căci

tot n-ai încotro!) – va fi mai clementă decât

viaţa – adică va fi

superb inumană!

***

 

DINAMICA DEMENŢEI COSMICE

 

…dincolo de birurile cumplite ale

ipocriziei şi

snobismului – dincolo de

taxele usturătoare – ucigaşe – ale

imbecilităţii şi

cruzimii – dincolo de toţi

Hoitarii Avizi – cu ochi veşnic căscaţi a

moarte – veşnic

flămânzi – Hoitarii Avizi – care fac parte

integrantă din

„Fiinţa Umană” (Golemul la modă-al Pământului) – da – dincolo

de această infernală dinamică a

pierzaniei – a autonimicirii – stau

cu aripi imense – azurii – zvâcnind nerăbdătoare

Acvilele Cereşti

 

da – număr secundele  meschine – pănă la

sublim – extazul exploziei aripilor şi

pliscurilor ardente  – ale

Acvilelor Cereşti – asupra acestei

mahalale suprainfectate – asupra acestei

mlaştini supraetajate (dând impresia unor

zgârie-nori funerari) – mlaştină plină de

duhnitor  sânge  – pregătit – oricând – pentru

avalanşe – cascade contaminante cu

crimă şi sinucidere  – aparent

constructive.. – …mlaştină anapoda

numită :

„Fiinţă Umană”…

 

…apoi – după Explozia

Celest-Acvilească – iarăşi – întreg aerul va fi

curat şi senin – iar Lumina

din nou – va străbate – până jos

jos – jooos… – …prin Buricul

Pământului – până la extaticele Mume şi

Mumìi Faraonice  – retrezindu-le la o

viaţă excesiv dinamică – hrăpăreaţă la

culme – autodistructiv-dementă… – …şi

tot aşa… – …la

nesfârşit…

***

 

ARHEII GÂNDULUI – SAU : TÂRFA ASTA DE MEMORIE

 

când te-ai bărbierit

prima dată – cu lamele – paralele şi

pervers ascuţite – ale unui „byk” – sau cu

hărţăgosul tăiş al

briciului (…lunecând pe opintitul patinoar al

pielii de gâscă :  gâtul

tău…) – te-ai gândit

prima oară – la

sinucidere

                     

când – copil cât o

căciulă fiind – stăteai – în toiul

nopţii de vară – senină – pe

muchia dealului – şi – strivit de

măreţie – priveai

cetăţile supraetajate ale

incendiilor stelare – ţi s-a

năzărit – prima oară

lumea cealaltă…

 

…vezi tu cum târfa asta de

Memorie – te ascunde de

tine însuţi – într-o pivniţă

oarbă – nemărginit

adâncă – pivniţă fojgăind şi

puţind – teribil – a

şobolani şi a

mlaştină ?… – …şi

noroc de Revelaţie – „sireaca” : te

trage zdravăn – în sus – de

chelie – şi te trezeşte

undeva – în Lumina de

Vis – undeva – hăt bine şi

mai departe decât orice

departe  – dincolo de

orice hotare ale uitării sau

neuitării… – …poate într-o vrăjită

lucoare a

Mării…

***

 

BOLNAVUL UNIVERSULUI

 

culcat în moarte – criminal în sânge

Bolnavul Universului n-ajunge :

făţărnicie  – şi minciună – şi trădare

nu făuresc nicicând – niciunde – Cale…

 

Bestia Absolută-n tin’ dospeşte :

ai  tras la fund şi regnuri – şi nădejde

iar din abis – râia-ţi o-ndeamn’  să vină

pe Doamna Caracatiţă – REGINĂ!

 

…râvnit-ai rai ? – rămâne-va doar spuză

căci Moartea e  – din nou  – lehuză…

da – galaxii de sânge-al crimei ţipă

 

să înceteze-a-arterelor  risipă…!

…Bolnavul Cosmic – omul hăituit

din Capodoperă – Ultima Beznă-a-alcătuit…

***

        

LUPUL PĂMÂNTULUI

 

tot înainte

înapoi n-ai ce vedea

nouă zi-i încăleca

alb veşmânt lumea-a purta

la Altar de Fulger

toţi s-or închina

şi vor căpăta

numai alb-veşminte…

…tu fii Lup Cuminte :

lasă-te mânat de Stea

 

în Mistic Nordul

moaie-ţi tu doar botul

zboară peste gheaţă

banchize şi greaţă :

dă de dimineaţă

dă de flori  – de viaţă

 

tu – Lup-Dragonul

stăpân pe tot zvonul :

iarăşi tu vei scrie

peste orice glie

 

tot înainte

Lup fără Morminte :

adu  noi cuvinte

şi noi jurăminte

pentru Neamuri Sfinte

 

Lup şi Carte vor rămâne

Pământul de azi – de mâne

din nou vor supune

sub Vechea Minune

 

Neamurile-or spune

Izvor cu-albe spume

şi vor cerceta

unde-i Om – şi-o Stea…

 

…aşa grăiesc bunii

bunii şi străbunii

şi Mumele lumii :

a Lupului stăpânire

Lumină-i făr’ de pieire

Cetate-n zidire

bună-a noast’ priire…

***

 

BIBLIA NOUĂ

 

o Lebădă zburată-n Galaxii

făcea – din nou – numai prostii :

stingea TREI STELE

alunga IELE

aducea Coşul de Nuiele

 

aşa că Şarpele-nţelept

a şerpuit întreg deşert

dindată a-nectat risipi :

din raze şi-a croit aripi

din bezne şi-a adus califi

(…cei plămădiţi din sfinte glifi…)

îngerilor – şuierând a glie

le-a pus pe cap o pălărie… :

Lebăda-au prins-o la mijloc

şi-au învăţat-o un alt joc… :

 

acum nu stinge – minunează

şi nu alungă – ci creează

iar crima deveni poveste

despre… „o varză-ntre neveste…”

 

Biblie Nouă s-a-mplinit :

Cetate Nouă-au zugrăvit

în care Lebăda – REGINĂ

păstrată e pentru Grădină…

***

 

MINTE MODERNĂ

 

cutie golită de

conserve – umplută – acum – cu

apă de ploaie

noetică (apă slinoasă şi

duhnitor sleită – din

şanţ) – şi – hodorogit

târâtă cu o

sfoară – cutia-vădană  – pe

zgrunţurosul caldarâm – de către un

cosmic – regalizat-legalizat

dement

 

asta e – hurducată – mintea mea

modernă – de

azi – fremătând în

ritm de

târâtură de Arcă (intim  – tainic şi

mizer) – lăturile gheţarilor de

mâine

***

 

 TOAMNĂ ÎNTÂRZIATĂ

                         

                            10 Nov. 2018

 

aceşti copaci semnau as’ vară că sunt „tei” :

ciorile – azi – mai linguşesc morman de beţe – câte vrei…

dac-ai cădea de la etaj în aste ţepe

doar pe Dracula bucura-vei :  te-ar pricepe !

 

atâta ceaţă-i tot dezbracă pe-osândiţi

că le-au rămas ciolane doar – orbite de zgâiţi…

e-o lume numai de pedepse pregătită

e-o lume ca un iad – dar fără plită…

 

…trec – singur – printre-aceste locuri de tortură

Călugăr al Urgiei – fără de tonsură :

plânşii – ori văicăriţii – demult sunt paralitici…

 

…eu – doar un vagabond târziu – fără de critici…

…atâta ceaţă curge – ca un fluviu

încât toţi zeii în vacanţă-s – sub Vezuviu…

***

 

CHIVĂRA DE POET

 

                       10 Nov. 2018

 

mi-am pus – cutezător trufaş – Chivăra de Poet

nu sunt imens – sunt cosmic ! – să-mi facă munţii-un portret !

călăresc peste zări alpine – peste zări marine

şi toţi mă recunosc – popoare sfinte  –  senine !

 

nimeni nu-ndrăzneşte să privescă-n ochi Fulgerul

nimeni nu cutează-a rosti – înjositor şi meschin – Numărul…!

sunt Prinţul Iubirii şi-al Binelui Făr‘  de Răgaz

regatul meu de-aici are nume ciudat – de FANTAZ...

 

nici Graalul nu-ndrăzneşte  – nocturn – a scânteia

când ARMĂSARUL FANTAZ fulgeră fulgii de nea…

în lumea de stele-s – de rouă – palatele mele !

 

…cu Trei Nuiele – Mumele Grele-alduiesc Cavaleri-Arzătorii – Cavaleri-Caravèle…

…Cântecul – Veşnic Cântecul năzuirilor Prinţului Sfânt

răzbeşte –  fanatic – între cete de-arhangheli : niciun fir de pământ!

***

 

CELE TREI LACRIMI

 

                 10 Nov. 2018

 

sunt – în lume

trei lacrimi : prima lacrimă  – cu dor – cu

nesfârşită – slăvită dorire – o

înghite (o – dulce pătimire!) – pe a doua… – …şi – deodată

deasupra a toate – îşi ia zborul o

Lebădă

 

în urmă – mereu – o lacrimă înghite (cu

lăcomie – cu

crâncenă – cu

avidă nestingere) – pe-a

doua – şi – astfel – se aprind – fără de

rând – incendiile

cosmice – dar nimeni şi

nimic nu-şi mai ia

zborul – din toiul

Nunţilor – de nimeni

dorite – de nimeni

închipuite şi prin nimic

pătimite

slăvite…

 

…văzând aceasta – Lebăda  se răstigneşte peste

neputinţele toate – şi

înghite o a treia

lacrimă (cea neplânsă de nimeni – dureros – încrâncenat ori

măcar vizibil) – şi – atunci

pe deasupra furiilor  – de neîmblânzit – ale

tuturor dezlănţuitelor

incendii cosmice – se lămureşte – regal – un

Lac de-Opal : Lacul de Visuri  – al

unei Lumi Celeilalte – de

Oglindiri Înalte

 

…în mijlocul Lacului – pluteşte sfânt – deasupra de

acum şi de-aici – Lebăda

Răstignirii : Lacul s-a fost născut – deci – din plânsul

tuturor zeilor

nerăstigniţi – neputincioşi să

stingă cosmicele

incendii : emfaticele

patimi fără de

lumi

***

 

DESCÂNTEC DE TOAMNĂ

 

diavoli de vânt

sinistru cânt :

foşnet de foi

moartea-i şuvoi

toţi meşterii cad

cu şindrili de brad…

 

Cartea-i în toi

Carte păgână

făr’ de vreo zână

 

delir de liră

morţii respiră :

respiră pulberi

inimi le spulberi

respiră sânge

cumpene frânge…

 

toamnă de vânăt

toamnă de scrâşnet

toamnă şi freamăt

al Lunii geamăt

moroi în screamăt…

al Lunii  geamăt stârneşte-n zare

de gheţi cuptoare

mii vrăjitoare :

cer ca pământ

mături de vânt

pe Frunză scrie

singură vie

frază zurlie :

 

„nu vede

nu crede

ucide stele :

mâinile mele

‘ ndrăcite-andrele

sorţii surcele…

 

sugrumă zei

azvârle chei

de-unde nu bei

în mări de ulei

astupă fântâni

în codrii bătrâni

uită de rime

închipuie crime :

un teatru hoinar

vopsit cu var

un teatru de-osânză

livida mea brânză…

 

un teatru pe pânză

doar ochi şi rânză :

gândeşte-un Hornar

(…boindu-l Homar…)

să-l ia în colţi

cutremură bolţi :

ghes de izvoare

păcură-n soare

dracul din doină

se face moină…

 

…vin iele din sus

lumina s-a dus…

…vin iele din zare

să fure izvoare…

***

 

 

ODATĂ PĂTRUNS ÎN CAMERA MEA

Continue reading „Adrian BOTEZ: Moartea – superb inumană (versuri)” →

Alexandru NEMOIANU: Câteva gânduri despre 1918 și Marea Unire

Zona Banatului „muntos” a avut o istorie deosebită dominată, având de caracteristică principală, independența, libertatea locuitorilor ei.

Din cele mai vechi timpuri,sub conducerea fruntașilor locali, a cnezilor, locuitorii acestei zone au avut rosturi nobiliare, adică libertatea individuală și dreptul de a purta arme. În schimb ei trebuiau să apere zona de năvăliri din afară.

Aceste rosturi s-au perpetuat în tot cursul vremii, în vremea ocupației otomane prin nesupunere, prin „lotrie”, iar în vremea dominației habsburgice sub și în sistemul „graniței militar.

Ceea ce aș vrea să amintesc aici sunt câteva amănunte care pot fi ilustrate prin cazul Văii Almăjului și al „casei” Boldea din Borlovenii-Vechi. În acest context am să amintesc și contribuții ale unor membrii ai familiei mele paterne, Nemoianu, la Marea Unire din 1 Decembrie, 1918.

Acești locuitori ai Almăjului erau cu rosturi nobiliare, după statutele medievale, dar nu aveau nimic de a face cu decorul romantic care însoțește construcțiile imaginare. Acei oameni erau țărani și cel mai adesea țărani săraci. Dar această împrejurare nu îi făcea mai puțin nobili.

Dar circumstanța că erau liberi, că aveau dreptul și voința de a apăra ceea ce era al lor cu arma, la caz de nevoie, faptul că rosturile militare îi purtau în locuri și împrejurări diferite, îi făcea să fie mental pregătiți să accepte și să înfrunte „noul”. Ei acceptau „noul” istoric dar rămâneau încrâncenați în rostul lor existențial, în tradiția lor românească și a „locului’.

În veacul al XIX-lea această deschidere mentală s-a manifestat prin grija de a da „înainte” și încă mai vârtos prin trimiterea, măcar unora dintre copii, la „carte”.

Așa a fost cazul „casei” Boldea din Borlovenii Vechi.

Dascălul Pavel Boldea și-a trimis copii la școală și unul dintre ei a dat înainte și a devenit fruntaș în rândul preoțimii militare ortodoxe din armata imperială chesaro crăiască. Colonelul K.u.K Pavel Boldea a devenit fruntaș, dar în sufletul lui a rămas ceea ce fusese din naștere, un țăran din Borloveni, cu grijă pentru frații și rudenile mai mici, cu grijă pentru satul și „țară” lui, Almăjul. El a avut grija și pe cheltuiala lui au mers la școli și au devenit „domni” frații lui și nepotul Coriolan Buracu.

Feciorul său, Lt.Col. KuK Romulus Boldea, a avut la rândul sau o carieră militară și apoi politică meritorie; a fost Prefect al Județului Severin și Președinte al Comunității de Avere Grănicerești din Caransebeș. Dar în același timp a gospodărit cu mare grijă bunurile familiei din Borloveni și casa din Borloveni i-a fost principala reședința, în care Dumnezeu i-a îngăduit să închidă ochii.

Pentru acești oameni și pentru urmașii lor, inclusiv subsemnatul, Borloveniul și Almăjul au fost și rămas “patria” ideală.

Din neamul lor mai mulți au contribuit la realizarea “marii Uniri”. Romulus Boldea și unchiul lui Grigore Boldea, amândoi ofițeri în armata chezaro-crăiască, au fost între primii ofițeri bănățeni care au trecut călare munții și s-au înrolat în armata română. Amândoi au luptat pe frontul” de la Tisa”, împotriva bolșevismului maghiar. Vărul, respectiv nepotul și unchiul Coriolan Buracu, a avut un rol esențial în mobilizarea Almăjenilor și a fost delegat la Marea Adunare de la Alba Iulia care, la 1 Decembrie 1918 proclama unirea tuturor Românilor. ”Casa Boldea” a fost parte activa la Marea Unire.

Între românii bănățeni care au avut rol activ la Marea Unire și care au fost membrii ai familiei mele paterne, Nemoianu, amintesc pe doctorul Virgil Nemoianu, bunicul meu patern, și pe Petre Nemoianu, un unchi și nașul meu de botez.

Dr. Virgil Nemoianu, o personalitate a Mehadiei și a zonei invecinate, era cunoscut pentru sentimentele lui românești. La începutul războiului, în August 1914 el a fost deportat, cu întreaga lui familia, și așezat cu domiciliu obligatoriu în Debretin. Pe toată durata războiului el a fost considerat ”suspect politic”, un a avut dreptul de a purta uniforma militara corespunzătoare rangului său de căpitan medical în rezervă. Abea în Noiembrie 1918, la sfârșitul războiului a putut reveni în Mehadia. Acolo a făcut parte din comitetul roman local care a trimis ca delegat la Alba Iulia pe preotul Coriolan Buracu.

Unchiul meu și nașul meu de botez, Petre Nemoianu, a fost în vremea războiului cadet TR (termen redus) și a căzut prizonier trupelor rusești. El a fost internat, împreună cu majoritatea românilor banato-ardeleni cazuți prizonieri la Ruși, în lagărul de la Darnita. Acolo el a făcut parte din comitetul care a organizat un regiment ardealo-bănățean, căruia i s-a îngăduit să meargă la Iași unde, în Februarie 1917, a depus jurământ de credință României și a intrat în luptă. Aceasta a fost prima manifestare majora de acțiune de unire naționala și evenimentele au fost descrise de Petre Nemoianu în lucrarea lui, ”Prima Alba Iulia”. Pentru acțiunea lor, membrii regimentului” de la Darnita”, au fost condamnați de către autoritățile austro-ungare la moarte în contumacie.

Cazuri similare au fost numeroase între Românii banato-ardeleni în veacul al XIX-lea. Oameni care de la starea de fruntași sătești au devenit fruntași provinciali, profesioniști care știau să funcționeze în lumea „nouă” și oameni care păstrau intacte valorile morale țărănești. Ei sunt cei care au făcut cu putință trecerea întregii „românimi” banato ardelene pe o treaptă nouă a înțelegerii politico sociale și ei sunt cei care, în esență anonim, au făcut cu putință Marea Unire din Decembrie, 1918. Nu prin acte „eroice” personale, ci prin statornicia în credință, valoare și tradiție românească moștenite din generație de țăran în generație de țăran, prin valorificarea a mii de ani de „vigoare țărănească”.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

21 noiembrie, 2018

Anatol COVALI: Mi-au rămas speranţe

Mi-au rămas speranţe

 

Visurile mele
sunt nisip fierbinte
spulberat prin minte
de dorinţi rebele

dincolo de stele,
dar şi în cuvinte
unde-îşi află ţinte
şi par rândunele.

Dorurile-mi ară
zilnic amintirea
căutând iubirea
ca o primăvară

când incendiară
îţi era privirea
şi când fericirea
era stea polară.

Mi-au rămas speranţe
şi mai cred că poate
voi găsi în toate
mândre cutezanţe,

dându-le nuanţe
şi vitalitate,
să nu fie mate,
fără rezonanţe.

Am să sparg în diguri
uşi ca să am aer,
am să fug din vaer
şi din plânsu-n friguri,

paşii-îmi vor fi siguri,
n-am să mai fiu fraier
şi-am să torc din caer
de-ndrăzneli câştiguri.

————————————–

Anatol COVALI

București

21 noiembrie, 2018

 

 

Gheorghe LUCHIAN: Nu mai gândim

NU MAI GÂNDIM

 

Nu mai gândim cu mintea ce-o avem
Din tată-n fiu, de multe generații…
Suntem drept pradă unui crud blestem
De cei ce vor să învrăjbească frații.

E deajuns, o vorbă aruncată
La un pahar cu vin de tămâioasă.
Și vorba cu venin se prinde-ndată;
Române, unde-i mintea sănătoasă?

Vin iar alegeri. Lacomii șacali
Cu noi minciuni, în fiece cuvânt
Vicleni, lingușitori, satiri venali
Vin să-ți promită, raiul pe pământ.

Te amețesc:- Străinii-ți vor averea!
– Ei vin să prade ce ți-a mai rămas…
Dar cei ce astfel zic, dețin puterea
Și ei, te vând. În fiecare ceas.

Din ce-aveam, dispare cât-un pic
Din suveran, ajuns ești sclavul burții
Zilnic, te simți, că ești tot mai calic
Iar toaleta, e în fundul curții…

Din ce ți-a fost promis, e…mai nimic
Iar noi scumpiri, la orizont apar
Ai viața, hotărâtă dintr-un „clik”
Și toate, într-un an de centenar.

Nu bănuiești, cât aș avea de spus;
Dar degetul, îl ști, arătătorul
Amenință să taci. Fi sclav supus
Că te aude, domnul dictator.

——————————–

Gheorghe LUCHIAN

Florești

21 noiembrie, 2018

Maria HOTEA: Poesis

Cuprinsă sunt iarăși de-un dor

 

Se Îmbracă cerul în strai senin de vis
Iar zori de zi luminii poarta i-au deschis,
E clipă când ușor se sting astrele-n cer
Şi ceața densă încet se risipește în eter.

Îmi învesmântă trupul soarele în raze aurii
Iar roua picură în linişte mărgele sidefii ,
Trezind din somn adânc pe rând suave flori
Ce-mi dăruiesc în inima plăpândă adânci fiori.

Furată fiind de frumuseţe şi parfumul lor
Mă răscoleşte-n suflet iarăşi tainic dor ,
Privesc la cerul ce-i senin cu multă nostalgie
În zborul lin zăresc o minunată ciocârlie.

Pentru o clipă desprinsă dintr-un vis,
Văd porţi deschise larg spre paradis.
Simt doru-n suflet cum mă îndeamnă
Să gust din fericirea ce-i vicleană.

Mă amăgesc şi beau din cupa cu nectar
Ce-mi pare dulce însă-i plină cu amar,
Iar visul meu fără să ştiu uşor se frânge
Doar inima din piept printre suspine plânge.

 

Îmi eşti dulce poveste

Îmi eşti dulce poveste
Când liniştea-mi găsesc,
Iar caldă-ţi îmbrăţişare
E tot ce îmi doresc!

Simt ale tale braţe
Cum zilnic mă ocrotesc,
Din vise nasc speranţe
Ce ţi le dăruiesc.

Tăcerea îmi e sfântă
Căci fără de cuvinte,
Iubirea în noi cuvânta
Şi- n inimi nu ne minte
.
În trup trezeşti dorinţă
De dragul tău cuprinsă,
Te simt cu-ntreaga fiinţă
De al tău dor atinsă.

Îmi tremură sub gene
Doar lacrimi din iubire,
Când palmele-ţi alene
Îmi dau o mângâiere.

În caldă-ţi îmbrăţişare
Mă înfăşori în şoapte ,
ŞI- n clipă de visare
Adorm cu tine -n noapte!

Continue reading „Maria HOTEA: Poesis” →

Maria LEU: Dor de tine

Dor de tine

 

Mă-ntreb: de ce te mai iubesc,

Când ploi de lacrimi mi-ai adus
Şi viscolul în suflet mi-a pătruns ?
Mă-ntreb, tu oare m-ai iubit?
Şi nu găsesc răspuns la întrebare.
Și-un zid s-a ridicat,ca de grant
În sufletu-mi …E oare o-ntâmplare?
Nu, nu-i o întâmplare, e-adevărat
Căci sufăr de un dor nebun de tine
Şi ploi îmi curg din ochi într-adevăr,
Pustiul negru zace azi în mine .
Mă-ntreb: de ce te mai iubesc,
Când ploi de lacrimi mi-ai adus
Şi viscolul în suflet mi-a pătruns ?

————————————–

Maria LEU

 

Costache NĂSTASE: Atitudini

ATITUDINI

Când soarta mă lovește-n plin,
Sau mă împroașcă cu venin
Chiar de mă clatină puțin,
Fac tot ce pot să îmi revin,
Să fiu din nou calm și senin.

Nu vreau la nimeni să mă-nchin
Vreau să rămân al meu stăpân,
Căci am valori la care țin
Și care din adâncuri vin
Mulțumindu-mă deplin.

Nu vreau pe nimeni să domin
Nici să unesc, nici să dezbin
Când pot durerea o alin
Vreau respectabil să rămân
Ca orișicare bun român.

Și acceptând al meu destin
Nu-ncerc balanța s-o înclin
La multe fapte mă abțin
Alte necazuri să previn
Și mă retrag apoi revin
Amin.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

21 noiembrie, 2018