Lumea în care trăim,sub formă statală și ideologică, este cea care a căzut ispitelor din Carantania.

Acolo,după ce postise patruzeci de zile, Mântuitorul a fost ispitit de necuratul. Necuratul aflase despre întrupare, dar nu era sigur și de aceea a cutezat să ispitească pe Cuvântul. Cele trei ispite au fost: ale pâinii, ale stăpânirii lumești, ale miracolului fără rost. Aceste trei ispite au fost alungate de către Mântuitorul și necuratul s-a retras “până la o vreme”. Care era acea “vreme”? Până ce a putut să ispitească pe oameni și pe cei legați de lumea această căzută.

Aceste ispite, cărora lumea a căzut, se văd: este dorința de bunuri pământești, consumarismul; dorința de a domina lumea, ”globalismul”; dorința de “miracol” circar, larma mediatică, muzica “metalică”, pornografia, sodomia și toate celelalte.

Iar după aceste trei căderi lumea nu este mai fericită, este într-o profundă criză morală, fizică, spirituala. Patimile cărora lumea le-a căzut pradă nu pot satisface setea de infinit sădită în fiecare om., setea de absolut, care este căutarea lui Dumnezeu. Patimile nu fac decât să ațâțe agitația și pofta, să o facă tot mai dureroasă, tot mai greu de satisfăcut. Patima, oricare ar fi ea, erotism, droguri, nu face decât să ceară, tot mai imperativ, creșterea “dozei” și în final orice patimă sfârșește în ruină fizică, în plictiseală mortală sau în sinucidere. Dorința și scopul necuratului este să îi distrugă pe oameni. Iar formele în care se manifestă stăpânirea răului sunt trei: parazitismul, căci necuratul nu poate aduce nimica în ființă, doar minciună și iluzie; impostura, în locul adevărului este răul deghizat; și parodia, pretenția de autentic în condițiile în care falsitatea este evidentă. Toate cele spuse mai sus, sunt astăzi înveșmântate în cele mai multicolore haine, adică teorii care nu fac două parale. Între ele cea mai găunoasă și din nefericire cea mai ascultată, este teoria “binelui universal”. Nimeni nu spune ce este “binele universal”, căci este o vorba goală. Nimeni nu spune cum poate fi ajuns “binele universal”căci, neexistând nici nu poate fi împlinit. Toate credințele au ceva concret, pornesc de la afirmarea unui concept central, fie el adevărat sau nu, Mohamed este profetul lui Allah, Iehova s-a arătat lui Moise, Iisus este fiul lui Dumnezeu. Dar “binele universal” nu are nimic pe care să se sprijine este, cum ziceam, vorba goală. Nu poate fi deci mirare că cei care ascultă asemenea aberații sunt cu totul zăpăciți, trec din criză în criză, din demonstrație în demonstrație, din agitație stradală în agitație stradală și de fapt din rău în mai rău. Iluzia, vorba goală, nu poate zămisli decât haos. Iar în aceste condiții oamenii fug și nici măcar nu știu încotro. Pornesc spre “lumea largă” și de fapt nu fac decât să se izoleze mai mult și mai mult. Încercați să vorbiți cu un emigrant și veți afla de la el cât de “abundentă” îi este viața între străini. Veți auzi întâmplări despre singurătate, pustiu, disperare sau, în cel mai bun caz, resemnare, dar foarte rar, dacă vreodată, despre bucurie. Același pustiu există și în marile orașe unde oamenii se adună în organizații cu cei de un fel. În “găști” a căror personalitate trebuie să o adopte și trebuie să o respecte. În tot acest abis al pierzaniei există însă lumină și există cale de și spre normalitate: învățătura creștină și mai exact, cea Ortodoxă.

În primul rând Ortodoxia risipește iluziile. Promovând fără încetare Împărăția Cerurilor, Ortodoxia apară cu înverșunare lumea și pe oameni, pe fiecare, pe OM.

Ortodoxia nu consideră “materia” impură, o consideră căzută și din toate puterile se străduiește să o ridice, să o mântuiască. Este absolut limpede că dintre toate învățăturile cea Ortodoxă este singura cu adevărat și nobil materialistă. Iar la aceasta se adaugă un fapt esențial. Ortodoxia consideră că mântuirea vine de la Dumnezeu dar, pentru a fi atinsă participarea oamenilor este obligatorie, faptele noastre au importantă și au importanță decisivă. Nu “sola Scriptura”, nu’doar „prin Credință”, prin Credință și Fapte. Iar în mijlocul acestor fapte stă cel care ne poate mântui și ne poate osândi, APROAPELE.

Sunt mulți oameni care se angajează în lucrări bune și folositoare; ajută pe handicapați, ajută pe bolnavi, ajută pe nevăzători, etc. Dar aici este amestecată o alegere personală, o preferință. Cu APROAPELE asta nu este cu putință. Ne facem prieteni și ne facem dușmani, dar Dumnezeu ne face pe aproapele de lângă ușa. Datoria față de umanitate poate îmbracă adesea forma unei alegeri personale sau a unei preferințe. Pe aproapele însă trebuie să îl primim pentru simplul fapt că există. Aproapele poate sa fie fiecare și oricine, el este un accident și deci devine un simbol. Iar modul în care îl tratăm ne poate duce în Rai sau în Iad. ”Pentru că cel ce nu iubește pe fatele sau, pe care l-a văzut,pe Dumnezeu,pe care nu L-a văzut,nu poate să-L iubească”(I Ioan,4,20). Dar în formă încă mai limpede ne este arătată această obligație, de a griji de aproapele, în pilda despre bogatul nemilostiv și Lazăr.

Bogatul cel nemilostiv nu a băgat de seama că la ușa lui era Lazăr, bolnav, flămând, fără ajutor. Trebuie reținut că bogatul nu a făcut nimic rău împotriva lui Lazăr, pur și simplu nu l-a băgat în seamă, a dovedit crasa nesimțire. Iar această nebăgare de seamă, această nesimțire suficientă, a fost îndeajuns că să îl așeze în Iad. Aici ar trebui să băgăm în seama încă un lucru.

Pildele din Evanghelii nu sunt “povești”, literatura inventată “ad hoc”, invenții pentru a demonstra ceva. Toate cele spuse s-au întâmplat în realitate. Lazăr a fost un personaj istoric, el a existat în Ierusalim și la fel și bogatul care nu l-a luat în seamă. Dar aceste pilde, crâmpeie de viață reală, sunt folosite ca modele veșnice. Este o nouă dovadă că învățătura Ortodoxă este ancorată în realitate nu în iluzie. Cei care vor acționa, cum a făcut bogatul nemilostiv, soarta lui o vor avea. Obligația față de aproapele nu este opțională, este imperativă, nenegociabilă.

Ceea ce trebuie urmat este exemplul bunului samarinean, cel care a avut milă de pelerinul căzut între tâlhari. Doar făcând ca el vom putea apropia, o clipă mai devreme, ”Raiul în care ne-a vrut Dumnezeu”.

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

18 decembrie, 2018