Maria HOTEA: Te iubesc

Te iubesc

 

Te iubesc o clipă
te iubesc o zi ,
Te iubesc o noapte ,
până-a doua zi
Te iubesc când zorii
îmi ating privirea,
Te iubesc să aflu
ce e fericirea…

Te iubesc când tainic
îmi vorbești în șoapte,
Te iubesc când vise
mă cuprind în noapte…
Te iubesc când luna
răsare între stele,
Te iubesc iubind
dorurile mele …

Te iubesc în clipa
ce îmi dă speranțe…
Te iubesc tăcută
te iubesc curat
Te iubesc și-atunci
când nu îmi vorbești,
Te iubesc cu gândul
când ești supărat…

Te iubesc când norii
pe cer se adună,
Te iubesc când tandru
îmi spui noapte bună
Te iubesc când zorii
îmi dăruiesc dulceață,
Te iubesc iubite,
pentru întreaga viață!

——————————-

Maria HOTEA

20 decembrie, 2018

 

Elena VOLCINSCHI: Ruga unui nepot

RUGA UNUI NEPOT

 

Coboară bunico, pe treptele de cer
Să-mi spui iar povestea cu zâna cuminte,
Fă-mi visul frumos, pân’ce stelele pier
În ziua din zori ce încet se desprinde…

Nu cred că te-ascunzi prin viclene himere…
Cum să te aflu? Ești mult prea departe!
Știu doar că-n Cer exiști că nu ești o părere!
Trăiești în veșnicii și dincolo de moarte.

Ți-aud și glasul blând; cum pot să-l fi uitat?
Se jeluiesc gutuii; de frunze acum sunt goi
Auzi-i, cum te strigă cu mine deodat’,
Să te întorci din lumea, celor plecați din noi.

Te-așteaptă al tău nepot în fiecare seară
Lângă pătuțul alb îngenuncheat de rugă,
Poveștile cu zmei și Verde- împărat
Le tot repet s-adorm, până ce mă asudă.

Tot sper c-ai să cobori din Ceru-albit de stele
Să vezi cum te tot caut și-n umbre pe alei,
Poate asemănarea vreunui chip să-nșele
Speranța ce-o mai am ,,bunico, tu mă vrei”?
…………………………………………………………..

Adesea rătăcesc prin dureri, suferinți
Singur pe lumea asta amară și cu vicii,
Al nimănui bunico, uitat și de părinți…
,,Ia-mi salba de-ntuneric, ce scurmă-n sacrificii”!

De-ai mei ai spus atât, că au plecat la muncă,
Departe în alte țări spre a-și face avuție…
Era iarba-nverzită, cânta cucul în luncă
Când am rămas doar noi, în casa din câmpie…

Eu cresc și-n pas cu timpul, îmi crește și durerea
Nu vreau altă bunică, pe tine te păstrez!
Te port cu mine-n suflet, îmi întregești puterea
Fac legământ cu soarta, te-mbrățișez în crez.

Aș vrea să vii bunico, să-mi dai a ta povață,
Cu mângâieri pe frunte să mă simt ocrotit.
Nevoie am de tine, căci am pășit în viață
În care cum să lupt, dacă nu-s pregătit?!

Cuminte sunt bunico, cum tu ai vrut să fiu,
Cresc sub povața blândă din ceruri, sănătos
Și mângâierea sfântă în al nopților târziu
Ca sub puterea ta să mă înalț, frumos…

Și totuși, de-ar putea din țărm de zări o muză
Să ducă mica veste și a lor mei…departe,
Iar dorul tău să-i fie prea buna călăuză
Peste hotarul vremii ce-așa mult ne desparte.

De nu poți să m-ajuți Bunico, fă-mi o vrere,
Du-mă cât mai aproape de Domnul Nost-Iisus
Scurtează-mi suferința și chinul din durere,
Fă-mă un înger blând, să te iubesc și sus!

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(Din volumul ,,Desculț prin lumea slovelor”, 2016” )

 

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Ultimul zbor

Ultimul zbor

 

ia-mă vânt nebun, ia-mă, ia-mă acum
du-mă peste gânduri sfâșiate
bate un clopot în suflet
lacrimi și bocet în cetate
sunt pasăre rănită în zbor efemer către cer
luna se așterne obosită pe ape
în țipătul strident al stropilor de ploaie
caut în noapte, visător printre șoapte
o cale, un drum, printre timpuri uitate
du-te lume și mă lasă
pe țărmuri pustii de mare
aștept un val, ultimul val
să mă poarte peste gânduri înspumate
cuvântul l-am scrijelit pe nisip
cu degetele rănite de anii ce-au curs
bate un clopot în cer, plouă cu stele
nu spală durerea ce plânge pe drumuri uitate
aici, un suflet plânge la sânul speranței ucise
spune-mi vântule
de ce pier pescăruși în zbor efemer către cer
răspunde-mi la întrebare
spune-mi timpule, de ce se usucă sufletul
răspunde-mi val nebun
de ce mă porți în hăurile lumii
marea a fost furioasă azi
a ucis toți pescărușii în larg
pene albe, murdare de sânge
decor abstract decor ireal
o lacrimă s-a scurs și a plâns
știi, pescărușii se întorc pe țărm
de drag, numai de drag
bat clopote a moarte în cetate
mi-e frig, mi-e teamă și plâng

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

20 decembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Sfârșit de an

SFÂRȘIT DE AN

Sâfrșit de an și început de iarnă,
cu amintiri întoarse din trecut,
aduc regrete care-ncep să cearnă
păreri de rău pe visul renăscut.
Un vis ajuns la poarta neuitării
pe umbrele enigmei unui zbor,
rănit cândva la marginea iertării
de gândurile rupte din decor.

Dar cine ar putea să înțeleagă
enigma zborului cândva înfrânt
fără-a gusta magia lui întreagă
de-atâtea ori ucisă pe pământ?!
Eu am gustat din ea întâia oară
pe mal de râu cu unde de cleștar
sub cerul oglindit în apa clară
pe pietrele din fin mărgăritar.

Picau din cer mistere nevăzute,
destinele se-mpreunau abrupt,
treceam hotare încă neștiute,
spre infinit zburând neîntrerupt.
Doar nebunia unei nopți de vară
putea să fie-n zborul rătăcit,
rămasă-n suflet ultimă povară
întoarsă din trecut necontenit.

Iar dacă iarna-mi bate azi în ușă,
tot mai petrec la malul unui an,
și-n vânt arunc cu ultima cenușă
ce încă arde-n buza de vulcan.

———————————————–

Corneliu NEAGU

20 decembrie, 2018

Sebastian Cătălin HOGEA: Scrisoarea unui copil uitat de Moș Crăciun

Undeva, într- un cătun de oraș aglomerat, un copil zgribulit de dor, a așternut pe hârtie următoarele rânduri:

– Oare, de ce nu am și eu un Moș Crăciun?! În fiecare an îi cer moșului să facă cumva să-i aducă pe mama și pe tata acasă, din străinătate, iar el îmi lasă, parcă în ciudă, aceleași pachete cu dulciuri cumpărate la ofertă. Oare, el nu a fost părinte?! Oare, el nu știe că eu am mai multă nevoie de cineva care să mă asculte și pe mine, care să fie cu mine când mi- e greu?! Ce să fac cu o casă tot promisă pe care o urăsc dinainte de a fi gata?! Oare, moșul nu poate vorbi cu mama și cu tata să le spună că nu trebuie să se îngrijească atât de mult de bani, cât mai ales de mine?! Ce să mai facă cu banii, dacă pe mine m-au pierdut? Oare m- au scos din inima lor?!

Până la urmă moșule, să știi că prezența ta, este doar pentru cei care cred în tine. Eu nu mai știu ce să cred. Undeva, acolo sus, un fost copil ca și mine, mă înțelege cel mai bine. Îl cheamă Iisus Hristos. El îmi ține de cald și de sfat. Măcar atât am și eu, pe lângă dorul de părinții mei. Te las moșule, că simt că mă ia somnul și vreau să adorm în gând cu părinții mei. Pa.

P.S. În spatele acestor rânduri, stau multe mărturii cutremurătoare auzite și văzute de mine. Oare, până când?!

———————————–

Sebastian Cătălin HOGEA, preot păcătos

20 Decembrie, 2018

Foto: Internet

Dan-Obogeanu Gheorghe: În oraşul cu trei cruci

În oraşul cu trei cruci

 

În oraşul cu trei cruci,
Unde sfinţii dorm oleacă,
Nici o umbră n-ai s-apuci
Dintr-un Cer cu lună seacă.

În credinţe cu trei magi
Şi o stea împărătească
Răspândim dorinţe vagi
Către Mila ,,Lui’’ Cerească

Adunăm credinţe oarbe
Cu plăcerile lumeşti
Învârtind în mii de coarbe
Inimi negre, pământeşti…

Le zidim pe temelia
Catedralelor de paie
Şi cântăm cu amnezia
Unui cor cu ,,voci’’ de oaie

Şi-n tristeţile amare,
Care-s multe, fără rost,
Trecem peste vieţi sumare
Cu trei zile, dintr-un ,,post’’!

Ne crucim ca împăraţii,
Care-au dat uitării veacul,
Sau mai suntem supăraţii
Care-n gări şi-au uitat sacul…

Şi pierduţi prin ani de viaţă
Am rămas nişte ,,uituci’’,
Vrem sa ne schimbăm la faţă
În oraşul cu trei…cruci!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

19 decembrie, 2018

Ioan Nicolae MUȘAT: „Smurdul omeniei” sau „Să-i salvăm acum”!

„Smurdul omeniei” sau „Să-i salvăm acum” din îndemnul „Să-i salvăm acum, cât sunt vii!” Sunt două formule pentru alocarea de fonduri ale omeniei în contul ASCIOR: Cont ASCIOR : IBAN RO67BRDE100SV59744411000 deschis la BRD Buzău. Am căutat soluția deschiderii unui cont separat pentru această lucrare extrem de importantă, dar, cheltuielile lunare de întreținere cont sunt mult prea mari și nu ni le putem permite pentru început! Prin specificația „Smurdul omeniei” sau „Să-i salvăm acum”, banii nu pot fi cheltuiți pe alte necesități ale asociației, lucru care îl vom stipula în noul Regulament de funcționare al asociației ASCIOR.


1) Acest cont este destinat situațiilor de mare urgență în care se află persoane de diferite vârste sau chiar familii.
2) Directorul ASCIOR pentru religie (pe care nu l-am numit încă) va gestiona toate problemele aparținând acestui sector, de la promovarea acestei activități, la evidența încasărilor, strângerea probelor REALE privind persoanele aflate în această dificultate extremă, convocarea Comisiei de validare a alocării banilor din cont, executarea deciziei Comisiei, verificarea urmărilor și tot ce este necesar pentru eficientizarea operațiunilor.
3) Comisia de validare a alocărilor acestor bani foarte, foarte scumpi:
a) Președinte al Comisiei, Pr. prof. dr. Aurelian Damian, vicepreședinte ASCIOR.
b) Director executiv-Directorul ASCIOR pentru religie.
c) Vicepreședinte al Comisiei, doamna Floarea Dimian, vicepreședinte ASCIOR,
d) Membru al Comisiei- scriitor Paulina Gergescu, Secretar general ASCIOR.
e) Membru al comisiei- Nicolae Mușat, președinte fondator ASCIOR.
f) Suma minimă de contribuție la acest fond este de 50 lei. Sumele de 10-20 lei încarcă mult prea mult programul de finanțare al contului, ne cerem iertare…
f) Până azi, 19 Dec 2018 s-a strâns în acest cont suma de 700 lei, donatori fiind Serban Cecilia Seran, Petre Rotaru, Cdor Aurel Niță, Ionel Stefan, Biteanu Dana și Nicolae Mușat !
Pentru formarea acestui fond special, „Smurdul omeniei”, ASCIOR va solicita sprijin începând de mâine 20 Dec 2018 la toate persoanele, la toți prietenii, la toate ONG-urile, Consiliului Județean Buzău, Primăriei Orașului Buzău, instituțiilor publice și private, personalităților culturale, tuturor, dar, în special Bisericii Ortodoxe Române, fiind o acțiune în zona clară a poruncii Domnului de a face milă cu necăjiții din mijlocul nostru.
A) Această solicitare vine înainte de 20-21-22 Dec… pentru că trebuie să ne amintească mereu și mereu de Începuturile de la Timișoara pe care NU LE-AM FINALIZAT….
B) Această solicitare vine în Vremea Darurilor, postul Nașterii Domnului (așa cum a fost apariția revistei Orizonturile Bucuriei în urmă cu doi ani…) Vrem ca această Vreme a Darurilor să fie tot anul, să dăruim și noi, așa cum putem, sănătate și bucurie semenilor.
C) Această solicitare vine într-un moment foarte greu al Europei și României, când șefii nevăzuți alocă fonduri enorme pentru educația homosexuală, dar nu vor să vadă dezastrul existențial în care supraviețuiesc prea multe persoane și familii din propria țară.


Dreptul la viață este suveran și trebuie să arătăm cum acest drept este CU BUNĂ ȘTIINȚĂ ÎNCĂLCAT de unele structuri decizionale care alocă bani grei priorităților contrafăcute pentru ca popoarele să nu mai aibă cu ce trăi, atât în sens spiritual cât și material, chiar fizic…
Doar „Uniți prin Credință” putem face față provocărilor, dar, „Îndrăzneții înving”


Solidarizați-vă cu viața, punând bazele unui pilon, al omeniei, viitoarei Societăți a Vieții! Solidarizați-vă cu viața ACUM, când Maica Domnului naște Viața, Salvarea și Mântuirea!


ASCIOR pentru bucuriile omului!

———————————

Președinte fondator ASCIOR

Ing. Ioan Nicolae MUȘAT

20 decembrie, 2018

Florentina SAVU: Poeme

MI-E IUBIREA

 

Mi-e iubirea ca mătasea, fină
Ca o șoaptă dulce, stinsă în ureche,
Ca o zi călduță și foarte senină,
Ca un zâmbet tandru, fără de pereche!

Mi-e iubirea sfântă, dulce catifea
Ce-ți mângâie chipul mereu înflorit,
Mi-e iubirea flori, stea ori peruzea
Ce-ți străluce vie în ochiu-însorit!

Mi-e iubirea borangic de dor,
Fir bogat de aur în suflet țesut,
Iubirea îmi e seif de fior
Și tăcere-adâncă în nemărginit!

Iubirea îmi e aghiazmă și mir
Și-anafură-n zorii calzi și argintii,
Mi-e iubirea singură dar gir
Că-n etern cu mine, tu chiar o să fii!

 

FRAȚII

 

Doi frățiori și-o surioară
Duc o viață tare-amară,
Tatăl lor ochii a-nchis
Și-a plecat în necuprins,

Au rămas singuri cu mama
Ce-și înnoadă-n plâns năframa,
Sunt săraci ca vai de ei
De când și-au pierdut temei…

Nu plouă cu bunătate
Peste-a lor singurătate
Dar nici cerșetori nu sunt
Ori frunze duse de vânt!

Este iarnă grea și-i frig,
Gerul e de tot aprig;
De prin colțuri, de prin geamuri
Le rânjesc mereu necazuri,

Mama luptă, biet, cum poate,
Tot gândește și socoate
Cum să iasă la liman
Să treacă și de ăst an!

Frații nu stau pe tânjală,
Chiar în zori de zi se scoală
Și se-ndreaptă spre pădure,
Vreascuri uscate s-adune,

Din ce vreascuri au găsit,
Trei crosne au încropit,
Le-au legat bine cu sârmă,
Să nu le cadă pe urmă,

Și-a luat pe-a sa fiecare
Și spre cas’ cu ea-n spinare,
Cocoșați sub greutate,
Visau mese-mbelșugate!

Mama focul a aprins
Și plita-îndată a-încins,
Niște turte-a copt pe ea
Potolindu-le foamea,

Au băut apă din puț,
Domnu-a fost cu ei drăguț,
Le-a dat putere să care
Vreascuri din pădurea mare,

Să stingă frigul din casă,
S-aibe și ceva pe masă,
Le-a potolit foame, sete…
S-or odihni pe-ndelete

Apoi temele și-or face
Fiindcă școala mult le place,
Mâine-începe săptămâna,
Vor învăța-întotdeauna,

Vor s-ajungă oameni mari,
De s-o putea, cărturari,
Pe mama cu drag s-ajute
Că pentru ei face multe !

La sfârșit de săptămână,
Tot cu inima senină,
Vor face-n gospodărie
Treburi, ei ușor să-i fie.

Vor da apă la văcuță,
Fân din a sa cămăruță,
Vor aduna din pădure
Mereu vreascuri, cu iubire,

Mămăligă și cu lapte
Vor mânca pe săturate,
Domnul nu-i lasă să piară,
I-o scoate în primăvară…

Ușor-ușor vor răzbi,
Griji, nevoi, le-or izgoni
Iar mămica n-o mai plânge,
Mâinile nu și-o mai frânge,

Va lucra cu spor și ea
Prin casele altora,
Va strânge cert bani de hrană
Și de cumpărat vreo haină…

Doamne, nu ne părăsi,
Te rugăm a ne privi
Și-a ne ajuta mereu
Să trecem de orice greu!

 

DORINȚĂ

 

Aș vrea să fiu fulg de zăpadă,
Să mă topesc pe gura ta,
Să-mi fii, duios, suflare caldă
Să mă săruți măcar așa!

Aș vrea să fiu țurțur de gheață,
Să mă răsfăț în palma ta,
Să-mi încarc suflet cu speranță
În timp ce mâna-ți voi scălda,

Să sorbi din mirul vieții mele
Iubirea toată, gând sfințit,
Să vezi în ea luciri de stele
Și sufletu-mi de dor topit!

Aș vrea să fiu covor de nea
Sub talpa ta mereu zorită,
Să-ți simt sărutul și magia,
Să fiu sub talpa ta zidită,

Sub ea apoi mă du acasă,
Frumos să te descalți pe hol,
Ți-oi fi o lacrimă duioasă,
De dragoste ți-oi fi izvor…

De talpa-ți goală m-oi lipi
Și voi urca spre al tău piept,
În tine mă voi zămisli
Și te-oi iubi încet-încet!

———————————–

Florentina SAVU

20 decembrie, 2018

Continue reading „Florentina SAVU: Poeme” →

Alexandra GĂLUȘCĂ: Culorile anotimpurilor

Culorile anotimpurilor

 

Flori albe de gheată infloresc
In anotimpul rece şi înghețat,
La gura sobei bunicii amintesc
De Verde, Alb şi Roşu împărat

Albul curat se-mbracă-n iarnă
Cu-n colier de stele diamantine,
Țurțuri cenuşii din nori atârnă,
Verdele ne zâmbeşte-n cetine

Primăvara aşterne albe flori,
Ghiocei, narcise, lăcrămioare,
Cireşi udați de roua din zori,
Brânduşe lila ce râd in soare

Movul liliacului cheamă iubirea,
Ninge cu auriul teiului înflorit,
Coloratele lalele au strălucirea
Cerului azuriu in curcubeul dorit

Vine vara cu noian de fluturi,
În argint, auriu şi crem pictați,
Galben-roşiaticul din răsărituri,
Negri greieri cu furnicile certați

Vara pictează în mii de culori,
Macii roşii-s picaturi de sânge
În lanul galben sau printre flori,
Verdele peste tot se distinge

Toamna îmbracă florile-n ruginiu,
Galbenul moare pe frunze uitat,
Din pahare te-mbie vinul rubiniu,
La roşii ionatane eşti invitat

Verdele e uscat în capițe de fân,
Albastrul marin a pierit în furtună
Arămiul e acum pe natură stăpân,
Şi vinul rubiniu pe toți ne adună

——————————–

Alexandra GĂLUȘCĂ

Brăila

16 decembrie, 2018

Foto: Internet

Silvia URLIH: Mor cuvinte nerostite

MOR CUVINTE NEROSTITE

 

Sunt adesea gând,
iar gândul,
mă-nvelește în cuvânt,
sunt un gânt
ce mă-nfășoară
în cuvinte nerostite
literele-mi plouă-n slovă,
slova
într-un vers se-adună
dar,
m-apasă presințirea că în van
sunt risipite

Mor cuvintele
rostite
în răgaz și-n așteptări,
își fac piscuri de zăpadă
în tăcerile
din mine,
în imperiul alb al frunții
mă adun
din depărtări,
mor cuvinte nerostite,
deși vor
ca să lumine.

Mor cuvintele în mine,
susură
în agonie,
râu de miere au în ele,
dar
rămân uitate-n gând,
vor să fie încrustate
într-un pom
plantat în vie,
vor să-ți fie bob de grâu
semănat
în blând pământ.

Uneori
simt că sunt un pumn de cuvinte
nerostite
și atunci,
mă ascund în mine și tac…
tac,
dar las literele să se croșeteze între ele…
dacă dantela place ochiului
și sufletului,

mă fericesc .

—————————

Silvia URLIH

20 decembrie, 2018