Florentina SAVU: Poeme

MI-E IUBIREA

 

Mi-e iubirea ca mătasea, fină
Ca o șoaptă dulce, stinsă în ureche,
Ca o zi călduță și foarte senină,
Ca un zâmbet tandru, fără de pereche!

Mi-e iubirea sfântă, dulce catifea
Ce-ți mângâie chipul mereu înflorit,
Mi-e iubirea flori, stea ori peruzea
Ce-ți străluce vie în ochiu-însorit!

Mi-e iubirea borangic de dor,
Fir bogat de aur în suflet țesut,
Iubirea îmi e seif de fior
Și tăcere-adâncă în nemărginit!

Iubirea îmi e aghiazmă și mir
Și-anafură-n zorii calzi și argintii,
Mi-e iubirea singură dar gir
Că-n etern cu mine, tu chiar o să fii!

 

FRAȚII

 

Doi frățiori și-o surioară
Duc o viață tare-amară,
Tatăl lor ochii a-nchis
Și-a plecat în necuprins,

Au rămas singuri cu mama
Ce-și înnoadă-n plâns năframa,
Sunt săraci ca vai de ei
De când și-au pierdut temei…

Nu plouă cu bunătate
Peste-a lor singurătate
Dar nici cerșetori nu sunt
Ori frunze duse de vânt!

Este iarnă grea și-i frig,
Gerul e de tot aprig;
De prin colțuri, de prin geamuri
Le rânjesc mereu necazuri,

Mama luptă, biet, cum poate,
Tot gândește și socoate
Cum să iasă la liman
Să treacă și de ăst an!

Frații nu stau pe tânjală,
Chiar în zori de zi se scoală
Și se-ndreaptă spre pădure,
Vreascuri uscate s-adune,

Din ce vreascuri au găsit,
Trei crosne au încropit,
Le-au legat bine cu sârmă,
Să nu le cadă pe urmă,

Și-a luat pe-a sa fiecare
Și spre cas’ cu ea-n spinare,
Cocoșați sub greutate,
Visau mese-mbelșugate!

Mama focul a aprins
Și plita-îndată a-încins,
Niște turte-a copt pe ea
Potolindu-le foamea,

Au băut apă din puț,
Domnu-a fost cu ei drăguț,
Le-a dat putere să care
Vreascuri din pădurea mare,

Să stingă frigul din casă,
S-aibe și ceva pe masă,
Le-a potolit foame, sete…
S-or odihni pe-ndelete

Apoi temele și-or face
Fiindcă școala mult le place,
Mâine-începe săptămâna,
Vor învăța-întotdeauna,

Vor s-ajungă oameni mari,
De s-o putea, cărturari,
Pe mama cu drag s-ajute
Că pentru ei face multe !

La sfârșit de săptămână,
Tot cu inima senină,
Vor face-n gospodărie
Treburi, ei ușor să-i fie.

Vor da apă la văcuță,
Fân din a sa cămăruță,
Vor aduna din pădure
Mereu vreascuri, cu iubire,

Mămăligă și cu lapte
Vor mânca pe săturate,
Domnul nu-i lasă să piară,
I-o scoate în primăvară…

Ușor-ușor vor răzbi,
Griji, nevoi, le-or izgoni
Iar mămica n-o mai plânge,
Mâinile nu și-o mai frânge,

Va lucra cu spor și ea
Prin casele altora,
Va strânge cert bani de hrană
Și de cumpărat vreo haină…

Doamne, nu ne părăsi,
Te rugăm a ne privi
Și-a ne ajuta mereu
Să trecem de orice greu!

 

DORINȚĂ

 

Aș vrea să fiu fulg de zăpadă,
Să mă topesc pe gura ta,
Să-mi fii, duios, suflare caldă
Să mă săruți măcar așa!

Aș vrea să fiu țurțur de gheață,
Să mă răsfăț în palma ta,
Să-mi încarc suflet cu speranță
În timp ce mâna-ți voi scălda,

Să sorbi din mirul vieții mele
Iubirea toată, gând sfințit,
Să vezi în ea luciri de stele
Și sufletu-mi de dor topit!

Aș vrea să fiu covor de nea
Sub talpa ta mereu zorită,
Să-ți simt sărutul și magia,
Să fiu sub talpa ta zidită,

Sub ea apoi mă du acasă,
Frumos să te descalți pe hol,
Ți-oi fi o lacrimă duioasă,
De dragoste ți-oi fi izvor…

De talpa-ți goală m-oi lipi
Și voi urca spre al tău piept,
În tine mă voi zămisli
Și te-oi iubi încet-încet!

———————————–

Florentina SAVU

20 decembrie, 2018

Lasă un răspuns