Ella IAKAB: Oameni

Oameni

 

Nimburi agățate-n funii, veșnicie de suspans
Poligon al nepăsării, glonțul stării de balans
Sufocantele păreri și tendințele minciunii
Ne întrezăresc măcelul ce ni l-au prezis nebunii…

Încropiți de răzbunare, haine vechei tiranii
Șapte chinuri nepereche, flori de vicii și manii
Militanți pentru tăcerea ce-a sfiit întâi Cuvântul
Suntem copiile fricii ce ne sapă-ncet mormântul.

Calendare cu decepții, psalmi cu izul de blestem
Catacombe rezidite, dependenți de vise-stem
Regii plânsului spasmodic, toți cu roluri efemere
Așteptând să vină ora când se uită în scrumiere…

Cărți cu moliile-n pagini, lut dospit de-nsingurări
Luni și nori în metastază printre zeci de așteptări
Atașați în pieptul nopții, dăm Luminii lovitura
De-a ne crede Dumnezei deși n-a trecut „viitura”.

Măruntaie de onoare, adăposturi de trufii
Ipostaze ale păcii ce se leapădă de-a fi…
Condamnați la aberații cu puteri paranormale
Ungem zările cu urlet și tristeți la balamale.

Rămășițe de iertare, bunătăți în zi de post
Am făcut din trup ospiciu și din umbră adăpost…
Doamne, dacă-ți ierți poporul care te hulește-ntr-una
Fă-i din temeri giuvaiere și rărește-i Tu furtuna.

––––––––––

Ella IAKAB

11 martie 2019

Imagine internet

 

Ioana CONDURARU: Geană de zi

Diamantul noii zile
Străluceşte-n infinit,
Zorii şi-au venit īn fire
Īntr-un cânt de: Bun venit.

Viața se arată dalbă
La fereastră cu mult drag,
Eu las clipa să aleagă
Calea dorului pribeag.

Şi în ziua ce păşeşte
Spre a lumii început,
Cu zâmbet dau binețe,
Iar iubirii un sărut.

Geana zilei, mărgean lasă
Peste-a lume-i pas grăbit,
Pana mea pe foi vibrează
Lăsând urma unui gând.

Focul se aude-n sobă
Torcând visului unei lumi,
Eu râzând îl țin de vorbă
Şi mai pun pe vers, minuni.

———————————-

Ioana CONDURARU

Anatol COVALI: Aceastã

Aceastã

 

Aceastã destrãmare
de soare pe retinã,
când sufletul meu are
muguri pe rãdãcinã,
desigur e de vinã
cã mã închipui floare
avându-te tulpinã.

Aceastã risipire
de viaţã-ntr-o secundã,
bogatã şi fecundã,
când valuri de iubire
fiinţa mi-o inundã,
în marea ei rodire
cu tine se confundã.

Aceastã bucurie
ce mi-a-nflorit în sânge,
ce soare vrea sã fie
şi-n ochi mi se rãsfrânge,
îmi spune când adie
cã datoritã ţie
de-acum nu voi mai plânge.

————————————–

Anatol COVALI

București

11 martie 2019

Luminița BORCAEAS: Evadarea

Îmi lipesc privirea pe sloiul de ghețar,
de sentimente-s goală și frigul mă înconjoară,
Sufletul îmi e tăcere durerea parcă un izvor,
să mă caut nu știu unde, noaptea pare infernală.
Caut putere și antidot să-mi vindec sufletul absent și mort,
mă rog cu ochii lipiți de lumină să-mi fie oglinda în a mea inimă.

Aud în liniștea profundă pașii tăi fără cuvânt,
cu fulgere și fluturi de noapte , buzele-ti erau ca moarte.
Pe jumătăți de timp carnea ne tremura simțindu- mă posedată de demonii negrii din ea.
Pe ochii tăi aveai cenușă pierduți pe valurile arse,
curgând de pe a lor retină cositor ars și patimă.

A fost ultima firmitură din viața dilie, păgână lăsându- te hoinar să pleci , sufletul să-l evadez.
Am obosit de iluzii cu zâmbetele negre pe fețe, de crudele lacrimi și grele, ce învinețeau retinele.
Renunț să mă predau la orgasme întunecate ce pentru tine erau plăceri nevinovate,
la toxica iubire cu încercări deșarte ce mă încolăcea mai strâns decât un șarpe.

S-a stins fantezia ce-mi era somnifer,
Luptându- mă acum să supraviețuiesc,
Mi-ascult chemările de eliberare,
Ce strig să mă renasc , pe-un colț de Univers!

——————————

Luminița BORCAEAS

Elena NEAGU: Vom încolți, doi lujeri de lumină…

Vom încolți, doi lujeri de lumină…

 

O să -ncolțim ,doi lujeri de lumină
în primăvara asta capricioasă,
și-o să-nflorim și-n rădăcină
sfidând cutumele și hâda coasă !
O să-mi răsari în frunze, rai de verde
și sângeriul macilor pe sâni ,
vom fi cărarea care nu se pierde,
vom înflori , în multe săptămâni.
Vom răsări , doi lujeri pe un fir,
cu două rădăcini distincte,
îmi vei iubi și aerul pe care îl respir,
ne vom hrăni ,cu focul din cuvinte:
și coasa ,de-ar îndrăzni să ne cosească,
s-ar frânge-n două și ar plânge
iubirea noastră nelumească,
cu verde în tulpini , în loc de sânge.
O să-nfrunzim colinde-n nopți de vară
și toamna ne-o dansa în ploi ,
o primăvară vom fi iară
și-om înfrunzi tot verdele din noi…
O să-ncolțim doi lujeri de lumină,
în primăvara asta capricioasă
și-o să -nflorim din rădăcină,
sfidând cutumele și hâda coasă !

————————-

Elena NEAGU

 

Elena TUDOSA: Sfânta cruce

Sfânta cruce,

 

În zori de zi când mă trezesc,
Sub semnul crucii mă inchin,
Spre ceru-nalt Doamne privesc,
Și-i mulțumesc părintelui divin,

Că văd lumina soarelui încă o zi,
Lumina, ce îmi luminează drumul meu,
Sub semnul crucii știu că oriunde aș fi,
Cu mine – alături este Dumnezeu.

O Tata Sfânt , Fiule bun, și Duh ceresc,
O Sfântă cruce și o rugăciune spun,
Știu că voi primi daru-dumnezeesc,
Și ajutor ca să pornesc la drum.

Cand valuri negre peste mine vin,
Iar crucea vieții îmi este mai grea,
Cred în puterea Prea Sfintei Treimi,
Și știu că Dumnezeu m-o ajuta.

Mare ești Doamne, ești blând și dulce,
Cruce amară ai purtat în spate,
Ai suferit batjocori și chin pe Sfânta cruce,
Pentru-a salva lumea de la păcate.

Noi cu evlavie Doamne ne închinăm,
Și în genunchi cădem sub Sfânta crucea ta,
Nădejde, și salvare doar de la tine avem,
Căci mare Doamne ești, mare-i puterea Ta.

La crucea Sfântă astazi lumea vine,
O, Doamne sfinte, Dumnezeul meu,
Nu ne lăsa să rătăcim prin lume,
Cu crucea Ta, păzește pe poporul Tău,
Ne miluiește și ne izbăvește de rău!

——————————-

Elena TUDOSA

11 martie 2019

Imagine Internet

Alexandru NEMOIANU: Taina scrisului (94) – Despre Cuvânt

„Și Cuvântul S-a făcut trup

și s-a salasuit între noi

și am văzut slava Lui,

slavă ca  a  Unuia-Născut din Tatăl,

plin de har și de adevăr.”

(Ioan 1;14)

În acest text ni se artă adevăruri esențiale. În primul rând că Fiul lui Dumnezeu, „Cuvântul”, s-a întrupat și s-a sălășuit între oameni. Ni se mai spune  că oamenii au văzut „slava Lui”, Mărirea Lui. Iar a vedea „Slava” înseamnă a cinsti, a respecta, a da ascultare. Este cuprinsă aici, în câteva vorbe, învățătura cutremurătoare despre  Cuvânt, cel prin care s-au făcut toate cele văzute și toate cele nevăzute. Rostirea de către Dumnezeu, „Cuvântul Lui”, Fiul Lui, a adus în ființă întreaga creație, iar pentru a mântui  această creație, căzută prin păcatul omenesc, același Cuvânt s-a făcut trup.

Dar dincolo de aceste adevăruri existențiale acest text evanghelic ar trebui să ne îndemne, pe toți și pe fiecare, să folosim cu toată grijă și toată responsabilitatea  propriile noastre cuvinte.

Prin „cuvinte” ne putem mântui și prin „cuvinte” ne osândim. Folosirea fără grijă, la întâmplare a „cuvintelor” dovedește un gol existențial, lipsă de grijă, sărăcie de gândire.
„Cuvintele” sunt cele care ne apropie unul de altul și tot ele exprimă adâncul sau vidul  din inima noastră, din centrul nostru existențial.

„Cuvintele” sunt cele care așează stările în memoria personală și colectivă.

„Cuvintele” exprimă frumosul și urâtul, ierarhizează și, într-o perspectivă mai largă, „cuvintele” reînfățișează lumea.

Prin cuvinte lumea în care trăim este tălmăcită și împărtășită celor care   vor veni.
Fiecare generație trăiește o experiență istorică unică, nerepetabila.

„Cuvintele” care înfățișează  acea realitate sunt cele care vor justifica, sau osândi  acea experiență unică.

Mai mult chiar, forma  acelor cuvinte  transmite duhul unei anume epoci, starea sănătății ei morale.

Pentru a fi mai clar.

Frumusețea cuvintelor folosite, eleganța exprimării, din capul locului înseamnă bună cuviință și responsabilitate. Respectul pentru limba vorbită înseamnă și respectul pentru cele din jur și pentru Cel care le-a adus în ființă. Iar aici trebuie să fim foarte lămuriți.  Aceea este „Limba vechiilor Cazanii/ care-o plâng și care-o cântă/ pe la vatra lor Țăranii”//”

Este limba în care gândim în taina inimii noastre, este limba în care visăm. O limba  care, coborâtă în adâncul nostru esențial, acolo unde nu putem minți și nu putem amăgi, se purifică și de fapt se sfințește.

În dureros contrast cu vorba, cuvântul, pomenit mai înainte, se află larma vocală auzită pe stradă și mai exact la colțuri de stradă.

O limbă fără urmă de respect pentru cuvinte, rostită în tonuri și intonații cu totul străine de duhul limbii române.

O limba care a fost masacrată pe stradă dar și în spațiul tipărit, prin introducerea a nenumărate „barbarisme”,cuvinte străine incluse fără rost… Includerea lor dovedind lipsă de identitate, lipsa de respect pentru „loc”, lene de a gândi, slugărnicie! Este sinistrul „jargon” al zilei, fioroasa limbă „manelizată”.

Vorbirea  brutală, la întâmplare, vulgară, „murdară”, nu dovedește doar grosolănie personală și colectivă, penibilă. urăciune, ci reprezintă ceva mult mai grav și mai primejdios. O asemenea comportare dovedește boală sufletească și dovedește împărtășire cu duhurile răului. Căci în acest fel de vorbire se arată manifestarea dușmăniei, a urii slabatice a „răului”, a negativității pure împotriva „Cuvântului”, împotriva Dumnezeului în Treime mărit.

Spurcaciunea etalată, cu voluptate și cu obrăznicie în vorbirea stradală, este, cum spuneam,  simptom de boală sufletesca și de neputință de a sta pentru bine și frumos. Într-o asemenea vorbire, cu asemenea cuvinte, nu se pot exprima decât trăiri deșarte și fără rost. Fiecare avem obligația morală de a nu folosi astfel de mizerie rostită. Iar grija pentru cuvintele folosite poate deveni  cale de mântuire. Atenția și efortul de a folosi cuvinte potrivite și cuvincioase lucrează profund în centrul nostru existențial, în inima noastră, a fiecăruia, produce o schimbare, o „întoarcere”, o metanoia…

Cuvintele frumoase și cuvincioase, folosite cu stăruință, încet, cu grijă, se apropie de înțelegerea „Cuvântului” care ne-a adus în ființă. Este un proces de anamneză, de reamintire a ceeace din început am fost, de ceeace din început am fost meniți să fim, de reamintire a „Raiului în care ne-a vrut Dumnezeu”. Este calea de descoperire a marelui adevăr, „Dacă nu M-ai fi știut, nici nu M-ai fi căutat”. Este calea de a ne apropia de „Ușa” Mântuirii, de Biserica Drept Măritoare care ne așteaptă pururea pe toți și pe fiecare.

––––––––––-

Alexandru NEMOIANU, istoric

The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, SUA

12 martie 2019

Ileana Cornelia NEAGA: Taina scrisului (93) – Din veșnicii am împletit cununi

Am împletit cununi din cuvinte în toamna vieții mele! S-au scuturat anii rând pe rând, toamne ce mi-au arămit zilele iar tâmplele, albite fără vreme, au înmugurit! Veșnicia am cunoscut-o în satul dintre dealuri, nu departe de Crișul Alb, sat în care am văzut multe răsărituri înrourate și apusuri însângerate! M-am născut în toamna anului 1955. Școala generală de 10 ani am terminat-o cu brio și am așteptat să-mi vină ursitul din armată ca să facem nuntă! Nuntă ca la țară, în șopru din rude de lemn, îmbodobit cu covoare înflorate țesute în războiul din casă! Viață de țărancă obișnuită cu munca grea sub arșița soarelui ori udată de binecuvântatele ploi de vară! Peregrinările mele pe sub poalele umbroase ale pădurii, sub braț cu volumele de poezii ale lui Coșbuc ori ale lui Eminescu mi-au umplut inima de frumusețea cuvântului! Am trăit în mijlocul naturii, mi-am format o familie minunată mi-am umplut plămânii de veșnicia satului cu obiceiurile și tradițiile, neasemuit de frumoase de prin partea locului!
Până într-o zi când pământul de sub picioare s-a cutremurat, cerul mi-a căzut în cap iar soarta m-a secerat nemiloasă! Nimic nu a mai fost ca mai înainte! Nici răsăriturile, nici apusurile nu au mai avut culorile bucuriei, nici lumina mulțumirii! M-am înhămat la căruța obositoare a muncii, crezând că pot face față durerii ce mi-a sfârtecat inima, crezând că oboseala nu va face loc amintirii dureroase a unei zile de toamna anului 2000, în care eu ca mamă am fost pusă la încercare. Zicala: „Nu-mi da Doamne cât pot duce!” să știți că e adevărată! Am simțit-o pe pielea mea! Au venit și au trecut șase toamne cu noduri în gât, cu doruri scrâșnite și neostoite, cu ploi de nemulțumiri, cu dimineți cețoase și seri înnegurate. „‘nalt îi cerul, largă-i lumea” Și am plecat! Și dusă sunt! Reveniri scurte în primii anii acasă, de pe meleaguri străine, apoi tot mai dese și cu gândul că nu mai plec.
Acolo, departe de satul meu, de veșnicia de la sat, sămânța dorului a început să-și ițească capul! Era în anul 2012, eram în Italia la muncă, cinzeci și șapte de toamne îmi bătuseră la ușă și eu le-am deschis ușa cu primele mele două versuri scrise în viața mea! Și acesta a fost începutul. Destinul mi-a scos în cale doi oameni minunați, Mariana și Dan Crețu, doi artiști ce reprezintă cu cinste România în Italia, ce mi-au deschis ușa la o televiziune locală (România TV din Italia) unde am debutat în emisiunea „Povestea mea”, citind primele mele poezii populare în grai despre obiceiurile de Crăciun de la mine din sat!
Destinul (că altul cine!) a prins drag de mine și a întors încă o pagină pe care eu trebuia să o umplu cu o cunună împletită din cuvinte! Cuvinte potrivite ce au răbufnit în acea dimineață, cuvinte în vers popular! Erau dospite în adâncul sufletului meu, le strânsesem acolo unul câte unul și ajunse la maturitate au țâșnit ca un izvor de munte așezându-se în primul volum de debut: „Satul gintre gealuri”. Încredere deplină am primit din partea poetei Paulina Popa care m-a îndemnat să scriu așa cum simt și mi-a editat primul volum!
Creionul cu care scriam pe caietul gros aproape se terminase! Scriam, scriam! Valuri de idei mă înnecau! Volum, după volum, cu poezii triste, vesele, despre flori și despre nori! Reciteam și nu eram mulțumită! Voiam altceva, voiam ca ceea ce scriu să rămână în timp, mărturie a vieții de la țară, a vieții de zi cu zi a celui născut și crescut sub poală de pădure, la margine de lume, la margine de civilizație! Așa au luat naștere volumele în grai în care aduceam în fața cititorului căușuri cu obiceiuri arhaice, la care eram prezentă din copilărie! Am scris povestiri și poezii populare în volumele „Steanu Dracului”, „Tradiții în versuri”, „Satu’ ge altădat”, „Ca pă la noi”, în care scoteam la suprafață bunătatea, credința, obiceiurile și tradițiile omului simplu, omului crescut în frica Lui Dumnezeu!
Scriind în grai, trebuia neapărat să folosesc , exact așa ca la mama acasă, expresiile și regionalismele, altfel creația își pierdea farmecul, dar exista un inconvenient major. Trebuia negreșit să explic la sfârșit fiecare regionalism în parte, fiecare expresie. Așa a luat naștere un „ Dicționar cu reginalisme” ce a văzut lumina tiparului în 2018 și la care profesor Monica Dușan a scris prefața în care explica pe larg despre dialectul și graiul „crișean”.
În timp scurt, datorită Facebook, am devenit cunoscută prin creațiile mele inedite, scrise în grai și de multe ori cu pana înmuiată în lacrima sufletului! Mi-am făcut prieteni, oameni minunați, instruiți la școli, de la care am învățat aproape tot ce știu în regulile primare în ale scrisului, dar cel mai mult am simțit generozitatea cu care au avut încredere în mine, promovându-mi creațiile în reviste scrise ori online. Am fost cooptată în multe Antologii literare, reviste, cenacluri. Diverse premii, diplome, aprecieri încununează munca mea în ale scrisului.
Taina Scrisului?
Scrisul pentru mine e oază de liniște, ține locul cafelei în pragul zilei, îi oxigenul pe care îl respir în minutele de relax, în timpul zilei, pe drum, pe o bancă în cimitir. Fără multe înflorituri, direct și la obiect spun lucrurilor pe nume, mai ales în grai. Scriu poezioare și povestioare pentru prietenii mei mici, cu arici și licurici! Scriu, scriu! Scriu „Versuri alandala” fără cap și fără coadă, vers alb, vers liber și scriu că îmi place să scriu despre viață, despre obiceiuri, despre iubire, despre tristețe! Scriu ca să îmi alin un dor, dor călător, dor fugar! Să fie asta „Taina scrisului”!? Încă nu știu. O să scriu mereu căutând Sfânta Taină a Scrisului! Am mult drum de parcurs, sunt doar la începuturi dar promit că am să caut în fiecare colțișor al inimii, în fiecare răsărit de Soare, în fiecare asfințit sângeriu și cine știe, poate cândva în viitor o să-i dau de urme!
––––––––––
Ileana Cornelia NEAGA
Ribița, Hunedoara
8 martie 2019

Valeriu DULGHERU: Taina scrisului (92) – Un inginer pus pe scris

Țin să menționez că nu sunt scriitor, dar am unele înclinații în ale scrisului. Într-un fel, gustul scrisului mi-a fost inoculat încă pe băncile școlii din satul natal din sudul Basarabiei (construită în scurta perioadă de 19 ani de aflare a celor trei județe din sudul Basarabiei în componența României) de către profesoara  de limbă și literatură moldovenească (cum se numea pe atunci) (de altfel, foarte bună pentru timpurile acelea). Eram la mine acasă în limba română, chiar dacă generația noastră a fost văduvită de operele lui Rebreanu, Blaga, Arghezi, Coșbuc, în schimb i-a avut în programul școlar pe Eminescu, Creangă. Generațiile anterioare de copii au fost văduviți și de acești doi mari scriitori români, fiind impuși să studieze doar „operele marilor scriitori de peste Nistru” scrise într-o limbă anacronică – un amalgam de cuvinte românești și rusești „moldovenizate”, care trebuia să se „diosîghiascî di limba burghezîtî franțuzîtî”.

Alegând calea științelor exacte (inginerie), în care cred că m-am realizat, am efectuat, în paralel, largi activități publicistice, în special, în domeniul cunoașterii Istoriei Neamului. Primele două articole le-am scris la vârsta de 40 de ani (în 1996) care au fost publicate în săptămânalul „Literatura și Arta”, cu care colaborez deja de peste 20 de ani. Au mai fost publicate articole publicistice și pagini de istorie moldovenească în ziarele: „Glasul Națiunii”, „Țara”, „Flux”, „Tineretul Moldovei” ș.a., de asemenea, în revista de cultură istorică „Columna 2000”, în culegeri. Pe parcurs au fost scrise peste o mie de articole publicistice.

Un rol important pentru diseminarea informațiilor l-a jucat publicarea lor în reviste electronice, printre care: revista „Agero”, Stuttgart, Germania; „Singur” – Revista de cultură, civilizaţie şi cultură morală, Târgovişte, Dâmboviţa; revista „Confluenţe literare”, Bucureşti, România; revista „Melidonium” – revistă de cultură, artă, tradiţii, credinţă, istorie, educaţie, Roman, Neamț; revista electronică „Totpal’s Daily News”, Brașov-Prahova; ziarul românilor de pretutindeni „Gândacul de Colorado”, SUA; revista româno-canadiano-americană „Observatorul”, Toronto; revistă „Armonii culturale” – revistă universală de creaţie şi atitudine culturală, Adjud, Vrancea; „Romanian Breaking News Press”; revista „Grădina cu lecturi”;  revista „Logos și Agape”, revistă creștină de cultură, tradiții și atitudine civică, Timișoara; revista „Mioriţa”, publicație independentă româno-americană de informație socio-politică și culturală, Sacramento, SUA; revista „Argument”, revista „Australiana”, revista „Latitudinea”, Sydney, Australia; „Jurnalul literar”, revistă de cultură românească; „Art-Emis”, Magazin literar-artistic şi de opinie; „Basarabia literară”, publicaţie hebdomadară de cultură, politică, filozofie, artă, ştiinţă, religie, ecologie; „Societatea scriitorilor români din Moldova”, ș.a.

În baza articolelor publicate în a. 2003 a fost editat primul volum al cărții „Basarabie răstignită”. Până în prezent au mai fost editate încă 14 volume (în acest an fiind scos de sub tipar volumul nr. 15): vol. 1 – 272 p.; vol. 2 – 312 p.; vol. 3 – 188 p.; vol. 4 – 173 p.; vol. 5 -198 p.; vol. 6 – 262 p.; vol. 7 – 284 p.; vol. 8 – 225 p.; vol. 9 – 246 p.; vol. 10 – 279 p.; vol. 11 -256 p.; vol. 12 – 272 p.; vol. 13 – 316 p.;  vol. 14 – 288 p.; vol. 15 – 255 p.

Volumul 10 al cărții „Basarabie răstignită” a fost inclus în topul celor mai citite zece cărți ale anului 2014, concurs organizat de Biblioteca Naţională a Republicii Moldova. Alte volume au fost apreciate cu Marele Premiu (2011) și medalii de aur la Salonul de carte al Expoziției Europene de Creativitate „EuroInvent” din Iași. Pe parcurs a fost desemnat Laureat al săptămânalului „Literatura și Arta” pentru anii: 1998, 1999, 2000, 2002, 2004 – 2018.

Am colaborări fructuoase cu Nicolae Dabija, reputat scriitor din Basarabia, care îmi este un bun îndrumător și critic pe făgașul scrisului. De asemenea, Mariana Gurza, scriitoare, Timișoara, România este o bună susținătoare pe acest făgaș.

Un domeniu aparte este cunoașterea Istoriei Neamului. În opinia mai multor străini poporul născut la gurile Dunării din civilizațiile Cucuteni, Vinca, Gumelnița Petreni – poporul hiperboreean – trac și mai târziu dac este primul popor european care a stat la baza genezei popoarelor bătrânei Europe. Este de datoria fiecărui român de a face cunoscută istoria adevărată a Neamului, în special străinilor, coabitanţilor din Uniunea Europeană, care ne privesc mai mult prin prisma zilei de astăzi nu prin prisma zilei de ieri, mult mai glorioase, chiar dacă grija vecinilor noştri a fost prea mare de a ne fura din istorie, de a ne lăsa cât mai puţine documente privind istoria noastră. Înconjurată de trei imperii (Otoman, Rus și Austro-ungar) a fost în permanență sfârtecată. În teritoriile ocupate se făcea totul pentru a rupe legăturile cu Țara-mamă. „Ţara mea de dincolo de Prut, mi s-a dat poruncă să te uit…” scrie maestrul Nicolae Dabija în una din poeziile sale. Cel mai dur a procedat Imperiul Țarist, lichidând și ascunzând adânc în arhive informațiile despre trecutul nostru glorios. În multe cazuri despre impresionanta Istorie a Neamului doar cioburile și pietrele mai vorbesc. În acest important domeniu au fost editate 8 cărți, printre care:

Istoria Republicii Moldova.– Ch.: Editura „Tehnica Info”, 2018. – 550 p.;

Istoria integrală a Basarabiei.– Ch.: Editura Serebia, 2016. – 388 p.;

Istoria care ne-a fost furată. – Ch.: Editura Tehnica Info, 2013. – 106 p.;

Din istoria Neamului. – Ch.: Editura Tehnica Info, 2010. – 112 p.;

Românii basarabeni şi s(c)lavul din ei. – Ch.: Editura Tehnica Info, 2011.– 220 p.;

Crimele comunismului: rădăcinile comunismului, teroarea roşie, teroarea stalinistă, răstignirea Basarabiei. – Ch.: UTM. 2011, 310 p.;

200 de ani de răstignire a Basarabiei. – Ch.: Editura Tehnica Info, 2012. – 110 p.

Pornind de la premisa că regimul totalitar comunist a fost cel mai odios regim, pe care l-a cunoscut umanitatea, este strict necesară condamnarea lui pe toate căile posibile, necesară, în primul rând, generaţiilor viitoare care nu au cunoscut urgiile, prin care a trecut a treia parte a aşchiei de popor roman din Basarabia. Este necesar de a readuce în atenţia opiniei publice perioada neagră, care a apăsat greu asupra poporului nostru, denaturându-i limba şi cultura, oprimându-l şi impunându-i limite nedorite şi nespecifice.

Datorită importanței domeniului în biblioteca Memoria.Ro au fost plasate cărţile: Istoria care ne-a fost furată; Crimele comunismului: rădăcinile comunismului, teroarea roşie, teroarea stalinistă, răstignirea Basarabiei.

––––––

Prof.Univ.Dr.Hab.

Valeriu DULGHERU

Chișinău, Basarabia

12 martie, 2019

Florin-Cezar CĂLIN: Taina ultimelor stări…

 

Taina ultimelor stări…

 

– Câtă-nghesuială-n vorbe, în cuvinte, în priviri!,

… într-un strop de omenie (nici aceea permanentă).

… în răspunsul diabolic … regăsit în amintiri,

mai putem să îndurăm fără dragoste-n arendă?.

 

– Fericirea noastră moare îngrăită de tristeți!,

(an de an, zi după zi … gust cenușa-i tot mai des).

… a rămas puțină care, în frânturi de frumuseți,

sfârtecă întâia-și dată timpul încă ne-nțeles.

 

O revăd sub orice formă … chiar în urma pașilor,

… îndreptați spre inimi frânte puse-n trupuri de mister.

(umbre sau îngeri-călăi … poartă drama stelelor),

… într-un mâine fără tine … paraliptic, efemer.

 

– De-astăzi nici măcar nu merit ca eu să te mai urmez!

(sunt în centrul unui haos, propriul meu motiv de colaps).

… timpul mi-a apus cuvinte … și nu pot să meditez,

la placentele iubirii … atârnate într-un … prolaps.

 

Oh! cât de aproape-i noaptea, ultimilor noastre zboruri,

… și cum zbiară bezna Lunii injectând în răni iertări.

nicăieri nu mai există … patima ce-am pus în ”roluri”,

dar noi vrem să jupuim taina … ultimilor stări!.

 

– Știu de ce ne-au apărut … breșe-n calea fericirii!,

(fiindcă timpul nostru cosmic a făcut pe loc avort).

… când s-a pus problema clară … să cedăm noi nemuririi,

ani ce-au fost de suferință … cu sau fără pașaport.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

12 martie 2019