De câte ori sunt întrebată să vorbesc despre mine, vorbesc greu, deși în viața de zi cu zi, după 35 de ani de scenă și relaționare cu publicul, am exercițiul comunicării și îmi găsesc mereu cuvintele. Totuși dacă acest exercițiu este dificil, faptul că totul pleacă de la origini, de la cei ce ne-au dat viață, face această misiune ușoară. Pentru că despre mama și tata aș vorbi neîncetat. Iată, îmi place să spun, că am moștenit “zvâcul” oltenilor de la tatăl meu, oltean get-beget și bunul simț bucovinean de la mama, născută în scaunul Sucevei. Salvarea a fost acel strop de Bucovină din vene, pentru că scorpion fiind ca zodie, o olteancă get-beget era mai greu de digerat de toți cu cei care am relaționat de-a lungul vieții și carierei mele.
Pentru publicul larg, am cântat mai mult decât am scris, am fost angajata Ansamblului Artistic al Armatei „Doina”, mai bine de un deceniu, ansamblu care în acei ani, avea un colectiv mare de artiști (cor bărbătesc, orchestra simfonică, orchestra populară, dansatori și balerini, personal tehnic si desigur soliști de muzică ușoară și prezentatori actori, cabiniere, mașiniști, etc). O lume fascinantă! Orice artist are un moment când vrea să aibă experiențe internaționale și atunci îl apucă un dor de ducă: nu am dezmințit nici eu această rutină și orgoliu artistic și am continuat să colind lumea o vreme, după care un băiat frumos mi-a cerut toată iubirea și atenția pe care i-o pot da și m-a potolit pe-acasă: fiul meu.
Unde se ascundea poezia printre aceste drumuri de la emoție, trăire și artă la cotidianul, pragmatismul vieții de zi cu zi? Din școala primară și până astăzi, mereu am considerat că poezia este a mea și numai a mea, că nu este de scos și arătat lumii. S-au găsit însă destui care m-au convins să mai și public. În liceu, profesoara mea de literatură, distinsa doamnă Olga Curelaru (ce ne-a fost și dirigintă) m-a ademenit treptat-treptat, în cenaclul liceului, în concursuri de gen, mi-a trimis poeziile la ziarul local și poezia mea a început să devină și a celorlați. Dna Olga Curelaru a văzut în mine ce poate nici părinții nu văzuseră, legat de poezie (deși tatăl meu era înzestrat cu arta scrisului și dădea viață unor versuri foarte frumoase)
La Ansamblul Artistic al Armatei – pentru că era mai comod pentru direcțiune să nu cheltuiască din bugetul premierelor în fiece an, pe textieri, prezentatori, etc., am scris texte întregi în versuri sau nu, mai apoi textele melodiilor care se puneau în scenă ca suport musical de-a lungul anilor, sau texte pentru compozitorii cu care interacționam ca solistă.
Anul 2013 m-a surprins cu o dorință de a-mi vedea poemele publicate pe suport de hârtie, pentru că erau așa impersonale paginile revistelor on line, ce începuseră să invadeze spațiul virtual. Iar virtualul… câștigase treptat teren, se impunea deja nevoia omului de a fi peste tot, virtualul gonește prin venele timpului cu o repeziciune fantastică și se instalează în porii celor vulnerabili cât ai clipi… Să ridice piatra cine nu a devenit vulnerabil, atât de vulnerabil încât să rămână fidel doar prafului din bibliotecă, ce se așează tot mai mult pe cotoarele cărților (acolo unde ele încă mai există prin casele oamenilor). Așa se face că prima antologie colectivă în care am publicat poeziile mele, „Confesiuni în virtual” a văzut lumina tiparului la Editura „Pim” din Iași, în acel an. Acestă antologie a adunat în paginile sale, poeme publicate deja în mediul virtual, de autorii publicației „Confluențe Lirice”. Anul următor, aceeași publicație a scos volumul antologic „Paradigme Virtuale”.
De atunci și până azi, am publicat în peste 45 de antologii, sub semnul unor edituri notabile (Starpress, Napoca Nova, Olimpias, Izvorul Cuvântului, RoCart, eCreator, Grinta, Etnologica, Aspra, Art Creativ, InfoRapArt, Arena Literară-Betta, Lucas, Salonul Literar), în aproximativ 12 reviste (Appolon, Agora Literară, Vatra Veche, Boema, Orizonturile Bucuriei, Contraste Culturale, Sintagme Literare, Eminesciana), publicații on line (Literatura de Azi, Negru pe Alb, Universul Culturii, ProLitera, Noduri și Semne, Confluențe Literare, Însemne Culturale, Dialoguri Culturale, Poeții Noștri, Literaturitate, QPoem, Poezie.ro, Lira21, ASLRQ- Canada, etc).
Continue reading „Camelia FLORESCU: Taina scrisului (96) – Multe lacăte, o singură cheie!”
(Războiul în amintiri moştenite)
În urmă cu aproape cinci ani l-am întâlnit pe domnul Sergiu Brandea la o memorabilă activitate culturală organizată de doamna Doina Meiseles în splendida sa reşedinţă din Tel Aviv. Ne-am adunat atunci aproape o sută de scriitori, poeţi şi publicişti de limbă română, majoritatea din Israel, iar onoranta participare a ambasadorilor României şi Republicii Moldova la acest eveniment a fost de natură să sublinieze importanţa sa. Sunt şi acum convins de faptul că dincolo de prestigiul gazdei, dar şi excepţionala sa capacitate managerială, ceea ce a contribuit la succesul evenimentului a fost şi farmecul uriaşei personalităţi a bunului nostru prieten Harry Ross pe care l-am sărbătorit cu acest prilej.
La prezentarea uneia din cărții mele, prilej cu care am fost primit, în public, ca membru al Uniunii Scriitorilor din România, trebuia să spun și eu ceva acolo. Mai ales că reprezentantul oficial, venit de la București, mi-a înmânat carnetul la care bâiguiam a visa încă de pe când eram student. Nu știu câți m-au ascultat, nu știu dacă unii nu au ațipit în timp ce vorbeam, așa că m-am hotărât să dau și în scris „intervenția” mea, ca totuși, dacă cineva are chef să știe ce-am mai spus și eu, să ia „Jurnalul…”, sau o carte de-a mea, când poftește. Să zicem, chiar pe asta. Nu-i, deci, atât un gest de orgoliu, cât unul de gentilețe față de cine ar manifesta un oarecare interes în legătură cu mine și cu o parte din viață. Mică, e drept. Dar e viață.
