Urmele mesajului literar rămân în paginile revistei ”Agora literară” – publicație editată de L.S.R. (Directori – d-l Al. Florin Țene, redactor șef d-l Iulian Patca) prin creațiile poeților, care scriu cartea limbii noastre, oferind cititorului, oricare ar fi structura psihologică sau intelectuală a cititorului, un spațiu vast de semnificații posibile.
În ”POEME ÎNSÂNGERATE” poeta Titiana Nica Țene aduce informația estetică ALEATORIE, ce decurge din structurile afective percepute, decodificând receptorii, pentru a transmite mesajul poetic, purificând și înălțând sufletește prin individualitate estetică, transformând poezia în cântec, meditând la timpul fără nume și ireversibilitatea lui:
”M-am așezat pe-aceeași bancă
Pe care noi ne-am cunoscut
Și se făcea că suntem tineri
Și amintirea m-a durut.”
(Singurătate)
Există cititori care prin sensiblitate și cultură, sondează un text poetic ”până în profunzimile-i tăinuite, dezvăluind valori inculeate de geniul creatorului, de care el însuși n-a fost întotdeauna conștient”. A citi bine, spune J. Mourot ”înseamnă a înțelege ce vrea opera, a ști ceea ce a vrut să spună autorul și nu știa că vrea.”
Comentând un emistih – G.I. Tohăneanu spune în Epigonii: ”Văd poeți ce-au scris o limbă …”
E de înțeles că Eminescu relevă nu numai dulceața limbii ci și armonia ei, ”organizarea ei geometrică în fagure.”
Doamna Titiana Nica Țene impune o poezie a timpului, a esteticii, cu calități de suavitate, de seducție verbală, dominată de sentimentul unei biologii sănătoase:
”Să vină primăvara cu sclipiri de soare
Cerul să-și arunce albastru-n viorea
Vălurească grâul precum o mare
Ghioceii aibă străluciri de nea
………………………………………
………………………………………
Doamne, că pe lume nu-i nimic mai sfânt
Ca o primăvară, când învie toate.”
(Sfântă primăvară)
Dorul de inocența copilăriei se dezlănțuie în versuri și stări emoționale:
”Ce mic e tată dealul copilăriei mele!
Mi se părea un munte când eram în sat
Tu mă privești de-acolo dintre stele
Mustrându-mă duios că am plecat”
(Poezia – Să uit definitiv)
Continue reading „Paraschiva CĂRBUNAR: Cartea limbii noastre, în viziunea cititorilor de excepție”
Mai zilele trecute, l-am întâlnit pe Făt Frumos. Arăta ca întotdeauna bine, era prezentabil, proaspăt bărbierit şi mirosea after shave de calitate. Părea însă uşor blazat şi lipsit de entuziasmul de altădată…
De câte ori sunt întrebată să vorbesc despre mine, vorbesc greu, deși în viața de zi cu zi, după 35 de ani de scenă și relaționare cu publicul, am exercițiul comunicării și îmi găsesc mereu cuvintele. Totuși dacă acest exercițiu este dificil, faptul că totul pleacă de la origini, de la cei ce ne-au dat viață, face această misiune ușoară. Pentru că despre mama și tata aș vorbi neîncetat. Iată, îmi place să spun, că am moștenit “zvâcul” oltenilor de la tatăl meu, oltean get-beget și bunul simț bucovinean de la mama, născută în scaunul Sucevei. Salvarea a fost acel strop de Bucovină din vene, pentru că scorpion fiind ca zodie, o olteancă get-beget era mai greu de digerat de toți cu cei care am relaționat de-a lungul vieții și carierei mele.
(Războiul în amintiri moştenite)
În urmă cu aproape cinci ani l-am întâlnit pe domnul Sergiu Brandea la o memorabilă activitate culturală organizată de doamna Doina Meiseles în splendida sa reşedinţă din Tel Aviv. Ne-am adunat atunci aproape o sută de scriitori, poeţi şi publicişti de limbă română, majoritatea din Israel, iar onoranta participare a ambasadorilor României şi Republicii Moldova la acest eveniment a fost de natură să sublinieze importanţa sa. Sunt şi acum convins de faptul că dincolo de prestigiul gazdei, dar şi excepţionala sa capacitate managerială, ceea ce a contribuit la succesul evenimentului a fost şi farmecul uriaşei personalităţi a bunului nostru prieten Harry Ross pe care l-am sărbătorit cu acest prilej.