Ghicit în cireșe

Ținându-te cu mine de mână
te-ncredințezi c-ai mai fost,
eu nu sunt așa de sigur căci văruind
cu multă vară livada noastră de cireși,
m-am uitat cumva în astă toamnă
cu tine-n iarbă și ceasu-a stat cumplit
de tare căzând din timpuri înfrunzite
pe ramuri ce acum ne spun
povești,
hai să ghicim ce ne mai leagă
poate-n neștire suntem efemeri în fluturi
mult prea deși,
poate nu-i vară si nu prea toamnă
sau poate suntem două mâini
ce nu mai știu să se aleagă dintre umbre,
in nopți când fiecare stă să șteargă
dulceața celuilalt dintre cireși.

Imposibila oră

După miezul nopții morții
isi plimbă pietrele veșniciei prin visuri
subtitrate în limba cocoșilor debarcați
din tăcerea fluieratului
pe la colțuri,
printre ei un venetic golan se leapădă
de ora trei, imposibila oră
a tăinuitului în oglinda spânzuratului
de geamandura timpului vecernic,
se pun duminici la păstrare
in cincizecimea cuvintelor ce se rostesc
după rostire,
in forme de nimic se coc lipii amare
si se botează norduri selenare
spre încântarea corbilor de prispă,
se ridică scări din aer pe acoperișuri
de ceruri volatile si vom vedea lumina
direct din pântecul cezarianei
ce dreaptă stă prin labirintul
unui duh cu o sută de nimburi la amiază,
după miezul nopții se construiesc
din urzică si coji de nuci turnuri înclinate
pe rotunjimea orei ce ne leagă
in azimutul unei cruci cu iz de gară,
haideți să așteptăm cântarea cocoșilor
la venirea trenului tras de trei Iude
ce-au supraviețuit din pietrele morților
uitându-si veșnicia,
pe-o rigolă încurcată! Continue reading „Simon JACK: Versuri” →