ochiul adâncului urmărește cerul
primește lacrimile văzduhului
unde vulturii se întrec
cu înălțimea sub aripi
poartă în cioc
gustul apei de sus
deschide și închide
un ceremonial de căsătorie
de la care pleacă
dornici de înmulțire
gândurile muritorilor care navighează
spre țărmuri virgine
s-au aplecat spre pământ
cu mâinile până la lună
din care au stors muritorii
câteva minute de fericire
un foraj de calitate în țeasta
corpului fără alt bagaj senzual
certitudini de microscop
lăsând în șomaj marinarii
plecați cu treburi prin port
————————–——————
Gavril Iosif SINAI
Vremea istorică pe care o trăim este dominată de conflictul și competiția între Neamuri, trupuri istorice și duhovnicești și „globalism”,ideologia „noului Babilon” și a platitudinii planetare. Acest conflict se desfășoară peste tot și în toată vremea, în mare și în mic. Sunt conflicte care cuprind țări sau imperii, civilizații și continente dar, în același timp aceleiași mari confruntări au loc în săli de clasa, în gazete, între paginile unor cărți, în sufletul fiecăruia dintre noi. Uneori pare că a rezistă puternicilor zilei, „stăpânirilor”, ar fi un exercițiu în inutilitate și o luptă cu morile de vânt.Dar adevărul este altul.
Ce faci?
În data de 31 august a.c. în organizarea Ligii Scriitorilor și a revistei internaționale Starpress, va avea loc în stațiunea Olănești, județul Vâlcea, sărbătorirea Zilei Limbii Române. La această activitate vor participa zeci de scriitori din țară, Canada, Anglia, Franța, Italia etc.
În fiecare dimineaţă, la ora şase ne bătea bătrâna Bugariu în uşă cu laptele. Aveam abonament pentru un litru de lapte de vacă. De când mă ştiu noi, copiii am avut lapte proaspăt în fiecare dimineaţă. Fratele meu Ghiţă este cu 10 ani mai mic, iar sora Mariana, cu doi. Când laptele lipsea dintr-un motiv sau altul era înlocuit cu ceai de tei îndulcit. Fratelui nostru când a fost înţărcat, îi fierbea mama lapte cu griş. Eram înnebunit după el, iar pentru a-l încălzi, trebuia să mesteci în el ca să nu se prindă de fundul cratiţei şi să se afume; mestecatul era o chestie de durată şi plictisitoare, şi nu mai vorbesc de tentaţia de a tot gusta din lapte.
Mereu m-am condus după principiul sănătos că rolul omului de cultură este acela de-a fi exigent cu sine însuși și de-a tot produce, nicidecum de-a alerga cu limba scoasă după tinichele de felul premiilor sau al altor distincții, care – fiind cel mai adesea dobândite pe căi necușere pentru genuitatea proceselor artistico-spirituale – au de-a face cu veritabila valoare cam tot așa cum anticii și medievalii aveau de-a face cu telefonia, mașinismul și celelalte rahaturi moderniste.
ACORDURI DE CHITARĂ
Reflecții despre gândurile și sentimentele ascunse prin cine știe ce tainițe le trăim în mare parte a timpului nostru. Uneori nu le chemăm, dar alteori vin de la sine și ne trezim cu capul plin de gânduri. Când ni se comunică ceva, atenția se ascute și, în timp ce ascultăm, cântărim în minte valabilitatea acelor informații. La fel și când noi avem de comunicat, căutăm cele mai potrivite forme de a transmite gândurile cântărind ce, cât și cum trebuie spus. Dacă spunem tot ce gândim și simțim, oricui și oricând, e ca atunci când ne-am expune fără haine în fața lumii. Devenim vulnerabili și ușor de rănit. Dacă suntem de partea cealaltă și ne ascundem gândurile și sentimentele prea mult, ni se taie punțile care duc chiar și la cele mai apropiate făpturi cu care conviețuim. Nu ne mai intră nimeni în casa noastră, nu ne mai oblojește nimeni rănile când sângerează, nu vedem pe nimeni vibrând pentru noi, așa cum nici noi nu rezonăm pentru nimeni. Cei mai mulți oameni încearcă mereu să găsească linia cea mai potrivită în acest univers de gânduri atât de diferite: simple sau complexe, fulgerări de gânduri sau gânduri stăruitoare, scoase la suprafață sau ascunse, gânduri izvorâte din diferite surse, despre viață și moarte, despre comportamentul semenilor noștri, despre religie, sex, fericire, durere, o listă care pare a fi nesfârșită. Tot ce facem sau nu reușim să facem, toate sunt rezultatele gândirii noastre.
Era o dimineaţă oarecare. Leopold Gurnişt se gândi că ar fi cazul să rezolve câteva mici probleme şi-şi făcu o scurtă listă. Înghiţi micul dejun suplimentat de nevastă-sa Matilda cu obişnuitele reproşuri şi observaţii cotidiene şi se grăbi spre staţia de autobuz. Aici o întâlni pe Amalia, vecina, elegantă şi bine dispusă ca de obicei. Schimbară câteva cuvinte amabile şi Leopold se gândi ce persoană plăcută este Amalia şi ce păcat că nevastă sa nu e englezoaică şi calmă ca aceasta.