Mariana GRIGORE: Imortalizări lirice

Ce faci?

Mi-ai înfipt în carne ghearele focului
și-mi țipi în ecoul sângelui
strigătul fecund al arderii!
Mă mistuie flacara aceasta încorsetată
pe coapsa rugului
răstălmăcit de șoapte vii!
De ce te strecori printre cutele albe ale zâmbetului meu?
Ai rabdarea timpului care se joacă de-a degetele ce mângâie clipa…
Să nu te grăbești,
uită minutul exact la ora întâmplării!
Ești ca o dorință străpunsă de
vreau,
cu un unghi înclinat
la 180 de grade de stare febrilă!
Între gesturile tale înfometate,
doar meridianul 0
mai poate echilibra polii opuși atracției
Și totuși,
formele de relief ale palmelor,
s-au oprit în valea cu suspine
ce-mi suflă în vânt scaieții nerăbdării
Ești tare stângaci în penumbră!
Ieși la lumina luceafarului
și dedublează-ți stelele
în luna mea plină !

Lasă eclipsa să adoarmă pe sânul meu
rotunjit de vise
Rămâi în acest anotimp…

16 august 2019

 

 

În drumul pietrei

 

În drumul pietrei printre valuri,
întâlnim fire de nisip
ce leagă vântul de forma tălpilor șterse
călcăm apăsat pe orice curge și nu ne oprește goana
alergăm,
visăm între clipe,
clipele le împărțim între zile goale
și nopți mult prea albe

Vin momente ce ne cutremură instinctual colbul așternut pe palme,
uităm să simțim forma clepsidrei
adunată într-o ploaie subțiată de timp,
suntem un monolit surpat din pereții prea șubreziți de erodări timpurii,
clădim din dărâmături
palate mișcătoare,
spargem amforele de pereții ravenelor
ce urcă în căderi,
apoi ne ascundem lumina în grote înțepenite de frig

În drumul pietrei, suntem trecătorii care cară pe spate, iluzia zborului!

11 august 2019

 

 

Imortalizare!

 

Se unduiesc tăcerile în albastre forme de aer
le ascult,
stau nemișcată într-un gând,
de teamă să nu le tulbur zborul
cu pescărușii
din aripile ce mă strigă.
Departarea mă leagă
de catrargul infinitului amețit de simțuri
plutesc
pe linia orizontului cu desprinderea de pământ,
atingând cerul.
Prea puțin timp a rămas între mine și
umbra soarelui în jumătăți de măsură
Mă frâng de la jumatatea răsăritului
și arunc în valurile de vină
ale ultimului apus de suflet,
culoarea liniștii

Ce gust îmbătător are timpul dintre două absențe!

10 august 2019

————————–

Mariana GRIGORE

București, august 2019

Lasă un răspuns