Eliahu şi Iuliana Iliescu pleacă în Anglia… Ca turişti, bineînţeles. De ce tocmai acum şi de ce în Anglia? Ce importanţă are? Pericol islamic e peste tot. De copii şi de ghivecele cu plante o să aibe grijă Amalia, bona, care e englezoaică, domnul Biton s-a obligat să supravegeze zi şi noapte apartamentul, are el relaţiile sale şi noi, ceilalţi vecini, le dăm doar câteva sfaturi folositoare.
– Dacă plecaţi în Anglia, spune doamna Gurnişt, trebuie să vă luaţi umbrele, câte una de persoană şi impermeabile idem, pentru că plouă, e ceaţă şi smog, ştiţi ce-i asta…
– Pentru smog să vă luaţi ghete sau pantofi cu talpă antiderapantă, adaugă Leopold. Şi cravată, că sunt localuri unde nu poţi intra fără…
– Să aveţi la voi medicamente, intervine dentistul Kleinergrois. Că dacă trebuie să cumpăraţi, vă cere reţetă şi plata se face în sterline. Ştiţi ce scumpe sunt acolo medicamentele? Eu am fost nevoit să-mi cumpăr un plasture şi mi-au cerut recomandare de la medic…
– Foarte important e ce mâncaţi, intervine Boris Israelovici Glazpapier. Un deranjament stomacal poate să vă saboteze toată excursia. Englejii ăştia aud că te servesc zilnic cu eghen bechen, un soi de mâncare capitalistă, de-ţi vine să-ţi baţi copiii. Zilnic, sunt sadici!
– Asta e din cauza climei şi a geografiei, este de părere doamna Brodiciche din Odesa. Aud că nu au vitamine, la ei, acolo. Să vă luaţi neapărat nişte fructe, măcar câteva lămâi, un avocado, o juma’ de piersici, ştiu eu… Şi ciocolată, că are calorii. Şi cafea…


La noi, mă refer la instituţia unde lucrez eu, se respectă cu stricteţe orarul. Şi cel mai bun exemplu este pauza de ceai fixată la ora 11 fix. E drept că de la o vreme se bea mai mult cafea decat ceai, dar asta nu are prea mare importanţă pentru că ceea ce contează cu adevărat este faptul că ne adunăm în biroul secretarei unde se află un ceainic plus tava cu ceşti şi mai stăm de vorbă o jumătate de oră ca între colegi.


*
Cu catargul unui dor scriu pe valurile tale,