Zborul unei frunze
M-am înălțat o clipă pe undeva, pe sus,
Acolo unde cerul pândește un apus,
Și unde timpu-mparte doar orele tăcerii,
Iar îngerii, în noapte, țin piept însingurării!
Credeam că voi rămâne mai mult decât o clipă,
Și-atunci, mi-am prins de umăr un zbor și o aripă,
Și-n pleoapa unei nopți de toamnă timpurie,
Am așteptat cuminte o frunză ruginie!
Ea a venit spre mine în dans amețitor,
Mi s-a lăsat pe mână din zborul ei, ușor,
Și într-un ritm impus de-un vânt nedefinit,
Ne-am aruncat în gol, în zbor, spre infinit!
Era un drum albastru cu limpezimi de cer,
Ne strecuram prin vise de noapte și mister,
Si-acolo unde zborul o clipă se oprea,
Ne rezemam de lună, mai sărutam o stea!
Simțeam cum se-mpletesc alte iubiri în noapte,
Și-un sunet se-auzea de undeva, departe,
Un cântec de vioară, un plânset zbuciumat,
Se împletea cu-un zâmbet sfios, netulburat!
Zburam prin alte lumi, prin vieți anterioare,
Cu aripi obosite, și, parcă, mai ușoare,
Iar frunza, printre nouri, necoaptă și zurlie,
Se rătăcea în spatiu, ușor, fără să știe!
N-a mai rămas nimic din zborul de o clipă,
O frunza a căzut, eu nu mai am aripă,
Mă zgribulesc puțin, dar văd cum pe afară,
Dintr-un noian de frunze, e una care zboară!
———————————–
Marilena Ion CRISTEA
Ploiești
Imagine sursă internet