Am plecat din România cu un tablou național pe care erau brodate încrustate o Nadia Comăneci, un Ilie Năstase, un Ion Creangă, un Eminescu, Ispirescu, Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, un Vlad Tepeș, un Decebal, un Făt Frumos, o Ileana Cosânzeană și o Punguță cu doi bani, Mama și Tata, Fratele și Sora, un Munte și o Mare, chiar Neagră dar o aveam, era a noastră că de aceea învățam la școală Țara Noastră – Casa Noastră, Colegii și Dascălii mei, Blocul, Cinematograful, Școala și Șantierul Minier Ciudanovița. Am uitat să amintesc de Ceaușești, dar și pe aceștia i-au împușcat de Crăciun și nu am vrut să îmi pătez pânza cu ei.  Asta am dus cu mine în străinătate.

În occident am realizat cât de liber și treaz eram în România, în lumea acelor vremuri așa-zise dictatoriale. Cu toate că atunci nu știam decât de Dictatorul lui Chaplin și ăsta era comic, te făcea să râzi. Este adevărat că dacă mă gândesc acum, atunci râdeam cu poftă la bancurile comuniste. În Australia unde am ajuns nu sunt bancuri. Aici nu am avut timp să râd că a trebuit să-mi plătesc chiria la casă și ratele la mașină. Am muncit încontinuu ca să mă bucur de libertatea de a alerga de la serviciu la Bancă pentru a-mi plăti datoriile pentru lucrurile închise în casă, bunăstarea democrației și libertății capitaliste. Azi sunt pensionar trăind doar pentru asta. Nu am mai râs în grup și nu ne-am mai ascuns de nimeni fericiți. Fericiți e plural, iar aici, în vest există doar individual fericit, ascuns în casă și nu numai, dar și casa ascunsă după garduri și zăbrele, cică pentru a nu te fura hoții. Să nu-ți fure averea din casă pentru care ți-ai riscat viața când ai trecut fraudulos frontiera.

Acestea sunt noile lanțuri ale libertății: bunurile material, pe care nu le poți arăta altora ca să te mândrești pentru că toți au lanțuri și tu nu poți fi mai prejos. Începi să delirezi numai la gândul minciunii speciei umane. Viața e un joc de Pocker, ne mințim încontinuu, ne tragem în piept, ne momim nu numai peștii cu boaba de porumb în undiță, dar și pe noi. Natura întreagă e îngrozită de comportamentul speciei umane, de imaturitate, iresponsabilitate, lăcomie și prostie. Și animalul mănâncă, dar nu ca omul, ci el știe cât îi trebuie,  restul lasă, așa din respect pentru echilibrul vieții. Îi înțeleg pe extratereștrii că nu vor să ne contacteze. Imaginează-ți omul să dorească să intre într-o căcănărie pentru a contacta muștele pentru un schimb de experiență. Vă simțiți jigniți de comparație, dar cam așa se vede de sus. Mai repede te-ai grăbi să contactezi un gândac în balega din drum. Asta mă duce cu gândul la aborigenul care aleargă de unul singur prin deșert cu sulița în mână după vânat. Mai repede mă gândesc că extraterestrul i-ar contacta pe ei și poate chiar că i-a și contactat deja ca dovadă picturile lăsate pe stâncile răzlețe ale marelui continent. Acești aborigeni de cincizeci de mii de ani au trăit aici fără limbă scrisă și fără o istorie violentă, fără exercițiul timpului ca unitate de măsură a gândirii și călătoriei în viață. Pentru ei nu exista trecut și viitor ci doar prezent.  De asemeni când se naște sau moare omul nu părăsește această lume, pleacă în aici și tot de aici vine. Deci ei și noi trăim de fapt în lumi paralele. Ca să înțeleg mai bine încep cu lumea noastră, cum o vedem și percepem noi. Imaginați-vă spectrul electromagnetic în care trăim ca pe o coardă de chitară sau sârmă care vine din infinit și se depărtează spre un infinit pe care sunt întinse ca rufele la uscat începând cu cele cunoscute nouă; razele gama, razele X, ultravioletele, apoi cele vizibile ochiului nostru, lumina alb, negru și culorile, aici fac o paranteză să informez că materia din univers, spun specialiștii nu are culoare ci doar proprietatea de a reflecta lumina albă în spectrul frecvenței culorii respective, dacă obiectul e roșu va reflecta frecvența roșie, dacă e verde atunci va reflecta frecvența specifică verdelui și așa mai departe. După spectrul vizibil urmează razele infraroșii, radiațiile Terahertz, microundele, undele radio și altele necunoscute nouă spre un maxim infinit. Acesta este spectrul electromagnetic popular lumii noastre. Când vorbim de mai multe lumi pe înțelesul aborigenului australian atunci să ne închipuim pe lângă spectrul cunoscut nouă, adică coarda de chitară un număr infinit de corzi adică de lumi paralele. Aboriginalul își imaginează că atunci când te naști, vii de pe o altă coardă (ceva asemănător cu ce spunea într-un interviu Oana Pellea că și-a ales părinții înainte de a se naște), iar când mori te duci pe o altă coardă, adică alt spectru electromagnetic. Deci, există un număr infinit de lumi paralele într-un infinit de universuri. Visarea e și ea o călătorie. Azi-noapte am fost în acest oraș în timpul Imperiului Roman, eram turist. În fața mea se ridica un zid imens, cu porți falnice de vreo douăzeci de metri înălțime, patru uși solid închise. Eram pe un fel de trotuar înalt, iar în stradă o pereche agitată să se pozeze. Doamna vine la mine și mă roagă politicos, înmânându-mi aparatul să le fac o poza cu peisajul din față. Aparatul de fotografiat era de mărimea unei banane, cu un ecran mic de ceas de mână și privind imaginea zidului cu poarta încadrat pe ecran, observ cum poarta începe să se dizolve în zid. Doamna era lângă mine. Prin fața noastră trece o namilă de om care obturează imaginea din față și pe domnul pereche. În timp sincron, ea mă sărută pe obrazul stâng, șoptindu-mi că nu mai e nevoie de poză. Tresar surprins, familiar și mă trezesc. Ea a vrut doar să mă sărute. Nu m-am prins. Sunt cazuri în care sunt ființe care pot călători de pe un spectru pe altul sau să pătrunzi cu vederea sau să comunici audiovizual cu ființe sau cunoscuți din aceste lumi. Sunt anumite plante pe pământ sau chiar dintr-un accident corpul nostru poate să genereze anumite substanțe în creier care să ofere posibilitatea de a vedea în unele din aceste lumi.

Să vorbești de pildă cu o persoană dragă, pierdută sau chiar străini, cu strigoi de exemplu. Imaginați-vă că vizionați un film cu Mihai Viteazul și deodată pe ecran mai apare o proiecție cu un alt film, din al doilea război mondial cu Hitler, de acum sunt două lumi și eroii se observă și încep să vorbească unul cu celălalt, apoi mai apare o proiecție cu Superman care îi vede pe primii doi, dar îi ignoră din cauza vitezei. Imaginați-vă cât de ocupați am fi dacă am avea acces la toate rețetele și chimicalele care să ne ajute să accesăm un număr infinit de lumi. Am schimba canale încontinuu până am înnebuni. Acum înțelegeți de ce nu aveți voie să consumați droguri?

Se mai spune că timpul e o noțiune inventată de om și că în realitate toate lucrurile se întâmplă simultan. Într-un apartament în Blocul A , la ultimul etaj era o conferință de presă la care eu eram invitat să spun câteva cuvinte despre inginerul Iulian Topală care trebuia criticat azi, în democrație că a servit Comunismul, dar am fost dat afară pentru că i-am scos în evidență patriotismul, dedicația lui pentru locul natal și profesionalismul eminent și inventiv de care a dat dovadă în perioada vieții și a serviciului sau a adus exploatării miniere EMB Oravița, prin invențiile și inovațiile sale și nu mai puțin titlul sau la catedra Institutului Politehnic din Timișoara, lucruri care ar trebui să ne onoreze. Continue reading „Ben TODICĂ: Spectrul Libertatea” →