Și dacă astăzi încă simt o lacrimă pe geană,
Cauza îmi este, dorind să-mi fii aproape Mamă,
În astă toamnă de mister când plâng pe luncă plopii,
Iar de aici, dintr-un ungher dorindu-te îți caut ochii,
Privind tabloul prăfuit ce parcă îmi vorbește,
De toate câte-ai suferit, de tot ce-a fost și este.
Și dacă astăzi pot rosti o vorbă de iubire,
Prin naștere mi-ai dăruit acea strălucire,
De infinit și stele zeci ce-mi luminează calea,
Când rătăcită pe poteci îți caut îmbrățișarea.
Dar te-ai trecut precum un vis pierzându-te în noapte,
Lăsându-mi tot ce ai promis la margine de ape.
Dacă astăzi sunt prezent, datoare îți sunt ție
Și depun tainic, pertinent o lacrimă târzie,
Pe acest pământ flămând unde îți duci somul,
Rugând tăcută și discret să te aibă în pază Domnul.
Și dacă astăzi nu sunt eu,
Nimeni nu-i vinovat!
Vinovat e dorul tău
Ce-n suflet l-am păstrat!
Cu Eminescu
Mă pierd în lumea fără nume,
Nimic folositor nu-mi este
Dar te citesc și-mi pare bine,
Că-mi ești Luceafăr din poveste.
Și cât n-aș vrea să-ți spun în taină
Când serile coboară încet
Să vii, să vii fără de teamă,
Poetul meu cu un sonet!
Și-mi plâng toți teii zbuciumați
De vântul care prea năvalnic
Bate într-un și înnamorați
Îndrăgostiții trec zburdalnic.
Popas lângă un lac făcui
Privind la plopii părăsiți,
Că nu îi dat așa, orișicui
Iubind să vrea mii de dorinți!
Încet o undă întretaie
Calea lepedei divine
Care plutind, vrea o văpaie
Din lună să poată cuprinde.
Doar salcia mă înțelege
Și poate un cocor pribeag
Că, dragostea e acea lege,
Scrisă de cel care ți-e drag.
E un păcat dorința aspră
De a iubi un Zburător?
Întreb și întrebarea-i castă
Când visul e nemuritor.
Pierzându-mă
Mă descompun în alge și fluturi
În gânduri și triste sărutări,
Iar lupii la pândă privesc
Să poată ataca dacă greșesc.
Ce tulburi sunt norii!
Ce trist e cuvântul
Acum când cocorii
Au umplut zenitul!
Pierzându-mă vreau un îndemn
Dar unde-i iubirea! Simt un blestem
Și inima arde mocnit,
În torțe și candeli cu fitil de argint.
Ce imitație pe altare găsesc!
Unde e crinul regal, îngeresc?
Unde este perla unui cuvânt?
În ce mocirlă zace tacând!
E crud! Este trist
Că timpul se pierde
Pe Calea Lactee
Iar tu mă crezi o simplă: Femeie!
Amarnic te înșeli
Pentru că, mai ieri
Din trup de Femeie născut,
Lumina iubirii ai găsit
Și, tot Ea te-a alăptat
Apoi te-a numit: Adoratul meu băiat.
Ipocriziei, se poate
Dar încă mai sper o dreptate
Acolo unde inima într-una bate.
Același dor
Într-o îmbrățișare iubirea ne unește,
Și zeci de continente sufletul regăsește,
Atomic suntem plasma acestei vieți dorite,
Iar aliajul este unit prin stalactite.
Te regăsesc în toate și-n toate te compun
Dorind favoarea clipei de-a fi al meu oricum,
Căci noaptea e albastră cu tot compusul ei,
Iar din eter doar astrul ne dă chipul de zei.
Te sorb dintr-o privire tu mă alini cu dor
Și astă fericire nu pot să o măsor
De-atâta înverșunare ce-n suflet clocotește,
Parcă încă doare viața ce ne unește.
Același foc ne arde cu fiecare gând
E strigăt și împăcare la tot ce am trăit
Și nu vream să se piardă gingășe sentimente,
Mai bine lăsăm iarna cu doruri să ne-mbete.
Continue reading „Ioana CONDURARU: Și dacă astăzi (versuri)”
timpul nu contează pentru nimeni
Și iată toamnă
Te-am întâlnit prin vântul rece
Decalogul 28 pentru ziariști
Dragă Viorel, ai dreptate că UE trebuie să se reformeze și să promoveze în conducerea uniunii profesioniști și vizionari și nu politicieni înguști la minte, prost educați, fără viziuni largi, dar demagogi și loiali unei conduceri stranii care, vrând-nevrând, îmi aduce aminte de „Lagărul socialist” condus de la Moscova. Acești birocrați corupți de putere, slabi intelectuali, urlă în gura mare împotriva Brexitului, amenință, intimidează și simt ei cumva că poate era „corupților și imbecililor cu epoleți politici” s-a cam terminat!




