Și iată toamnă
Și iată toamnă dragă iarăși pleci
Plângând, și lași căzând în urma ta
Lacrimile-nghețate ale brumei reci,
Ca vălul de mireasă va cădea.
Și iată că te duci iar toamnă,
Te treci ca amintirea unui vis,
Ce vrem să-l retrăim frumoasă doamnă,
În primăvara mugurilor de cais.
Te-nalți precum o ceață densă,
Feericul tău în aer risipindu-l,
În goliciune cu umbra ta imensă,
Te scurgi în vremi tăcută precum gândul.
Te risipești în unda unui vag ecou,
Strigăt, sărut de vânt pe glezna-ți goală,
Mâhniți în suflet te așteptăm din nou,
Să te renaști în verde crud de primăvară.
Și iată ca un abur în aer te propagi,
Cât de orfani rămânem fără tine,
Cu încă un an la anii noștri dragi,
Ne-mbătrânești și ne apeși pe urme.
Suflet hain
Dezgolit mi-e sufletul și îngenunchiat,
Inima în două îmi este sfâșiată,
Hain suflet ce încrederea mi-ai trădat,
În timp ce eu te iubeam nevinovată.
Destrămat mi-e sufletul, zdrențuit,
Îmi ling rănile pumnalului ce ai înfipt,
Ca o oarbă te urmam, ce mult te-am iubit,
Și tu hain suflet cât de mult m-ai mințit.
Sloi de gheață mi-e sufletul ce l-ai ucis,
Nu mai simt nimic în el totul e stins,
,, Ca un șarpe m-ai mușcat, te-ai ascuns”,
Otrăvindu-l i-ai distrus orice urmă de vis.
Sărman suflet sugrumat de minciuni,
Jalea te-neacă ești un ocean de lacrimi,
Străpuns doar de ghimpi și de spini,
Ce iubire să primești de la un suflet hain?
Suflet sfărâmat, bob de nisip împrăștiat,
Descurajat nu vei mai surâde niciodat,
Închide în calendare tot ce te-a întristat,
Va veni și vremea când hainul suflet pentru păcat,
Va plăti trădarea neapărat cu vârf și îndesat.
De ce
De ce vii și îmi stârnești gândul când îmi stă cuminte,
Peste creasta șoaptei dulci într-un vis încântător,
Ce mi te întorci mereu și tot dai târcol prin minte,
Și nu vrei să înțelegi cât în suflet mi-i de dor?!
De ce vrei iubite tu ca pe-un lut să mă frămânți,
Și îmi chinui orice clipă ce îmi pare liniștită,
De ce-mi tulburi chiar și somnul unde cred că mă săruți,
Și în brațe lângă pieptu-ți să mă simt că – s fericită?!
De ce-mi porți tot amăgiri și în pace nu mă lași,
Să-mi port toamnele pe umeri cu sufletul împăcat,
Mă faci să cred că îmi ești, dar nu-ți văd urma de pași,
Și mă mistui ca în lanțuri cu dorul tău să mă zbat?
Dacă tot mă chinuiești și din chingile dorului,
N-am să pot nicicând vreodată ca să mă eliberez,
Să-mi trimiți în miez de noapte de pe bolta cerului,
Praf de stele și magie eu să cred că nu visez,
Nu mă vezi că înșir lacrimi și mi-e dor mult să te văz?!
Te-am întâlnit prin vântul rece
Decalogul 28 pentru ziariști
Dragă Viorel, ai dreptate că UE trebuie să se reformeze și să promoveze în conducerea uniunii profesioniști și vizionari și nu politicieni înguști la minte, prost educați, fără viziuni largi, dar demagogi și loiali unei conduceri stranii care, vrând-nevrând, îmi aduce aminte de „Lagărul socialist” condus de la Moscova. Acești birocrați corupți de putere, slabi intelectuali, urlă în gura mare împotriva Brexitului, amenință, intimidează și simt ei cumva că poate era „corupților și imbecililor cu epoleți politici” s-a cam terminat!
Noua carte a Veronicăi Pavel Lerner, intitulată Disonanțe de bon-ton, apărută la Coresi Publishing House, 2019, îmi face cu ochiul irezistibil, așa cum stă așezată pe masa mea de scris, ademenindu-mă cu coperta hazlie și cu strașnica idee de a fi solicitat colaborarea graficienei Adelaida Mateescu, artistă care a ilustrat pe un ton comic situațiile dezvăluite de autoare în textele sale. La modul mărturisit, Veronica Pavel Lerner îndrăgește genul prozei umoristice, dacă ar fi să reținem din schița Dintr-una-ntr-alta, cu sonor că, aflată într-o sală de așteptare la medic, ea scoate din poșetă volumul Ioanei Pârvulescu Întoarcere în secolul 21. “Scrise alert și cu un umor de bună calitate,-se confesează scriitoare canadiană- textele m-au scos din frica provocată de orice vizită la doctor. Îmi place s-o citesc pe Ioana Pârvulescu, mă regăsesc în paginile ei”(p.113) Nu altceva își propune autoarea volumului Disonanțe de bon-ton, decât să consoneze cu cititorii ei, care să se regăsească în năstrușnicele ei relatări. Ca și mine, nu mă îndoiesc că mulți dintre lectorii volumului își vor reaminti textele citite în „Observatorul” de la Toronto sau în revista literară online “LaPunkt”. Dar tentația de a le reciti așa cum ele se află așezate cu o logică tematică ce le potențează sensul este un izvor de încântare. Așa le-am reluat eu, cu bucuria de a nu putea să mai las cartea din mână, ispitită de observațiile percutante și de inteligența unor remarci, prea numeroase ca să le dezvăluim aici. Lăsăm cititorilor satisfacția de a le întâlni și savura în paginile noului volum al scriitoarei. Nu rămâne decât să-l asigurăm că genul prozei subtil umoristice este între cele foarte dificil de realizat, iar cartea de față este o izbândă în acest sens. Deși le citisem rând pe rând în pagini de revistă, schițele Veronicăi Lerner m-au impresionat mult mai puternic atunci când le-am reluat în buchet. Impactul lor a fost mult mai puternic, iar ideea autoarei de a le așeza în volum o socotesc excelentă.