Elegie
Îmi pune Toamna ploaie
de diamante-n deget
Se logodeşte frunza
cu sufletul meu stins
O pătură de vise
îmi ține cald de bruma
Regretelor târzii
ce peste ani mi-au nins
Îmi pune Toamna roşii
mărgele de măceş
Cercei de onix negri
din bozie şi soc
Şi-n rochie-foşnitoare
din păpuriş şi stuf
Mă poartă prin altare
şi-mi zice de Noroc
———————————
Lidia STAN
Uşa
Uşa aceea
trântită cu putere
în balamaua sufletului
a rămas închisă;
între privirile noastre tăioase
cu gust de fulger
mâinile s-au ridicat
cu unghiile albastre
neîmblânzite;
genunchii s-au îndoit
într-o rugă fără sfârşit;
într-un cotlon
doi ochi înspăimântaţi
ca florile de octombrie
în bătaia brumei
şi-au muşcat disperarea
până la sânge
căutând adăpost
în bezna iubirii ;
Uşa aceea …..
a rămas închisă
———————————
Lidia STAN
Mai am
Mai am povara timpului ce zboară
Ca o dantelă lungă-ntortocheată
Adânci regrete rupte din Nimic
Și pe altaru-vieţi-o nestemată
Mai am tăceri din care mă ridic
Râzând nebun de vremea trecătoare
Cărări bătute-n ceasuri de tristețe
Și pietre-n ele ce le dau culoare
Mai am de-mpărţit cu greierii noaptea
Cu mucul din candelă un strop de căldură
În ierni lungi zăpada pletelor mele
Cu ceasul din urmă o clipă obscură
Dar timpu-i pe sfârşite-a mai rămas
Un înger în amurg pe-o rază-nsângerată
Păianjenii țesând din fire lungi de lună
Lințoliu să acopăr lumina delicată
———————————
Lidia STAN
Oricum
Aş putea
să-mi dau jos
o aripă
Oricum zborului
i s-au pus lanţuri
intre omoplaţii înguşti
iar eu am adormit
lângă un mălin
şi ploaia cuvintelor
s-a stins în cenuşa
gândurilor uscate
Oricum
chiar cu o aripă
pot coborî lent
până la tine
———————————
Lidia STAN
Trecutul, un Adio
Cu ochii cruzi şi goi
Amar furat de gânduri,
De vorbe şi nevoi
Greşeli ce nu ascultă
De-a lacrimei candoare
Firimituri-secunde
Ce trec amețitoare
Nu mi-a rămas Nimic
Nu pot Nimic să zic
Am risipit iubirea
Ca roua, pe Nimic
Vroiam să schimb Destinul
Să-l colorez altfel
N-am înteles că cheia
N-avea-n culoare țel
Opreşte Timp al meu
Fă paşii mai înceţi
Să risipesc regretul
Pe drumu-acestei vieți
———————————
Lidia STAN
22 mai 2019
E-o linişte…
E-o linişte goală, surdă şi naivă
Prin geamuri plouate noaptea se prelinge
În ziduri de iarbă lumina se-nmoaie
Cu stele-argintate mă bate mă ninge
Mi-o sete strivită de gânduri pierdute
De visuri cu ochii fierbinți şi lucizi
Și-adoarme în mine hoinara cărare
Cu vâslele rupte tăcerea-mi ucizi
La capăt de drum și ziua mă vinde
Pe-o uşa închisă şi-un lacăt de fier
Şi teama de viață, sărutul în joacă
Se-opreşte pe frunte, suspină de ger
Pe glezna rotundă se-abate o boare
Un înger de veghe asudă sub hamuri
E-o linişte goală, surdă și naivă
Ce-mi bate în ore şi-mi bate în geamuri
———————————
Lidia STAN
20 mai 2019
Mă cunoști
Mă cunoști singurătate
Sunt o frunză toamna-n vânt
Mă ții strâns cât poți de mână
Și nu-mi spui nici un cuvânt
În sălbăticia nopții
Simt copitele-ți cum bat
Fără frâu, fără căpăstru
Te strecori la mine-n pat
Muști din mărul negru-al nopții
Bei din cupa zilei mir
Și mă lași spre dimineață
Cu ochi roșii de satir
Te cunosc singurătate
Aruncat -ai a ta mreajă
Peste anii vieții mele
Și îmi stai mereu de strajă
———————————
Lidia STAN
23 aprilie 2019
E vina mea că ochii
Nu mi i-am coborât
Când te-am văzut trecând
Tu…doar priveai
Și-atât
Dai vina pe surâsul
Cu urme de zăpezi
Furtuna din privire
E…vina ta
Nu crezi?
E vina mea sărutul
O ,dulce fremătare!
Iubirea ta se stinge
A cui e vina
Oare?
Tăcerea ne-nconjoară
E-un fulger de lumină
Ce-și face drum în suflet
Noi doi suntem
De vină
Și tremurând sub pleoape
Durerea-i mereu trează
Secundele sunt cai
Care-n galop
Nechează
———————————
Lidia STAN
23 martie 2019
Voi dormi
Să adorm ocrotită de liniștea ta
Și fulgii să-mi pună pecete pe gură
În suflet să-mi cânte un pui de răsură
Sălbatic doinească pe-afară o stea
Să cadă din ceruri o dantelă moale
Un roi de albine în cuib să se prindă
Și cucii să zboare aiurea prin tindă
Din ceasuri să cadă secundarele goale
Cerul să-mi curgă albastru prin sânge
Foșnească-n cuvinte silabe stingere
De-a lunii lumină e frig prin unghere
Pustiu-n troiene începe a plânge
Rămâi, cât mugurii nu știu a iubi
Și mâinile-noadă timpu-n spirale
Pe frunte întârzie în joacă petale
Iar eu, legănată de vânt, voi dormi
———————————
Lidia STAN
13 ianuarie 2019
Iubirea-i un copil
Iubirea-i un copil
Inocent și imberb
Ce pășește sfios
Pe o urmă de cerb
Pe poteci pierdute-n
Adânc de pădure
Prin păienjeniș
Și frunzare obscure
Într-un strai aurit
Mândru arcier
Cu fluturi în păr
Și săgeți la rever
Buze de mărgean
Și obraji bucălați
Cu privire-adâncă
Și ochi luminați
Se sperie ușor
Dispărând ca un fum
Sărutați-l pe frunte
Cu-n strop de parfum
Prindeți-l de mână
Strângeți-l la piept
E doar un copil
Dar e înțelept
Rătăcit printre astre
Cu umerii goi
Nu găsește drumul
Să vină-napoi
———————————
Lidia STAN
22 decembrie, 2018