Noica – Vezovie – Serafima – Zany – La costum – Nestor – Tunuri – infinituri – Lac 1 – Mirei – Pateuri – Șosele lungi – d-na – agendar –  Destul –  En parapante – Didgeridoo – Foi de rupere – Peștera Urșilor – Take – Zalomit – microsferule – de noicar – matca sleită – Macaroane albastre – Cherry – Roluri principale – Onisifor – Tovissi – Mircea Eliade profanat

          (Noica) mi-a teoretizat facerea poeziei prin altceva. Caietele se stivuiesc. La 50 de ani, mi-am văzut versuri recente – isterie, de ochi, religiozitate tropicalizată. Ţinte mişcătoare şi fixe se tot desprind din propria-mi umbră în chipuri terapeutic poetice, dicteuri şi dodii, ciclice-enciclice. Te poţi împotmoli în tezaure şi bucoavne.

          ( Vezovie) Două pătrăţele, şi scriem data de astăzi, 18 februarie (credeam că 17), ce aşa târziu, hai, Nataşa, repejor, toţi ochii la mine, dictare matematică, nu valoarea expresiei, numai expresia. Şi ultima expresie, diferenţa numerelor 45 şi 15. Pagina 107, exerciţiul 565, găsim toţi, deci, acuma singurei, scriem în coloniţă, lucrăm, numa nu ne încurcăm. Eu tot am terminat. Şi a terminat de grabă şi drept. Aiastea. 562, şi mai important. Aşa, hai, hai. Aicea-i greşit, tu ai făcut scăderea, da’ e adunare. Bravo, adăugător, da? Ochişorii la mine.

          (Serafima)  Mai este şi busuiocul (numai sufletul). Tonul – de aflat, de nepierdut, tristeţe ascunsă. Ne-om lua fiecare cu ale lui, alt nord, cazul sudiştilor. Expresie orală, scrisul merge melc. Îmi pare rău de trupuri profanate. Femeile astea nu povestesc de ele. Serafima ne arătase poza unui bărbos în alb. Patru ani de puşcărie pentru România, acum businessman în Ural. Nu-i trebuie traducere la Dostoievschi, citeşte în original. Predase ieri complementul, pronumele de agent şi încă două subiecte de gramatică română – “puţine circulă sâmbăta” – şi alte calcuri comentate de stilistul nostru foarte nervos, uneori ursachios, la povestirea vameşă. Ne-a petrecut Eminescu pe suprafaţa ghicitului în neantul palmelor de spectre.

          (Zany)  Vărsaţi în bivuac. A nu deschide fereastra. Operă bufă cu genocid. Nu tătari, turci creştinaţi. Studii dramaturgice. Nu poţi pune paiantă fără să faci fundaţie. Acoperişul, pe urmă. Spectatorul n-are timp, dacă n-ai relaţie cu el – piese de citit, rog să nu fie jucate. Ori e piesă, ori e revolver. Onicescoism. Nu bea, şi atunci se plictiseşte. Ce înseamnă o piesă proastă. Elitiştii ne împărtăşesc mediocritatea genunchilor.

          N-ai făcut teatru deloc, de ce nu rămâi numai cântăreţ? Dacă sunt subţire, nu pot să spun că e o şcoală bună. Subţirime la prostime. Dacă mă înjuri n-am să mă supăr, te înţeleg, ai să te cureţi din cauza asta. Pe unii i-a trimis în puşcărie. Cine se pune cu artiştii nu mai e prim ministru în mai mult de trei săptămâni. Cine s-a pus a zburat.  O veni lume, o ploua? O operă întreagă de Donizzetti se va cânta la Brăila. Comedia suntem chiar noi, canalizarea şi canalizaţii, canaliile şi canelele. Adeverinţă că e ateu. Comedia resemnării.

          Poate fi Caţavencu criminal? Ţoapele tale decriminalizate de Gelu. Consultă agenda de religiologie, da, văd 26.6.09, ia, actor pentru Macbeth, tragudie-cântec-operă, să fi cerut, ucigându-l, autograf, asasinului meu, porneşti de la un conflict, piesa asta are în mijloc o singură ceartă, două feluri de dezvoltare – dramatică şi epică, Futikan, comedii antiamericane.

          C-aş zice a treia zi din acest necunoscut august. A, comedie din caiete şi forumuri, din viaţă şi zile, din memorie şi – nu autosacramentală, bufă dell’arte, pehlivănie, iroadă, Vasilcă, măritantă, târâşul viselor urinale. Regată, nu fregată. Piesa necunoaşterea mării. Două chestii, o întâlnire şi o ceartă. Zoe lui Caţavencu – nu e ultima cameră, şi s-au întâlnit, relaţia cu Tipătescu e pe ducă, Trahanache s-a prins, ăsta tânăr, frumuşel ca Ştefan Bănică, grupul tinerimii independente, ea nu e prea tânără – deşi era bună ca doamna Udrea. Scrie tu o piesă care să se cheme Hârtia. Aveam putere să arunc hârtie. Dacă notarea e suflet, ca să poată fi înţeleasă, trebuie un scenariu, ca pentru un dicţionar. Ce-ai spus tu cu paginile lui Manolescu e treabă reală. Trăia odată în oraşul Bucureşti un sacagiu ce avea o nevastă şi o fată, şi, deodată, vine cineva, e prietenul meu, o să stăm la voi, s-a creat o problemă, el se ocupă şi cu drogurile, ăsta e om moral, ca George Anca, trecut nepătat, conflict. Pe Jack Nicholson îl compar cu Mastroiani. The Postman Always Rings Twice.

          Ruşine, lichea spurcată. Ruşine, dezumanizatule îmbuibat, devenit sclavul banului câştigat pe urma căţărării pe cadavre. Diavolul tasmanian, ginere de popă scopit. Vreau să donez 322 shekeli. Curve ca-n Manasia, proşti ca-n Gârbovi şi noroaie ca-n Goala nu întâlneşti nicăiere.

          Trupă de zece, il Capitano Zanni, Arlechino, Pantalone, Colombina, Pedrolino, Pierrot, Pedro, Innamorati. Despedida que non despide. Kyogen – comedii clasice japoneze, Hikkukuri/prins în sac, Futari Bakama / Doi într-o Hakama, Kane no ne / Inelul clopotelor.

          Ben Jonson, The Alchemist. I have a piece o Jason’s fleece, too, / which was no other than a book of alchemy / Writ in large sheep-skin, a good fat ram-vellum. Antic (clown, buffon), Bethlehem Gabor (Transylvanian hero), clown (countryman, clodhopper), dol of faces (distribution of grimaces), dor (beetle, buzzing insect, dron, idler), dor (buzz, “give the -”, make a fool of), fox (sword), happy (rich), larum (alarum, call to arms), mother (histerica passio), phrenetic (madman), poesie (posy, motto inside a ring), Trivia ( three-faced goddess / Hecate), virginal (old form of piano), Zany (an inferior clown).

        (La costum) Înecul lângă Praga al fiului lui Robinson Dimofte (rege, potrivit E.S. Dokladal) din Jiblea, acoperit masiv de presa şi tv (Sârbu) din Cehia, aproape zero în România. Tema ţiganilor pentru toţi ambasadorii. Întrerupţi de avioane la cinci minute. Orez, chapati, curry, vegetables, chicken, salad. Cea mai picantă mâncare, în China, apoi India, Pak, arabii. Nu există porci în Pak (doar sălbatici). Toţi fiind ambasadori şi în Moldova (Salem în vreo 5-6 ţări, inclusiv Polonia), dacă ei văd posibilă reunirea României cu Moldova – toţi în cor: nu. Nu se mişcă în UE graniţele. Slovacia şi Cehia s-au despărţit prin înţelegere din interior (mai ştim). Moldova o să intre în UE în 50 de ani. România e subdezvoltată pentru UE, mai ales agricultura. Ei au venit îmbrăcaţi casual (ca în invitaţie), eu la costum şi cravată (socrel).

          (Nestor)  Murind Nae Ionescu, Nestor şi-a dat licenţa cu Mircea Florian, Logică şi metafizică (pentru doctorat cu Heidegger)  la Platon, Aristotel, Hegel – logică statică-dinamică. Îl opriseră nişte tipi cu maşină în Piaţa Universităţii, lângă metrou, n-aveţi rude la Sibiu, am, suntem din Canada şi v-am adus de la rude şapte mii de dolari, depuşi la bancă, m-au convins să mă urc în maşină, de unde, închiriată (furată), să vină până acasă, că au nevoie de bani să poată să-i ridice, cheia e la fiu-meu, trebuie să vină, au văzut că nu e rost.

          Mon cher, n-am stat nciodată la masă cu atâţia fascişti, i-ar fi spus Cioculescu lui lui Crainic, la UZ, unde mai erau Gyr, Streinu, Eftimiu ş.a. Se făcea că nu-l cunoaşte pe Noica.

          Şi în America e cenzură. Nelson Rockefeler a murit la amantă. N-au chemat salvarea. Ferpare grozave. S-a aflat la negru.

          Stalin: … Câte universități sunt în România? … Sunt teatre în Romania?  Sunt școli maghiare?  Armata Roșie a provocat dezordine în România?…  În Polonia mi s-au plâns, în Iugoslavia la fel. Nu se poate ca în România lucrurile să fie clare. Trebuie să știți că avem 11 milioane de oameni sub arme și că nu toți sunt sfinți… Nu totul este ideal la noi. E destul de rău. E departe de a fi ideal (zâmbește).

          (Tunuri) Ce-mi trebuia iar India? Nu s-o fi putând fără. Ca viaţa, sau ca moartea. Universitarii au pus gabja pe Eliade. Toladot. Nu s-a mai întors în India, nu în România. Crumey, ca ultima licornă, Orwell, Micromegas. Tot vopseşte legionari şi sinagogi. Acum 30 de ani, cu fiu-său David, de 13 ani, acum cu nepotul, tot de 13. Iar Roboam, Florine, măria ta. Pun punct şi paragrafe nu fac. Toate tunurile pe Eliade.  Îi spusese Maytreyiei că e indian. Încenuşare hindusă. Preda istoria religiilor şi studii indiene. Chicago, nu Târgovişte. Român-mămăligă, european-pepene, american-dovleac, indian-bhang. Inimi răsfirate planetar. Duduia se prefăcuse pe moarte ca să o ia de nevastă, la Rio. Mă uitam la ceas. Tone de delir în spate, bătăioşenia incoerenţei, beregatiera. Manuscrise în exces, nepunctuate, ilizibile, ininteligibile, nu numai de lene, nu numai de frică. Mierlim kosovo. Doar vorbisem. Chinul se călătoreşte. Olivia, descrie-mi pe Viorica-Navamalika. Marta nemoarta. Cum era să iubească România?

          Rupendra, teme pentru România: Indian epics, Jains’ culture, Indian art, Folk and classical art, Indian and universal drama, Virgil – the Aeneid. Cartea lui, Central Man / The Paradox of Heroism in Modern American Drama. Ar scrie şi un roman, experienţa personală. Şi-ar deschide mintea. Ar picta. După America, vrea să stea şi în Europa. La schituri atunci, la Rohia.

          Amartya Sen vorbeşte la universitate, eu la Guest House. Aprinderea lămpii. Saraswati Vandana (grup de la Facultatea de muzică). Oferirea de buchete şi pentru Indranath Chaudhuri, K.G. Dutta, M.K. Julka, S.P. Singh, Murari Lal Tyagi, Vinod Seth. Pratibha Batacharia, Leela Shivaramaya, Kumar Anupam, Rupendra Guha Majumdar, Olivia Bălănescu. Conferinţa mea, lunch pentru suta de participanţi. Vinod, cu frezii şi trandafiri, c-am scris mai mult decât Eliade despre India şi n-aş fi făcut ce-a făcut el cu fata, ba încă.

          I will speak on Mircea Eliade, at his centenary, in praise of India. I dedicate my speech to the memory of professor Sisir Kumar Das and of professor Shivaramaya. O oră. Alhuwalia mă pomenea apreciativ. Krishna Srinivas murise cu câteva zile înainte, Vinod tocmai trimisese condoleanţe. Poemul lui, Kashar-Mitaakshar (akshar – alfabet/nemuritor, mitakshar – brevitate). Ne-am scăldat în toate oceanele.

          (Infinituri) Cinci infinituri jaine. Codreanu gandhian? Jeremy fără sinagogă în Seul. Ajunul Crăciunului. Id a trecut. Thomas a citat jainii, eu pe Brâncuşi. Tu, din Ravenna, te voiai Beatrice.

          În câte bucăţi tăiaţi sexul porumbeilor? Foame neîmbătrânită. Hai, bre, prea te lovesc toţi. Mahapranam cu stânga pe chelie. Când să se mai umple cortul de-o evanghelie.

          Peste-al nostru acharya / cântecul jain colindul / scrie-l mă pe englezeşte / să-l citeşti chiar de Crăciun.

          Dharma samaj. Listă mare pe talent. Mână atinsă yoga în Crăciun jain. Ne dăm drumul din lanţul trupesc. Mahavira nud, în haina sfinţeniei.

          Statuia sub ghearele porumbelului. Arde-l pe tătar. Sadhi, să ne fie drag de tine. Total identity. Negrul laudei din albul paginii. Mai frumoasă se vede lumea din prezidiu.

          Identitate Gandhi. Christos jain, cirac lui Mahavir. Mahavir, creştin prin Iisus. Un jain din Rajsamand. O trestie vegetariană în cruce cu sine. Mai fertili în Haryana. Gandhi sionist.

          Antitalent de nu ne-am împrieteni. Ape seacă stârvuri. Agonii vorbite-auzite. Una grande lezione. Cancroli – Rajnagar = Rajsamand. (Hiland 223)

          (Lac 1) Cu S.D. Sharma, Lac 1, marţi 1 iunie, 17.30-19. Prezentarea romanului The Buddha. Recipiendarul a elogiat pe lord Buddha. Eminescu în sanscrită – Luceafărul şi Jayadeva în româneşte – Gitagovinda au fost oferite. Dr. Sharma a evocat frumuseţea baletului inspirat de poem şi muzică, multe spectacole, cum a adus cu Excelenţa Sa casete; cândva, am replicat noi, şi românii vor dansa, vor face balet după Gitagovinda. Am fost poftiţi, cei cinci, plus doi ambasadori, în fotolii. Fata de la Agra ar fi trebuit să se exprime în hindi, măcar namaskar, nimic, doar ji,ji, la declanşatul discurs în hindi, colocvial şi clencios, al amfitrionului, abia că să  vină profesor nu numai de lingvistică, dar şi de literatură. Despre lingvistică, dintru început, se înregistrase absenţa rectorului de la Timişoara, acolo a început… spusese preşedintele Indiei, da, revoluţia, n-am găsit alt cuvânt, a luat avionul acasă, dar ştiu ce voia să vă spună, universitatea lui e a patra din ţară, după Bucureşti, Iaşi, Cluj, este umanistă, deci şi prima, au fost (re)introduse cursuri de diplomă în greacă şi latină, dar adevărata bază a studiilor clasice e sanscrita, deci vă roagă să sprijiniţi venirea unui tânăr, singur, căruia i se va oferi o garsonieră, hrană, ca şi gratis, la cantină, salariu, tânăr a zis, da. Cât despre literatură, eu am predat în ultimii ani kavya şi alamkara, a repetat subiectele, şi dr. Becescu cunoaşte interesul nostru pentru Abhinavagupta, filosofii au pregătit lucrări de licenţă despre Sankaracharya, eu sunt cu literaţii, brahman-atman, mitul şarpelui, al cui? al şarpelui, a, da, upanişadele renunţării, dl. Bercea a tradus cele mai vechi upanishade (s-a dus şi i le-a dat, spunându-i la ureche dacă urseşte ceva), preşedintele Shankar a vorbit despre Vedas, Gita, cărţi şi casete, mult despre Tirukural (tamil, am zis, tamil, a răspuns) ce s-ar întâlni cu metrul doha din hindi, bogăţia epicului tamil, vechi de două mii de ani, apoi urdu (Ghalib, Ghalib, el – cel cu astrahan, Maulana Azad, alţii), povestiri scurte despre Zakar Hussein, istoria universităţii Jamia Milia Islamia. Aici avem un filosof şi un antropolog (se roşise, îmi făcuse semne să vorbească, adevărat că planul din curte, după percheziţie şi trecerea soldaţilor ceremoniali, ambasadorul Tripathi îmi spusese că mă introduce pe mine la preşedinte, iar eu să-i introduc pe ceilalţi, zis şi făcut, dar cu el erau doi miniştri şi spre douăzeci de parlamentari, numai tăcere şi ţinută, am schimbat mai apoi cărţi de vizită), iar nea Romică a luat-o fix cu natural law, omul nostru (Dayal) e jurist, s-a referit la mulţimea de comunităţi, cu legile şi obiceiurile lor, nimic impus, doar când vin împotriva unor lucruri de bază, la adivasis, în Madhya Pradesh o combinaţie etnică, evreii au venit înainte de Christos, nu există antisemitism în India, arabii au plutit pe mări în secolele 7-8 până-n Tamil-Nadu şi Karnataka. A vorbit şi despre castele paria. Nea R. s-a interesat de studii indo-europene şi euro-indiene (era roşu, preşedintele Shanker îl întrebase retoric, aţi fost la un congres?) da, la al zecelea ICAES, de antropologie şi etnologie, în ’78, anul acesta în decembrie se ţine al treilea congres mondial de arheologie în India, fratele celuilalt, sau sora, preferase preşedintele ştiinţele congreselor. Enric reiterase necesitatea unui departament de indologie în universitatea bucureşteană (vizaviul meu, mi-a dat cartea, îmi sugerase că universitatea din Sofia are – de acolo veneau) – dar deja trecusem la masă, cinci plus doi, de-o parte, triplu de partea omului mare, în haine deschise, galben închis, 76, cu ochii vioi, locvace, stimulator, de câte ori cita din Vedas, dumneata ştii sanscrită, la o consideraţie literară, am exclamat wa-wa şi, în fine, toată compania indiană a râs, ai fost la vreo mushaira, da, la Talkatora. Harta ceaiului indian s-a trasat cu ceaiul în faţă trecând prin cel verde şi exuberând  Darjeeling din care şi beam. Am introdus şi subiectul piper, de se plătea, şi-n Alexandria, greutatea în aur, vapoare-ntregi de condimente din India străbat şi acum Marea Neagră, vizualizează dr. SDS / Shanker Dayal Sharma. Becescu o făcuse a cincea pe cea din Timişoara, poate prima, se retranşase cancelarul universităţilor indiene (SDS). Subiect preferat, pe moment, despre secularism (ca toleranţă) religios, cum a vorbit la Shantiniketan despre ethosul indian, ca al treilea preşedinte – respectul pentru toate religiile, cu citate din Vivekananda şi evocarea conferinţei mondiale de la Chicago, acum 102 ani. Încă o dată, democraţie în afacerile internaţionale, pe temeiuri brahmanice, din Gita, o sloka despre unicitate, advaitam, adevărul real, unitatea în diversitate, armonia nu numai muzicală, conceptul de infinit şi de shunya, ahimsa, shantipath, awarness, Shankaracharya, numele diferă, Dumnezeu e unul, şi-n Islam, Gandhi, dincolo de un singur -ism, cum e România, frumoasă. (Am transcris pagina a patra, ultima, a cuvintelor-cheie notate în timpul discuţiei cu preşedintele SDS – de la Shantiniketan -, mai înainte a fost vorba despre următoarele). Literatura indiană antică este compatibilă cu înţelesurile matematice. Ştiinţa, filosofia şi poezia merg împreună. I-a sloka din Rig Veda. Churning ocean, mitul otrăvii înghiţite de Shiva şi rămase-n gât, tratatele de medicină himalaiană sunt în versuri, un prieten, Vasir, medic, fireşte alopat, în inimă şi sida, Vasir se exprimă în versuri şi el. Vechiul – mai ales Vedele şi Upanishadele – absoarbe curiozitatea tinerilor, am spus, în timp ce rămân izolaţi de India modernă, vechi şi nou tot una, bănuisem răspunsul rigvedic, adevărul nobil, metoda recitării în sanscrită (continuitate întru alamkara) – cea mai veche din lume, democraţie parlamentară de aplicare universală.

          (Mirei) Mele/Mira/1978. Tu continueras d’etre la (Eugene Ionesco) – la poesie qui ne sert a rien se revele utile et secourable (E. M. Cioran) – neste grao de cafe en contro Mira pensando no Brasil (Carlos Drumond de Andrade) – Santa Rita de Cascia/Attirait Mira plus que tous les bouquins (Jean Charlot) – o vioară oarbă/deasupra oceanelor (Alexandru Lungu) – poveştile tale/ din Râmnicul Vâlcea (N. Petra) – porţi cu tine Oltul în Hawaii (George Ciorănescu) – Mira Unica (E. L. Costello Branco) – les eclats de ton rire / qui cachait tes angoisses (Ionel Jianu) – la sacrificada de / todos les tiempos (Santa Cruz de la Sierra) – Mira Simian / y Romania (Umberto Barbera Flores) – where Adonais never dies (Yao Shen) – nous n’arrivons pas au port (Jean Orizet) – un sueno de Rumania (E. Grannet) – Mira ha muerto en el lehano paisaje de Hawaii (Renato Ozores) – Braşov şi Râmnic (Ştefan Baciu) – tes mots sont invaincus (Rene Tavernier) – el nino del poema (Josefina Pla) – Fille inspiree de Hawaii, / Du Bresil et de Roumanie (Paul Vernon) – la surrealista nube (Matias Montes Huidobro) – scria încă de copil, dintr-un instinct premonitoriu (N. Carandino) – Ţesătoarele cereşti / în urzeli nemărginite / învelesc ce nu mai eşti (Horia Stamatu) – cucoană frumoasă (Edgar C. Knowlton) – sunt sigur, o voi reîntâlni (Ion D. Sârbu) – Prevăd un timp când grupuri de oameni se vor duce în pelerinaj pe insula Oahu ca să depună peste mormântul înstrăinat buchete de imortele culese de prin grădinile caselor româneşti (Pericle Martinescu).

          (Pateuri) Dante şi Ţepeş. Contrastaţi comedia peste podul Mihai Viteazu. Crima de a fi oraş istoric. Regiuni de antiromânism sovietic. Când îţi spune omul bătrân să nu bei apă rece că faci gâlci. Cronica de familie din Petreşti, ce Ursula, ce Davida. Nu mai ai cu ce-ţi întreţine copiii mari. Asta e singura naţie lăsată de dumnezeu fără niciun drept la viaţă. E inutilă. De-aia ne termină. Mahavira. Sprijinindu-ţi bătrâneţea pe braţul unui nemernic şudra. Rebreanu.

          Spre Piteşti mergeţi. Bastonbills. Neam dialect. Ceferistul a murit de doi ani, Oancea şi ăla, cu Oiţă m-am întâlnit, Nicu Croitoru a murit demult, avea o fată şi vine s-o ia conductorul, Pielelungă trăieşte, Codreanu e mort, a murit o sumă de oameni din Prăduleşti. Baciu s-a dus cu ciocăneala lui. Dugos om era până-n revoluţie. Nu mă dau la vorbă, vine triajul, a trecut. Vorbitul serios pe orice subiect. Profitabilă stanţă găsindu-mă şi subiecţii cum voi nota în biblie. Socoteală cu perlele. Ce-o mai fi făcând p-aicea blocuri. Staţii, aşteptări prin moleculele vitezei nedilatabile. Urâtă caligrafie pe imnificare. Ierarhi în oaste. Nu mai poţi să mănânci găină. Nu se restrictează clauza întârzierii. Oi fi aşteptat anume ziua altor carabine întomnate. Pleacă omu’ de-acasă spre ţăranii lui îngropaţi. Destinul nu te duce oriunde, te pomeneşti, doamnă, fără sine. Şi Parisul tău e o tarla.

          Acum în brânci, datoria mea să stau în capul mesei, să mă distrez, nu să mă pun la lucru. Vă sporovăiţi situaţii aproape rituale, amănunte împărtăşite. Să-i fi cumpărat scrisul. N-am decât să capitulez. Morţi de-am fi, ne-ai duce mai repede. Vorbeşte româneşte, fonfule. Mă privează gerul de gânduri explicite. Şi ce dacă se moare în fiecare zi? Nu prea văd bine cu ochelari. Iapa verde miez de foc ploaie-n cozoroc. Chişiţă jumate strop jumate fum. Aşa e neamul cabalin nu se deprinde cu puţin. Vedeam cu ochii acel gherghef din Ghergheşti. Acolo am copilărit, am adolescentit. Să ieşim din acest impas. Bun augur a fost revista. Prima şi ultima greşeală. Poertret scris pe galbene frunze.Om din care pasărea o să cânte. Să nu ne miroase gura şi literatura. Smuls din peisaj cârlovian, în lumea lui Mercur, frate pur. Parsec.

          Te aprinseşi şi dumneata. Ziua iepei cu fătul. Ne-am decupat două cărămizi. Prin parc, pe frunze, ţi se cască gura. Şi vocea din scrisul de noapte. Tot la maşină vechii scriitori. Căţeaua de doi ani Salomeea. Neagră mai ca lumina Kali. Refuzasem votca. Casa descuiată, nu pentru moarte. Singur te-ai recunoscut (nu alţii). Veniţi cu replicile, gen terminat, găsindu-mă cu scrisul în aşternere, şi l-aş mai ţine de sine, orele întorsului, revers necurentat şi becul. Cum să fi dat Jeni Găeştiul pe Târgovişte. A dat foc la coceni. Tu cu poc mănâncă foc. Lasă centrul comunităţii, fost orfelinat. N-am mai ajuns nici la faliment. Uite, el e Alecu, pocăitul, nu e pocăit, zice el. Vă temperaţi verbozitatea. Coboară multă lume. Voi vă vizitaţi platforma. Chirăi tu tentativ. Cum m-aş fi dat cui te-am pus copiator de bipuri, ie-te câtă lume e aicea, ce mai fum când pleacă, mai mergem acum, lasă-le dracu’ de ţigări, păi ne face-n ciudă, să-mi rupă poalele Salomeea. Şi-a luat medical c-a murit unchiul ei. Spune că e jumătate creştin. Că pe ce timp a plecat fata la moartea tatălui. Canibalism. M-au speriat nişte frunze dacă n-am luat pomul la bătaie. Trecere repede, mii de expresii. Unde să pleci grabnicei petreceri. Săriţi, mă, la ţigară. Abia fumuri şi înapoi. Un concubinaj fumătoresc. N-ai pe nimeni să te filmeze, o pun pe Alysa, îţi plac evreicele, replicile de ieri cu Astalos.

          Alte picturi de Paris, şi tu Pacea, şi mai ce, ori că plecasem, şi de nu i s-ar întâmpla nimic. Plecare nefumului d-aicea. Mă incomodează tăietura asta, nu e tăietură, câte ce scrii, nu-mi mai spui bătăi şi pas de nu-ţi căzu în cap orchestra literelor mele, tren încolo, tren încolo, orice mişcare se transformă în replică. Nu mai am draci de nicio culoare. Noapte înghiţitoare de umbre. Am vorbit în picioare. Nu suntem în oraş, poate liceul, tradiţie răsturnată, am fi trecut atunci de Titu cu fumata voastră şi tragem a Bucureşti aromâneşte, nu poţi spune de perseide în Iaşi, cel mai cultural oraş românesc. O să conversăm întâmplător, apoi om concluziona pe linia procurorului, niciun tabiet, ambientalitate relaţională. Pică fisa, cad ele capete dacă nu se scarpină. Decât pulpe, în rest n-am avut altceva, poate la servici nişte pateuri, el e mai sensibil la stomac, nu-i plac cartofii de nicio culoare.  

          (Șosele lungi)  (nu) apelaţi la vechi comunişti  Va fi creat un iad special pentru tine.  Ioan îşi începe evanghelia cu un citat din vede: la început a fost cuvântul / Prajapatir vai idam asit / la început a fost Brahma / tasia vag-dvitya asit / cu care era vak sau cuvântul / vag vai paranam Brahma / şi cuvântul este Brahma.

           S-o fi simţit jignit Găeştiul de comparaţia cu Florenţa. Îţi pare rău ce-ai scris de băiatul popii din Hotin, că te iubeşte fiu-său, ambasadorul, care n-ar şti, da’ i-ai dat cartea. Când a fost Tolstoi în Bucureşti şi dacă a luat sculament. Cine umplea sălile Gildei Radner? Detestarea lui Băsescu pe neînţelegere şi invidie, sub diferenţă şi stimulare carismatică a abjecţiei potrivnice reflexe. Cum n-ai mai fi văzut un sfârşit al singurătăţii de gang contra haitei halucinate. Martorii nenumărului canibalizându-se, cum am dispărea în nenaştere.

          Fiii de cominternişti vin să-i condamne pe români că s-au lăsat cotropiţi de comunişti. Noi suntem acum ca la război. Nişte sifilitici şi exmatriculaţi. Abia acum, şi de aici înainte, va curge sânge. Băse păţeşte ca Piaţa Universităţii. Şi noi părinţii să ieşim în stradă. Adică nu Băse e autorul jafului din munţii Gutâi? Mirodan cu porecle naziste. Merle în Courrier: “Ce ne fut qu’un reve”.

          Şosele lungi, una din alta, plăci tectonice zburate la suprafaţă, tăind orizontul în sus, lăsându-ne aşezărilor dezlânate în oţel şi beton învechite, magnetice, răpitoare, adormitoare. Dreapta da să zburătăcească parkinsonian, pe dinăuntru, ca de la cafea în loc de apă. Ne separase filmica descindere, pe rău de înălţime, ori de rătăcire – partea asta rărită – de mă fixasem într-un mare apartament, cu tot mai mulţi nou-veniţi, cunoscându-se între ei sau căutând pe altcineva, ataşându-se. Se urca şi se cobora pe o scară de ciment dreaptă, nu se vedeau treptele până jos. Probabil te căutam pe tine, priveam familiar preajama, de foarte sus, totuşi obişnuit, mai urcase o femeie, s-o fi dus în marele, breaking-ul nostru apartament, mai suie un bărbat, ca un cercetător, de nu contabil. Trebuie să fie some rest-room la mine în apartament. Ne internam nedrept spre o amenajare cu pământul, el chiar a zis, am găsit, şi se repezise în parcul, nu de copii, ca de metamorfoze păsări-cameleoni metalici – cum verificam la disperare mai apoi, tiribombeală tangenţială, el se tot proteiza, nu.l mai ştiam, geaba degetele se spărgeau de formele în roată, mă dădeam înapoi, tu, că dacă nu citeşti romane sf, tocmai.

          Noi gândim aşa cum ne-au educat comuniştii. De ce ne mândrim cu cei plecaţi dintre noi? Această doamnă nu cred că este mândră de noi. Românul acela de care vorbiţi d-stră e ascuns. Nu e nevoie să ne împodobim cu pene străine. Suntem un subiect interesant pentru cercetători şi scriitori. Continuă să fie urmărită de reminiscenţa fostei securităţi rămasă intactă în SRI. Tu eşti holocaustul României, megamafiotule iresponsabil.

          Goma este pentru mine un medicament. A spus adevărul despre holocaust. Mai răi decât stafiile sunt copiii stafiilor. Ce ai vorbit cu Yelena Baturina şi cu Lujkov? Un mincinos născut din minciuni. Şi tatăl lui, ca şi tatăl meu, a fost general securist. Nu ştiu de ce nu prea pot să-i privesc faţa. Să dăm ceasul din biserică înapoi. Secu şi-a infiltrat oamenii chiar şi în rândul simplilor călugări. Un orologiu în biserică îmi aminteşte deopotrivă chipul lui Dumnezeu. Dictatura m-a determinat să scriu. Ţara dispare şi rămâne numai statul. Recunoaştere intelectuală a opresiunii petrecute în România. Au reactivat grupul de la Moscova.

          Dictatura ni s-a lăsat în picioare. Ce dracu’, bre, scriem ca să ne aflăm în treabă? Să fim deştepţi, nu aşa veniţi cu pluta. Cine face legea este criminal. De 20 de ani cetăţenii o tot iau cu 5 – 0 de la mafioţi. 20 de ani de victorii pe culmile autodistrugerii naţionale. Pierzălăi, greu de noi, evită asasinatul politic.

          (d-na) Bătrânii şi-ar umple virtualitatea cu scriitoarele şi scriitorii plecaţi. Tinerii şi-ar excepta închiderea în sine. Ambasadorii care se apucă de literatură în România, şi ei. La un loc, continente de români, vârste de poeţi în compoziţii de colecţie aruncată în apele oceanului. Obol talentului regăsit în conştiinţa literară, peste teme şi molime. Arheologie foc-Dunăre-Carpaţi. Constrângerile şi le stabileşte fiecare, alegerea o face frumuseţea intrinsecă. Să ne invităm la o redescoperire de sine estetică sub ghilotină.. Call for papers, cal literar, tot Pegas. Genii şi fraţi, d-na Karnabatt e cu noi. Mă simt ca la revoluţie. La mare căutare pumnalele de samurai.  Aici odihneşte remaşiţele mortuare ale reposatului Adolf Hittler încetat din viaţă la 24 octombrie 1892 în etate de 90 de ani.

            Brucanieni primăvăratici, erupţii purulente, am scăpat de bolşevici şi am dat de voi. Am râs cu lacrimi, auzi, religii monogamice. Şi mozaicii şi musulmanii se botează cu briciul. Întunericul verde este mic copil faţă de întunericul roşu.. Ce pagină lugubră a istoriei intelectuale româneşti. I s-a făcut injecţie cu abjecţie, iese mereu cu câte o nouă matrioşkă bolşevică râjind la poporul român şi dându-i peste bot. Cu cât capul sună a gol mai adânc atunci când este lovit, cu atât limba are în ea mai mult lemn.

          (agendar) Dodii Părinte, roman-dicteu decodabil într-o mie de ani. Prelingvism metaforic – nunta salamandrei – vâltoarea unui scob – a rosti talak – pianele asat – tălpi misionare – fascicol de tangenţe – părinţi fractali – leagănul Pelinei – fiinţa de nămol – govinda pe govii  – Muntele Triund – litanie nonsensul – ale fumului amprente – să nu mă credeţi neg – tăcere nalandică – borangic postum.

          Poemul e scris în 1987, la 3 ani (de director Bibl IPB), după India. Ermetismul indianist-politehnic va fi acoperind terapeutica în faţa spaimei de securişti, a fatalităţii comuniste. Evadez zilnic în dicteu, în dodii, ca o compensaţie testamentar-sinucigaşă estetic (altfel decât monomania terţină). Nu mi-a fost inteligibil nicicând, mai ales când l-am scris. Ce l-o fi apucat pe Leu să vrea să-l pună în selecţia lui editorială? Şi ce limpezi sunt oracolele din Dodona. Vreun calculator va prinde frecvenţe interpretabile.

           Signora Statera, Ringraziando per la sua amabilita, ecco l’antica intervista (p.9). Complimenti al Professore Lombardi, chi mi a risposto alle lettere, ed a prof. Sabbattini, che l’ho legetto con passione.

          Introducere în prelucrarea automată a datelor, vol I (Şora). Presa aşteaptă multe de la minister (inclusiv atestarea). Morbul formalismului în atelierele şcolare. De la filologie la tarabă (1971). Tejghetari la catedră. Nişte profesori întunecaţi (1970). Diploma de ţăran (Flacăra, ’73). Nota 5, pâinea elevului. Elevii despre ei înşişi, 22 grupaje în ’73, 11 în ’74, 3 în ’75. Acces la studii, camera 36. Centrul Naţional de Chimie (S. Gâdea). Ziua învăţătorului, 30 iunie. Birex, 18.VI.’75. Rolul şcolii în educaţia ateistă a tineretului, generalizarea experienţei ateiste, contrariul educaţiei ateiste, metodele propagandei ateiste. Dodii. Amfibologiile intelectului. Patologie infecţioasă. Liceul Basarab are de 5 ani aprobare pentru revistă şcolară. Nicio revistă şcolară nu se difuzează decât în şcoala proprie. Integrarea. Renunţarea la probele orale. Paul Niculescu-Mizil. Inundaţii, învăţământul în acest domeniu. Mulţi exmatriculaţi, mulţi repetenţi.

          (Paleo) Nu docţie, paleologie. Mai rău. N-a înţeles de ce cântă. A căzut pe mâna unor folclorişti până a pierdut şi simţul că el e floclor, însuşi, de la Livezile. I-am şi spus, dragă, păzeşt-ţi ţărănia. Da’ şi-a lăsat mustaţă, umblă cu copilul, într-o şubă lungă. Pe stradă nu se umblă scenic. Ce să-mi belesc pielea. Vai de mine, să-mi dau capul pe mâna bărbierilor.

          Suntem două şubrezenii care, susţinute una de alta, facem o validitate.

          Am adus de la Paris lemnele astea ale lui Brâncuşi, căruţa de lemne putrede. Nu mi-au dat voie nici să mă apăr. Nici Brâncuşi, mort, nu le recunoştea, fiindcă erau văruite, lăcuite, ‘57-’72. Deldebio. L-a furat pe Brâncuşi cât a vrut. Brâncuşi plătea chirie la municipiu.

          Toate lucrurile astea vin de aici de la noi, şi Grecia şi Sicilia. Am mâncat şi eu cu Coandă, colonelul, baiatul generalului, de-a condus compania Bristol, de avioane. M-am cunoscut împreună cu Paul Popovăţ, şi ăla un propulsorist nemaipomenit. A dus o luptă contra elicei – că e ăl mai mizer mijloc de propulsare. Nici roata de cauciuc. Vorbea de explozie. N-a reuşit. I-a murit şi copilul, Mircea. A luat cu cheie vasul “România” în exploatare. L-au furat chelnerii, focarii, cărbunarii. A vrut să moară şi s-a sinucis. S-a dus în arierul vasului, unde era elicea – s-a aruncat, şi ea l-a sfârtecat. În testamentul lui: “Eliceo, m-ai învins, m-ai omorât” (55 ani). Aveam o carieră în Corlate şi el: eu sunt geolog – cum te cheamă? – Mircea Popovăţ  – oi fi băiatul lui Paul – da. Ăla mi-a fost şeful meu (mobilizat la Paris). Materiale de război furnizate de Franţa. Şi le doborau nemţii unul după altul. Vasele în convoi. Am fost şi eu silit să intru, în urma unei greve în 1917. Troţki fusese expulzat la Marsilia. Nu plecăm, să vie şi unul de pe terenul vacilor cu noi – dacă ne scufundă submarinul. M-au trimis. M-am dus. Am văzut cel mai mare spectacol din viaţa mea. Cum un vas iese din port fără să ştie unde se duce. Un comandant francez, pe jumătate nebun, nu făcea decât să se uite la ceas.

          “Lăutarii cam băuţi cântau în dodii spre supărarea ginerelui, şi el puţin afanisit” (Eugen Barbu, Miresele). Măsuri pentru traducerea în viaţă a indicaţiilor tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Tezele să nu mai fie hazard, barem comunicat elevilor dinainte.  Hepatită epidemică (morbiditatea). A răspândi în rândul poporului român cât mai multe meserii. “Ţărâna lui ne va fi doar nouă grea până la aducerea ei în ţară, făcând alături tot una cu sufletul lui adunat în Trilogia Nesfârşitului de el însuşi sieşi înălţată şi pentru nesfârşita lui amintire dată lumii întregi” (p.23, V. G. Paleolog)

          (Kairos) Opreşte-mă, mamă, la vamă, cu paznic Tolstoi, pe strada Jean Racine, vânzând rachiu lui Nicu  Steinhardt. Ţuica soldaţilor, napoleonilor, sibienilor, patrimonienilor, din femeile muzeelor, colecţiilor. Mama e Elisaveta, paznicul controlorul. Tavi Ghibu îşi pierduse vocea, mă chemase să-i citesc. Vă dau şi d-stră ziarul Tolstoi. Vedeam oraşul ca pe război. Paznicul scormoneşte cu ochii un kairos de când nu voi mai fi. Toţi ne ocupăm cu acelaşi lucru. Paznicul cur în cur cu Tolstoi. Cinci fabrici am pus în funcţie. Vorbim de frumuseţea patrimoniului. Ţi-o fi părut o scrisoare fără amintirile tale. Tocmai nu-ţi răspundeam şi te transcriu peste cartuşiera controlorului. Nu eşti drumul spre Bergen. De când nu mai invidiasem copacii. Paznicul în centrul ţăranilor. Cunoscându-i, îi manipulează cu oraşul.

De unde-mi scad zilele de Sibiu, nonsaşi, acolo primarul de dame, l-ar alege şi preşedinte, soro. Omenirea aşteaptă binecuvântare şi primeşte blestem, mi-ar fi spus mie mama asta venită în Piaţa Mare din Sibiu, via Tălmaciu, adevărul despre viaţa veşnică într-o Lume Nouă fără sfârşit şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii limpede cum e cristalul. Soţul meu a murit, ştiu, mamă, tu murisei înainte. Veta la Iehova. Umor franţuzesc în săsime. Vorbind frumos despre morţi, drumul ne-o cunoaşte, noi agnostici, discuţii despre accelerat, îmi ard fălcile, mamă iehovistă, mă interesează mama, ea mi-e Sibiul şi Iehova, zăpada uite-o, nici ei nu-i păsa de saşi, pe mine mă adusese pe la Tălmaciu, care eşti mamă din munţii ăştia, a, că erau dinaintea ta.

          Ce viitor are ortodoxia în Sibiu? Trecut evanghelic, catolic. Nu-mi auzeam înţelese sunetele, respirate aerele pe altar, conubiam neînţelegerea cu abstracta amorului damnaţie. Requiem, Mozart, Hărăşteanu, a te apăra şi de Dumnezeu ştiindu-te înconjurat zid. De pace cu psalmi interiorizaţi şi preoţime. Pe urmă coama, tropic de lumit, animalele ni se întrupează în piaţa mare mărginime urmându-mă. Paznicul din Sibiu n-a jignit-o pe mama, i-a fost client la ţuică. Paznicul Tolstoi rachiu buduroi calul la căruţă Ilaşcu nu Druţă.  Ca i ros, kairos. Mama iehovista cu sovietista. Petale pe hududoi să vă faceţi trei din doi moara pe mălai de botez alai cântaseră laseră milimetri de nisetri la galop interlop haos în Taos pendinte pe dinte floare închisoare Marie reverie ochi mari indorari.

Ce-om rearanja din caiete, din edite, bisericile cât le-am contemplat, ne pare umanitate dumnezeirea, abia de ne-am despărţie vecie, de-am şi întortocheat claritatea nimicniciei să ieşim la liman, lemn ud, grămadă de prăbuşite monumente, morţi pe povârnişuri. Oi fi ratat Sibiul, nu paznicul, m-am gândit la mama fără nebună. Conrad Haas Sibiu 1555 lanseză racheta spaţială cu trei etaje pulberile lui Ioan Românul din Alba Iulia radioactivitatea Mărăcineanu depolarizarea luminii Herman Oberth Werner von Braun tratamentul cu lumină Petrică Ionescu regizor de operă după Zefirelli Sibiu la purtare

2007

(Attila) E ciobanul violent? Mai violentă e mioriţa, că-l bate la cap, să ia şi câine. În zorii morţii raze şi păsări. Unii cu Nostradamus, unii cu Eminescu. Blestemele cresc. Tema agoniei perpetue şi a căderii spre centru. De-aş găsi, pentru astă-seară, vreo intrare în Nirvana. Aglaia voia s-ajungă-ntâi la cimitir, o interesa coroana academiei, nu găsise România literară.

Pân’ a venit o femeie pentru care uşa nu există, m-am strecurat, ea s-a aşezat în a doua bancă-n faţă, eu în ultima din fund. Ianoş evanghelistul, Ieşuş Criştuş, replici de la credincioşi nevăzuţi , dispuşi în altar, femeia din faţă s-a ridica, m-am ridicat şi eu, a mai intrat una, s-a dus tot în faţă, pe dreapta, padre a băut dintr-o cupă, un anteriu negru a ieşit din absidă, am deschis să ies, n-am închis, că mai intra o născută catolică. Două poezii scurte de Joseph Attila, bătute la maşină, le adusese pe soare în academie, am citit literele, versurile, în timp ce închinarea îi venea de jos în sus, lipită, pe o ascultare ce nu-mi spunea, îi spunea, canapeaua de piele se vaporizase, pătura din păr de capră îi rodea şalele, şi-a pornit şi ea părul spre spulberarea literelor-sunetelor, obosisem de confuzie şi patetism religios cumva, de-a nu te opri, ca din soartă, mai târziu asta i-a fost amintirea, cât că-şi dorea noaptea, o apăsau zilele, vezi, se întărise odată pe întuneric, femeile-ţi cer până la urmă o noapte, rugăciunile pe zi prelungindu-se aşa probabil, cum e aşezarea asta, cântă cocoşii, liturghia abia începea, ungureşte, rozele-şi mai desfăceau din bătrâneţe o petală, dans încet, ai cunoscut încăpătoare scene cu gesturi până la isterie ce nu s-ar admite în felul cuminţit-cuminţitor din partea asta, cine ştie, un şofer accidentase mortal o fată, era-n cercetări, ieri s-a spânzurat pe malul Crişului.

          (Iancu) Plouă de-aseară. Pe zi, pe drum, numai Iancu, în casă, numai Creangă. De la un mormânt la altul. Cum mai doinea şi Iancu nebun până râsetelor lui Creangă li se înnădeau, ca de pupăză, strigăte epsilon-epsilon-pedepsie. Cum e de mută drama pe din trei, Creangă, Eminescu, Iancu, lipsindu-şi-prisosindu-şi fiecare, exprimându-le ori lăsând speranţele tuturor să urle întru câte unul din ei ori în toţi. Fata hâdă, betocă, de se năpustise-n pat la nonagenara naşă, fugise de lângă maică-sa paralizată-n spital. Se-mbătase la crâşmă şi se credea înapoi unde nimerise, vârându-se în culcuş, iar scoasă-n ploaie, lângă obelisc, urlase mai jalnică decât o lupoaică rănită şi cu puii împuşcaţi, măcar spre Căraci, fata cu nişte copii, răpită, ea găsită, ei nu, violată, nu, or convins-o cu vorbele păpuşarilor. Florile şi spiritele inocente n-au pudoare. Se puse în căutarea proştilor şi a nevinovaţilor. Iar eu, culcat pe cuptor, nu puteam să adorm ceasuri întregi.

Un glas îi striga vorbele şi el le scria, ştergea şi recompunea frazele ca un Flaubert al Humuleştilor. Făcea parte mai întotdeauna din opoziţie. Peste zi, o veselie nemaipomenită, boala mai totdeauna noaptea-l apuca. Tare mi-i deşanţ. Strâmbii mănâncă ţara şi drepţii n-o lasă..

Şed voinici îngânduraţi / gândurile mi-i fac fraţi. Stă să mi se desfâşie inima. Nu este râu mai limpede ca Arieşul, popor mai frumos şi mai bun ca moţul, , nu sunt femei mai frumoase ca buciumanele, soldaţi mai voinici ca vidrenii şi scărişorenii şi peşti ca păstrăvii (Iancu în “salon” la Axente Sever).

          (Destul)  Sunt supărată pe tine, toată noaptea ai mâncat, în capul mesei, cu multă lume, gagici, iar eu n-aveam unde să stau şi nici nu m-ai băgat în seamă. – Aia că tot aşa şi tu (în visul meu), mergeam la film, cu noi un puşti, îţi putea fi ginere, nu mă deranja întâi, apoi nu-mi dădeaţi nicio atenţie, am luat-o înainte, începuse filmul, v-am aşteptat şi i-am dat destul de încet puştiului un pumn în nas. Ţie-ţi aruncasem înainte „începi să suferi tinerii”. –  Aşa e, te obsedează că te înşel, iar pe mine că-mi ceri de mâncare. –  Să ne împăcăm (chiar sărut). Treci, traversându-l, pe drumul pe care străbătusei în lung, du-te-vino, şi uită-te, poate te regăseşti. –  Cu aceleaşi scandaluri. – Cu ce cuvinte s-or fi făcând gândurile-n vis aşa şi-n amintire ori în fantome, poate vorbesc şi ele. – Oricum, eu nu-ţi mai adresez cuvântul. – Asta mi-ai spus-o demult. – Îţi dau voie să zici tot ce n-am zis. –  Asta ar lipsi, să spun ceva, orice. – Numai eu îţi pot face favoarea asta. –  Confidenţa roşie, context spontan, taie-mi capul. – Era jurnal. – Tema? – Aceeaşi. – Era jurnal.Ce trebuia să te înfurii şi-n realitate? Destul că mâncai singur în visul meu şi-mi băteai gagicii în visul tău.

          (En parapante) Venise pe la minister, unde lucram. Îl însoţea un neam sau securist. Era slab. Vorbea de o carte a mea. Niscai funcţionari făceau repetiţie într-o cameră apropiată. S-a dus careva să-i facă să tacă, degeaba. Iar s-a supărat slăbănogul. Încă unul să-i oprească, nimic. Mă duc eu, a zis. Am mers cu el – se vor şoca văzându-vă şi nu se vor opri, să nu vă supăraţi. Am intrat, se risipeau, terminaseră corul, ieşeau prin altă uşă. Am intrat în altă aripă, grăunţe pentru pisici pe jos, ele mâncau. A vrut să ies cu el, am mers pe trotuar incognito, tot îi dădeam cu şocatul, dar îl pupincuream că eu am venit la minister pentru el, părea să aprecieze. L-am dus ce l-am dus, m-am întors, am dat de el prăvălit spre un şanţ mare, sub cârje, l-am ridicat, le-am luat, spusese rezolut – ce să-l mai sprijine altcineva, da’ uite că-l dărâmaseră şi ele. Ne întorsesem la minister, unde aghiotantul iar îi dădea tonul să-mi laude cartea, ca pe Clarel. Clarel pelerinând Palestina, după revelarea ermetică a păcii ierusalime.

          Mostre de măduvă. Im Herzen waren wir Riesen – în inimi au fost uriaşi. Poetul falnic ştiutor de multă carte. Democratizarea democraţiei, viaţa existenţei. Căpitanul filosofic. Fatalitatea etnică. Lăsaţi pleava să se autoeduce. Murire lămurire. There’s no free lunch. Scutecul rusesc pe scutul american. Filosofia naţional-ortodoxă e un nonsens. Rol.

          Capacele de pe gurile de canalizare au fost sudate. Nu vise umede de cancer, ci Boeing 707 (1974). Închisoare pentru provocare de avalanşe. Unbotanium, totem, thanator, wiper wolves. Imaginarium. The Damned United. Crane shot. Final cut. Vidu lunecă şi se prăbuşeşte din cupolă. En parapante.

          (Didgeridoo) Înainte de a pleca în Australia, mi-a venit în minte Costache Popa, ginere al lui Sadoveanu, pregătindu-se, pe strada Delavrancea, de dimineaţă, să ajungă seara la Viena la concertul lui Celibidache, lăsând-o pe Profira acasă, dânsa chiar dându-mi mie un interviu. M-o fi aşteptând, evident, nu ca pe el, Melbourne Symphony Orchestre? Ori, mai degrabă un didgeridoo, confundabil pentru tot românul cu buciumul, când colo, Dingo însuşi se aude astfel ca din Hadesul de sub deşert, tronând – muzical? – peste alte fiinţe ancestrale, chiar peste şarpele curcubeu.

          Afişe din belşug. Vieneze. Melbourniene. The Band Who Knew Too Much. Schubertiade. Songs of Travel. Last Waltz (including Brahms and Haydn). Swan Lake (a new ice age). The Soul of Genius Requiem Mass in D Minor Wolfang Amadeus Mozart. Schumann Panorama. Haendel’s Messiah. Romantic Symphony. Mikelangelo and the Black Sea Gentlemen. La Sonnambula. Shen Yun. Grungada („gathering”. Conceived, performed and composed by Mark Atkins – one of Australia finest didgeridoo players and member of the Black Arm Band). 2010 Melbourne International Festival.

          Românii au coruri la bisericile ortodoxe, iar la cele protestante cântă toţi, ori vorbesc în limbi. Tudor Gheorghe le-a furat inima în două rânduri. Hip „n” body rock poţi prinde, patriotic stoker-ean, la Dracula’s, pe Victoria Street. Pe cine să întrebi de un concert de vioară al Deliei Diaconescu?

          Interpretul la didgeridoo respiră circular, pentru a obţine un sunet continuu, întrebuinţează tehnici pentru inducerea unor multiple rezonanţe armonice. Faimoşi sunt Djalu Guruwiwi, Mark Atkins, William Borton, David Hudson, Jol Geia şi un virtuoso alb, Charlie McMahon. Didgeridoo este cel mai vechi instrument din istoria muzicii. Dezavantajarea aborigenilor în Australia urbană se vede şi aude, eufemistic, în filmul „Wrong Side of the Road”, pe muzică interpretată de Us Mob sau  No Fixed Address. Cântecele Clanului, în anume ordine, ajută la deplasarea în deşert. Visul şi cerul nopţii sunt sursele poveştilor, legilor, muzicii.

          Cum ar şterge băştinaşii visele noilor veniţi, între terra nullius şi black transnationalism. Ca la schimb cu generaţiile de copii – 1869 – 1969 – furate de guvern şi misionari (scuze atât de recente, pe când şi 21% din puşcăriaşii Australiei sunt indigeni, adică 2% din populaţie). Măcar kava ar fi o alternativă mai sigură la alcool şi tot înainte cu inhalarea petrolului „opal”.

          La plecare, comutasem succesul barzilor australinazaţi de pe Waltzing Matilda – am citit-o în taducere românească la un festival de la Australian Poetry Centre – cu The Band Played Waltzing Matilda. Cum să mai valsezi fără picioare lăsate la Gallipoli? Dar fără didgeridoo?

          Campioni şi campioane, Lionel Rose (box), Evonne Goulagong (tenis), rugby, atletism, Indigenous All Stars, Flying boomerangs. Pe bancnota de 50 de dolari: Polimath David Unaipon.

          O întâlnire ceremonială, corroborre, vis-cântec: balga, wangga, linga, jurba, ilma. Digeridoo e doar o onomatopee sunând aborigen (cf. emu, goanna-iguana). Cuvinte englezeşti de origine australiană aborigenă: boobook, coolibah, dingo, gang-gang, gidgee, kangaroo, koala, kookaburra, kurrajong, wonga-wonga, boomerang. Cooee (vino aici) dă cheia crimei, muzical, cocainomanului violonist între raţionamente Holmes.

          Vis-cangur, vis-rechin, vis furnică de miere, vis-totem, vis-lege tribală. A mişcat copilul, spiritul-vis intră el în luna a cincea a sarcinii. Timp-vis-alcheringa. Şarpele curcubeu coboară din Calea Lactee şuierând luminos din întunecat prin ploaie. Spre a deveni adulţi, copiii sunt înghiţiţi de fiinţa ancestrală. Visul ordonează cosmosul prin cântece tingarri. Timp fără timp, creaţie necreată, tjukurpa, wapar. Bibliografie: Sandra McDonald, The Outback Stars, The Stars Down Under, Startrek, John Constantine in the Dreamtime, albume „Dreamtime” – formaţiile The Strangles sau The Cult, Daryl Hall.

          Din didgeridoo, vocalic peste lătratul acela monosilabic, se aud chiar numele-vis ale lui canis lupus dingo antarcticus: Tingo, Joogong, Mirigung, Noggum, Boolomo, Papa-Inura, Wantibirri, Maliki, Kal, Dwer-da, Kurpani, Aringka, Palanganwari, Repeti, Warigal.

          Didgeridoo. And the Band Played Waltzing Matilda.

          Citind în Ţara Kangurilor de Mihail Sadoveanu despre „Australia stutterilor” te afli în miezul mioriţei coloniale, aceştia sunt cei cărora nevrând să se dea viu, swagman-ul (fratele ciobanului) se sinucide şi, strigoi, mai cântă din bulboană acompaniat din dreamtime-vis-eon de didgeridoo. Poţi auzi chiar şi cele şapte porta-voci noi trimise de doamna Petrescu-Makakis din Sydney şi folosite în Piaţa Universităţii din Bucureşti, 1990.

          (Foi de rupere) Te uiţi în aer curat. Numai religie, numai sat, numai negare. Răsfoită dezbrăcare, dezgropare am vrut să scriu, nu de haine, trupuri de când pământul flăcărilor. Strivitu-te-ai de-o parte prin vorbele grele, cum venise vorba de postumitatea crabilor. Hămesită contemplare de plimbări verticale. Ţi-e somnul inexistenţei cafelei măcinându-te. Te deosebeşti prea puţin de Moira.

          Povestire iradiată pe graniţa închisă. Meteoritul a spart geamul. Copilul s-a abţinut de la vomă. Am dactilografiat încă un capitol al copilei. Strămoşii, pentru clasa a patra, şi Blandiana. Băiatul o găsise frumoasă. Patru idei. Va scrie două pagini de-a ce se joacă. Afişul de pace. Trei muceniţe cu Nimfodora. Cu cât te duci mai târziu, îţi creşte prestigiul. În loc să te văd, prefer să miros o floare.

          A nu-i telegrafia lui Samuel Beckett discuţia despre ardei la Ellora. Cum nu-i era lui Ruggero ruşine să fie italian. Religiozitate chestionată de inginerul Popescu. Trece vremea, (nu) vine timpul. Te trezeşti printre halucinaţii de onestitate, şi copilul tău în uşa reanimării, de-a pălăria, târziu adaos Indiei înainte de ieşirea din pubertate, terminaţii de reîncarnări muzicale. La Baia de Criş a nins. A luat-o o vecină şi în loc s-o găsim acasă era la spital. Zadarnic, vorba fetei, ai îngenunchea înaintea urâţeniei. Jurnalul tău de spital adolescent.

          A treia oară flămânzit copilul pentru masa de operaţie.  Bonz rotund, doctorul. Ieri nu mai era câmp operator, azi se terminase oxigenul. Toncescu a fost de acord cu operaţia, anestezista vrea scris. Mira-m-aş. Soare peste apendice inflamat. Copaci tăiaţi, oxigen întors. Prin fereastra închisă, tot se aud copiii în pauza de două, crezusem că e mai târziu. Uşă-n uşă cu camera de reanimare. Ciopleşte miezul viermănos sămânţa. Ai rezolvat cu anestezista. Amândouă-n spital.

          Copacii tăiaţi se redimensionează sufixând tumori. Teoantropoetica feminină a părului blond, schimbată pe traducători indieni ai lui Eminescu. Studentul se uitase la pansament dacă e curat. Centimetrii de fum ai ficatului. Să ţi-o facă uşoară, să nu-ţi mai ceară halterofilul înzecit pentru a o căra din sala de operaţie.

          O invitasem din instinct şi invidie pentru fiul ei însurat cu una tot aşa de înaltă. S-a auzit cum doi omoară pe al treilea. Să fim optimişti. Nu se simte bine fie-mea după operaţia de apendicită. L-am introdus unde era nevoie, a ieşit imediat, că erau numai fete la coadă. După veşti mai liniştitoare, am găsit şi coniacul. Tatăl găteşte mâncarea flăcăilor. Garvăn s-a otrăvit azi-noapte la urgenţă. Coadă la pulpe. Buze de iepure, sifilis, albuşuri coralifere prin Caraibe. Mi.au crescut unghiile brusc. Am trezit papagalul. Copilul protetase, că o fac să râdă cu operaţia.

          (Peştera Urşilor)  Ne depanăm, tu ai tot timpul, al nostru se contractă şi apasă de nebun. Contemplămu-ne în tinereţea părinţilor duşi, umplându-ne rămânerea cu ce se nimereşte, deşertic, nemisterios, uituc, numai brazi ţin minte, copiii şi maşinile se aud pe sub fum, azi-noapte liniştea nu te lăsa să dormi, în loc de greieri, ţânţari, printre şobolani, marţi noaptea toacă aplauda să ucidă unul, auzi, în decembrie, se mutase şi la mine, Danubiana, o fermă, dobânzile nu ţi se întorc, merg la stat, aşa şi cu amenzile pe cărţi pierdute, nici n-am cerut hârtie, grăbiţi, luni, împrumutul internaţional, cât de cât ăsta mi-e, la grădină, te văd eu de unde dai 2000 de lei, mi-ai dat două scrisori atât de grele, măcar ai felicitat toţi copiii din compound-ul D29/31 de pe Chhatra Marg,

          Mai mult ne gândim la cei cu care nu mai comunicăm, a ajuns comunicarea o supragândire, delir de comitere, strigăt de neprohibit ori întâmplare familială compensatoare, ce-or mai fi făcând atâţia prieteni, morţi sau vii, părinţi şi disperaţi, ca şi noi, le-om mai fi trecând prin minte cum ni se întâmplă şi nouă? Din cultul părinţilor, mulţi din neamul electronistului nici nu s-au căsătorit, mai ales femei, o mătuşă de optzeci şi şase de ani îngrijeşte pe o prietenă de optzeci şi opt, paralizată, hârbul şi oala spartă, el le duce mâncare, ce găseşte. Videocasetofonul îl avea şi se bucura de televizorul color, e în vrie încă, a insistat să vedem şi ce mai are el, pe lângă This is London, Songs alive şi celelalte de la British Council, moralisme de-o viaţă, alternate colonial cu salto-uri, de-au deschis albanezii scorul la spanioli, învingători în minutul 84. Ce personaj ne-am mai adânci balcanic? O luăm din loc într-o vizită la un aproape. Biblioteca nesigură, mă (re)scriu. Mai ai timp să zici yes şi să mergi cu noi, nu nu, abia aştept să plecaţi, că e frig afară şi vânt, cu tot soarele, de nu-l mai vorbeşti, obvious.

          (Take)  Am întrebat-o, când intrasem în vorbă, dacă suntem vecini. Câinii au suflet mai mare ca noi, zice Ion Sofia Manolescu. Încă o dată hump-back whales, cazul terapiei muzicale. Ai luat nouă şi la teză. Doctorul, ziaristul şi scriitorul cărau scaunele bărbăteşte. Lăpuşneanu, nepotul lui Blaga. Nu mă mai ridic în picioare, parcă văd cu spatele. Pietre, nevastă, pălărie, panglici, cuc. Am început cu treizeci şi cinci de minute mai târziu. Centuri în loc de Centurii, Transtevere în loc de Trastevere. Transe-tranşe de tranşee Trilussa. A înnebunit Gigi, mi-a dat un şut. Merci de găluşti, câinele abia a gustat şi e pe jos. O duc fără comentariul câinelui.

          Subconştient, cutremurat de tătăroaică, vene pe muntele lui Venus, fiinţe din prohibiţie, udătură masturbată, uşuraţi soldaţii (inexistenţei pe din afara zăpezii). N-avea motive de pistoale. De mâine seară, arse cărţi. Ziceam să stingem aragazul şi dăm drumul papagalului. Citeşte şi tu cartea asta. Moisil, că-i e cald, în talie, preferă pe Julien lui Graham Green. Nu se găseau ziare de dimineaţă, nu apăruseră. M-am referit la culorile ramurilor de plop, zarzăr, cafea. Insistenţa pe Take Ionescu a doua zi după începerea războiului, ruperea totală, reabilitată prin pleavă chiar o femeie, despre bărbaţi şi o principesă în faţa bărbaţilor.

          (Zalomit) Pe strada Braziliei 15, amazoanele ucid bărbaţii. În Anglia, fiecare băiat poate să înoate. N-am mai avut timp de română, abia matematică. Biscuiţi, două pachete, nimeni nu mănâncă nimic întreg în clasă, unii buni ca nişte sărăţele, Bucur, cu înveliş alb. Injecţia în aripi, cîinelui, sunetul papagalului. Văl devenit înger. Adenocarcinom. Altfel, linii şi munţi cumsecade. Poimâine-seară, cucii, twelweth night. Dacă am avea şi carne, pe întuneric şi frig, ar fi ca în război. Nu mai citi regii blestemaţi. Respir pachetul de ţigări, câştig spioni.

          Mi-a fost ruşine c-am râs la dimineaţa Gabrielei. Ştefăniţă adormise în strană cu glasul portativ. Agenda c-o s-o ţină ca pe-un odor. Pictorul ne portretizase, puţin după reexpedierea impromptu-ului. Trecusem prin depozite, am fumat golful, plicurile. Popa va cere pe cineva de categoria a doua, spăl o biserică, trec la a doua, sunt mulţi, a treia. Ioanid e de-a-ntâia, la pensie. Ce-ai mai veni la Londra, plăcerea englezoaicelor, babe svelte pe spumă linsă între interstiţii, extaz la vitrina anticariatului de artă, Newton nipon. Vila de pe Zalomit, spre Cişmigiu, nicio grijă. Te năpădiseră englezoaiece spălate, ba încă, pe mine mă aşteptau.

          Fiinţa generală a lui Heidegger plus fizicalitatea bătrânului Kant, ţipate de Marin Ţurlea. Fald înviat şi spaima întregii morţi revenind la viaţă. De partea cealaltă, o schemă de reparat soba. Numai furnici albe în casă, vă mai Continue reading „George ANCA: Matca sleită” →